Cine ar putea sa enumere multiplele cauze ale bolilor si sa explice cum influenteaza maladiile diferitele organe, in asa fel incat acestea pot ramane bolnave chiar si dupa ce boala originara este ndecata? Cu cat organul este mai nobil, cu atat influenta bolii este mai importanta si ndecarea mai dificila. Una dintre partile cele mai nobile ale corpului uman este organul auzului si, de multe ori, el se pierde ca urmare a unei boli sau chiar din cauza unui stil de ata nepotrit.
Cuprins:
Iată ce spune o mamă: "Fiica mea a avut scarlatiriă febrilă, de care a fost lecuită. Dar de atunci totuşi nu se simte bine. Se plânge ba de una, ba de alta; ce ne îngrijorează cel mai tare este faptul că nu prea mai aude. Tot ce-am folosit n-a avut nici cel mai neînsemnat rezultat".
Desigur, acea fată n-a fost vindecată complet; dacă suferă o parte sau alta a organismului ei, este din cauză că acolo încă se mai află urme ale bolii. Dacă va fi vindecată cândva de toate urmările scarlatinei febrile, auzul va reveni. Trebuie deci să acţionăm asupra întregului corp, în special asupra organului auditiv. Aplicaţiile următoare vor avea cel mai bun efect: 1. cămaşa udă, timp de o oră şi jumătate; 2. şalul - o oră şi jumătate - reînnoit după trei sferturi de oră şi, în acelaşi timp, o împachetare caldă a picioarelor (un prosop în jurul fiecărui picior, de la gleznă până deasupra pulpei), tot o oră şi jumătate;
3. spălare în întregime în timpul nopţii, ridicându-se din pat şi culcându-se la loc după spălare, fără să se usuce; spălat temeinic mai ales pe partea posterioară a capului şi în zona urechilor; 4. să-şi lege o cârpă înmuiată în apă caldă în jurul urechilor şi al porţiunilor învecinate, timp de două ore, dar să umezească din nou cârpa după fiecare jumătate de oră; 5. împachetarea capului.
Aceste aplicaţii, câte una pe zi, trebuie folosite un timp destul de îndelungat, în plus, am face bine să profităm de băi calde cu paie de ovăz, cu durata de 25 de minute, cu temperatura de 28- 30 R, săptămânal, şi urmate de o spălare uşoară cu apă rece, pentru ca organismul sâ nu devină prea sensibil datorită apei calde. Aceste operaţiuni vor readuce organismul în cea mai bună condiţie. Vom putea continua încă multă vreme folosirea compreselor calde pe urechi.
Acufenele (zgomote în urechi) |
sus |
O persoană suferă foarte des de un zumzăit puternic în urechi, manifestă, de asemenea o labilitate pshică şi, uneori îi tremură picioarele şi mâinile; are tenul palid şi ochii înfundaţi în cap. Ea a consultat mai mulţi medici: unul a zis că ţiuitul provine de la nervi; altul a pretins că este consecinţa unui guturai recidivat, iar al treilea a pus toată simptomatologia pe seama afectării timpanului.
Tratament: 1. să umble în fiecare zi prin apă timp de 2-4 minute, apoi să facă mişcare într-o cameră. încălzită sau, dacă nu-i prea frig, în aer liber; 2. la fiecare două nopţi să se spele în întregime, la ieşirea din pat, cu apă cu oţet; 3. să-şi pună un şal de două ori pe săptămână, timp de o oră. Să continue astfel 2-3 săptămâni. Dacă, după aceasta, infirmitatea nu dispare în întregime, să umble prin apă la fiecare două zile şi să se spele o dată pe săptămână aşa cum s-a arătat mai sus.