Doctorul Franz Anton Mesmer: mort in dizgratie. Ruth Drown: sinucidere. Wilhelm Reich: mort in inchisoare. Knuth, Upton si Armstrong: adusi la faliment. Dr. Albert Abrams: persecutat de stat, a murit acoperit de oprobriul general.
CM. Allen: a innebunit.
Dr. M.K. Jessup: mort prin sinucidere sau asasinat. Bill Moore, cercetator si autor de lucrari: s-a autoexilat in uitare.
George de la Warr: adus in pragul falimentului din cauza cheltuielilor de judecata.
Aceasta a fost soarta primilor cercetatori in domeniul boi-electricitatii fiintelor. Cum a fost posibil sa se intample asa ceva?
Raspunsul l-am putea gasi intr-o scrisoare adresata de Albert Einstein unuia din confratii sai, Otto Stern, in perioada sumbra a celui de-al doilea razboi mondial: Nu am altceva de adaugat pe marginea acestui subiect, doar poate ca nu suntem primii care s-au confruntat cu o asemenea situatie si ca, pentru moment, nu ar fi recomandabil sa-l supunem atentiei publice." Ce fraza criptica, stiind ca ea a fost gandita de unul dintre cei mai lucizi oameni de stiinta. Comentatorii de mai tarziu au considerat ca Einstein se referea la descoperirile inregistrate in Proiectul Manhattan de numele caruia se leaga crearea bombei atomice. Insa, dupa cum vom demonstra in continuare, se pare ca Einstein s-a referit la un alt experiment care il preocupa in acel moment.
Principiile fundamentale ale fizicii sunt aceleasi, neschimbate. Numai modul in care le folosim s-au schimbat.
Ca si cand ar fi ajuns pana la el ecoul unei perioade avansate de dezvoltare tehnologica, Iosua, cel care a infruntat cetatea Ierihonului, a reusit sa darame zidurile celebrei cetati folosindu-se de principiile rezonantei acustice. Tesla, inventatorul telegrafului fara fir, ar fi fost mandru de fapta lui Iosua. Arhimede, cel de numele caruia se leaga un sir impresionant de inventii, i-a fost recunoscator Iui Iosua pentru a nu fi transmis ideea sa romanilor care asediau Siracuza (nu ca Arhimede si-ar fi dat macar seama cand au patruns romanii in cetate). Insa Iosua este primul care a folosit principiile rezonantei pe un camp de lupta. Iata cum a procedat el:
Iosua daduse porunca aceasta poporului: Voi sa nu strigati, sa nu se auda glasul si sa nu va iasa o vorba din gura pana in ziua cand va voi spune eu Strigati! Atunci sa strigati
Iosua s-a sculat cu noaptea-n cap si preotii au luat chivotul Domnului. Si sapte preoti, care purtau cele sapte trambite de corn de berbec inaintea Chivotului Domnului, au pornit si au sunat din trambite. Barbatii inarmati mergeau inaintea lor, si coada ostirii venea dupa Chivotul Domnului; in timpul mersului, preotii sunau din trambite.
Au inconjurat cetatea o data, a doua zi; apoi s-au intors in ara. Au facut acelasi lucru timp de sase zile
A saptea zi, pe cand preotii sunau din trambite, Iosua a zis poporului: Strigati, caci Domnul v-a dat cetatea in mana Poporul a scos strigate si preotii au sunat din trambite. Cand a auzit poporul sunetul trambitei, a strigat si mai tare si zidul s-a prabusit."
Aceste versete din vechiul Testament, modulul despre Iosua, contin o descriere precisa a experimentului de inspiratie dina combinat cu efectele rezonantei. La inceput s-a silit o frecventa specifica cu ajutorul trambitelor, apoi Iosua a amplificat acest semnal cu ajutorul strigatelor oamenilor sai, pentru a obtine un efect de rezonanta, nu mai putin distrugator decat acela folosit la un moment dat de Tesla, cand era la un pas sa darame o cladire din New York cu oscilatorul sau. (Vom reveni mai tarziu cu explicatii detaliate asupra acestui aspect)
Marinarii care au experienta calatoriilor in larg vor intelege imediat acest principiu: pe timp de furtuna, dupa cateva valuri mari urmeaza unul urias, talazul care se avanta in urma primelor valuri, trecand peste bord si acoperind puntea cu apa si spuma.
