Aceasta anexa cuprinde o prezentare a reactiilor chimice care se produc in mediul sanguin si isi propune sa va ajute sa interpretati rezultatele activitatii sanguine care decurg din analizele recomandate de medicul curant. Aceasta anexa este formata din patru sectiuni:
1. O prezentare generala a tipurilor de analize de sange practicate in mod curent.
2. O mostra de raport al unei analize de laborator, care va poate ajuta sa va familiarizati cu organizarea in el a rezultatelor.
3. O descriere detaliata a fiecarei analize a sangelui si explicatii privind utilizarea sa si bolile sau afectiunile al caror indiciu sunt rezultatele respecti.
4. Concluzia analizelor sangelui.
Cuprins:
Prezentare generală a analizei sa;ngelui |
sus  |
Analizele de sānge cel mai frecvent recomandate
"Calculul complet al globulelor şi calculul diferenţial", īn forma prescurtată "CCB şi dif", Această analiză cuprinde următoarele: CGR
Calculul globulelor roşii (eritrocite)
Hemoglobina (HGB)
Hematocrit (HCT)
MCV (media volumului corpuscular)
MCH (media corpusculară a hemoglobinei)
MCHC (media concentraţiei corpusculare a hemoglobinei)
CCA
Calculul globulelor albe şi calcul diferenţial Neutrofile
Limfocite
Monocite
Eozinofile
Bazofile
Calculul plachetelor sanguine
MARKERI Al TUMORILOR CANCERIGENE (ANTIGENI) CEA (ANTIGEN CARCINOEMBRIONIQ - Proteină care apare īn mod normal īn ţesutul intestinal al fătului. Cu toate acestea, el este īntālnit şi īn fluxul sanguin al adulţilor suferind de tumori colo-rectale sau de alte carcinoame, inclusiv mamar, pancreatic, hepatic şi gastric. Se regăseşte şi īn stări care nu sunt de natură cancerigenă (benignă), inclusiv colită ulceroasă, inflamaţii ale diverticulilor şi ciroză.
CA 19-9 - Marker util īn depistarea tumorilor (antigen) īn cancerul hepatic şi pancreatic. Este utilizat īn principal īn diagnosticarea carcinomului pancreatic (70%). Markerii CA 19-9 pot indica prezenţa cancerului gastric, cancerului colo-rectal, pancreatitei, pietrelor renale, cirozei şi chisturilor fibromatoase.
CA 15-3 - Cel mai eficient marker īn depistarea tumorilor īn cancerul mamar metastazic. Poate fi folosit īn boli ovariene, formarea de fibroame mamare benigne şi malignitate cu localizare altfel decāt la nivel mamar.
CA 125 - Marker pentru depistarea tumorilor la nivelul celulelor epiteliale, īn cancerul ovarian.
AFP (ALPHAFETOPROTEINĂ) Şl HCG (GONADOTROPINĂ CORIONICĂ
UMANĂ) - Marker pentru depistarea tumorilor la nivelul celulei germen, pentru ovare.
PSA (ANTIGEN SPECIFIC PROSTATEI) - Glicoproteină care se regăseşte īn citoplasmă celulelor epiteliale ale prostatei. Valorile mari de PSA pot fi indiciul unor inflamaţii şi/sau al cancerului de prostată. Cu cāt sunt mai ridicate nivelurile de PSA, īn special dacă depăşesc valoarea 5, cu atāt mai mari sunt şansele ca inflamaţii le respective să degenereze īn cancer.
Determinarea grupelor sanguine
Sāngele uman este īmpărţit īn mai multe grupe, īn funcţie de prezenţa sau absenţa antigenilor īn sānge. Aceşti antigeni se numesc antigeni ABO sau Rh.
Cei doi antigeni principali care evidenţiază grupa sanguină, conform sistemului ABO, sunt antigenii A şi B, care servesc drept bază pentru acest sistem.
Grupa de sānge A conţine antigeni A. Grupa de sānge B conţine antigeni B. Grupa de sānge AB conţine antigeni AB. Grupa de sānge O nu conţine nici antigeni A, nici antigeni B.
Prezenţa sau absenţa antigenilor (factori) Rh determină dacă sāngele este Rh pozitiv sau Rh negativ.
Determinarea grupelor sanguine este importantă īn transfuziile de sānge de la o persoană la alta. Antigenii sunt cei care determină imunitatea persoanei respective şi reflectă capacitatea acesteia de a combate invaziile agenţilor patogeni.
Alţi termeni comuni şi alte analize utile
Panelul electrolitic: este un indice al electroliţilor din serul sanguin şi al nivelului de glucoza.
Panelul tiroidian: este un indice al hormonilor T4 (tiroxină), T3 (tiroxina convertită īn sistem) şi TSH (hormonul de stimulare tiroidiană, tirotropină, secretat de hipofiză).
Panelul profilului lipidic: este un indice al nivelului de colesterol (LDL şi HDL) şi al nivelurilor de trigliceride sanguine.
