Numeroase solutii zind incetinirea procesului de imbatrinire si cresterea longetatii au fost testate pe mamifere, mai ales pe soareci si sobolani. Lucrarile ce vorbesc despre aceste experiente sint si ele numeroase. Ele se refera la restrictia calorica, exercitiile fizice, tratamentele hormonale, modificarile temperaturii exterioare etc, rezultatele variind de la o solutie la alta.
Actualmente, restrictia calorica este singura solutie eficienta in mod real care mentine, intr-o masura semnificativa si reproductibila, animalele de laborator "tinere pentru mai mult timp", crescmd durata lor de ata maximala. Aceasta metoda sporeste si longetatea altor specii care nu apartin mamiferelor, precum pestii si protozoarele. Restrictia calorica duce la o stare de subnutritie calorica fara malnutritie. Ea are asadar drept obiectiv diminuarea aporturilor calorice, etind insa carentele in nutrimente esentiale precum acizii aminati, acizii grasi, taminele si mineralele.
Cuprins:
RestricŢia caloricĂ |
sus  |
Precursorul teoriei restricţiei calorice este dr. McCay (1935), iar astăzi, principalul său susţinător este dr. Roy Walford. El a fost medicul (şi iniţiatorul) micii echipe de opt persoane care s-a īnchis doi ani īntr-un enorm complex ecologic, īn plin deşert al Arizonei (Biosfera 2). īn această gigantică seră ermetic īnchisă se aflau mai mult de 3800 specii de plante şi animale.
I. Nutriţia - factor de sănătate
Mortalitatea şi morbiditatea adulţilor sīnt reprezentate de trei mari grupe de boli: afecţiunile cardiace, accidentele vasculare cerebrale şi cancerele. Se poate prognoza, cu o eroare de 5 %, că fiecare persoană riscă să moară de una din cele trei boli. Restricţia calorică permite reducerea considerabilă a riscului de contractare a unei boli din aceste trei categorii. In ipoteza īn care totuşi se īntīmplă, afecţiunea respectivă corespunde vīrstei biologice a individului şi nu vīrstei cronologice. De exemplu, angina pectorală (cardiopatia ischemică), care survine de obicei către vīrsta de 50 de ani, nu va apărea decīt pe la 60 de ani. Restricţia calorică permite deci, īn acest caz, un avantaj de zece ani asupra bolii.
După 40 de ani, bolile cardiovasculare sīnt legate aproape exclusiv de arterioscleroză. Aceasta se datorează īn principal unor niveluri sanguine de colesterol ridicate. Hipercolestero-lemia poate fi corectată īn mare parte printr-o restricţie calorică. Cei 5% dintre americani cu cel mai scăzut nivel de colesterol nu au aproape nici o afecţiune cardiovasculară. Rezultate comparabile găsim la indienii tarahumara din Mexic (colesterolemia medie este de 1,37 g/l) şi la yanamomii din Brazilia (colesterolemia medie este de 1,33 g/l). Membrii echipei din experimentul Biosfera 2 aveau la īnceput colesterolul de 1,91 g/l, iar după şase luni, l,23g/l. Acum nici un produs de scădere a colesterolemiei de pe piaţă nu se poate mīndri cu asemenea rezultate.
Accidentele vasculare cerebrale au două cauze principale: tromboza arterială (asociată arteriosclerozei) sau ruptura unui vas (asociată hipertensiunii arteriale). Or, presiunea arterială este corelată cu greutatea individului. Iar greutatea este strīns legată de alimentaţia persoanei. Tensiunile arteriale ale celor din echipa Biosfera 2 erau īn medie de 110/75 la intrarea īn complexul ecologic şi 90/58 după şase luni. īn paralel, greutatea a scăzut şi ea.
Aceste rezultate sīnt confirmate de statisticile sanitare chinezeşti, īntr-adevăr, mortalitatea cauzată de bolile cardiovasculare la chinezi reprezintă doar 6% din cea din Statele Unite. Cancerele mamare nu reprezintă decīt o cincime din procentul Statelor Unite, iar cancerele de colon - o treime. Or, regimul nutriţional al chinezilor corespunde unui regim de restricţie calorică.
