Cred ca Legea contrariilor constituie unul dintre fundamentele majore ale Unirsului si ca, in multe privinte, am misiunea de a gasi echilibrul dintre doua extreme. Aceasta sectiune se ocupa de una dintre cele mai mari polaritati: dezechilibrul pe care-l scot la iala bolile si echilibrul reprezentat de sanatate si conditia fizica buna.
Ca peste tot in natura, corpul uman incearca sa pastreze echilibrul intre influentele care se exercita in interiorul sau. Cel mai important dintre numerosii factori implicati in acest proces este echilibrul biochimic dintre aciditate si alcalinitate in lichidele din sange si tesuturi. Nu trebuie sa intelegeti in totalitate notiunile de biochimie detaliate in acest modul; mesajul principal este ca aciditatea si alcalinitatea (sau acidul si baza) sunt total opuse, la fel ca frigul si caldura. Atunci cand se intalnesc in anumite concentratii, se anuleaza reciproc. in organism sunt necesare 20 de parti alcaline pentru a neutraliza o parte de acid. Relatia acid-baza este masurata cu ajutorul pH-ului ("puterea hidrogenului").
Cuprins:
Organismul are pH-ul echilibrat la valoarea de 7,365 şi face orice, chiar şi în detrimentul oaselor şi al altor ţesuturi, pentru a menţine sângele la acest nivel. Nivelul pH-ului în urină şi în salivă are un interval mai mare de acceptabilitate, între 6,8 şi 7,2. Aceasta este părerea mea; dar medicina clasică se mulţumeşte cu un pH între 5,5 şi 6,5. Aceste valori însă, deşi pot fi considerate "normale" - prin faptul că se situează în acest interval la cei mai mulţi oameni -, sunt de fapt prea acide, semn al unui exces de zaharuri şi alţi carbohidraţi în alimentaţie. Atunci când pH-ul urinei şi/sau al salivei scade sub 6,0, e mai mult ca sigur că pancreasul şi glandele suprarenale sunt suprasolicitate şi organismul se află într-o stare prediabetică. (Vezi capitolul 2 pentru informaţii despre diagnosticarea clasică a diabetului, prin măsurarea valorilor glicemiei.)
Ciclul dezechilibrului |
sus  |
Imaginaţi-vă că nu duceţi gunoiul din casă timp de un an. Pe lângă mizeria absolut dezgustătoare, asta face să apară tot felul de vietăţi care vă devin colocatari. Un an cu stil de viaţă şi alimentaţie periculoasă vă poluează mediul intern al organismului în acelaşi fel şi formează un mediu primitor pentru vietăţile microscopice care ar trebui să vă cutremure la fel de mult ca prezenţa şobolanilor sau a gândacilor în casă.
Aţi intrat în ceea ce eu numesc Ciclul dezechilibrului. El constituie calea spre toate bolile, inclusiv hipoglicemie, hiperglicemie şi diabet de tip 1 sau 2, şi are patru stadii:
Stadiul 1: O tulburare fizică sau chiar emoţională a mediului. în cazul diabetului, aceasta poate însemna o megadoză de zahăr sau o alimentaţie în general bogată în glucide. Poate însemna şi gânduri, cuvinte sau fapte negative, trăiri afective distructive (după cum vom vedea în capitolul 6) sau un mediu extern poluat (cu monoxid de carbon de la gazele de eşapament ale automobilelor şi camioanelor sau cu undele electromagnetice).
Stadiul 2: Dezorganizarea celulelor şi a microzimelor. Prin dezorganizarea celulelor se formează tot mai mulţi acizi, care compromit şi mai mult mediul intern.
Stadiul 3: Pe măsură ce celulele se adaptează la mediul din ce în ce mai acid, ele încep să-şi schimbe forma şi funcţia, devenind bacterii, apoi ciuperci parazite, apoi mucegaiuri şi, în final, microzime.
