Gradul de forta al unui popor depinde in mod esential de natura alimentatiei sale.
MARINARII cei mai bolna vor ramane in aceasta insula locuita de indieni - spuse capitanul Cartier -. Cei care se afla intr-o forma mai buna vor continua impreuna cu mine calatoria spre varsarea fluului San Lorenzo.
Aceasta a fost hotararea nagatorului si descoperitorului francez Jacques Cartier, care pornise de pe tarmurile Europei cu trei luni mai inainte. Intentia sa era sa exploreze Canada urcand pe fluul San Lorenzo. Ne aflam in anul 1534 si scorbutul a carei cauza era necunoscuta, facea ravagii printre marinarii care se incumetau sa traverseze oceanul. In largul marii acestia se alimentau cu carne uscata, mezeluri, pesmeti si peste. Lipsa de alimente proaspete, de fructe si de zarzavaturi in timpul lungilor traversari, facea ca nagatorii sa se imbolnaveasca si chiar sa moara de aceasta boala cauzata de lipsa taminei C.
Cuprins :
Introducere |
sus  |
Când Cartier a luat hotărârea să debarce o parte din oamenii echipajului său în acea insulă locuită de indieni, deja muriseră de scorbut 26 de marinari din cei care porniseră în călătorie.
Nu putem preciza care au fost motivele care l-au făcut pe Cartier să părăsească pe marinarii bolnavi într-o insulă locuită de indigeni, pe care îi presupuneau ostili. Poate el gândea că le face o favoare acelor sărmani marinari bolnavi oferindu-le ocazia să fie înmormântaţi în pământ, - ultima dorinţă a oricărui marinar - în loc de a-i coborî în apele adânci ale oceanului. Şi posibil de asemenea gândul ca expediţia sa să fie dusă la bun sfârşit cu succes, 1-a făcut să părăsească pe membrii din echipaj, care fiind afectaţi de "răul navigatorilor" ar fi fost o povară pentru ceilalţi în călătorie. Văzută astfel, acesta decizie era dureroasă dar necesară.
- Vom trece să vă luăm la înapoiere. Domnul să va aibă în grijă! - strigă căpitanul Cartier de la înălţimea corăbiei sale către marinarii bolnavi care acum rămâneau părăsiţi pe plaja acelei insule.
însă marinarii care plecau cu corabia aveau ferma convingere că nu-i vor mai găsi în viaţă pe tovarăşii lor care rămâneau în insulă, care aveau să moară peste puţin timp.
Câteva luni mai târziu, întorcându-se de la expediţia de pe râul San Lorenzo, Cartier a debarcat în aceiaşi insulă unde lăsase pe bolnavii din echipaj ca să moară. Istoria i-a păstrat o surpriză plăcută şi plină de învăţăminte:
- Dar iată-i că toţi sunt în viaţă!
Plini de uimire, Cartier şi marinarii din echipaj au întâlnit pe tovarăşii lor vindecaţi şi perfect restabiliţi. Fuseseră hrăniţi cu grijă de către locuitorii acelei insule cu alimente specifice acelor locuri: fructe proaspete, zarzavaturi şi alte vegetale. Dieta ideală împotriva scorbutului! Alimentaţia simplă şi naturală a indigenilor a redat sănătatea şi vigoarea acelor marinari robuşti care se înbolnăviseră de scorbut ca o consecinţă a dietei bazate pe carne şi peşte. Dieta aceasta măcar că este suficientă în ceea ce priveşte proteinele şi caloriile, rămâne deficitară în vitamine şi în alte principii hrănitoare care se găsesc doar în vegetale.
Găsim multe exemple,, atât în istorie cât şi în zilele noastre, de popoare primitive, care urmând un regim alimentar simplu pe bază de vegetale, s-au bucurat şi se bucură de o mare vitalitate ca şi longevitate.
Dar avem oare dovezi ştiinţifice clare cu privire la avantajele unui regim lipsit de carne? In ce stadiu de sănătate se află popoarele vegetariene în lumina ştiinţei actuale?