Efectul benefic al restricţiei calorice īn tratarea cancerelor a fost dovedită de numeroase studii pe animale (rozătoare). Eficienţa este variabilă, īn funcţie de tipul cancerului. Dacă se studiază curbele de mortalitate ale animalelor, se constată că cele care au beneficiat de o restricţie calorică vor contracta cancer mult mai tīrziu (cu o treime din speranţa de viaţă a speciei) decīt celelalte animale. Dacă se transpun aceste rezultate la om, restricţia calorică implică un decalaj de 15-30 de ani īn apariţia unui cancer.
Una din marile temeri ale persoanelor care īmbătrīnesc este pierderea capacităţilor intelectuale şi mnezice. Capacităţile cerebrale ale animalelor de laborator pot fi evaluate prin capacitatea lor de a īnainta īn labirint. Rezultatele şoarecilor bătrīni care beneficiază de restricţie calorică sīnt similare cu ale şoarecilor tineri. Dacă transpunem această experienţă la fiinţa umană, o persoană de 75 de ani ar trebui să aibă aceleaşi performanţe intelectuale ca un adult tīnăr de 25 de ani.
Un studiu remarcabil a arătat că şoarecii bătrīni, care au depăşit vīrsta reproducerii, după zece săptămīni de restricţie calorică au putut relua activitatea sexuală şi ciclul de reproducere. Capacităţile imunitare slăbesc o dată cu vīrsta. Această evoluţie poate fi corectată prin adoptarea aceleiaşi restricţii calorice. Adesea, oamenii īntre 100 şi 110 ani nu mor din cauza unor boli grave precum cancerul sau bolile cardiovasculare, ci pentru că nu mai pot īnvinge nişte boli (boli virale sau bronho-pulmonare) care la vīrsta adultă sīnt benigne.
Ii. - restricţia calorică şi speranţa de viaţă |
sus |
Speranţa noastră de viaţă este legată īn mod direct de potenţialul genetic transmis prin genele părinţilor noştri şi de contextul īn care trăim. Speranţa de viaţă a cetăţenilor Romei antice era de numai 22 de ani. Actualmente, se poate considera ca speranţa noastră de viaţă este de 80 de ani. Dacă se iniţiază o restricţie calorică la vīrsta de 20 de ani, ne mai rămīn, conform doctorului Roy Waiford, īn jur de şaizeci de ani īn care putem spera să īmbătrīnim la jumătate din viteza normală. Ceea ce īnseamnă o vīrsta biologică de 50 de ani la o vīrsta cronologică de 80 de ani. Cei şaizeci de ani ai noştri iniţiali se vor transforma deci īn o sută douăzeci de ani, la care trebuie să adăugăm cei douăzeci de ani de la īnceput, obţinīnd astfel o speranţă de viaţă de o sută patruzeci de ani. In această abordare a procesului de īmbătrīnire, la 100 de ani cronologici (vīrsta cronologică) vor corespunde 60 de ani biologici (vīrsta biologică). Din păcate, acestea nu sīnt decīt demersuri statistice.
Nimic nu poate garanta că un anume individ va ajunge pīnă la vīrsta de 100, 120 sau 140 de ani. Pe de altă parte, a trăi mai mult nu prezintă interes decīt dacă ansamblul capacităţilor fizice şi psihice se păstrează pīnă la capăt. Restricţia calorică poate aduce răspuasuri interesante şi īn acest domeniu.
Restricţia calorică nu prezintă pericol dacă se respectă nişte reguli elementare. Ea nu trebuie să provoace o pierdere mai mare de 20-25% din greutatea iniţială, lucru valabil pentru persoanele cu un exces ponderal moderat. Această cifră este prea mare īn cazul unei persoane slabe şi prea mică dacă supraponderabilitatea este semnificativă. Apariţia tulburărilor este un semn de intoleranţă. īn acest caz, se slăbeşte ori prea mult, ori prea repede. De asemenea, somnul prea īndelungat, oboseala sau tulburările de concentrare sīnt semnele unei proaste toleranţe a regimului.
Iii. - principiul restricţiei calorice |
sus |
Profesorul Clyde Mac Cay (1935) de la Universitatea Corneli a fost primul care a arătat că animalele care beneficiază de un regim hipocaloric trăiesc mai mult decīt animalele care se alimentează fără restricţii. El a pus īn evidenţă şi rolul inhibitor al regimului hipocaloric asupra dezvoltării a numeroase cancere şi efectele sale benefice asupra bolilor vasculare şi renale. Mai tīrziu, īn anii \'70, dr. Roy Waiford (Universitatea din California) a studiat īn detaliu influenţa restricţiei calorice asupra diferitelor funcţii animale şi mai ales asupra bolilor cardiovasculare, asupra diabetului, cance-relor, boliior renale, alterării funcţiilor cognitive, sistemului imunitar. Rezultatele sīnt valabile pentru rozătoare, pentru alte cīteva specii ale regnului animal, precum şi pentru insecte. De ce nu ar fi valabile şi īn cazul omului ? După cum am văzut mai īnainte, rezultatele experienţelor din cadrul experimentului Biosfera 2 sugerează acest lucru.