Interpretarea hemogramei |
sus |
Noţiuni generale de chimie
GLUCOZA - īn general, nivelurile de bază ale glucozei din serul sanguin pot fi un indiciul unor stări maladive din organism. Nivelurile crescute pot fi un indiciu de diabet mellitus, hiper-paratiroidism, boala Cushing, stres, pancreatită, terapia cu corticosteroizi şi diuretic, feocromocitom şi acidoză celulară. Nivelurile scăzute pot fi un indiciu de hipoglicemie, hipotiroidie, boli hepatice şi boala Addison.
MINERALE - Dintre minerale, sodiul, potasiul, clorul şi calciul sunt principalii cationi şi anioni cu sarcină electrică, care constituie electroliţii organismului.
SODIU - Sodiul este elementul mineral cationic (cu sarcină pozitivă) cel mai abundent īn lichidele extracelulare. Prin urmare, este principala sare care defermină osmoreglarea (transportul) extraceluiara a substanţelor nutritive şi a constituenţilor. Sodiul din sānge este rezultatul direct al echilibrului creat īntre aportul alimentar şi excreţia prin rinichi (renală) şi reabsorbţia.
Numeroşi hormoni afectează echilibrul de sodiu prin controlul excreţiei la nivel renal (de pildă aldosteron, ADH - hormon antidiuretic, NH etc).
O concentraţie scăzută de sodiu īn organism creează hiponatremia (nivel scăzut de sodiu), care duce la epuizare, stări de confuzie, comă şi moarte. O concentraţie prea mare de sodiu (hipematremie) creează senzaţia de sete, uscarea membranei mucoase, convulsii, stare de agitaţie şi altele. Numeroase medicamente pot duce la apariţia atāt a stării de hipematremie, cāt şi de hipo-natremie, printre acestea numărāndu-se antibioticele, steroizii, laxativele, diureticele, medicamentele pe bază de sulf, medicaţia pentru inimă şi altele.
Cancerul face să scadă concentraţia de sodiu din organism. De aceea, organismul va apela la orice substanţă componentă alcalină pentru a combate acidoza. Sodiul are o mare afinitate faţă de oxigen, fiind un metal anorganic vital pentru menţinerea echilibrului electrolitic.
POTASIU - Potasiul este unul din principalii electroliţi ai celulei. īntr-o celulă, există o cantitate de potasiu de patruzeci de ori mai mare prin comparaţie cu cantitatea de lichid care īnconjoară celula. Nivelul de potasiu este influenţat de reabsorbţia sodiului de către rinichi.
Aldosteronul diminuează concentraţia de potasiu, mărind excreţia prin rinichi. Organismul acţionează permanent īn sensul menţinerii echilibrului intern dintre acizi şi baze. Acidoza extrage potasiul din celulă, dānd naştere unor modificări electromagnetice care afectează permeabilitatea peretelui celular la substanţe nutritive şi potenţialul electric al celulei. Printre simptomele generate de creşterea concentraţiei de potasiu din sānge se numără greaţă, vărsături, irascibilitate, diaree, depolarizarea depresivă a inimii, contracţii musculare (sindrom SOB, dureri toracice şi altele) şi acidoza. O concentraţie scăzută īn serul sanguin va genera scăderea contractilităţii musculaturii netede, a coloanei şi a inimii, stare care poate, la rāndul său, genera o multitudine de simptome printre care amintim dureri, paralizie, stare de epuizare generală şi aritmie cardiacă.
LOR - Clorul este un anion extracelular. Este considerat a fi unul din electroliţii principali ai organismului, servind la menţinerea neutralităţii electrice. In combinaţie cu sodiul, fluctuaţiile sale sunt compatibile cu ale sodiului, īn special īn retenţia lichidelor. Cu toate acestea, clorul nu este afectat de cancer, aşa cum se īntāmplă īn cazul sodiului. In numeroase forme de cancer, organismul utilizează sodiul īn procesul de alcalinizare a acestei stări de hiperaciditate.
Clorul contribuie la menţinerea echilibrului acid-alcalin. Clorul īnlocuieşte bicarbonatul intracelular īn procesul de neutralizare a dioxidului de carbon, menţinānd astfel echilibrul dintre celule şi lichidele care le deservesc. Hipocloremia indică concentraţii scăzute de clor, iar hipercloremia este indiciul unei concentraţii ridicate.
Hipocloremīe
Hiperactivitatea ţesutului nervos şi muscular. Hipotensiune
Dificultate īn respiraţie şi respiraţie superficială
Acidoză
CHF
Hidratare excesivă Vărsături
Probleme respiratorii cronice Hipercloremie
Epuizare Oboseală Deshidratare Sindrom Cushing Mielom multiplu Disfuncţie renală Anemie
CALCIU - Serul de calciu este folosit ca indicator al funcţionării paratiroi-dei şi īn metabolizarea calciului. Această analiză este imprecisă pentru determinarea utilizării calciului. Concentraţia de calciu din sānge poate creşte sau scădea ca efect direct al cancerului, medicaţiei chimice, ingerării de cantităţi excesive de lapte, dietelor bogate īn proteine, suplimentelor de vitamina D, hi-pertiroidia, hipotiroidia sau paratiroidia, insuficienţei renale, inflamaţiilor masei osoase, absorbţiei proaste, pancreatitei şi altor disfuncţii.