Locuitorii din Okinawa
Locuitorii insulei Okinawa au o dietă pe bază de vegetale (cereale, fructe şi zarzavaturi). Longevitatea şi fertilitatea lor, la fel ca şi lipsa bolilor degenerative, în special cancerul, au atras atenţia cercetătorilor.
în timpul celui de al doilea război mondial, un grup de medici militari a realizat o serie de autopsii a indigenilor din această insulă morţi în bătălie şi s-au putut convinge că însăşi indivizii cu o vârstă înaintată nu aveau tumori, nici semne de aterosclerozâ (întăritea arterelor), nici artroze, nici alte boli degenerative.\'
Tribul hunza din asia centrală |
sus |
Valea Hunza este situată în nordul Pakistanului, aproape de frontiera chineză şi se află înconjurată de masive muntoase care sunt dintre cele mai înalte de pe glob: Hindukuş şi Karakorum. Acesta vale este tăiată de către râurile care formează o parte din afluenţii fluviului Indus. Aceste râuri au format văi foarte adânci. Coastele munţilor au fost amenajate de către locuitori în terase pentru cultivarea cerealelor şi a pomilor fructiferi, dintre care în mod deosebit caişi.
Este vorba de o regiune îndepărtată, matică şi legendară prin marea longevitate la care ajung locuitorii săi. Izolarea sa geografică a permis dăinuirea unor obiceiuri de viaţă sănătoase şi naturale, posibil încă cu câteva mii de ani în urmă.
Longevitatea şi remarcabila sănătate a locuitorilor din valea Hunza, a atras atenţia a numeroşi cercetători. Vreme îndelungată se credea că această longevitate neobişnuită se datora doar factorilor genetici. însă cercetări interesante duse la bun sfârşit în rândurile acestui popor, au arătat că factorii ambienali exercită un rol mult mai mare decât moştenirea genetică. Aceştia sunt: alimentaţia pe bază de vegetale, climatul uscat şi însorit şi un stil de viaţă auster cu mult exerciţiu fizic.
Doctorii Toomey şi White cardiologi distinşi din America de Nord, au vizitat această regiune în 1964 şi au înfăptuit diverse studii, care au fost publicate în "American Heart Journal".2 Se notează că hunzaşii au o dietă foarte sobră pe bază de fructe proaspete şi uscate, nuci, diferite zarzavaturi şi cereale (orz, grâu şi mei).
Ei consumă şi puţin lapte de capră, iar carne de miel mănâncă doar o dată sau de două ori pe an, la sărbători.
După ce au studiat 25 de oameni care aveau între 90 şi 110 ani, medicii amintiţi au văzut că toţi aceştia aveau o presiune arterială normală, un nivel de colesterol şi o electrocardiogramă normală. între hunzaşi nu se cunosc cazuri de îmbolnăviri de cancer, boli de inimă, diabetul sau îmbătrânirea timpurie.
Regretabil este că sănătatea hunzaşilor a suferit schimbări în ultimi ani, căci au sosit şi la ei "avantajele" civilizaţiei: conserve, dulciuri şi produse rafinate prin procedee industriale. Au început să apară primele cazuri de carii şi de boli digestive, care altădată erau necunoscute. Dar în ciuda acestor lucruri ei sunt unul din popoarele cu cea mai mare longevitate de pe pământ.
Legendara vale hunza |
sus |
Valea Hunza se află încastrată între două din cele mai înalte masive muntoase de pe glob: Hindukuş şi Karako-rum din Asia Centrală. Din punct de vedere politic această vale aparţine Pakistanului şi locuitorii săi sunt în cea mai mare parte de religie islamică.
Valea Hunza este o regiune enigmatică şi fascinantă atât prin măreţia peisajelor sale, cât şi prin remarcabila longevitate a locuitorilor ei.
Pe terasele construite de-a lungul coastelor muntoase, locuitorii din valea Hunza cultivă pomi fructiferi (mai ales caişi) şi cereale, care constituie baza alimentaţiei acestui popor longeviv.