Mecanismele de acţiune a restricţiei calorice asupra longevităţii nu sīnt īncă elucidate complet. Cu toate acestea, restricţia calorică reprezintă un element benefic īn mai multe teorii ale īmbătrīnirii. Ea creşte capacitatea celulară de reparare a ADN-ului (teoria genetică privind anomaliile īn repararea ADN-ului), stimulează sistemul imunitar şi īi conservă trăsăturile "tinere" mai mult timp (teoria imunitară a īmbătrīnirii) şi creşte producţia endogenă de antioxidanţi (teoria radicalilor liberi).
Cercetarea īn domeniul gerontologiei este foarte interesată să găsească metode prin care să intervină īn procesul de īmbătrīnire, pentru a-1 īncetini şi pentru a īntīrzia aceste procese fundamentale. Efectul acestor intervenţii este apreciat īn general prin evaluarea parametrilor de supravieţuire (speranţă de viaţă, mortalitate), a bolilor asociate şi a funcţiilor fiziologice care se modifică o dată cu vīrsta. Doar restricţia calorică diminuează mortalitatea şi creşte durata de viaţă a mamiferelor īntr-o proporţie convingătoare.
Principalele boli spontane (cancere, insuficienţă renală, boli cardiace) apar mai tīrziu şi, īn general, cu o frecvenţă mult mai mică la animalele īn restricţie calorică.
Creşterea importantă a longevităţii umane īn deceniile din urmă reprezintă o creştere a speranţei de viaţă medii (mult mai mulţi oameni ating vīrsta de 80 de ani) şi nu o creştere a duratei de viaţă maxime. Progresele medicinei şi ale sănătăţii publice sīnt principalele responsabile de creşterea importantă a speranţei de viaţă medii. īnsă necunoaşterea mecanismelor fundamentale ale īmbătrīnirii este factorul care limitează extinderea duratei de viaţă maximale, care rămīne fixată la aproape o sută douăzeci de ani.
Au fost avansate mai multe teorii pentru a explica mecanismul sau mecanismele de acţiune a restricţiei calorice la rozătoare. Restricţia calorică ar putea acţiona decalīnd procesele de maturaţie sau īncetinind viteza de creştere. Această variantă a fost infirmată de experienţe care arată că restricţia calorică indusă la mijlocul vieţii adulte la şoarece este capabilă să crească speranţa de viaţă maximală a subiectului.
O altă explicaţie, puţin probabilă, este acţiunea acesteia asupra reducerii masei adipoase. īntr-adevăr, nu există nici o corelaţie - la rozătoarele hrănite la īntīmplare - īntre masa adipoasă şi durata de viaţă. īntr-un grup de rozătoare supuse unei restricţii calorice, tendinţa de a trăi cel mai mult o au animalele cele mai grele. Mai mult, nu se īnregistrează o creştere a duratei de viaţă maximale la şobolanii hrăniţi la īntīmplare, dar menţinuţi slabi prin exerciţii fizice. O altă teorie care ar putea explica acţiunea restricţiei calorice asupra īmbătrīnirii este o diminuare a funcţiei neuroendocrine. Restricţia calorică antrenează o reducere semnificativă a hormonilor hipotalamici, pituitari şi glandulari. Singura excepţie priveşte nivelurile de ACTH şi glucocorticoide, care cresc īn caz de restricţie calorică severă (mai puţin cu 40-50% din raţiile calorice obişnuite), datorită stresului astfel creat. De asemenea, există un efect inhibitor asupra funcţiei de reproducere, secreţiei hormonilor tiroidieni şi creşterii tumorilor.
