Scopul unitatii de terapie intensiva (UTI) pediatrica este acela de a asigura o ingrijire eficienta a sugarilor si a copiilor grabolnavi. Bolnavii internati in acest timent (sectie) sunt cei insili sau cei potential insili, ceea ce necesita personal si aparatura speciala disponibile. Necesarul de personal si conditiile asigurate vor fi astfel calculate incat monitorizarea continua, repetitiva si anticipatoare a bolnavilor, folosirea lor si evaluarea rezultatelor sa fie facute rapid si precis, pentru ca fiecarui bolnainternat in sectie sa i se ofere maximum de sansa de a pleca insanatosit si de a progresa.
Cuprins:
Date generale |
sus  |
Bolnavii care necesită internare în UTI sunt aduşi într-un moment în care procesul lor patologic evoluează sever şi, din această cauză, starea în care se găsesc le ameninţă viaţa. In consecinţă, tratamentul recomandat este deseori invaziv şi implică un risc important pentru bolnav. Din această cauză, majoritatea recomandărilor prezentate în această carte nu vizează bolnavii cărora li se poate acorda îngrijire într-o unitate spitalicească obişnuită. Monitorizarea de bază şi îngrijirea zilnică de rutină a bolnavilor din UTI sunt prezentate în partea a Xl-a şi sunt menţionate doar în treacăt în capitolele următoare.
Personalul medical al U.T.I.
Medicii. Şeful UTI răspunde de implementare, scopul serviciului fiind o acoperire medicală şi paramedicală permanentă, de către un colectiv de îngrijire eficient pentru obţinerea unui maxim de beneficiu pentru bolnav.
Personalul pediatric de anestezie şi de chirurgie repartizat în sectorul UTI nu va avea alte responsabilităţi clinice pe perioada în care lucrează în acest sector.
Numărul de cadre şi experienţa acestui personal trebuie să fie conform cu capacitatea şi profilul secţiei. Astfel, fiecare bolnav internat în UTI trebuie să se afle în grija unui intern care lucrează ca primar sau ca medic consultant şi al unui asistent din UTI. Un medic trebuie să se afle în mod obligatoriu permanent în unitate, zi şi noapte.
Surorile. Sora supraveghetoare din UTI este direct răspunzătoare în faţa medicului şef de secţie şi ea trebuie să colaboreze cu el în vederea asigurării unui mediu potrivit pentru îngrijirea bolnavilor. Trebuie să existe de asemenea o soră instructoare care răspunde de instruirea surorilor nou-încadrate în UTI ca şi de aceea a surorilor mai vechi şi o soră şefă care să conducă surorile răspunzătoare de îngrijirea bolnavului. Gradul de responsabilitate al surorii din UTI este foarte ridicat. Ea trebuie să înveţe să manevreze aparatura complexă cu care este dotată secţia şi să cunoască măsurile de susţinere folosite în îngrijirea bolnavilor, deoarece fiecare soră răspunde de orice se întâmplă bolnavului ei.
Numărul de bolnavi care cad în sarcina unei surori supraveghetoare din UTI este variabil. Astfel, bolnavii grav care necesită un număr mare de îngrijiri se vor afla cu sora într-un raport de unu-la-unu, în timp ce pentru bolnavii care necesită mai puţină îngrijire acest raport poate fi de doi-la-unu sau chiar trei-la-unu. Fiecare soră UTI trebuie să ştie să îngrijească cu aceeaşi îndemânare orice tip de bolnav internat în UTI.
Personalul paratnedical
Pentru îngrijirea sugarilor şi copiilor grav bolnavi, unitatea de terapie intensivă trebuie să aibă în imediată disponibilitate un personal auxiliar special instruit care să manipuleze aparatura şi să ajute sora în acordarea îngrijirilor. Terapeuţii respiratori repartizaţi unităţii de terapie intensivă vor avea responsabilităţi strict delimitate şi nu vor fi încărcaţi cu alte sarcini. Ei vor avea o pregătire completă privind principiile de îngrijire respiratorie şi aparatura respectivă. în plus, sprijinul tehnic competent al serviciului de radiologie şi al laboratorului trebuie să fie imediat disponibil. Şi, în sfârşit, rolul serviciului de asistenţă socială este foarte important.
