Erizipelul, lmpetigo-ul streptococic, Pemusul epidemic al nou-nascutilor, Diagnosticul streptocociilor, Profilaxia piodermitelor
Cuprins:
Erizipelul este o dermoepidermită streptococică eritematoasâ, acută şi difuză. Debutează brusc, după o incubaţie de 1-4 zile, cu sindrom infecţios general intens (febră, frison, cefalee, curbatură). După câteva ore apare un placard roşu, supradenivelat, cu burelet marginal bine delimitat de obicei, cu prelungiri neregulate, care se extinde periferic timp de 3-5 zile, după care culoarea devine violacee şi apoi păleşte începând de la centru. Pe suprafaţa placardului apar deseori flictene cu conţinut gălbui, care - după ce se sparg - formează cruste galbene (melicerice) caracteristice. Rareori conţinutul flictenelor este hemoragie sau suferă o transformare necrotică sau gangrenoasă. Pielea din jur este întinsă, este prezent un edem (mare în regiunile cu ţesut celular lax abundent) şi o adenopatie regională dureroasă, uneori şi limfangită.
Localizarea cea mai frecventă este la faţă, începând la unghiul ocular intern, nas sau ureche şi extinzându-se deseori simetric, "în fluture", pe ambii obraji. Adesea erizipelul apare Ia gambă, poarta de intrare fiind o escoriaţie accidentală, sau o micoză cronică interdigitală.
Evoluţia este benignă, vindecarea producându-se în circa o săptămână. La imunodeprimaţi se pot produce septicemii, endocardite, pleurezii purulente.
Rar apar după circa 2 săptămâni complicaţii ca glomerulonefrita difuză acută sau reumatismul acut.
Lmpetigo-ul streptococic |
sus |
lmpetigo-ul streptococic (Tilboury Fox) este o streptodermie infec-ţioasă frecvent întâlnită la copiii mici. Debutează prin bule neombilicate, superficiale, înconjurate de un halou inflamator şi_ umplute cu o seriozitate citrină, care devine în câteva zile tulbure. în ce priveşte evoluţia bulelor acestea fiind superficiale se sparg repede, lichidul se usucă şi lasă cruste melicerice sau se prelungesc şi dau prin autoinoculare noi elemente flictenulare. Localizarea cea mai obişnuita este la nivelul feţei, pe gât, dar se poate localiza şi la nivelul pielii capului.
Impetigo se poate generaliza pe un teren cu deficit de apărare. De asemenea, impetigo se poate suprainfecta cu un stafilococ patogen, impetigo streptostafilococic, care trebuie tratat ţinând seama de această dublă infecţie.
Pemfigusul epidemic al nou-născuţilor |
sus |
Pemfigusul epidemic al nou-născuţilor este o streptococie buloasă particulară, ce interesează copiii în primul an de viaţă. La nou-născui apare în primele 3-6 zile după naştere şi se caracterizează prin bule rotunde sau ovalare, cu diametrul de 3-10 mm, care conţin un lichid clar, citrin sau hemoragie. Bula se poate usca sau rupe, lăsând să se scurgă lichidul după care rămâne o ulceraţie erodată care se cicatrizează lent. Evoluţia aceasta se face în 8-10 zile, dar deseori apar puseuri succesive care pot dura în total 2-3 săptămâni. La sugarii distrofici pot apărea forme grave cu febră, anemie şi stare toxică. Sursa de infecţie poate fi o persoană adultă, purtătoare de germeni (în nas, faringe etc). în colectivităţile de sugari apare sub forma unei epidemii. Astăzi, pemfigusul epidemic este rar întâlnit, datorită eficienţei terapiei cu antibiotice, asepsie! şi antisepticelor.
Diagnosticul streptocociilor |
sus |
Diagnosticul streptocociilor cutanate este de obicei uşor de pus clinic. Diagnosticul de laborator al infecţiilor streptococice se face prin cultivarea puroiului, exsudalului nasofaringian, secreţiilor etc. pe gelozâ-sânge de oaie 5%. Tipărea streptococilor grupa A (testul cu bacitracină) este util doar la bolnavii cu antecedente de reumatism acut. Antibiograma este inutilă de obicei, streptococii patogeni (cu excepţia enterococilor) fiind întotdeauna sensibili la betalactamine, macrolide, cotrimoxazol.
Tratamentul de elecţie al streptocociilor cutanate este cel cu penicilina G, administrată pe cale generală, timp de cel puţin 10 zile.
La cei alergici la penicilină se foloseşte eritromicină sau cotri-moxazol. Abcesele, flegmoanele, erizipelele abcedate se incizează şi se drenează.
Profilaxia piodermitelor |
sus |
Profilaxia piodermitelor se face prin măsuri de igienă şi eventual folosirea de antiseptice antistafilococice preferabil remanente. Hexacloro-fenul (săpun, pulbere, emulsii, loţiuni) este un foarte bun dezinfectant antistafilococic care poate fi folosit şi la sugari.
în acţiunea de profilaxie a streptocociilor cutanate, o atenţie deosebită trebuie acordată evitării microtraumatismelor care constituie porţi de intrare a germenilor. Combaterea streptodermiilor este o problemă de profilaxie generală, care priveşte măsurile de igienă individuală, aceasta fiind în raport cu nivelul de trai, material şi cultural al colectivităţii.