Lucrări recente au arătat că regresia tumorilor mamare la şobolanii īn restricţie calorică se datorează unei diminuări a secreţiei de prolactină, ea īnsăşi legată de modificările activităţilor dopaminergice şi serotoninergice hipotalamice induse prin subalimentare şi că această regresie poate fi inhibată prin terapii care să crească secreţia de prolactină. Dacă se diminuează secreţia de hormoni tiroidieni la şobolanii hrăniţi la īntīmplare, se constată o creştere a duratei lor de viaţă, īn timp ce şobolanii cărora li s-a administrat tiroxină pentru a deveni hipertiroidieni au o durată de viaţă semni- ficativ redusă. Aceste rezultate arată că multe dintre efectele restricţiei calorice sīnt īn raport cu reducerea secreţiilor hormonale.
Aspectul cel mai important al cercetării modului de acţiune al restricţiei calorice este studiul metabolismului energetic. Efectele restricţiei calorice sīnt: reducerea activităţii metabolice, diminuarea producerii de radicali liberi īn mitocondrii īn timpul metabolismului oxidativ şi creşterea puterii de detoxificare a radicalilor liberi.
Deşi există date contradictorii īn privinţa acestui aspect, se pare că restricţia calorică nu reduce activitatea metabolică (consumul de oxigen) al şobolanilor atunci cīnd valorile sīnt raportate la masa musculară a animalului. Dacă privim influenţa restricţiei calorice asupra producerii de radicali liberi, observăm că īn acest domeniu se cunosc foarte puţine lucruri. Există īnsă numeroase date care sugerează că restricţia calorică modifică activitatea enzi-melor care elimină aceşti radicali liberi. Restricţia calorică sporeşte astfel activitatea enzimelor hepatice responsabile de eliminarea radicalilor liberi la şoarece şi la şobolan. Paralel, se constată o diminuare a produşilor de reacţie a radicalilor liberi (oxidarea lipidelor, a proteinelor şi acizilor nucleici). Rolul pe care radicalii liberi īl au īn īmbătrīnire şi efectele restricţiei calorice asupra acestor mecanisme fac obiectul a numeroase lucrări la ora actuală.
Unele date lasă să se creadă că restricţia calorică ar putea avea o eficienţă reală la om. Regimul alimentar al locuitorilor din Okinawa (Japonia) se caracterizează prin aporturi calorice scăzute şi o nutriţie echilibrată. Numărul centenarilor este acolo de 2 pīnă la 40 de ori mai mare decīt īn celelalte insule ale Japoniei. Studiile statistice arată că anumite cancere apar mai puţin la oamenii care au un aport caloric slab. īn sfīrşit, persoanele care trăiesc īntr-un mediu izolat şi controlat (Biosfera 2) şi care reduc aporturile calorice timp de doi ani prezintă modificări ale fiziologiei şi biochimiei lor sanguine comparabile cu cele observate la rozătoarele īn restricţie calorică. Conceptul de restricţie calorică este foarte interesant din cel puţin două motive. īn primul rīnd, el rămīne deocamdată cel mai bun model experimental de īncetinire a īmbătrīnirii la mamifere. Identificarea principalelor mecanisme īn cauză ne-ar putea permite să cunoaştem mai bine mecanismele intime ale īmbătrīnirii şi să punem la punct cele mai eficiente arme pentru a ameliora calitatea vieţii şi a creşte longevitatea omului īn anii care vin.
Restricţia calorică, fie că este realizată la şoareci, şobolani sau alte specii, la o vīrstă tīnără sau matură, poate să īntīrzie īmbătrinirea organelor şi ţesuturilor, să amīne declinul imuni-tar, să īmpiedice apariţia bolilor sau a cancerelor şi să crească semnificativ durata de viaţă cu 50% sau chiar mai mult (Walford, 1988). īn momentul de faţă, este singura metodă care permite creşterea longevităţii speciei dincolo de maximul īnregistrat de obicei. Restricţia calorică īncetineşte dezvoltarea organismului, īntīrzie apariţia pubertăţii, diminuează temperatura corporală şi glicemia, reduce exprimarea genelor şi diviziunea celulară şi, īn general, diminuează metabolismul corporal total.
Iv. - restricţia calorică īn practică |
sus |
Acest regim ne permite să beneficiem 100% sau chiar mai mult de toate elementele nutritive indispensabile, cu nivelul de calorii cel mai scăzut posibil. Pierderea īn greutate este legată de restricţia calorică. Celelalte metode - precum exerciţiul fizic - nu cresc īnsă speranţa de viaţă. De altfel, atleţii cunosc adesea o īmbătrīnire accelerată explicabilă prin creşterea metabolismului lor.