Ideea ca fiecare particula organica are propria sa frecventa la rezonanta, sau semnal de apel," care poate fi transmis si receptionat la distanta este unul dintre putinele lucruri pe care nu le stiau grecii antici, cu exceptia, poate, a lui Pitagora din Samos.
Cu toate acestea, exista suficiente marturii asupra practicilor malefice" ale vrajitorilor si vrajitoarelor din Evul Mediu care foloseau o suta de par pentru a face rau ctimelor aflate la distanta. Se spune ca egiptenii etau sa reproduca aidoma chipul unei persoane, de teama ca dusmanii sa nu le slabeasca puterile, lucrand cu vraji de la mare departare.
Dole istorice care atesta existenta unui camp energetic uman dateaza din perioada vechii culturi chineze si indiene. ,rsa probabil cea mai documentata descriere prone din Evul Mediu in jurul anului 1530 si i-o datoram lui Paracelsus. Desi Athanasius Kircher a fost preocupat de studierea magnetismului, scrii o suta de ani mai tarziu, cateva lucrari in acest sens, se pare ca el -a facut legatura intre magnetism si sanatatea organismului; sau .re acesta si forta tala, asa cum au facut autorii de mai tarziu.
Paracelsus a fost un protestatar conns care a incercat sa se distanteze de preceptele medicinei clasice. In 1527, el a .ea faimosul manual de medicina medievala, The Canon of Acenna, gestul sau devenind un simbol al razvratirii impotriva pedanteriei si acceptarii neconditionate a vechilor dogme. Conform noii sale doctrine a asemanarilor prin simpatie", toate organismele care se dezvolta isi dezvaluie ratiunea de a exista prin forma si caracteristicile lor fizice: orice organism u degaja, asadar, lumina, iar tele cu bratii puternice au capacitatea de a face sa sporeasca bratiile de valori scazute ale omului.
El recomanda medicilor sa se straduiasca sa perceapa energiile naturale ale telor, sfat preluat mai tarziu de medicul londonez Edward Bach, care a pus la punct teoria remediilor florale a lui Bach.
Probabil ca tot Paracelsus a fost cel care I-a inspirat pe Bach, cu obiceiul sau de a culege picaturile de roua in diferite momente ale pozitiilor astrale ceresti, conns ca apa retine energiile etare. Bach insusi avea conngerea ca roua contine o forta energetica speciala.
Una dintre abordarile stiintifice timpurii in domeniul radiatiei bioelectrice i-o datoram lui Maimbray, care a efectuat urmatorul experiment in 1746, la Edinburg. El a asezat doi arbusti de mirt in apropierea unui conductor electric, pentru a constata cu stupoare ca telor le crescusera ramuri si muguri de sase centimetri intr-un interval de timp in care majoritatea telor obisnuite din acelasi soi treceau printr-o perioada de stagnare (intr-unui din modulele urmatoare vom prezenta pe larg influenta pe care o are electricitatea asupra procesului nutritiv). Cativa ani mai tarziu, Jean Antoine Nollet, preceptorul de fizica al Delfinului Frantei, a descoperit ca tele asezate in ghivece de metal prezirita o transpiratie mai abundenta decat cele aflate in mediu obisnuit si ca semintele tate in vase cu campuri electrice se dezvolta mai rapid.
Spre anul 1783, Abatele Bertholon publicase deja o opera completa, De l\'electricite des vegetaux, si reusise sa colecteze electricitatea din atmosfera cu ajutorul unui instrument, denumit de inventatorul sau electrovegetometru, pe care 1-a plimbat printre culturi de te de pe camp. Sugestia sa ca intr-o buna zi, cel mai bun ingrasamant pentru te va fi de natura electrica, venit gratuit din cer" i-ar putea inspaimanta pe fabricantii de ingrasaminte chimice, dar linisti pe ecologisti. Din fericire pentru Bertholon, la vremea aceea nu existau cereri masive de azotat, substanta care a intrat in compozitia explozibililor primului razboi mondial, iar industria producatoare de ingrasaminte pe baza de azotati nu era prospera ca in zilele noastre, altfel numele lui s-ar fi adaugat listei pionierilor mentionati la inceputul acestui modul care au cunoscut o soarta tragica.