Dotarea fizică. Numărul de paturi necesare în UTI este stabilit în funcţie de nevoile prezumate ale populaţiei infantile arondate. Un număr fix de paturi va fi destinat îngrijirii intensive maxime, un număr mai mic pentru îngrijirea intermediară şi un număr mic pentru izolare.
Fiecărui pat de terapie intensivă maximă trebuie să i se repartizeze o suprafaţă de aproximativ 20 mp, ventilatorul mecanic şi monitorul electric cu osciloscopie pentru frecvenţa cardiacă şi frecvenţa respiratorie şi două tipuri separate de tensiometre, trebuie să fie la îndemână, la marginea fiecărui pat. Fiecare monitor va avea capacitatea de înscriere fie la pat, fie la staţia centrală şi va fi prevăzut cu sistem de alarmă la pat şi la staţia centrală. Fiecare pat va fi prevăzut cu trei ţevi de intrare pentru oxigen, cu două pentru aer şi două pentru aspiraţie şi, în plus, "a mai avea 12 intrări electrice şi şase legături cu pământul.
Triajul bolnavilor |
sus |
Cunoaşterea din ce în ce mai exactă a spectrului îmbolnăvirilor a condus la perfecţionarea mecanismelor de identificare rapidă a copiilor cu boli ce Ie periclitează viaţa şi necesită internarea urgentă în UTI, spre deosebire de copiii cu boli mai puţin grave care pot fi trataţi în secţiile obişnuite sau la domiciliu.
Au fost folosite mai multe propuneri de triaj. Tabelul 1.1. cuprinde un screening necesar completării protocoalelor de triaj pediatric.
La toţi bolnavii internaţi în UTI foaia de observaţie va consemna: vârsta, suferinţa principală, greutatea anterioară şi la internare, medicaţia. Bolnavilor febnli (în jur de 39°C) li se va administra paracetamol 10-15 mg/kilocorp/doză p.o., repetat la 4-6 ore.
Orice bolnav internat în spital, a cărui stare generală s-a agravat în câteva ore, se transferă în UTI.
Rolul surorii |
sus |
în toate UTI, sora este primul cadru medical care ia contact cu bolnavul. Ea trebuie să acţioneze rapid, după evaluarea bolnavului grav, având în stadiul iniţial un rol de pivot. Ea va urmări atent semnele vitale. Copilul vine adeseori cu suferinţe vagi şi nespecifîce, sora fiind prima care trebuie să identifice stadiul de gravitate, ca şi agravarea rapidă a cazului când, numai intervenţia precoce poate salva viaţa copilului. Medicul se bizuie pe soră care îl va informa permanent şi exact asupra evoluţiei cazurilor şi tot ea este cea care, cu mare rapiditate, începe tratamentul în urgenţele majore. Trebuie să existe o strînsă legătură între soră şi medic, ambii acţionând şi interdependent deşi independent.
Tot sora este cea care are şi un rol psihosocial uşurând relaţia copil-familie.
Sora va ajuta copilul în ameliorarea anxietăţii şi a teamei de durere. Sora este cea care va explica familiei pe înţeles ce este un serviciu medical de urgenţe majore, scoţând în relief rolul lui vital. Tot ea va ţine legătura cu toate celelalte servicii, aducând la timp rezultatele diverselor date.
Rolul colectivului de evaluare a stării bolnavului este esenţial şi această responsabilitate îi revine sorei şefe şi sorei care îngrijeşte bolnavul. Cunoştinţele şi îndemânarea lor se menţin şi se exersează prin verificarea tabelelor, observarea directă, revizuirea atentă, documentare continuă asupra terapeuticii moderne în urgenţele majore.