1. Numărul zilnic de calorii. - Este vorba de o noţiune foarte specifică, ce variază īn funcţie de greutatea pe care o avem, de factorul genetic şi de obişnuinţele noastre alimentare din copilărie. Dr. Roy Walford recomandă īnceperea unui asemenea program cu 1800 calorii/zi. Dacă se pierde īn greutate şi starea generală este bună, atunci se poate continua. Dacă se pierde prea mult īn greutate sau prea repede sau dacă nu se pierde destul ori chiar deloc, atunci se ajustează corespunzător numărul de calorii. Acest tip de regim nu trebuie, īn mod normal, să provoace o senzaţie de foame, căci se mănīncă alimente bogate īn calorii, care favorizează astfel senzaţia de saţietate.
Este evident, desigur, că nu trebuie să se aplice un astfel de regim unui copil sau unui adolescent pentru a-i creşte speranţa de viaţă. Experienţele pe animale arată că, cu cīt regimul de restricţie calorică este īnceput mai devreme, cu atīt speranţa de viaţă creşte. īnsă, pe de altă parte, se observă că atunci cīnd restricţia calorică a debutat īnainte de perioada de creştere, animalele sīnt de o talie mai mică (īn jur de o treime).
2. De ce să se īnceapă un astfel de regim ? - Avantajele unui regim de restricţie calorică au fost amplu demonstrate la animale. Se pot aştepta aceleaşi rezultate şi la oameni ? După numeroşi autori, răspunsul la această īntrebare este pozitiv. Certitudini nu vom avea decīt peste patruzeci de ani. Ce vīrstă veţi avea peste patruzeci de ani ? Veţi mai putea beneficia de acest tip de terapie ? Astăzi, avem certitudini asupra impactului unei restricţii calorice asupra presiunii arteriale, asupra colesterolului etc. Impactul asupra speranţei de viaţă este mai puţin sigur, dar ce avem de pierdut dacă, aplicīndu-1, vom obţine oricum o ameliorare a stării noastre de sănătate ?
īn Japonia, locuitorii din Okinawa beneficiază de un regim hipocaloric. Decesele cauzate de accidente vasculare cere-, brale, de cancere şi boli cardiovasculare sīnt, respectiv, de 59, 69 şi 60% din cele din restul Japoniei. Numărul centenarilor este acolo de 5 pīnă la 40 de ori mai ridicat decīt īn celelate părţi ale Japoniei.
Oamenii ce au un aport important de grăsime īn alimentaţie sīnt mult mai atinşi de cancer (sīn şi colon) decīt cei a căror alimentaţie include doar un procent mic de grăsimi. Se pare că aceste regimuri bogate īn grăsimi sīnt şi cele mai calorice, aşa īncīt ne putem īntreba dacă īn realitate excesul de calorii nu este mai dăunător decīt excesul de grăsimi.
V. - cīteva informaţii generale privind nutriţia |
sus |
Aporturile nutriţionale cotidiene ar trebui să cuprindă aporturi moderate de proteine (de preferinţă vegetale) şi lipide (de preferinţă lipide de calitate), bogate īn fibre, sărace īn glucide rapide şi bogate īn glucide complexe.
1. Proteinele. - Aportul cotidian de proteine este destinat să īnlocuiască proteinele consumate prin pierderile celulare, metabolism sau catabolism proteic. Proteinele sīnt constituite din acizi aminaţi. Aceştia pot fi toţi sintetizaţi de organism, īn afară de opt, care trebuie nepărat să fie aduşi prin alimentaţie. Proteinele nu sīnt folosite pentru producerea de energie, ci pentru construirea structurii organismului. Totuşi, dacă aportul caloric este insuficient, organismul va folosi proteinele pentru a obţine energie. Cu alte cuvinte, dacă aporturile calorice sīnt suficiente, nu va surveni nici o pierdere proteică.
Regimurile care īncurajează un aport proteic excesiv sīnt periculoase pe termen lung. Ele sīnt recunoscute ca favorizīnd bolile renale şi pierderea de calciu, putīnd astfel favoriza osteoporoza. Osteoporoza este la originea a 190.000 de fracturi anuale ale colului femural īn Statele Unite (50.000 īn Franţa) şi a 180.000 de fracturi prin tasare vertebrală, cu un cost medical anual de 5,3 miliarde dolari.