în valea Hunza se poate ajunge mergând de-a lungul unei şosele lungi şi prăpăstioase care pleacă de la oraşul pachistanez Islamabad.
Unul din mulţii centenari venerabili ai văii Hunza, care la cei 105 ani ai săi duce o viată activă.
în pieţele din valea Hunza se întâlnesc peste tot chioşcuri şi tarabe cu fructe şi nuci de calitate superioară cu gust ales, de asemenea şi cereale.
Alimentaţia pe bază de vegetale, exerciţiul fizic, viaţa liniştită şi aerul curat, toate le un loc par să constituie secretul longevităţii locuitorilor din valea Hunza, potrivit cu cercetările duse la bun sfârşit.
Şerpaşii din Nepal
Şerpaşii, locuitorii înălţimilor abrupte din masivul Himalaya sunt renumiţi prin extraordinara lor rezistenţă fizică. Toate expediţile de pe Everest ca şi pe alţi munţi din regiune, au ţinut cont să aibă un grup de hamali şerpaşi. Tenzing Norgay, şerparul care a întovărăşit pe alpinistul australian Sir Edmund Hillary în prima ascensiune din istoria vârfului Everest, spune în cartea sa autobiografică Tigers of the Snowsi (Tigrii zăpezilor): Cartofii sunt principala noastră cultură şi constituie baza alimentaţiei şerpaşilor, la fel cum este orezul pentru hinduşi şi chinezi. Varietăţile de cartof care
cresc în Himalaya se cultivă la nivele de altitudini foarte ridicate (4. 500 m), şi cu ei se asigură provizia de alimente în locuri îndepărtate".
"Alte alimente de bază în dieta noastră sunt: orzul (creşte până la înălţimi de 4.000 m) şi grâul (până la înălţimi de 3.000 m). De la turmele de oi şi de capre şi de la cirezile de yaci, şerpaşii obţin lapte şi brânză cu care completează dieta lor pe bază de cartofi şi cereale. Carnea abia dacă se cunsumă şi şerpaşii care urmează budismul în forma lui strictă sunt vegetarieni în totalitate".
Indienii otomini |
sus |
Indieni otomini trăiesc pe podişul din centrul Mexicului şi se hrănesc pe bază de cereale: turte de porumb, fasole şi diferite zarzavaturi. Studiile efectuate în mijlocul acestui popor şi care au fost publicate în "American Journal of Public Health"4 arată că aceşti indigeni se bucură de o sănătate rar întâlnită. Cazurile de obezitate, hipertensiune arterială sau cancer sunt foarte rare sau inexistente.
Britanicii
In decada 1970-80 s-au realizat o serie de studii în Marea Britanie, ca să se verifice dacă cei care urmează o dietă vegetariană ingeră o suficientă cantitate de calciu şi dacă oasele lor sunt corect mineralizate. Rezultatele au surprins pe cercetători. Lactovegetarienii primesc un mai mare procent de calciu în dieta lor decât omnivorii, iar oasele lor conţin o cantitate mai mare din acest mineral.5 Pe măsură ce îmbătrânesc, vegetarienii nu pierd calciul din oase în timp ce omnivori suferă o pierdere progresivă de calciu în oase, încât aceste se înmoaie şi devin fragile.
Adventiştii |
sus |
Grupul de populaţie care au stârnit un interes mai mare printre cercetători este cel al membrilor Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a Şaptea repartizaţi în toată lumea în 182 de ţări. Adventiştii urmează în general o dietă ovolactovegetariană - unii sunt vegetarieni stricţi, fără ouă sau lactate -, bogată în fructe, cereale integrale şi zarzavaturi; mai ales că aceştia practică un stil de viaţă sănătos cu abstinenţă de la fumat, băuturi alcoolice şi alte droguri. Sunt mai bine de o sută de ani, de când adventiştii trăiesc punând în practică acest stil de viaţă cu rezultate remarcabile.