CALCIU IONIZAT - Calciul ionizat nu formează legături cu albumina, de aceea nu este influenţat de nivelul de albumina. Prin urmare, el oferă un tablou clinic mai precis īn cazul hiperparatiroidiei.
BIOXID DE CARBON - Concentraţiile de dioxid de carbon sunt utile īn determinarea acidozei sau alcalozei. De asemenea, el poate fi un indiciu al slabei oxigenări, dezechilibrului electrolitic (la nivel celular), neutralităţii lichidelor intracelulare şi extracelulare, eliminării defectuoase (din rinichi şi plămāni), insuficienţei renale, toxicităţii cu produse de salicilaţi, ketoacidozei diabetice, īnfometării, şocului, emfizemului şi altor deficienţe.
AZOT URIC ĪN SĀNGE - Acest test determină cantitatea de azot uric din sānge. Ureea este o substanţă care se formează īn ficat, ca rezultat final al metabolismului proteinelor. După ce aminoacizii sunt catabolizaţi (scindaţi sau modificaţi), se formează amoniacul care este apoi transformat, īn cea mai mare parte, īn uree.
Ureea se formează şi īn sistemul limfatic. Cantităţile de uree din limfă sunt transportate către rinichi īn vederea eliminării. Se poate determina nivelul toxicităţii īn raport cu consumul proteinic, metabolismul la nivel hepatic (metabolismul proteinei) şi funcţiile excretoare ale rinichilor după concentraţia de uree din sānge.
Majoritatea stărilor de insuficienţă renală generează niveluri scăzute de uree.
Un nivel crescut de uree poate reflecta supraconsum de proteine, hemoragii ale tractului gastrointestinal, inflamaţii hepatice şi degenerescentă. Toxicitatea extracelulară provocată de consumul de proteine poate constitui, de asemenea, un factor de creştere a nivelului de uree.
Analizele combinate de determinare a nivelului de uree şi de creatinină din sānge, sunt utilizate ca indicatori ai funcţiei renale. Deshidratarea sau hidratarea excesivă pot afecta nivelul de uree din sānge, dar şi consumul medicamentos, printre care aspirina şi diureticele.
Prostatita şi hipertrofia prostatei pot determina niveluri anormale de uree. Malnutriţia şi digestia, ca şi sinteza incorectă a proteinelor, constituie un alt factor.
CREATININĂ - Creatinină este un produs al creatinei metabolizate. Creatinină este folosită pentru contracţia şi rezistenţa musculară. Creatinină este complet excretată prin rinichi şi poate fi un indicator al insuficienţei renale sau musculare (niveluri scăzute). Nivelurile scăzute pot fi un indicator al inflamaţiilor renale, de ocluzii urinare, deshidratare, CHF, forme de diabet, şoc sau traumatisme.
NUMĂR TOTAL DE PROTEINE - Proteinele sunt alcătuite din materiale de construcţie numite aminoacizi. Sunt utilizate īn toate aspectele structurale şi funcţionale din organism. Ele intră īn configuraţia musculaturii, pereţilor membranei celulare, hormonilor, enzimelor, neurotransmiţătorilor şi hemoglobinei şi sunt utilizate ca agenţi de transport. Proteinele contribuie īntr-o proporţie semnificativă la presiunea osmotică din sistemul vascular. Acest aspect este semnificativ pentru transportul şi metabolismul substanţelor nutritive.
ALBUMINA - Albumina este o proteină care se formează īn ficat. Ea reprezintă 60% din numărul total al proteinelor din organism. Albumina răspunde, printre altele, de menţinerea presiunii osmotice la nivel celular şi de transportul enzimelor, hormonilor şi altele. Nivelul de albumina poate furniza un tabloul clinic referitor la starea ficatului sau afecţiuni ca hepatită, ciroză, cancer, malnu-triţie, stări legate de depuneri de deşeuri organice, inclusiv la nivelul sistemului vascular şi intestinal (boala Crohn).
BILIRUBINĂ - Bilirubina este unul din cei mai eficienţi indicatori ai funcţiei hepatice. Nivelul de bilirubina poate creşte īn cursul detoxificării, din cauza eliminării toxinelor solubile īn apă prin urină. Există bilirubina indirectă (neconjugată) sau directă (conjugată) īn funcţie de organul implicat (splină sau, respectiv, ficat). Oferă tabloul funcţionării corecte a acestor organe şi a prezenţei unei inflamaţii sau leziuni īn interiorul acestora. Obstrucţiile la nivelul acestor organe, dar şi al duetului biliar, cum ar fi tumorile sau pietrele, vor mări secreţiile de bilirubina. Alte stări care pot influenţa nivelul bilirubinei sunt anemia pernicioasă, anemia falciformă, anemia hemolitică şi dezechilibrele provocate de consumul de medicamente/droguri.