Stadiul 4: Aceste noi forme biologice descompun prin fermentare zaharurile din organism (ceea ce determină hipoglicemie şi aşa mai departe), apoi grăsimile şi în final proteinele, creând şi mai mulţi acizi periculoşi - şi astfel, cercul vicios se reia de la capăt.
Simptomele care apar - şi care se aduriă laolaltă, primind eticheta de boală - nu sunt decât încercări ale organismului de a-şi menţine echilibrul delicat al pH-ului şi de a scăpa din Ciclul dezechilibrului, în primele faze ale dezechilibrului, simptomele pot fi relativ minore: dureri de cap, erupţii cutanate, alergii, probleme ale sinusurilor, inflamaţii, iritaţii şi aşa mai departe. Aceste semne timpurii sunt tratate de obicei cu medicamente, deşi asta nu face decât să mascheze problema, în loc să o elimine.
De fapt, manipularea majoră a acestor simptome contribuie la agravarea lor în viitor. Pe măsură ce situaţia o ia razna tot mai mult, organele şi sistemele slăbite (pancreasul, de exemplu) încep să cedeze în mod drastic. Din fericire, ştim cum să evităm cu totul acest ciclu - este în puterea noastră. Nu "faci" diabet, ci ţi-l "provoci". Dacă acele lucruri declanşează Ciclul dezechilibrului şi-l întreţin, ameninţând echilibrul pH-ului şi forţându-ţi organismul să se zbată în fel şi chip pentru a încerca să menţină acest echilibru, înseamnă că-ţi "provoci" diabetul. Acest ciclu este declanşat de câteva lucruri, principalele fiind alegerile nefericite în materie de alimentaţie şi digestia proastă, despre care veţi afla mai multe în capitolele ce urmează.
Ciclul echilibrului |
sus |
Pe de altă parte, puteţi alege Ciclul echilibrului, păstrându-vă echilibrul pH-ului în organism şi menţinându-vă glicemia la un nivel stabil şi sănătos. Asta vă va ajuta să vă revendicaţi drepturile asupra propriului mediu intern şi să vă opuneţi poluării cu acizi periculoşi. Aceasta este calea spre sănătate, energie şi vitalitate.
Ciclul echilibrului are trei stadii. Sunt uşor de ţinut minte drept "cele 3 C": curăţare, control şi construcţie.
Stadiul 1: Curăţarea organismului dinspre interior spre exterior, prin eliminarea deşeurilor acide rezultate din dezechilibru, cu ajutorul consumului de apă, legume verzi şi băutură verde din belşug, aşa cum vom arăta în capitolul 7.
Stadiul 2: Controlarea obişnuinţelor alimentare, de gândire şi de stil de viaţă negative, ieşind din tiparul perturbărilor la nivelul organismului.
Stadiul 3: Construirea de celule noi, sănătoase, pe calea aprovizionării organismului cu materiale de construcţie solide precum apa, oxigenul, alimentele nutritive, vitaminele, mineralele, plantele, sărurile celulare şi un stil de viaţă în general menit să păstreze alcalinitatea în organism. (Mai multe despre toate aceasta în capitolele următoare.)
Pe măsură ce parcurgeţi aceste stadii, toate sistemele organismului vor începe să funcţioneze la unison pentru a aduce armonie şi echilibru, iar dumneavoastră veţi observa apariţia semnelor sănătăţii adevărate: energie, claritate a minţii, vedere clară şi ochi strălucitori şi un corp suplu şi în formă.