Rezultatele felului lor de trai sunt atât de evidente în ceea ce priveşte o sănătate mai bună şi o longevitate mai mare, încât au atras atenţia cercetătorilor din toată lumea. Cele mai prestigioase reviste ştiiţifice au publicat studii asupra sănătăţii adventiştilor (vezi în pagina 110 unele din cele mai importante publicaţii)
Până în prezent s-au făcut mai mult de 150 de studii de cercetare realizate asupra acestui grup aparte de populaţie, compus de oameni din cele mai diverse rase şi culturi. în toate aceste studii se face constatarea că adventiştii bene-ficiează de o sănătate mai bună decât restul populaţiei:
. Mai puţine infarcturi (cu 45% mai puţine decât restul populaţiei).
. Mai puţine cazuri de cancer, atât pulmonar (fapt ce se poate explica prin abstinenţa de la fumat), ca şi de stomac sau de colon (care se poate explica ca fiind în strânsă legătură cu dieta săracă în carne sau lipsită total de carne). Este interesant că adventiştii au mai puţine cazuri de cancer de sân, de prostată sau de alte organe care nu au o legătură directă cu obiceiurile de viaţă sau cu alimentaţia.
Aceasta arată că acţiunea preventivă a unei diete şi a unui stil de viaţă sănătos, influenţează în ansamblu tot organismul şi nu doar un organ anume. Acest fapt interesant a atras atenţia specialiştilor de epidemiologie şi sănătate publică din toată lumea. Faptul acesta a fost atât de evident încât însăşi organisme atât de prestigioase ca Institutul Naţional al Cancerului şi Institutul Naţional de Sănătate din Statele Unite au învestit milioane de dolari pentru a studia sănătatea populaţiei adventiste. Scopul organismelor oficiale care fac aceste studii este acela că intenţonează să aplice şi restului populaţiei obiceiurile de viaţă şi de alimentaţie care aduc atâtea beneficii adventiştilor.
Pe ce se bazează adventiştii?
Mulţi cercetători s-au întrebat: Pe ce se spri-jinesc adventiştii de au adoptat aceste obiceiuri de viaţă sănătoasă? Care este motivarea care-i îndeamnă sa facă aşa?
In primul rând ei pornesc de la o bază că, aşa cum relatează Moise în cartea Genezei,Dumnezeu a creat fiinţa umană ca să fie vege-tariană/\' Cerealele şi fructele au constituit primele alimente prevăzute pentru specia umană.
Alimentaţia pe care Creatorul a oferit-o omului la început, trebuie să fie cea care se adaptează cel mai bine trebuinţelor noastre, spun adventiştii. Şi se pare că această afirmaţie nu este lipsită de adevăr, pentru că instituţii atât de prestigioase cum ar fi Comunitatea Europeană, recomandă să se mănânce: fructe, verdeţuri şi zarzavaturi proaspete ca şi cereale cu un conţinut bogat de fibră (vezi pag. 96). Pe măsură ce se avansează în cercetările din domeniul nutriţiei, reiese şi mai clar necesitatea de a ne întoarce la o dietă vegetariană, pe bază de fructe, cereale şi zarzavaturi. Acest fel de alimentaţie este tocmai acel care se recomandă astăzi pentru a preveni bolile care cauzează cea mai mare mortalitate în ţările occidentale: afecţiunile cardiace şi cancerul.
In mod deosebit, studiile anatomice confirmă faptul că aparatul digestiv al omului se aseamănă mai mult cu cel al ierbivorelor decât cu cel al carnivorelor. Omul a fost destinat din punct de vedere anatomic şi fiziologic ca să mănânce vegetale, deşi capacitatea de adaptare îi permite de asemenea să mănânce şi să asimileze carnea (vezi pag. 122).
în al doilea rând, adventiştii aderă la declaraţia apolstolului Pavel care spune: "Nu ştiţi că trupul vostru este templu Duhului Sfânt care este în voi, pe care-l aveţi de la Dumnezeu si ca nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. De aceia, proslăviţi pe Dumnezeu în corpul vostru"\'7
Ca nişte adevăraţi credincioşi ce sunt, ei consideră că trupul nostru nu este rodul unei întâmplări evolutive, că nu ne aparţine nouă, pentru că este un dar a lui Dumnezeu. Ei sunt convinşi că trebuie să îngrijim şi să păstrăm acest corp, ca pe o operă supremă şi minunată a unui Dumnezeu creator şi iubitor.