FOSFATAZA ALCALINĂ - Fosfataza alcalină este o enzimă care catalizează īn prezenţa unui mediu alcalin. Fosfataza alcalină se regăseşte īn celulele Kupffer din ficat, īn epiteliul (celule de suprafaţă) duetului biliar şi īn oase. Cānd acidoza se instalează īn aceste ţesuturi, īn funcţie de gradul său (determinat de tumori, inflamaţii, cancer etc), nivelul de fosfataza alcalină va creşte. Creşterea nivelului de fosfataza alcalină poate fi rezultatul, printre altele, al vindecării unor fracturi sau dezvoltării osoase normale.
Numeroase medicamente şi chimicale pot influenţa īntr-o proporţie importantă nivelul fosfatazei alcaline din organism. Printre acestea se numără antibioticele, medicamentele pentru afecţiuni cardiace, fluori-dele, contraceptivele cu administrare orală, oxalafii, sulfaţii şi cianidele. Nivelurile scăzute pot fi un indiciu de hipotiroidie, anemie pernicioasă, ingestie de vitamina B īn cantităţi excesive. Unii medici recomandă administrarea de supra doze de vitamina B injectabilă, īn scopul de a provoca scăderea fosfatazei alcaline dacă nivelurile sunt prea ridicate. După cum aminteam anterior, nivelurile crescute de fosfataza alcalină pot indica prezenţa cancerului (hepatic, de cole-cist, osos etc), deşi factorii normali de creştere osoasă pot, la rāndul lor, afecta nivelul fosfatazei alcaline.
ASPARTAT AMINOTRANSFERAZĂ (AST) - Anterior ser de transaminază oxaloacetic-glutamică, aminotransferaza de aspartat este o enzimă prezentă īn celulele hepatice, celulele musculaturii cardiace, celulele musculaturii scheletice şi, īntr-o măsură mai mică, īn celulele hepatice şi pancreatice. Un nivel crescut de aminotransferaza de aspartat poate sugera inflamarea ficatului, ca īn hepatită, ciroză şi cancer, ca şi infarct miocardic (atac de cord), afecţiuni musculare ca miozită şi miopatie, tulburări renale şi pancreatită.
ALANIN AMINOTRANSFERAZĂ (ALT) - Anterior denumită ser de transaminază glutamic-pirovică. Aminotransferaza de alaninā este o enzimă care se formează mai ales īn celulele hepatice. Totuşi, ea se regăseşte īn celulele musculaturii cardiace, celulele musculaturii scheletice şi celulele renale, ca şi aminotransferaza de aspartat. Enzimă aminotransferazei de alanină este considerată un factor specific īn afecţiuni hepatice ca hepatită, ciroză, cancer şi necroză hepatică.
Administrarea medicamentelor şi chimicalele afectează atāt enzimă aminotransferaza de aspartat, cāt şi enzimă aminotransferaza de alanină. Printre acestea se numără antibioticele, medicamentele de tip aspirină, medicaţia recomandată boli cardiace şi multe altele. Lista este foarte lungă.
Panelul imunitar |
sus |
Pentru explicaţii complete privind funcţiile pe care le īndeplinesc sistemul imunitar şi celulele sale, vezi capitolul 2, modulul 2.7, .Sistemul imunitar".
LEUCOCITE (GLOBULE ALBE) - īn esenţă, globulele albe (leucocite) sunt forţele armate ale organismului, care īl protejează īmpotriva invaziei corpurilor străine - substanţe printre care se numără proteinele, chimicalele şi celulele īmbătrānite sau agonizante. Dacă nivelul globulelor albe este ridicat, īnseamnă că organismul luptă īmpotriva unui lucru. Poate fi vorba īn acest caz de o infla-maţie datorată substanţelor străine, de necrozarea, degenerarea sau intoxicarea tisulară. Toate aceste stări conduc la infecţii. Trauma şi stresul pot afecta nivelul globulelor albe.
Dacă nivelul globulelor albe este scăzut, ar trebui să vă puneţi īntrebări de genul: "De ce au scăzut leucocitele?", "De ce produce organismul meu o cantitate mai mică de globule albe?", sau "De ce nu ajung globulele albe īn fluxul sanguin?" Aceste īntrebări vă pot conduce la concluzia că s-ar putea să aveţi probleme maladive sau de epuizare a măduvei osoase, probleme provocate de un tratament chimic sau prin radiaţii (care suprimă şi distruge celulele măduvei osoase) şi/sau congestionarea severă a sistemului limfatic.
