Este un edem acut circumscris, a fost descris si definit ca entitate nosologica de sine statatoare de Quincke in 1882, ca o manifestare locala a unei boli generale, tipic alergice. Prin caracterul acut, uneori dramatic, zgomotos si grav al crizelor, edemul Quincke este o afectiune alergica ce necesita un tratament de urgenta si intensi
Cuprins:
Etiopatogenie |
sus  |
Această afecţiune intră în grupul mare al alergici umorale; o verigă patogenică comună, cea mai importantă, cel mai adesea finală a aproape tuturor mecanismelor ce duc la apariţia diverselor forme de edem Quincke şi de urticarie, o constituie liberarea de histamină. Histamină este nu numai activă ca vasodilatator, ci, spre deosebire de serotonină şi bradikinină, ea provoacă prurit, simptom dominant al reacţiilor urticariene. în afara căii imunologice de liberare a hista-minei şi altor mediatori vasoactivi, aceasta se mai poate realiza prin orice altă substanţă susceptibilă de a activa sistemul complementului şi a-1 determina la formarea anafilatoxinei, urmată de liberarea histaminei. Liberatorii chimici direcţi ai histaminei au şi ei acest rol. Liberarea histaminei sub influenţa conflictului antigen-anticorpi, cuprinde: reacţia anti-gen-anticorpi reaginici şi reacţia antigen-anticorpi nereaginici. Reaginele alergice responsabile de alergia umorală sunt IgE. Reacţia antigen-reagine are loc la suprafaţa celulelor (mastocite, bazofile), formându-se complexul Ag-IgE fără intervenţia complementului. Ca o consecinţă a acestei reacţii are loc liberarea histaminei. în unele reacţii urticariene imunologice, liberarea histaminei şi altor mediatori biochimici poate avea loc sub influenţa complexelor Ag-lgG sau Ag-IgM şi a activării complementului.
Aiergenii în edemul Quincke pot fi ca şi în urticarie alimentari, medicamentoşi, pneumalergeni etc.
Edemul Quincke, rar întâlnit la copii, este o urticarie caracterizată prin localizarea edemului la ţesutul celular subcutanat.
Diagnostic. Forma acută are o apariţie bruscă şi este de cele mai multe ori vorba de un edem accidental, după pătrunderea în organism a unui alergen oarecare. Forma cronică debutează printr-un puseu acut, după care afecţiunea persistă cu crize subintrante sau recidivanle, intermitente, perioade variabile de timp.
Manifestările bolii constau din importante tumefacţii subcutanate şi placarde edematoase masive, reliefate. Ele apar pe oricare regiune a pielii bogată în ţesut celular lax, predominant la faţă (buze, pleoape), picioare, mâini etc. Pielea de desupra edemului are coloraţie normală sau roză, este nepruriginoasă, însoţindu-se de o senzaţie de tensiune. Edemul are o consistenţă fermă şi dispare progresiv în 24-48 de ore.
Manifestările mucoase constituie adevărata gravitate a acestei boli. Edemul laringian se instalează concomitent cu edemul bucofaringian şi se caracterizează prin sufocare, afonie, tendinţa la asfixie. Bolnavul este agitat şi prezintă tiraj suprasternal. Uneori, edemului laringian i se poate asocia edemul traheobronhic, simulând crize astmati forme. Edemul meningocerebral se întâlneşte mai rar.
Tabloul clinic dramatic cu insuficienţa respiratorie marcată durează de la câteva clipe până la o jumătate de oră, ca apoi progresiv să retrocedeze. Alteori, în absenţa intervenţiei terapeutice imediate, edemul progresează fulgerător, asfixia putând fi letală. Dacă diagnosticul clinic nu pune probleme deosebite pentru medic, cel etiologic necesită o anamneză riguroasă coroborată şi interpretată mai ales în funcţie de probele de excludere şi de provocare, atunci când aceasta este posibil. în edemul Quincke etiologia apare evidentă în manifestările ce survin imediat, după injectarea unui medicament, după o înţepătură de insectă etc. în absenţa unei etiologii uşor de găsit, trebuie căutată alergia bacteriană, alimentară etc. Investigaţiile alergologice trebuie efectuate atât pe plan clinico-anamnestic, cât şi de la laborator (teste cutanate, examene biologice) şi confirmată prin proba terapeutică.
Tratamentul urticariei şi edemului quincke |
sus |
Cea mai importantă etapă este îndepărtarea agentului cauzal când acesta este cunoscut.
în edemele Quincke grave, cu manifestări glotice şi risc de asfixie, ca şi în cazurile de urticarie acută, cu puseuri generalizate şi pru-rit feroce se indică tratament patogenic. în medicaţia patogenică intră anti-histaminicele de sinteză, corticoterapia şi simpatomimeticele.
. Antihistaminicele de sinteză au ca indicaţie majoră edemul Quincke şi urticaria acută. Ele acţionează competitiv cu histamina asupra receptorilor de la nivelul musculaturii vaselor sanguine cu care formează un complex chimic stabil. Se utilizează romergan în doze de 0,5-1 mg/kilocorp/24 ore, feniramin, clorfenoxamina şi nilfan.
. Corticoterapia în edemul Quincke şi urticarie, deşi simptomatică, are eficacitate indiscutabilă prin calmarea pruritului intens şi prin scurtarea unui puseu care se prelungeşte.
Prin acţiunea antiinfiamatoare, suprimă mecanismele imunoefectoare, blochează efectele vasculare şi de perme-abilizare a membranelor.
In formele grave de edem Quincke şi urticarie, se recomandă hemi-succinat de hidrocortizon intravenos şi în perfuzii lente. Doza variază de la 100 mg hemisuccinat de hidrocortizon imediat până la 500 mg în 24 ore.
. Simpatomimeticele: adrenalina hidroclorică în soluţie 1% se injectează subcutanat în doză de 0,1-0,5 ml de 3 ori pe zi în urgenţele alergologice (edemul Quincke acut grav).
Hiposensibilizarea specifică poate fi utilizată şi în edemul Quincke şi urticarie faţă de alergenii al căror rol a fost bine precizat prin anchetă, teste de provocare etc. în edemul Quincke izolat, rezultatele hiposensi-bilizării specifice sunt mai slabe decât în cazurile care asociază urticarie şi edem angioneurotic.
Etiopatogenie