Adventiştilor le este foarte limpede că o sănătate bună nu este rezultatul unei întâmplări,ci ea provine din păstrarea legilor naturale pe care Fiinţa Supremă le-a stabilit şi pe care le cunoaştem datorită studiului anatomiei şi fiziologiei umane.
în al treilea rând, adventiştii sunt oameni care au o nădejde şi nădejdea aceasta este prin sine însăşi motivaţia unei sănătăţi bune. Aceştia îşi întemeiază credinţa lor pe făgăduinţa revenirii lui Hristos şi a unui "cer nou şi pământ nou unde va locui dreptatea" ? unde nu vor mai fi suferinţe şi dureri şi unde fiinţele umane şi natura întreaga vor ajunge să aibă strălucirea şi frumuseţea pe care le-au avut de la început.
în această lume slăvită, care constituie o speranţă comună a tuturor creştinilor, nu va mai exista moarte, nici pentru fiinţele omeneşti, nici pentru animale. Acolo "Lupul şi mielul vor paşte împreună. Leul va mânca paie ca boul"? Nici o fiinţă nu va trebui să sufere şi să moară pentru ca alta să trăiască. Alimentaţia va fi vegetală pentru toţi, până şi pentru animalele cele mai carnivore. Totul va deveni ca la început...
Un credincios spunea: "Biblia ne arată cum fiinţa umană la început a fost vegetariană şi va termina prin a fi iarăşi la fel, când toate vor fi reînnoite. Până atunci însă, de ce să nu punem în practică ceea ce este ideal, atât pentru fiinţa umană cât şi pentru toată natura în ansamblul său?"
Multe sunt popoarele şi grupurile sociale care din raţiuni şi motive deosebite, au ajuns la concluzia că alimentaţia pe bază de vegetale este cea mai sănătoasă şi satisfăcătoare pentru fiinţa umană.
Este interesant de observat că însăşi ţările dezvoltate din occident unde dieta carnată este atât de înpământenită, se trezeşte din ce în ce mai mult interes pentru alimentaţia pe bază de vegetale. Obiceiurile, sănătatea şi ştiinţa sunt din ce în ce mai de acord în această privinţă.
în diferitele studii efectuate în Statele Unite, Olanda, Norvegia şi Polonia, se observă că perspectiva de viaţă este pentru femeile adventiste, cu 2 până la 5 ani superioară restului polulaţiei din aceste ţări.
Când este vorba de bărbaţi, diferenţele dintre adventişti şi restul populaţiei sunt încă şi mai evidente, posibil datorită incidenţei mult mai mici de infarcturi şi alte afecţiuni cardiace la primii. Aici diferenţele oscilează între 4 şi 10 ani în plus de viaţă, pentru adventişti faţă de ceilalţi.
Aceste rezultate bătătoare la ochi din punct de vedere socio-sanitar au trezit interesul cercetătorilor din toată lumea ca şi al organismelor internaţionale ca O.M.S., pentru stilul de viaţă la adventiştilor.
Cifrele indică riscul de moarte datorită anumitor boli, în legătură cu consumul de carne. Pe măsură ce consumul de carne creşte, proporţional creşte şi mortalitatea din diferite cauze, îndeosebi datorită diabetului. Este interesant de subliniat că aceste date se referă doar la Adventiştii de Ziua a Şaptea. Nici unul dintre ei nu fumează nici nu consumă băuturi alcoolice, având un stil de viaţă foarte asemănător, exceptând felul de alimentaţie. Aceasta face ca afară de faptul că ar interveni alţi factori, diferenţele dintre adventiştii care consumă carne şi cei vegeterieni, să fie atribuite aproape în totalitate deprinderilor alimentare. Izvoarele bibliografice ale acestui studiu sunt expuse în pagina 110.
Introducere