Comunicarea este vitală în uşurarea eforturilor tuturor membrilor colectivului de îngrijire din UTI, ea producând baza funcţionării perfecte şi interacţiunilor colectivului UTI, fără existenţa de conflicte interperso-nale.
Un efort colectiv bine coordonat este suprem într-un sistem salvator, eficient în îngrijirea copilului grav bolnav.
Transferarea În uti a copilului grav bolnav |
sus |
înainte de luarea deciziei de transferare a copilului în UTI se începe, dacă e cazul, reanimarea acestuia şi se va administra medicaţia de urgenţă.
Vor fi asigurate permeabilitatea căilor aeriene superioare şi o ventilaţie adecvată, adesea prin administrare de oxigen. Reechilibrarea hidro-electrolitică şi acidobazică, ca şi administrarea medicaţiei de maximă urgenţă vor fi făcute la început prin perfuzie endovenoasă şi vor fi continuate pe tot timpul transportului.
Concomitent se examinează complet bolnavul, se execută testele de laborator prioritare, la nevoie şi radiografii, care vor însoţi bolnavul. Tratamentul efectuat până la transferare (antibiotice, anticonvulsivante, betaadrenergice, bronhodilatatoare, digoxină, diuretice) va fi înscris în foaia de transfer, cu dozele şi cu specificarea exactă a orelor când ele au fost administrate.
Traumatismele pot necesita tratament chirurgical, neurochirurgical sau ortopedic înainte ca bolnavul să fie transportat în UTI.
Odată cu reechilibrarea copilului, se va evalua posibilitatea continuării terapiei în mijlocul de transport. Personalul medical însoţitor şi aparatura necesară vor fi stabilite şi în funcţie de distanţa de parcurs până la UTI.
Intre timp se va cere legătura telefonică cu UTI: medicul care expediază copilul va da datele cele mai importante privind diagnosticul, testele de laborator, starea copilului, ora plecării, pentru ca în UTI, la sosirea pacientului, totul să fie pregătit.
Mecanismul de transfer va cuprinde deci înţelegerea între cele două unităţi (care trimite şi respectiv care primeşte bolnavul), fixarea echipajului de însoţire, viteza de deplasare, distanţa de parcurs, calificarea personalului medical care îngrijeşte copilul în timpul transportului. Foaia de observaţie împreună cu toate datele de laborator, radiografiile, tabelele, curbele, vor fi copiate şi aduse în plic închis odată cu bolnavul. Transportul va fi pe cât de confortabil, pe atât de urgent şi se va urmări ca starea generală a bolnavului să nu se înrăutăţească.
Primirea nou-născuţilor şi a copiilor bolnavi în UTI. îngrijirile de rutină. Urmărirea permanentă, foarte atentă, pe tot parcursul îngrijirii în UTI, a copilului grav şi foarte grav stă la baza succesului terapeutic.
Examenele de rutină care aduc elemente interpretabile vor fi înregistrate în totalitate, ele constituind de fapt o structură de referinţă în vederea monitorizării bolnavului. Aceste examene trebuie să vizeze toate organele sistemice majore şi trebuie să aibă în vedere şi eventualele probleme de risc crescut (de exemplu prematuritatea).
Examenele efectuate trebuie să fie şi îndeajuns de variate, ca să poată viza bolnavii cu probleme speciale (ca de exemplu, hipertensiune intracraniană, arterială, respectiv pulmonară etc). Sora care primeşte prima copilul în UTI şi care îl urnăreşte constant timp de câteva ore este cea mai în măsură să înregistreze aceste observaţii şi să anunţe medicului toate problemele ivite. înregistrările, observaţiile şi respectiv foile speciale de înregistrare (de exemplu cele ce consemnează resuscitarea car-diopulmonară, semnele neurologice, acidocetoza diabetică ş.a.) sunt prezentate la discutarea cazurilor respective. Acest capitol include şi protocoalele întocmite cu ocazia internării şi urmăririi zilnice a nou-născutului şi a copilului grav bolnav.