Nu există nici o legătură īntre bogăţia īn proteine a unui regim şi calitatea musculaturii, aşa cum cred īncă mult prea mulţi adepţi ai musculaţiei. īn sfīrşit, proteinele vegetale diminuează nivelul LDL-colesterolului, iar proteinele animale sīnt mai bogate īn acizi aminaţi.
2. Lipidele. - Cantitatea şi calitatea lipidelor din alimentaţia noastră au influenţe asupra speranţei de viaţă medii, dar mai puţin asupra speranţei de viaţă maximale, care pare să fie īn relaţie doar cu aporturile noastre calorice totale. Toţi acizii graşi au aceeaşi structură (o moleculă de glicerol, căreia i se alătură mai multe tipuri de acizi graşi saturaţi, mononesaturaţi sau polinesaturaţi). In general, raţia cotidiană de lipide trebuie să fie cīt mai mică posibil.
Colesterolul circulă īn organism mai ales sub două forme: HDL-colesterol şi LDL-colesterol. LDL-colesterolul depune colesterolul īn vase. HDL-colesterolul retrage colesterolul din vase pentru a-1 depune īn ficat, unde este metabolizat īn săruri biliare care vor fi excretate īn tubul digestiv īn cursul digestiei, pentru a fi īn parte reabsorbite de tubul digestiv1. Fibrele vor fixa colesterolul īn tubul digestiv şi īi vor īmpiedica reabsorbţia. Un nivel de colesterol foarte scăzut (sub 1,50 g/l) poate corecta efectul negativ al unui nivel scăzut de HDL, dacă acesta este programat genetic.
Programul naţional francez de educaţie privind colesterolul recomandă un nivel al colesterolului mai mic de 1,50 g/l, pentru a avea o probabilitate foarte mică de a face o boală cardiovasculară. Membrii familiilor care au persoane ce au trăit mai mult de 100 de ani au adesea nivelul HDL-ului de 0,75 sau mai mult.
Uleiurile bogate īn acizi graşi mononesaturaţi sīnt cele mai bune pentru sănătate (ulei de măsline), fiind urmate de uleiurile avīnd concentraţii ridicate de acizi graşi mononesaturaţi şi acizi graşi polinesaturaţi (ulei de floarea--soarelui).
1. Absorbţie digestivă - pătrunderea diferitelor substanţe din tubul digestiv, prin pereţii săi, īn mediul intern al organismului (n.t.).
3. Zaharurile sau hidraţii de carbon. - Zahărul este bogat īn energie şi sărac din punct de vedere nutriţional, mergīnd astfel īn īntīmpinarea principiului restricţiei calorice. Zaharurile rapide - precum glucoza - tind să crească colesterolul īn circulaţie, favorizīnd sinteza lui de către ficat şi diminuīnd nivelul HDL-colesterolului. Hipercolesterolemiile trebuie deci să beneficieze de un regim hipoglucidic - lucru cu atīt mai necesar īn cazul elementelor sărace īn colesterol, dar bogate īn zaharuri.
Experienţele pe animale arată că animalele care primesc zahăr pur īn alimentaţie au o speranţă de viaţă mai mică decīt cele care beneficiază de o alimentaţie bogată īn hidraţi de carbon complecşi. Un exces de zahăr īn circulaţie se va lega progresiv de proteinele organismului, alterīndu-le structura şi, īn cele din urmă, funcţiile. Un exemplu marcant este cataracta. Dacă se introduce un cristalin uman īntr-o soluţie de zahăr, el devine opac. Numărul persoanelor care fac cataractă este de cinci ori mai mare īn rīndul diabeticilor. Aceleaşi persoane au şi o tendinţă puternică de a face arterioscleroză. Acest risc este determinat de nivelul ridicat de glucoza īn circulaţie şi de durata hiperglicemiei. Diabetul este una dintre bolile care favorizează cel mai mult īmbătrinirea. O dată cu vīrsta, persoanele nediabetice dezvoltă reacţii la ingestia de zaharuri similare diabetului.
Glicoliza este un fenomen ce corespunde deteriorării proteinei de către glucide. Anumite proteine din organism se reīnnoiesc rapid. Ele nu sīnt afectate īn mod real de fenomenul de glicoliza. īn schimb, proteinele cu durată lungă de viaţă - precum proteinele cristalinului, mielina sau colagenul prezent īn ţesutul conjunctiv al pielii, al tendoanelor sau al membranelor bazale ale rinichilor - pot fi deteriorate de acest fenomen.