Toate aceste stări şi multe altele pot afecta nivelul leucocitelor din organism. Numărul scăzut de leucocite poartă numele de leucopenie (unde "penia" are sensul de "deficienţă"). Nivelul crescut de leucocite se numeşte leucocitoză. Creşterea numărului total de globule albe poate indica existenţa unei inflamaţii (acidoză), infecţii (acidoză), traumatism, stres şi nevroză tisulară. Scăderea numărului total de globule albe poate indica intoxicaţie medicamentoasă, deficit alimentar/nutritiv, degenerare sau proces maladiv al măduvei osoase.
Există cāteva tipuri de globule albe (leucocite). Printre acestea se numără:
Tipul celulei % īn organism
Neutrofile 55%-707o
Limfocite 20%-40%
Eozinofile 01%-04%
Bazofile 0,5%-01%
Monocite 02%-08%
Majoritatea panelelor imune furnizează ceea ce se numeşte calcul diferenţial. Fiecare tip de celulă imună īndeplineşte o funcţie specifică. Dacă se modifică ponderea unui tip specific de leucocite, acest lucru va furniza informaţia referitoare la starea pe care īncearcă să o combată organismul.
Spre exemplu, un număr mare de neutrofile indică inflamaţii, de limfocite indică stări de la infecţii la cancer, iar de monocite indică stări de la paraziţi pānă la ulceraţii diverse (tipuri de distrugere a ţesutului).
īn continuare, sunt prezentate cauzele legate de creşterea sau scăderea unui anumit tip de globule albe.
Neutrofile
Cauza creşterii: (neutrofilie) infecţie acută, condiţii inflamatorii, ca de pildă artrită (reumatoidă şi altele), febră reumatică. Orice stare inflamatoare, de tip gută, traumatism, leucemie sau stres.
Cauza scăderii: (neutropenie) culturi bacteriene, anemie, acţiune virală (ca hepatita şi pojarul), tratament radioactiv, medicamentos sau chimic. Limfocite
Cauza creşterii: (limfocitoză) acţiune virală sau bacteriană, mielom multiplu, cancer limfatic, hepatită infecţioasă, expunere la radiaţii.
Cauza scăderii: (limfocitopenie) infectare, lupus, leucemie, intoxicare medicamentoasă sau chimică, utilizare de steroizi şi expunere la radiaţii. Eozinofile
Cauza creşterii: (eozinofilie) paraziţi, alergii, afecţiuni cutanate, spre exemplu eczemă. De asemenea, leucemia.
Cauza scăderii: (eozinopenie) reacţii alergice, stres, hipertiroidie. Bazofile
Cauza creşterii: (bazofilie) leucemie, chisturi fibromatoase. Cauza scăderii: (bazopenie) reacţii alergice, stres, hipertiroidie. Monocite
Cauza creşterii: (monocitoză) procese inflamatoare, intervenţii virale, tuberculoză, paraziţi, ulcere şi ulceraţii.
Cauza scăderii: (monocitopenie) intoxicaţii medicamentoase şi chimice, utilizarea de steroizi.
Celulele imune sunt cele care lucrează pentru noi. Aceste celule trăiesc īn oceanul sistemului limfatic. Dacă sistemul limfatic se congestionează şi se blochează, atunci funcţia celulelor imune va fi grav afectată şi compromisă din multe puncte de vedere.
Paraziţii, ca bacteriile şi protozoarele, intervin abia după instalarea cauzei. Cu alte cuvinte, toxicitatea şi/sau aciditatea sunt cauzele reale ale epuizării sistemului imunitar. Paraziţii şi răspunsul imunitar intervin abia după apariţia cauzei. Soluţia tuturor acestor probleme este din nou detoxificarea. Detoxificarea intervine īntotdeauna īn īnlăturarea cauzei.
Eritrocite (globule roşii) |
sus |
Globulele roşii sau eritrocitele transportă oxigenul pānă la celule. Valoarea lor este stabilită prin determinarea numărului de globule roşii īntr-o unitate de 1 mm3 de sānge intravenos. īn interiorul fiecărei celule roşii se află molecule de hemoglobina. Aceste molecule conţin fier care se leagă la oxigen şi īl transportă mai departe. Există numeroase aspecte care pot afecta globulele roşii. Ele slăbesc, īşi pierd forma şi tind să se lipească unele de altele. Cu toate acestea, cauza principală este acidoza şi funcţia enzimatică scăzută la nivelul sistemului vascular.
Degradarea şi ceilalţi factori amintiţi vor afecta capacitatea globulelor roşii de a transporta oxigenul, de a elimina dioxidul de carbon şi altele. Situaţia va genera diverse probleme, de la reacţii lente de oxidare pānă la acidoză şi anemie. Practic, simptomele pe care le poate manifesta organismul merg de la oboseală cronică, oboseala tiroidei şi a glandelor suprarenale, pānă la debilitate. După cum afirmam anterior, stările inflamatoare provocate de acidoză constituie unul din factorii majori care pot afecta globulele roşii.
Deshidratarea duce la creşterea valorii eritrocitelor, iar hidratarea excesivă, la scăderea valorii eritrocitelor. Dieta alimentară, disfuncţia la nivelul oricărui organ, cancerul, anemia, hemoragiile şi tratamentele medicamentoase sau chimice pot duce la scăderea valorii globulelor roşii.