Observaţii si măsuri iniţiale. Nou-născuţii variază mult în greutate corporală şi alţi parametri fizici. O mulţime de informaţii diagnostice se bazează pe măsurători corporale exacte. La nou-născut (de exemplu), măsurătorile corporale sunt indispensabile pentru efectuarea corectă a unor tehnici (de exemplu, cateterizarea arterei ombilicale ş.a.). Pe cât posibil aceste măsurători vor fi făcute în momentul când bolnavul ajunge în UTI. Cunoaşterea aportului, a pierderilor, a dozelor de medicamente administrate până la internare sunt vitale în aprecierea succesului tratamentului cu lichide şi dietetic şi, din acest motiv, greutatea exactă va fi înregistrată chiar de la internare.
Nou-născutul se poate prezenta cu unele semne specifice - adevărate semnale de alarmă pentru diverse afecţiuni. De exemplu, hipoglicemia se poate manifesta prin cianoză, după cum mulţi sugari cu o boală congenitală de cord cianogenă pot face o hipoglicemie secundară.
Alte tulburări, ca de exemplu hipotensiunea, pot fi uşor combătute cu condiţia ca medicul să pornească de la înregistrarea justă a tuturor semnelor vitale ale bolnavului. Cum sugarii hipotensivi, ca şi cei ce necesită ventilaţie asistată (controlată) sau terapie liciiidiană pot fi extrem de instabili, măsurătorile^ şi observaţiile amintite vor fi făcute cu maximă rapiditate şi atenţie. în caz de detresă cardiorespiratorie (necesită măsuri urgente), se începe printr-un control rapid al stării bolnavului, rămânând ca aceste măsurători de rutină să fie făcute ulterior.
Copilul mare se internează în UTI de multe ori ca o urgenţă majoră după o operaţie mai traumatizantă. Deşi susţinerea funcţiilor vitale reprezintă trăsătura esenţială în UTI pentru fiecare caz în parte accentul este diferit. Internarea neprogramată a bolnavilor cu urgenţe majore presupune cazuri cu o largă varietate de afecţiuni, interesând mai frecvent organe sistemice multiple, ceea ce necesită o rapidă evaluare a sistemelor car-diorespirator, nervos şi renal-metabolic. Deoarece aceşti bolnavi sunt instabili şi pot necesita folosirea unui număr mare de scheme de tratament şi monitorizare, succesul terapeutic depinde în primul rând de abilitatea colectivului UTI de a procura cât mai rapid aparatura necesară.
Prepararea primirii bolnavului comportă următoarele etape:
- Se prepară patul, sursa de căldură radiantă sau izolată (hood), şi planşeta de lucru (fixă sau mobilă) de pe marginea patului bolnavului (tabelul 1.2.).
TABELUL 1.2.
Dotarea şi aparatura necesare la Internarea bolnavului în UTI
(după Levin şi colab.. 1985)
1. In senarele de pe marginea patului: -Alcool
-Tinclură de iod -Lanţete -Bandaje
-Tampoane de vată -Termometre -Electrozi
-Panglică cenlimetrică -Mănuşi chirurgicale -Benzi de cauciuc -Ace de siguranţă
-Neofalină (pentru scoaterea adezivelor) -Adaptori de seringă
-Capsule pentru locul de injecţie
-Tuburi de hematocrit
-Eprubete pentru recoltat sânge
-Leucoplast
-Spray-uri antiseptice
-Dextrostix
-Pachete lubrifianţi (sterile)
-Tifon
2. Pe masă:
-Set complet de seringi
-Ace de seringă
-Tub de aspiraţie şi cutie de tablă
-Catetere de aspiraţie
-Tuburi de aspiraţie în ser fiziologic steril
3. Pentru pompele de infuzie: -Caseta pompei -Măsurătoare liniară
-Set secundar de pompe
4. Pal, prevăzut cu izoletă sau sursă de căldură radiantă
5. Pe pat:
-Pungă colectoare pentru urină
-Flacoane pentru culturi
-Trusă de gravaj sau sondă nazogastrică
-Fire conductoare pentru monitor
-Scutece (în cantitate suficientă)
-Stetoscop
-Tensiometru
-Mască şi sac pentru anestezie (verificat şi pentru mărime adecvată)
6. La marginea paiului:
-Monitor (ECG, moduli presori, respirator)
-Regulator de aspiraţie
-Amestecător de oxigen
-Ventilator mecanic
-Echipament pentru pneumotorax
-Pompe de infuzie
-Transductori de presiune sanguină
-Echipament pentru cateterism venos sau arlerial
-Tabel cu proceduri
-Graficul cu evoluţia zilnică a stării generale a bolnavului
-Planşeta-avizier pe care se afişează:
. Foaia de evoluţie (notările sorei şi foaia de internare)
. Buletin de comandă a analizelor
. Foaia de medicaţie/grafice
. Foaia de tratament respirator.