Glicoliza mielinei duce la afectarea nervilor (complicaţie a diabetului şi īmbătrīnirii), a cristalinului (cataractă īn condiţii de diabet şi vīrstă īnaintată) şi la arterioscleroză. Este vorba de fenomene care evoluează pe termen lung. Un desert (ocazional) bogat īn zaharuri sau īn grăsimi nu poate deci să fie nociv.
4. Fibrele. - Fibrele sīnt substanţe vegetale nedigerate de tubul digestiv şi neabsorbite. Ele sīnt prezente īn celulele vegetale, cărora le conferă rigiditate. Fibrele influenţează nivelul plasmatic al colesterolului, volumul excrementelor, funcţionarea colonului şi glicemia. Valoarea lor calorică este nulă. Oamenii care au un nivel scăzut de fibre īn alimentaţie au o frecvenţă mai mare a bolilor cardiovasculare, a litiazelor, diabetului, obezităţii, insuficienţelor venoase, diverticulo-zelor1, hemoroizilor şi cancerelor de colon. Există o legătură clară īntre cantitatea de fibre ingerate şi moartea cauzată de boli cardiovasculare, o legătură care se poate explica prin reducerea nivelului de colesterol ce se observă la persoanele cu un regim bogat īn fibre. Această acţiune hipocolestero-lemiantă se poate explica prin legătura care se creează īntre sărurile biliare bogate īn colesterol şi fibrele prezente īn tubul digestiv.
Complexul fibre/săruri biliare astfel formate nu va mai fi reabsorbit, ci eliminat. Fibrele influenţează aşadar metabolismul glucidic, īntīrziind absorbţia lor de către tubul digestiv. īn sfīrşit, fibrele ajută la regularizarea consumului alimentar prin componenta "volum", favorizīnd saţietatea fără a aduce calorii. Un regim bogat īn fibre permite, de asemenea, prevenirea diverticulozei, care afectează, după vīrsta de 50 de ani, un american din doi. 1. Diverticuloză - prezenţa de diverticuli gastrointestinali multipli, fără exteriorizare clinică.
Diverticul - neoformaţie anatomică īn formă de sac sau de buzunar care se deschide īntr-un organ cavitar (intestin, arteră, vezică etc.) şi care este constituită din mai multe straturi (n.t.).
5. Vitaminele. - Bolile datorate carenţelor vitaminice īi afectau chiar şi pe primii oameni, iar unele dintre ele mai sīnt īntīlnite şi astăzi, mai ales īn ţările īn curs de dezvoltare. De altfel, evoluţia comportamentelor alimentare şi mai ales diminuarea consumului de alimente vegetale, excesul de "produse antifiziologice" - precum alcoolul, tutunul, contraceptivele hormonale orale - au antrenat riscuri specifice de carenţe vitaminice.
Vitaminele sīnt molecule organice indispensabile metabolismului celular, nefiind sintetizate de către organism. Iată cīteva informaţii privind principalele elemente nutritive ce fac obiectul acţiunii de suplimentare şi a căror importanţă īn procesul īmbătrīnirii a fost evocată de mulţi autori.
Beta-caroten, retinol şi vitaminele A. - Sursa principală a vitaminelor A este pigmentul vegetal beta-caroten, provita-mină transformată īn retinol de mucoasa intestinală. Vitamina, prezentă sub două forme chimice asemănătoare Al şi A2, este stocată īn ficat. Retinolul făcut astfel disponibil este transportat īn sīnge, īmpreună cu o proteină specifică sintetizată de ficat. Alterările celulare datorate carenţei vitaminei A afectează, īn mod tipic, creşterea şi dezvoltarea ţesuturilor epiteliale cutanate, pulmonare şi intestinale, care devin hiper-cheratinizate. Rezultă o rezistenţă mai mică la infecţiile bacteriene. Un interes considerabil s-a arătat relaţiei īntre vitamina A şi cancer, īndeosebi cancerele ţesuturilor epiteliale, care reprezintă majoritatea cancerelor. Beta-carotenul este convertit īn organism īn vitamina A. Excesul de vitamina A este toxic, īnsă beta-carotenul nu este toxic. El este stocat īn celule, unde joacă rolul de antioxidant. Este un antioxidant puternic. Conform studiului "The Physicians Health Study", persoanele care consumă beta-caroten au de două ori mai puţine accidente cardiovasculare sau cerebrale decīt celelalte.