Distrugerea celulelor beta |
sus |
încă n-am terminat cu ciclul vicios. Aşa cum am arătat deja, toate simptomele diabetului, inclusiv obezitatea, problemele de piele, problemele membrelor inferioare, afecţiunile gingivale, afecţiunile renale, neuropatia, deteriorarea nervilor, afecţiunile cardiovasculare, hiperinsulinemia sau hipoinsulinemia şi hipergli-cemia sau hipoglicemia îşi au originea în cele opt trepte ale procesului de distrugere a celulelor beta pancreatice, fiecare treaptă favorizându-le pe celelalte şi amplificând rezultatele finale:
1. O alimentaţie bogată în zaharuri duce la
2. Hiperglicemie (concentraţie mare de zaharuri în sânge), care constituie semnalul pentru
3. Eliberarea de insulina de la nivelul pancreasului, iar, dacă primele două elemente se perpetuează, apare hiperinsulinemia, care duce la
4. Insuficienţă pancreaticâ, inclusiv distrugerea celulelor beta şi hipoinsulinemie, precum şi scăderea concentraţiei enzimelor pancreatice şi creşterea acidităţii în intestinul subţire, provocând
5. Acidifierea organismului, ceea ce duce la
6. începerea procesului prin care celulele sangvine să se descompună şi să se transforme în bacterii şi ciuperci parazite, care au un apetit feroce pentru zaharuri şi le fac să fermenteze rapid, transformându-le în deşeuri acide, astfel că pH-ul organismului devine tot mai dezechilibrat, ceea ce întăreşte cercul vicios şi pregăteşte terenul pentru
7. Rezistenţa la insulina şi un teren interior din ce în ce mai compromis, glicemie şi mai ridicată, eliberare de şi mai multă insulina şi aciditate şi mai mare, dând naştere la
8. Simptomele diabetului.
Distrugerea celulelor alfa |
sus |
Pe măsură ce se acumulează acizii şi ciupercile parazite, za-harurile din sânge fermentează şi excesul de insulina face să apară hipoglicemia, celulele alfa devin epuizate şi ineficiente, la fel şi celulele beta. Cercetările mele au evidenţiat de fiecare dată conversia biologică a celulelor organismului în bacterii şi ciuperci parazite în sângele persoanelor cu hipoglicemie. într-un alt cerc vicios, rezultă o serie de simptome secundare ale diabetului, ce constituie un alt cerc vicios, între ele numărându-se infecţiile mi-cotice, durerile musculare, atrofia musculară, greutatea corporală redusă, epuizarea şi oboseala, depresia, ameţeala, gândirea înceţoşată şi problemele cardiovasculare. Există şase trepte:
1. Glicemia scade.
2. Celulele alfa intră în acţiune, convertind alte substanţe organice în glucide şi eliberându-le în sânge.
3. Creşte nivelul glicemiei, dar şi al acidităţii (din cauza fermentării zaharurilor).
4. Hipoglicemie şi acumularea de zaharuri în ţesuturi.
5. Acidifierea ţesuturilor.
6. Simptomele diabetului.
Singura cale de a întrerupe aceste cicluri constă în a lăsa în urmă Ciclul dezechilibrului şi a trăi conform principiilor expuse în capitolele următoare, pentru a menţine Ciclul echilibrului.
Prima linie de apărare în ce priveşte menţinerea alcalinităţii critice a mediului din organism o reprezintă pancreasul. Pancreasul este o glandă mare, cam cât pumnul, care cântăreşte aproape 226 grame şi este situată spre partea posterioară a cavităţii abdominale, în spatele stomacului. Pancreasul conţine grupuri izolate de celule, cunoscute sub numele de insulele Langerhans, capabile să măsoare nivelul glicemiei la fiecare zece secunde, cu o marjă de eroare de 2%. Aceste insule asigură pancreasului celebrul său rol în diabet, acela de a regla glicemia: ele adăpostesc celulele alfa şi beta ce răspund de producţia de glucagon şi respectiv de insulina. Insulina serveşte la transportul zaharurilor din sânge la cele 75 de mii de miliarde de celule ale corpului, pentru producţia de energie. Glucagonul anunţă ficatul şi muşchii când să-şi transforme depozitele de glicogen înapoi în glucoza (proces denumit glicogenoliză), pentru a creşte glicemia.