- Se asamblează aparatura şi se verifică dacă funcţionează.
- La îndemână, la marginea patului, fiecare bolnav va avea instalată aparatura de reanimare specifică urgenţei majore pentru care a fost internat (tub de aspiraţie, colector şi mască).
- Se asamblează cu anticipaţie aparatura specifică urgenţei majore anunţate (de exemplu: ventilator mecanic, pompă de infuzie, trusă sterilă de toracocenleză, scale metabolice, transductori tensionali etc).
Evaluarea bolnavului la internare. primele masuri |
sus |
1) Se stabileşte gradul de gravitate, epuizare sau slăbire şi se iniţiează imediat măsurile necesare, ca de exemplu: intubaţie, ventilaţie, cateterism intravscular, administrarea medicaţici.
2) Dacă bolnavul nu necesită asistentă imediată, se cercetează semnele vitale în timp ce el stă liniştit în patul de transport sau în izoletă. Se dezbracă pentru a uşura examinarea:
- se determină pulsul apical pe un minut şi se notează regularitatea frecvenţei cardiace şi a eventualelor sufluri;
- se verifică pulsul periferic la ambele braţe notându-se intensitatea şi caracterul său. Se verifică pulsul capilar;
- se măsoară tensiunea arterială auscultoriu sau palpatoriu, cu o manşetă care trebuie să măsoare 2/3 din lungimea braţului;
- se măsoară frecvenţa respiratorie pe un minut întreg;
- se notează coloraţia pielii, mucoaselor şi a patului ungheal;
- se caută dacă căile aeriene superioare nu prezintă secreţii şi se notează caracterul efortului respirator, prezenţa bătăilor aripilor nazale, cornajul, wheezing-ul auzibil, retracţiile şi/sau simetria mişcărilor toracice;
- se ascultă pulmonul şi se verifică dacă murmurul vezicular este prezent bilateral. Se caută prezenţa ronhusurilor, ralurilor sau wheezing-ul ui;
- se măsoară temperatura axilară la nou-născut (termometrul poate perfora rectul) şi rectală la sugar şi la copilul mare.
3) Se scoate bolnavul din izoletă şi se cântăreşte pe un cântar de precizie. Se transferă imediat într-un pat cu izoletă preîncălzită cu o sursă radiantă;
- se continuă oxigenoterapia şi în timpul cântăririi bolnavului prin menţinerea măştii de oxigen pe faţă sau, în caz că bolnavul este intu-bat, cu ajutorul unui ventilator manual. Cântărirea trebuie făcută cu atât mai rapid cu cât bolnavul se află într-o situaţie mai precară.
4) După aşezarea bolnavului în noul său mediu, se plasează conducerile electronice ale monitorului, se controlează dacă acestea funcţionează perfect şi se pune monitorul pe alarmă.
5) Se recoltează sânge din călcâi, sau sânge arterial prin puncţie pentru hematocrit, proteinemie şi determinări cu Dextrostix.