In jurul anului 1780, pe cand Luigi Galvani descoperea ca nu numai tele, ci si neri broastelor pot fi excitati cu ajutorul unui fluid electric", un iezuit maghiar, cu numele pitoresc, insa neinspirat, de Maximilian Hell (in engleza si germana inseamna iad) si prietenul sau enez, medicul Franz Anton Mesmer, ajungeau la concluzia ca materia e are proprietatea de a se lasa influentata de forte magnetice telurice si cosmic".
Ei au denumit acest principiu magnetism animal". Ca urmare a descoperirii lor, au fost exclusi din tagma medicala, iar Mesmer s-a retras in glaciala Elvetie pentru a scrie, in 1814, un tratat socotit scandalos pentru acele vremuri si care argumenta adevarul afirmatiilor sale. Spre deosebire de Galileo Galilei, revolta sa tacuta in apararea profesiunii sale de credinta nu s-a bucurat de recunoasterea si pretuirea ulterioara pe care le-ar fi meritat din plin.
Bastonul de maresal al cercetarii in domeniul bioelectricitatii a fost preluat de un personaj mult mai prestigios, puternicul baron Karl von Reichenbach din Tubingen, care inventa, in 1845, un produs vascos obtinut prin distilarea lemnului, cunoscut pana in zilele noastre sub denumirea de creozot. Reichenbach a observat ca persoane sensibile pot percepe in mod real o energie stranie degajata de oameni; el a denumit fenomenul Odyle sau Od, dar si stradaniile baronului de a demonstra existenta energiei Odyle" au fost discreditate. Insa el si-a vazut mesajul tradus in limba engleza, prin stradania meritorie a lui William Gregory, profesor de chimie la Edinburg, lucrarea aparand sub titlul oarecum teutonic de Cercetari asupra fortelor magnetismului, electricitatii, caldurii si luminii in relatie cu fortele tale. intre timp, lista confratilor care faceau cercetari in printa efectelor benefice ale electricitatii asupra dezvoltarii telor devenea tot mai lunga.In 1844, William Ross prezenta un raport stiintific intitulat Experimente galvanice asupra telor, iar un an mai tarziu, agronomul Edward Solly prezenta lucrarea Influenta electricitatii asupra vegetatiei.
Subiecte cu mult mai interesante aveau insa sa atraga spiritul stiintific al celei de-a doua jumatati a secolului al XEX-lea. Oamenii de stiinta incepusera sa se simta atrasi de fizica atomica, preferand-o pe buna dreptate, integralismului care a fost lasat in seama cercetatorilor secolului urmator. intre fizicienii si cercetatorii in domeniul stiintelor biologice avea sa se creeze un gol imens, necesar la acea vreme pentru asimilarea cantitatii insemnate de cunostinte noi, distanta care insa se micsoreaza pe zi ce trece in perioada contemporana.
In cursul primelor trei decenii ale secolului nostru, a sporit interesul fata de studierea bioelectricitatii, curiozitatea fiind egalata poate doar de eforturile organismelor institutionalizate de a impiedica raspandirea descoperirilor revolutionare provenind din aceasta directie. O manifestare ridicola similara a intarziat introducerea curentului electric alternativ in America spre sfarsitul secolului trecut, datorita masinatiilor lui Thomas Edison care a sprijinit metoda mai putin abila de transmitere a energiei electrice cu ajutorul curentului continuu. Teama care a cuprins oficialitatile a fost si poate continua sa fie ca vor pierde pietele deja castigate pentru comercializarea ingrasamintelor si a insecticidelor daca vor permite raspandirea metodelor electrice-electronice. De asemenea, trebuia luata in considerare o serie de factori care amenintau insusi edificiul etii, dupa cum vom demonstra in cele ce urmeaza.