Dar pancreasul are şi un alt rol, la fel de important, în diabet (sau în absenţa acestuia). Deoarece stomacul este, prin rolul său, un organ cu mediu acid, alimentele parţial digerate sunt în general acide în momentul când ies din stomac, chiar şi în cazul celei mai sănătoase diete. Pancreasul secretă în intestinul subţire enzi-me digestive, pentru a contracara aciditatea şi a menţine un mediu alcalin la nivelul acestei porţiuni a tubului digestiv. Pancreasul are un rol crucial mai ales în digestia proteinelor, el având grijă ca organismul să aibă acces la toţi aminoacizii (elementele componente ale proteinelor) esenţiali pentru a produce insulina în cantitatea necesară şi de calitatea necesară. Aceşti aminoacizi sunt necesari şi pentru fabricarea mai multor enzime digestive.
Atunci când alimentaţia conţine permanent un belşug de alimente din care rezultă acizi (mai multe detalii în capitolul 7), pancreasul este supus unui stres neîntrerupt, deoarece se luptă să menţină echilibrul pH-ului la nivelul intestinului subţire.
Secreţia de enzime cu rol de alcalinizare este de multe ori inhibată într-un organism hiperacid. Pe măsură ce devine şi el tot mai acid, pancreasul este tot mai puţin capabil să reducă aciditatea sau să producă insulina. Şi atunci, cu excepţia cazului unei alimentaţii foarte alcaline, orice aliment sau băutură nu face decât să mărească aciditatea, iar fără secreţiile alcaline ale pancreasului organismul (adică dumneavoastră!) este condamnat la descompunere celulară şi moarte.
Povestea lui Kevin
Am suferit de diabet de tip 1 timp de treizeci de ani - de la vârsta de cinci ani. în toată această perioadă, mi-am păstrat în general o stare excelentă de sănătate, prin practicarea artelor marţiale. Dar am întrerupt antrenamentele în urmă cu patru ani, când mi s-a născut al doilea copil. De atunci, sănătatea mea a început să se deterioreze.
Am devenit depresiv. M-am îngrăşat. Mă simţeam mereu epuizat. Beam cu lăcomie câte patru ceşti mari de cafea şi uneori luam pastile cu cofeină doar ca să reziste de-a lungul zilei. în plus, luam un antidepresiv care ar fi trebuit să-mi îmbunătăţească dispoziţia.
în tot acest timp, aveam Ale (un indicator al concentraţiei de glucide din sânge, vezi capitolul 6) de 8,3 (valoare diabetică). Acum cântarul se oprea la 96 de kilograme. în final, medicul mi-a spus răspicat că trebuie să-mi controlez diabetul, căci, dacă voi continua în acelaşi mod, mă aşteaptă o moarte prematură şi urâtă. Mi s-a spus să slăbesc şi să fac mai multe exerciţii fizice.
M-am simţit foarte prost, fiindcă ştiam că are dreptate. Trebuia să fac ceva. Aşa că, în weekendul de Ziua Recunoştinţei, am început să beau băutură verde cu picături alcaline şi am trecut la o dietă alcalină. în numai trei zile, am renunţat la cafea, fără efecte secundare. în trei luni, am slăbit peste 13 kilograme - acum am aproape 82 kg. Am nevoie de doar 50% din doza mea obişnuită de insulina pe timpul zilei şi uneori renunţ de tot la insulina, păstrându-mi totodată un nivel scăzut al glicemiei. Am redus şi doza de insulina din timpul nopţii.
La un control, medicul mi-a spus că arăt excelent şi să continui tot aşa: valoarea A1c ajunsese la 7,0 - nediabetică. Valoarea glicemiei, pe care o testam de şase ori pe zi şi care anterior se situa constant la peste 200, se stabilizase la valoarea de 125, normală, nediabetică. Am din nou energie şi am reînceput să fac exerciţii fizice.
Nu mi-a fost uşor să respect acest program. Oamenii mă întreabă cum reuşesc să-l urmez atât de consecvent. Dar cum aş putea să nu-l urmez? El mi-a dăruit ceea ce-mi doream de zeci de ani: speranţa vindecării de diabet. Simplul fapt că-mi Jin boala sub control mă face foarte fericit. Acest program mi-a dat, pen-i tru prima dată în viaţă, perspectiva unui viitor luminos.