Se trece totdeauna pe foaie locul de unde s-a recoltat, fiindcă valorile hematocritu-lui variază cu locul recoltării.
6) Se aspiră nasul, gura, faringele şi prin sondă. Se notează culoarea, calitatea şi caracterul secreţiilor.
7) Se măsoară:
- distanţa (în cm) creştet-călcâi (CC). Este folosită în calculul exact al lungimii sondei nazotraheale CCxO,21 + l cm;
- distanţa (în cm) umăr-ombilic (UO). Se foloseşte în calculul plasării exacte a cateterului arterei ombilicale la sugar (OUxO,65);
- perimetrul cranian exact. Măsurătorile seriale sunt utile în diagnosticul hidrocefaliei;
- perimetrul toracic (PT) (la nivelul liniei mamelonare);
- perimetrul abdominal (PA) la nivelul ombilicului; Măsurătorile seriate sunt utile la diagnosticarea enterocolitei
necrozante la sugar şi a stărilor patologice intraabdominale la sugarul mare şi copil.
8) Se fixează tuburile de perfuzie i.v. (bolnavul poate însă veni cu perfuzia instalată).
9) Se goleşte conţinutul gastric prin aspiraţie blândă cu seringa, cu ajutorul sondei nazogastrice. Se notează cantitatea, consistenţa şi culoarea conţinutului evacuat.
10) Se instalează un sistem de colectare a urinei pentru examenul de urină, uroculturi, densitate şi controlul diurezei.
11) Se fac culturi din nas şi faringe, iar la cei intubaţi şi din trahee; de asemenea culturi din rect şi de pe piele (cordon ombilical).
12) Se monitorizează comportamentul bolnavului, activitatea motoare, tonusul muscular, răspunsul la stimulii dureroşi şi auditivi, eventualele fibrilaţii musculare sau convulsii. Se va preciza gradul conştientei.
13) Se cercetează pielea pentru a decela eventualele semne de traumatism, peteşii, echimoze, plăgi. Se consemnează starea turgorului şi a elasticităţii cutanate.
14) Se strîng într-un dosar personal toate tabelele, radiografiile, datele de laborator care au fost primite odată cu bolnavul. Se vor cerceta dacă ele au fost corect etichetate.
Aceste etape iniţiale pot ajuta la salvarea imediată a vieţii copilului şi, de aceea, sunt extrem de importante. Ele impun însă continuarea colectării de date necesare stabilirii diagnosticului şi îngrijirii corecte a copilului grav bolnav.
Monitorizarea terapiei intensive. manevrele de bază şi Îngrijirea zilnică de rutină |
sus |
După observaţiile iniţiale mai sus arătate, se trece la stabilirea cât mai precoce a diagnosticului. Culegerea datelor diagnostice şi de laborator trebuie făcută rapid, deoarece unii bolnavi deşi par amelioraţi sub tratamentul iniţial, fac recăderi dezastruoase şi nu mai pot fi salvaţi, dacă primele semne de recădere n-au fost detectate înaintea fazei ireversibile. Aşadar o permanentă şi atentă urmărire clinică şi de laborator a fiecărui bolnav adus în UTI stă la baza succesului terapeutic.
Urmărirea sistemului renal-metabolic impune cântărirea zilnică a bolnavului, uneori (la bolnavii dializaţi sau la cei cu pierderi grave digestive), cântărirea se face de mai multe ori pe zi, necesitând chiar un pat metabolic (prevăzut cu cântar).
- Evaluarea aportului se obţine prin măsurarea exactă a lichidelor ingerate şi/sau perfuzate i.v. şi a produselor de sânge transfuzate. Se înscrie de asemenea şi medicaţia administrată. Toate administrările se vor înregistra pe ore iar la nevoie cantităţile vor fi calculate şi modificate la 24 ore sau chiar la 8 ore.