Batalia a inceput in 1904 cu publicarea sectiunilor Iui Lemstrom intitulata Electricitatea in agricultura si horticultura, lucrare anticipata doi ani mai devreme de Sylvanus Thompson, cu magne-tismul si procesul cresterii. La nici un an de la aparitia sectiunilor lui Lemstrom, Raoul H. France publica Das Sinnesleben der Pflanzen tradusa cu titlul Viata afectiva a telor si Germeni ai gandirii la te. Astfel era trasata linia frontului care pregatea una dintre cele mai regreile confruntari din istoria stradaniilor stiintifice.
Lemstrom, originar din Finlanda, intreprinsese cateva expeditii in Spitzbergen si Laponia, deci era un cunoscator de exceptie al problemelor legate de magnetismul pamantului si de lumina polara. Ca rezultat al cercetarilor sale, era ferm conns ca dezvoltarea vegetatiei luxuriante din acea regiune era stimulata de radiatiile aurorei boreale si nu de zilele lungi de vara. Varfurile ascutite ale telor, sustine el, actioneaza asemeni unor paratrasnete care colecteaza electricitatea atmosferica, facilitand schimbul de sarcina intre pamant si aer. Sau, ca sa ne exprimam corect, este vorba despre un efect de ionizare." Lemstrom a fost cel care a corelat actitatea intensa a petelor solare cu dezvoltarea arborilor, studiind inelele de pe conifere si completand astfel observatiile facute de Clerk Maxwell, un sfert de secol mai devreme.
Tot el este cel care, prin experimentele efectuate, a confirmat fenomenul neobisnuit de dezvoltare a telor stimulate de electricitate, sau electrificate", care, in urma acestui proces, cresc cu cincizeci la suta mai inalte si mai guroase decat in mod normal. El a publicat rezultatul studiilor sale in ElectroKultur, aparuta la Berlin. In Anglia, sectiunea sa a instigat distinsi oameni de cultura, printre altii pe Sir Oliver Lodge si John Newman, cercetatori in domeniul stiintelor de frontiera, experimentele confirmand cu succes rezultatele obtinute de el.
Cititorul s-ar intreba de ce nu foloseste nimeni aceste tehnici in prezent? Realitatea este ca tehnicile sunt aplicate. Electroculture Corporation a fost fondata in 1970 de dr. Len Cox din Denver, Colorado - o regiune atat de indragita de Nikola Tesla pentru atmosfera incarcata de electricitate si intensa actitate a descarcarilor electrice incat Tesla a construit aici un laborator - cu scopul de a lansa pe piata o pulbere fertilizanta puternic magnetizata, cu proprietati exceptionale in stimularea dezvoltarii telor.
Totusi, poate cel mai tragic episod (printre altele de acelasi fel) legat de actitatea de pionierat a unor cercetatori este cel al dr. Albert Abrams de al carui nume se leaga inventarea homeotronului. Abrams, originar din San Francisco, era un cetatean de vaza, dintre cei mai bogati ai orasului.
in ultimul deceniu al secolului trecut a urmat cursuri de medicina la prestigioasa universitate din Heidelberg, unde a obtinut distinctii deosebite si Medalia de Aur. Abrams fusese deja martorul unui episod unic cand, aflandu-se la Neapole, marele Caruso reusise sa faca tandari un pahar reproducand aceeasi nota produsa de pahar cand era lot cu degetul. Intr-o zi, un profesor universitar a mentionat in prezenta lui Abrams ca ceapa scoasa din pamant si lasata in preajma altor cepe tate, are o influenta negativa asupra celor din vecinatate, fara a le afecta insa pe cele aflate la distanta mai mare. Iar Abrams si-a pus intrebarea daca nu era din nou vorba, si in acest caz, de efectul de rezonanta al radiatiei. Cepele pe moarte puteau afecta celelalte te aflate in plin proces de crestere? La mult timp dupa aceea el a descoperit din intamplare manifestarea aceluiasi efect cand, la intoarcerea in America, a preluat catedra de patologie a Universitatii Stanford. In cursul unei consultatii in care el palpa abdomenul unui pacient pentru a-i testa reflexele, a facut constatarea ca abdomenul pacientilor sanatosi scoate un sunet plin de rezonanta. Atunci cand pacientul sufera de o afectiune oarecare, sunetul este inabusit. In urma experimentelor pe care le-a efectuat folosind aceasta tehnica, Abrams a ajuns la concluzia ca unde de natura necunoscuta, provenind de la probe de tesut bolnav, pot fi receptionate de o alta persoana care preia tonalitatea in tesuturile sale musculare, in special in zona fibrelor musculare si nervoase din zona abdominala. Spre exemplu, cand se emit radiatii roentgen de la un aparat invecinat, se aude, la consult, tonalitatea unui organism bolnav.
