Este o boala rala rara la om, dar cu evolutie intotdeauna fatala, transmisa prin muscatura animalului bolnav ( de obicei caine sau pisica turbata). Incubatia variaza de la 10 zile la cateva luni de la contact, durata tinand de localizarea si gratatea ranii de inoculare.
Cuprins:
Debut cu hipoestezii sau parestezii la locul muşcăturii după care se instalează hiperexcitabilitatea, hidrofobia, febra, frica, hidro-fobia cu senzoriul normal. Cu 3-7 zile înaintea morţii, se instalează delir, convulsii şi letargie. Pe durata bolii pot apărea semne respiratoare şi cardiovasculare.
Examene paraclinice |
sus  |
Virusul rabic se poate cultiva din saliva şi creierul animalelor infectate. Determinarea anticorpilor fluorescenţi şi a corpusculilor Negri şi izolarea virusului din creierul animalului turbat sunt probe foarte valoroase în vederea imunizării cât mai precoce şi masive a individului infectat.
Epidemiologie |
sus |
Orice muşcătură sau rănire pricinuite de animale trebuie evaluate în privinţa riscului de rabie. Vulpile, coioţii, sconcşii, câinii şi pisicile sălbatice, liliecii sunt speciile cele mai frecvent infectate. Rozătoarele nu sunt în mod normal considerate ca factori de risc. Se vor analiza circumstanţele muşcăturii. Animalele care atacă spontan sunt mai suspecte a fi turbate decât cele care atacă după ce au fost provocate.
Rabia este transmisă prin introducerea virusului în rănile sau soluţiile de continuitate ale pielii sau mucoaselor produse prin muşcături, zgârieturi sau abraziuni. Altă cale de transmitere a rabiei este contactul salivei animalului turbat cu răni deschise sau mucoasele persoanei contaminate.
Se vor lua în seamă în condiţiile epizootologice ale rabiei în teritoriul respectiv.
Conduita fată de animalul care a muşcat |
sus |
Câinii şi pisicile domestice aparent sănătoase vor fi izolate şi observate timp de 10 zile. Dacă apare un semn evocator de rabie, animalul va fi sacrificat, iar capul va fi trimis la laborator pentru evidenţierea virusului rabic. Animalele vaga-boande ca şi câinii şi pisicile sălbatice, care au muşcat oameni sau alte animale sau alte animale vor fi, la fel, sacrificate şi creierul cercetat.
Tratament. Cu toată mortalitatea extrem de crescută, au fost publicate câteva cazuri care au supravieţuit cu un tratament intensiv.
Tratamentul local al plăgii se face imediat după muşcătură. Se spală cu apă şi săpun şi se debridează chirurgical. Se face apoi profilaxie antitetanică.
Imunizarea antirabică |
sus |
va include administrarea pasivă de anticorpi şi vaccinuri:
- imunoglobulină umană antirabică se va da în doză de 20 u.i./ kilocorp. Cu jumătate din doză se infiltrează plaga, iar cealaltă jumătale se injectează i.m.;
- vaccinul celular diploid uman se va administra de 5 ori, câte 1 ml pe doză i.m., imediat după muşcătură. Alte patru doze se administrează în a 3-a, a 7-a, a 14-a şi respectiv a 28-a zi după prima doză.
Diagnostic