- Se vor înregistra pierderile lichidiene prin: urină, fecale, sondă nazogastrică, tubul picurai, drenaj intracranian sau prin vărsături, sânge-rare, recoltări de produse biologice pentru laborator şi prin drenajul rănilor. Bolnavii extrem de grav necesită implant de cateter vezical. La sugar se vor cântări scutecele îmbibate cu urină, socotind pierderea după ecuaţia: lg de scutec în plus este egal cu 1 ml de urină excretată.
- Se măsoară densitatea urinară; cu Labstix se detectează sângele, proteinele şi glucoza din urină. Se măsoară pH-ul urinar la fiecare 8 ore.
- Se măsoară şi se înscrie din 2 în 2 ore temperatura bolnavului (la sugarul sub 1 lună şi cei mai mici de 2500 g se măsoară axi-lar iar la ceilalţi rectal). Se măsoară temperatura izoletei.
- Se verifică sângele cu dextrostixul din 4 în 4 ore la nou-năs-cutul sub 1 lună şi la 8-12 ore la copilul mai mare. Glicemia se va determina când apar devieri mari de la normal. Dozarea Na+, K+, CI" şi Ca+ seric se face cel puţin o dată pe zi dacă bolnavul primeşte numai lichide în perfuzie i.v.
Pentru urmărirea sistemului cardiorespirator sunt obligatorii:
- expunerea continuu pe monitor a frecvenţei cardiace şi măsurarea pulsului apical şi periferic pe un minut întreg la fiecare 2 ore;
- menţinerea monitorizării continue a ECG;
- măsurarea presiunii arteriale sistemice prin ambele metode: prin introducerea prin cateterul arterial a unui transductor sau/şi cu tcnsiometru cu manşetă, auscultatoriu, la fiecare 2 ore. Se vor înscrie presiunea sistolică, diastolică şi respectiv medie;
- măsurarea Ia fiecare 2 ore a presiunii venoase centrale {prin cateter în vena cavă) şi a altor presiuni sanguine: în atriile drept şi stâng, în artera pulmonară şi în patul capilar pulmonar. Se vor specifica presiunile sistolică, diastolică şi medic;
- calibrarea tensiunii scăzute (venoase, intracraniene) prin trans-ductori la fiecare 4 ore şi a presiunii crescute prin transduclori Ia fiecare 8 ore; se verifică nivelul transductorilor şi se notează timpul calibrării pe hârtia de înregistrare;
- se expune continuu frecvenţa respiratorie; se auscultă timp de 1 minut şi se înregistrează din 2 în 2 ore;
- se notează cantitatea, caracterul şi culoarea secreţiilor orale şi tra-heale;
- se efectuează o radiografie toracică zilnic în timpul fazei acute a bolii, în special când bolnavul se află pe ventilaţie asistată;
- după intubaţie, extubaţie sau repoziţionarea sondei endotrahealc se va face câte o radiografie a gâtului şi toracelui;
- analizarea presiunii parţiale a oxigenului în sânge (testul Astrup) şi a ventilaţiei asistate se fac strict la 2 ore.
Pentru examinarea sistemului nervos'.
- se vor nota gradul de conştientă, tonusul şi răspunsul bolnavului la stimuli şi se vor înregistra rezultatele Ia 4-8 ore;
- se va efectua şi nota rezultatul examenului neurologic complet. Urmărirea sistemului hematologic:
- se va efectua hematocritul din 8 în 8 ore, notând şi locul recoltării de sânge (arteră sau călcâi);
- se verifică proteinele serice totale, tot la fiecare 8 ore.
Urmărirea sistemului gastrointesîinal:
- măsurarea perimetrului abdominal la nivelul ombilicului la fiecare 8 ore la nou-născutul sub 1 lună şi la subponderalii sub 2500 g;
- se caută prezenţa hemoragiilor oculte în fiecare scaun (testele Adler, Weber);
- se evaluează cantitativ reziduul gastric înaintea alimentării prin gavaj;
- se notează caracterul secreţiilor nazale şi se caută cu Hemotest (sânge) o dată pe zi, dacă bolnavul are sondă nazogastrică.
Date generale