La oprirea aparatului, tonalitatea se amelioreaza imediat!
Este semnificativ faptul ca grecii antici considerau stomacul ca fiind sediul emotiilor.
Dupa cateva luni de cercetari, Abrams a emis ipoteza ca originea bolilor nu este de natura celulara, sugerand abandonarea acestei explicatii. In schimb, el pune aparitia bolii pe seama modificarii compozitiei moleculare a celulelor, motivata de schimbarile de camp electromagnetic ale electronilor. El a descoperit ca radiatiile provenind de la o proba de tesut bolnav pot fi transmise ca orice manifestare electrica, de-a lungul unui cablu lung de 1,8 metri. Imediat dupa aceea a pus la punct un instrument de diagnosticare care inlocuia tehnica de ascultare", instrument pe care l-a denumit reflexofon". Abrams sustinea ca acest instrument poate diferentia lungimile de unda proprii unor emisii provenind de la tesuturi suferind de diverse afectiuni.
Daca cititorul gaseste aceasta relatare oarecum exagerata, ii atragem atentia ca cea mai moderna metoda de detectare a daunatorilor foloseste radarul pentru identificarea lungimilor de unda specifice emise de diverse specii de insecte aflate in zbor la mai bine de trei sute de metri, pentru cercetarea modului in care acestea se hranesc si se deplaseaza. Dupa aceea, insecticidele sunt imprastiate doar atunci cand se constata ca parazitii se afla in zbor. Acelasi tip de detector este folosit la intocmirea hartilor de migrare a insectelor, fiecare dintre specii emitand semnale pe lungimi de unda specifice.
Abrams a mers mai departe si, in 1924, a emis o ipoteza care avea sa-i atraga oprobriul lumii medicale si, in final, dezonoarea. El a sustinut ca poate diagnostica o boala si sili in ce masura aceasta a afectat organismul uman, prin prelevarea unei probe din sangele pacientului. Din nou se intrezareste aripa intunecata a vrajitoriei!
In prezent, noi folosim amprentele", ADN prelevate dintr-o singura proba de sange, pentru a identifica un indid. ADN-ul este acidul dezoxiribonucleic, codificatorul genetic al etii. Doar pentru conservatoarea America a anilor \'20, afirmatia lui Abrams trebuie sa fi parut curata magie neagra, iar lumea medicala s-a grabit sa-l eticheteze drept sarlatan si impostor.
Abrams a sustinut cu alt prilej, in fata unui larg auditoriu, ca efectul curativ pe care il are chinina in epidemiile de malarie este rezultatul direct al radiatiilor ce pron de la moleculele de chinina care anuleaza tocmai emisiile celulelor purtatoare de malarie - sau mai corect, este vorba de fenomenul de interferenta - actiunea sa datorandu-se unui tip de emisie electromagnetica si nu actiunii chimico-farmaceutice. Ajutat de un eminent inginer specializat in radiocomunicatii, pe nume Sam Hoffman, el a reusit sa construiasca un radio-emitator cu capacitatea de a emite pe anumite frecvente de unda care anulau undele radiomagnetice maligne emise de celulele bolnave.
In 1922, Abrams a prezentat rezultatul cercetarilor sale intr-o comunicare stiintifica. Daca s-a asteptat ca descoperirea sa sa provoace entuziasm, atunci s-a inselat amarnic. A fost imediat contestat si acuzat de sarlatanie si vrajitorie atat de Asociatia Medicilor Americani cat si de British Medical Journal.