Procesul prin care corpul produce energie |
sus |
Alimentele sunt un amestec complex de carbohidraţi, grăsimi, proteine, minerale şi alte molecule, pe care organismul trebuie să le transforme în energie pentru a putea funcţiona. 5istemul digestiv, inclusiv pancreasul, se ocupă de primii paşi ai procesului de transformare a alimentelor în energie. Digestia este doar un proces de descompunere a unei diversităţi de molecule complexe într-un număr mai redus de molecule mai simple. Proteinele sunt descompuse în aminoacizi. Grăsimile sunt descompuse în acizi graşi şi glicerol, iar zaharurile şi carbohidraţii complecşi din fructe şi cereale sunt transformate în glucide simple, precum glucoza (zahărul cu structura cea mai simplă).
Celulele organismului transformă glucidele în energia de care au nevoie pentru a funcţiona. Sistemul metobolic al organismului descompune aceste molecule simple pentru a elibera energia pe care o conţin şi care va fi înmagazinată în moleculele de ATP (adenozin trifosfat). Glucidele sunt oxidate - prelucrate cu adăugarea de oxigen -, rezultând în molecule de apă, dioxid de carbon şi ATP.
Organismul are nevoie de oxigen pentru a încheia cu succes această transformare, exact aşa cum şi focul are nevoie de oxigen. Fără oxigen, procesul metabolic devine unul de fermentaţie, iar la final rezultă acid lactic şi acid carbonic în loc de energie înmagazinată în ATP. (Este un aspect important, pe care trebuie să ni-l reamintim când ajungem la capitolul 9, unde vom vorbi despre exerciţiile fizice, deoarece efortul fizic exagerat creează în organism o stare de privare de oxigen. Consumul unei cantităţi mari de dulciuri are acelaşi efect.) Acidul în exces compromite, fireşte, echilibrul delicat al pH-ului lichidelor din organism.
Dacă zaharurile sunt în general folosite integral de cum ajung în organism, grăsimile sunt de obicei depozitate. Unele sunt depozitate pe termen scurt, dar cele mai multe nu sunt necesare imediat, aşa că sunt transportate repede la depozite, ca rezerve pe termen lung. Transformarea grăsimilor alimentare în grăsime corporală se face în foarte scurt timp. Pretutundeni în corp există depozite vaste de grăsime, iar fiecare organ are ţesut adipos (astfel încât, dacă este vreodată nevoie, grăsimile să poată fi furnizate convenabil în locul unde sunt necesare). Nimic din cele de mai sus nu-i surprinde prea mult pe cei care au văzut cum arată în ultima vreme corpurile americanilor!
Grăsimea depozitată poate fi utilizată drept combustibil atunci când corpul are nevoie de energie şi de fapt depozitele adipoase se formează şi se consumă continuu. Dar, atâta timp cât există zaharuri disponibile, organismul le va folosi pe ele drept sursă de energie. Dacă ar fi să nu mai mâncaţi - şi astfel să nu mai furnizaţi organismului glucidele -, acesta ar începe să trăiască pe seama depozitelor de grăsime. Acest tip de metabolism bazat pe arderea grăsimilor furnizează de aproape două ori mai multă energie decât metabolismul glucidelor. Arderea grăsimilor necesită mai puţină energie. în plus, arderea grăsimilor constituie o sursă mult mai curată de combustibil decât cea a glucidelor şi aduce cu sine mai puţină poluare cu acizi, solicitând mai puţin celulele alfa şi beta ale pancreasului. Unii compuşi rezultaţi în urma descopunerii grăsimilor alimentare pot fi folosiţi la crearea de energie ATP, însă pe această cale se evită partea de producere a acizilor din procesul de descompunere a glucidelor. Totuşi, organismul nu va utiliza această cale dacă are la dispoziţie zaharuri, care-i oferă acelaşi rezultat, dar pe o cale mai uşoară.
In general