Şi īn acest caz, detoxificarea este soluţia reală pentru recuperarea globulelor roşii şi restaurarea adevăratului potenţial individual. Alcalinizarea are efectul de a le separa, sporind conţinutul şi capacitatea hemoglobinei. Detoxificarea purifică ficatul şi splina şi contribuie la īndepărtarea substanţelor chimice sau a metalelor care afectează globulele roşii, ca, de altfel, orice altă celulă.
Detoxificarea va restaura complet activitatea sanguină, aducānd-o la valorile normale, fără a compromite homeostaza.
HEMOGLOBINA - Globulele roşii conţin molecule de hemoglobina. Hemoglobina este o proteină conjugată care constă din hem, care intră īn combinaţie cu fierul, şi globină, o proteină simplă (aminoacid). Există sute de tipuri diferite de hemoglobina. Cu toate acestea, rolul lor fundamental este de a se lega la oxigen şi glucoza şi de a transporta aceste elemente pānă la celule, cu scopul de a le furniza energie şi īn scopuri oxidative. Importanţa clinică a analizei hemoglobinei este relevantă şi īn strānsă legătură cu determinarea numărului de globule roşii.
Valorile crescute de hemoglobina pot constitui indiciul unor tulburări ca sindromul de obstrucţie pulmonară cronică, CHF, deshidratare şi altele. Scăderea valorii hemoglobinei poate sugera anemie, cancer, lupus, tulburări renale, maladii ale splinei şi carenţă nutritivă. Valorile normale de hemoglobina sunt denumite normocromice, valorile crescute sunt denumite hipercromice, iar cele scăzute sunt denumite hipocromice.
Globulele roşii īmbătrānite sunt scindate (fagocitoză) de macrofagele prezente īn splină, ficat sau măduva osoasă. Dacă acest lucru se īntāmplă, fierul din hemoglobina este reutilizat imediat cu scopul de a produce cantităţi noi de globule roşii, sau este depozitat īn ficat. Componenta globină este convertită din nou īn aminoacizi. Componenta hem restantă este transformată īn bilirubină, care este apoi excretată prin bilă.
HEMATOCRIT - Hematocritul reprezintă ponderea globulelor roşii (eritro-cite) īntr-un volum dat de sānge. Hematocritul trebuie să fie īn concordanţă cu valorile de globule roşii şi cu hemoglobina.
Nivelul crescut de hematocrit poate fi un indiciu de deshidratare, diaree severă, traumatism sau stare de şoc, arsuri sau altele. Nivelul scăzut de hematocrit poate indica anemie, ciroză hepatică, cancer, hipertiroidism, hemoragii, degenerescentă a măduvei osoase, artrită reu-matoidă, malnutriţie sau sarcină normală.
VOLUM CORPUSCULAR MEDIU (MCV) - Această analiză are scopul de a determina volumul sau dimensiunea unei singure globule roşii. Acest test este util īn determinarea tipului de anemie. Cu cāt este mai mare MCV, cu atāt sunt mai mari celulele (macrocite); şi, cu cāt este mai mic MCV, cu atāt mai mici sunt globulele roşii respective (microcite). Volumele MCV sunt calculate īmpărţind hematocritul la valoarea globulelor roşii. MCV este indiciul direct al prezenţei unor afecţiuni hepatice, alcoolismului, anemiei pernicioase, sau altor probleme. Un MCV scăzut, poate sugera o anemie feriprivă.
HEMOGLOBINA CORPUSCULARĂ MEDIE (MCH) - MCH semnifică cantitatea (greutatea) medie a hemoglobinei īn interiorul unei singure globule roşii.
CONCENTRAŢIE DE HEMOGLOBINA CORPUSCULARĂ MEDIE (MCHO
MCHC este determinarea ponderii sau concentraţiei medii de hemoglobina dintr-o singură globulă roşie. Acest factor este obţinut īmpărţind concentraţia totală de hemoglobina la valoarea hematocritului.
LĂŢIMEA DE DISTRUBUŢIE A GLOBULELOR ROŞII (RDW) - Acest test are scopul de a determina lăţimea globulelor roşii. Această determinare este utilă īn stabilirea tipului de anemie.
PLACHETE SANGUINE (TROMBOCITE) - Plachetele sanguine au un rol important īn coagularea sāngelui. Ele sunt punţile şi reţeaua care susţin şi ajută ţesutul perforat să se refacă. Ele oferă legăturile necesare, permiţānd astfel organismului sā se refacă. Un nivel scăzut de plachete indică deficienţă sau proces maladiv al măduvei osoase şi/sau al splinei. Infecţiile, medicaţia şi hemoragiile sunt asociate cu nivelul scăzut de plachete sanguine. Un nivel al trombocitelor sub valoarea 50 indică o stare critică.
VOLUM MEDIU AL PLACHETELOR (MPV) - MVP se referă la dimensiunea plachetelor sanguine, ca reflectare directă a unei deficienţe sau disfuncţii de măduvă osoasă.