In ciuda actiunilor temerare ale unui mare numar de medici de prestigiu care i-au sustinut descoperirea, Abrams a murit doi ani mai tarziu, coplesit de rusine, dupa ce resta Scientific American ii atacase lucrarile si actitatea in optsprezece numere consecutive.
Intre timp, alti cercetatori ai aceluiasi domeniu aveau sa fie ctime ale unui tratament similar. Probabil, cel mai infam" dintre acestia a fost socotit dr. Wilhelm Reich. El avea obiceiul stanjenitor de a inventa termeni ciudati, ca de pilda oraccu", si de a vorbi deschis despre sex intr-o epoca in care subiectul este u. Conform relatarilor unor contemporani, acest fapt, impreuna cu cateva experimente indraznete, i-au atras condamnarea la inchisoare unde si-a petrecut de altfel ultimele luni din ata. Conceptul sau de energie orgonica" ar fi un camp raspandit ce depaseste granitele celui electromagnetic, explicand fenomenul ca pe o energie cosmica care supunandu-se unor legi functionale si nu celor mecanice". Conform afirmatiilor sale, aceasta energie ar fi de culoare albastra. Pentru colectarea acestei energii, a carei unitate de masura ar fi, dupa Reich, bionul", el a inventat un instrument pe care 1-a numit oraccu (acumulator de orgon). Conform marturiilor observatorilor, in aceasta cutie tele se dezvolta mult mai rapid.
Aparatul are o forma hexagonala, fiecare latura fiind construita din straturi suprapuse si alternante de materiale organice si anorganice. Peretele interior este dublat cu o foita subtire de fier. in lucrarea sa Biopatologia cancerului, Reich sugereaza ca, in cazurile de cancer aflate intr-un stadiu avansat, continutul de orgon din sange s-a epuizat complet in lupta impotriva bolii sistemice si a tumorii localizate. Aceasta reactie de aparare fata de formatiunea tumorala apare anterior instalarii simptomelor de anemie si, adeseori, tradeaza existenta procesului canceros cu mult inainte de formarea unei tumori sesizabile". Reich a descoperit ca energia orgonica este imediat absorbita de materiale de origine organica asa cum e lana, bumbacul, lemnul si asa mai departe, fiind in schimb atrasa si respinsa prompt de metale. in acest fel, straturile care formeaza peretii bateriei orgonice asigura un flux de energie din exteriorul spre interiorul cutiei oraccu. intreaga cutie aminteste oarecum de Chivotul Domnului a carui alcatuire este descrisa detaliat in Exod, acelasi chivot pe care Iosua il purta cu sine cand a inconjurat cetatea Ierihonului. Conngerea lui Reich era ca hematiile sunt purtatoare de energie orgonica, pe care o transmit corpului organic impreuna cu oxigenul. Desigur, in centrul fiecarei molecule de hemoglobina se afla un atom de fier, insa nu exista nici o alta explicatie capabila sa lamureasca modul de functionare a mecanismului transportor. Sarcina orgonica este dezvaluita si de forma pe care o are structura hematiilor.
Celulele cu o incarcatura slaba sunt usor contractate si prezinta o margine subtire de culoare albastra, usor stralucitoare. Cand organismul este incarcat cu energie, hematiile se dilata, iar marginea albastra dene mai intensa si se extinde, uneori acoperind intreaga celula. Nici un micro-organism patogen nu poate supraetui in preajma acestor hematii puternic incarcate cu energie orgonica."
Oricat de sinistre ar fi zvonurile legate de episodul inchiderii lui Reich sau de personalitatea sa sumbra", sau oricat de fanteziste ar putea parea ideile pe care le-a emis, legate de existenta energiei orgonice, un lucru ramane totusi: el atrage atentia asupra unui fenomen care, in termeni mai obisnuiti, ar putea fi electromagnetismul. Una din cele mai recent publicate biografii ale lui Reich, scrisa de un colaborator apropiat al acestuia, Myron Sharaf, intitulata Furia pe Pamant, scoate in edenta tocmai acest aspect.