Se recomandă o doză cotidiană de 25.000 unităţi. Un efect indezirabil este colorarea pielii īn galben-portocaliu.
Tocoferolul sau vitamina E. - Este singurul antioxidant liposolubil prezent īn sīnge. El īntīrzie apariţia petelor maro pe piele (semne ale īmbătrīnirii) şi stimulează reacţiile imuni-tare. Principala funcţie metabolică exercitată de vitamina E este o funcţie antioxidantă. Acizii polinesaturaţi ce intră īn alcătuirea fosfolipidelor din membranele celulare sīnt expuşi reacţiilor de oxidare şi peroxidare ce produc derivaţi toxici. Protecţia acizilor polinesaturaţi poate fi obţinută prin vitamina E. Analogia dintre simptomele carenţelor de vitamina E şi de selenium trădează acţiunea lor similară de antioxidant īn organism.
Acidul ascorbic sau vitamina C. - Cea mai mare parte a speciilor animale, cu excepţia omului, sintetizează acidul ascorbic. Interacţiunile cel mai bine demonstrate din celulele animale sīnt reacţiile de hidroxilare din biosinteza reparatorie a colagenilor, proteine foarte importante ale pielii şi ţesutului conjunctiv. īn ficat, acidul ascorbic intervine īn hidroxilarea colesterolului īn acizi biliari (proces care poate in doze de 500-1000 mg/zi, să diminueze nivelul colesterolului) şi īn detoxificarea diverşilor compuşi xenobiotici. El intervine īn sinteza corticosteroizilor (suprarenali). īn sistemul nervos, intervine īn conversia tirozinei īn noradrenalină. Acidul ascorbic facilitează absorbţia intestinală de fier, stimulează sistemul imunitar şi are o acţiune antioxidantă. Anumiţi autori sugerează că vitamina C (asociată cu beta-carotenul) poate ajuta la prevenirea opacizării cristalinului (cataracta) şi a degenerescentei maculare retiniene. Retina are o concentraţie īn vitamina C de douăzeci de ori mai ridicată decīt sīngele. O doză de 500 mg/zi poate fi utilă. īn caz de absorbţie excesivă de vitamina C, surplusul este eliminat rapid pe cale renală. Acest mecanism de excreţie este cu greu inhibat, fiind deci indispensabilă luarea de vitamina C pe perioade lungi pentru a evita o carenţă brutală (legată de menţinerea excreţiei renale īn condiţiile opririi suplimentării) după o suplimentare vita-minică de trei sau patru zile.
Seleniul. - Este cel mai important antioxidant al organismului. Există o corelaţie īntre nivelul de seleniu şi frecvenţa cancerelor (īn special cancerul de sīn). īn general, persoanele bolnave de cancer au niveluri scăzute de seleniu īn sīnge. Se poate recomanda o suplimentare de 100 mg/zi.
Coenzimă QlO. - A fost descoperită īn 1957 de către F.L. Crane, care a extras-o din mitocondrie1. Dr. Steve Harris a arătat că adaosul de coenzimă Q10 īn hrana şoarecilor creşte speranţa lor de viaţă cu mai mult de 50%. Mai mult, adăugarea de coenzimă QlO īn hrana şoarecilor bătrīni permite obţinerea unei īmbunătăţiri a aspectului acestora. īnsă coenzimă QlO contribuie şi la buna funcţionare a organismului īn ansamblul său (efecte favorabile asupra sistemului cardiovascular, imunitar etc). Este un compus netoxic şi un supliment de 20 mg/zi poate fi util.
Celelalte vitamine. ~ Pe piaţă sīnt disponibile multe alte vitamine sau compuşi: folaţi, vitaminele B6, B12, magneziu etc. Nu dispunem īnsă de nici o probă privind acţiunea lor asupra procesului īmbătrīnirii.
Am văzut care sīnt argumentele ce ne-ar putea incita să adoptăm o restricţie calorică. Dar nu am detaliat nici un regim, īntrucīt nu acesta este obiectul lucrării noastre şi, mai ales, deoarece adoptarea unui program de restricţie calorică nu poate fi concepută īn afara unei supravegheri medicale stricte. Un regim nu poate fi eficient decīt dacă a fost adaptat şi personalizat după mai multe consultaţii temeinice.
1. Mitocondria este un organit intracelular care serveşte la fabricarea energiei celulare.
RestricŢia caloricĂ