Panele de profil (l.p.d.) |
sus |
COLESTEROL (LDL Şl HDL) - Colesterolul este esenţial īn procesul de formare a steroizilor (tipul anabolic, antiinflamator), acizilor biliari şi membranei pereţilor celulari.
Colesterolul nu poate fi folosit de organism decāt īn formă liberă. Este sintetizat de ficat sau metabolizat din colesterolul alimentar (īn special din carne). Acest colesterol īn formă liberă se leagă apoi sau se conectează la proteinele de transport (lipoproteine), adică cele prin intermediul cărora este transportat prin sānge pānă la celule. Remarcă: īn carnea gătită, lipidele formează legături şi, prin urmare, nu mai sunt libere.
Există două tipuri de lipoproteine: LDL (proteine cu densitate joasă) şi HDL (proteine cu densitate īnaltă). Şaptezeci şi cinci la sută din colesterolul liber aflat īn organism se leagă la proteine cu densitate joasă şi 25%, la proteinele cu densitate īnaltă. LDL induc tipul abundent de colesterol. Unii cercetători susţin că nivelul mărit al acestui tip de colesterol legat predispune la arterioscleroză şi alte boli similare. Din punctul meu de vedere, acest raţionament este eronat. Dacă vei studia cauza care determină producerea colesterolului şi modul īn care acesta este utilizat de organism, vei īnţelege că producţia de colesterol este strāns legată de utilizarea steroizilor, īn mod special de răspunsul inflamator, şi de procesul de regenerare celulară, după ce celula a fost distrusă.
Deoarece ficatul este cel care trece colesterolul prin procesele de sinteză şi de metabolizare, nivelul scăzut de colesterol poate fi asociat cu o afecţiune hepatică (de tipul inflamării ficatului, insuficienţei hepatice, necrozei şi cancerului), ca şi malabsorbţiei, hipertiroidiei, cātorva tipuri de anemie, proceselor infecţioase şi stresului.
Nivelul crescut de colesterol poate produce sau indica insuficienţă a suprarenalelor, procese inflamatoare, nefroză, ciroză biliară, obiceiuri alimentare proaste (consum excesiv de carne), sarcină, hipotiroidie, hipertensiune arterială sau alte tulburări maladive.
īnsă, ceea ce indică un nivel scăzut sau ridicat de colesterol este diferit de ceea ce poate provoca creşterea sau scăderea colesterolului. De pildă, hipc-tensiunea arterială este indiciul unei epuizări a medulosuprarenalei şi a dezechilibrului de sodiu, ceea ce poate reflecta o insuficienţă a corticosuprarenalei.
Cānd zona corticală a glandelor suprarenale este epuizată, va scădea reactivitatea organismului la procese inflamatorii provocate de acidoză (cu cauzalitate mai ales hormonală şi de consum alimentar). Prin urmare, va creşte producţia de colesterol īn ficat, ceea ce va determina creşterea serului sanguin. Colesterolul este o lipidă antiinflamatoare pe care organismul o utilizează ca răspuns la inflamaţii şi distrugerea celulelor.
Cu timpul, dacă această deficienţă nu este corectată, tensiunea arterială va oscila de la valori mici la valori mari (sindromul de arterioscleroză). Starea poate degenera īn diabet, hipertiroidie, hipercolesterolemie, hiperlipidemie, hipertensiune arterială, nefroză şi altele.
Răspunsul la toate aceste probleme ne conduce, fireşte, către acelaşi punct: detoxificarea. Prin alcalinizare şi energizare, organismul va fi purificat şi va reuşi să se regenereze.
TRIGLICERIDE (TG) - Trigliceridele sunt similare colesterolului, īn sensul că sunt lipide. Trigliceridele acţionează ca sursă de energie stocată şi īn sensul vindecării stărilor inflamatorii.
Asemenea colesterolului, trigliceridele se leagă la lipoproteine pentru a asigura transportul prin fluxul sanguin. Categoria lipopro-teinelor include: VLD, lipoproteine cu densitate foarte joasă, şi LDL, lipoproteine cu densitate joasă.
Trigliceridele sunt sintetizate de ficat din glicerol şi din alţi acizi graşi. Fiind asemănătoare colesterolului, trigliceridele au acelaşi tip de reactivitate biologică şi patogenă. Orice poate face să crească aciditatea din organism (de la consum de alcool pānă la consum de carne) va mări nivelul de lipide.
Panele de profil al tiroidei
T3 (TRIIODOTIRONINĂ) - Analiza hormonilor T3 sau triiodotironinā indică valoarea T3 din sānge. Este utilizat pentru a determina gradul de implicare al tiroidei, supra-activitatea sau sub-activitatea acesteia.
T4 (TIROXINĂ) - Analiza indică cantitatea de hormoni T4 (tiroxină) existenţi īn sānge. Nivelul crescut de T4 este asociat cu hipertiroidia şi sindromul Wilson - incapacitatea organismului de a converti hormonul tiroidian T4 īn T3. Nivelul scăzut de T4 este asociat cu hipertiroidia. Asemenea majorităţii hormonilor, T4 are nevoie de proteine transportoare.
TBG sau globulina de legătură cu tiroida (o proteină) este unul din transportoarele T4 sau ale tiroxinei. Nivelul crescut al proteinelor serice, cauzat de acidoză sau toxicitatea proteinică, poate genera creşterea nivelurilor de T4 sau T3.
Aportul de T3 reflectă globulina liant la tiroidă (TBG) şi prealbumina liant la tiroidă (TBPA). Această analiză este efectuată cu scopul de a echilibra nivelul mărit sau scăzut al hormonilor T3 şi T4, determinat de diverşi factori, cum ar fi, contraceptivele cu administrare orală, sarcina sau insuficienţa renală.
TSH (HORMON STIMULO-TIROIDIAN SAU TIROTROPINĂ) Şl TRH (HORMON DE ELIBERARE A TIROTROPINEI) - TSH este un stimulent tiroidian, secretat de lobul anterior al hipofizei. Acest hormon (TSH) activează sau stimulează glanda tiroidă īn sensul producerii şi eliberării de tiroxină (T4). Dacă tiroida funcţionează insuficient (hipotiroidie) sau dacă hipofiza este hiperactivā, va creşte şi nivelul de TSH. Reacţia se datorează nevoii de o cantitate mai mare de hormoni tiroidieni, tiroxină, vitală īn procesele metabolice şi īn funcţionarea inimii. Un nivel scăzut de triiodotironinā (T3) şi tiroxină (T4) stimulează secreţia de TRH şi TSH.
Analiza TSH este utilizată şi cu scopul de a determina hipotiroidia primară (datorat tiroidei) sau tiroidismului secundar (cauzat de hipotalamus).
Nu uitaţi că toate lucrurile concură īn cadrul creaţiei pentru a-l forma pe Dumnezeu cel unic. Această afirmaţie este valabilă şi īn cazul organismului uman şi al glandelor din organism. Funcţiile endocrine specifice pot fi rezultatul unei toxicităţi sau insuficienţe instalate la nivelul glandei respective, sau se pot datora influenţei altor glande cu care aceasta are o legătură. Fiindcă toate lucrurile sunt interconectate, "tratamentul" convenţional nu funcţionează niciodată.
OBSERVAŢIE: īn cei treizeci de ani de observaţii clinice, īn opinia mea, nivelul hormonilor T3, T4 şi TSH din sānge este cel mai puţin relevant pentru stabilirea intensităţii funcţionale a tiroidei. Din acest motiv, a fost elaborată analiza temperaturii bazale (vezi Anexa A). Cunosc un număr impresionant de cazuri de hipotiroidie (80%) pe care medicii nu le-au identificat, fiindcă au tratat rezultatul analizei de sānge, şi nu pacienţii.
Carenje Īn analiza sa;ngelui |
sus |
Utilizarea rezultatelor hemogramei, cu scopul de a determina starea organismului şi a diagnostica deficienţele tisulare, este unul dintre instrumentele cele mai imprecise de diagnosticare de care dispunem īn prezent. Cu toate acestea, dacă rezultatele analizei sāngelui sunt corelate cu analiza tisulară, iridologia, simptomatologia fizică, reflexologia şi kinetologia, ea poate furniza o parte a imaginii de ansamblu, destul de apropiată de starea internă a organismului.
Persoana aflată numai īn posesia rezultatelor analizei de sānge nu poate decāt să lanseze ipoteze privind ceea ce s-ar putea īntāmpla īn organism, ipoteze care, evident, depind ?/i mare măsură şi de capacitatea profesională a celui care a interpretat acele rezultate. Analiza grupei sanguine nu reflectă cu acurateţe dezechilibrele electrolitice, valorile hormonale, modul īn care este utilizată fructoza şi glucoza, şi nici cauza şi natura reală a răspunsului imun. Fiecare din aceşti factori poate influenţa şi, prin urmare, obtura, rezultatele.
Dezechilibre electrolitice
Analiza sāngelui poate indica, spre exemplu, niveluri normale de calciu, deşi, la nivel celular, poate exista o gravă carenţă de calciu. Elementele minerale evidenţiate de analiza sāngelui nu indică modul in care sunt utilizate mineralele, nici factorii de stocare. Nivelurile de minerale din serul sanguin se pot modifica din cauza unor probleme emoţionale, a tehnicilor de diluare a sāngelui şi a necesarului (echilibru) homeostatic. De asemenea, sunt dificil de detectat din analizele sāngelui acumulările de elemente minerale īn exces şi de metale toxice, din cauza eliberării prin splină, ficat sau prin alte ţesuturi, īn scopul stocării şi protecţiei. Organismul trebuie să menţină sāngele şi serul sanguin cāt mai curat şi mai echilibrat, altfel poate surveni moartea. Valori hormonale
Sāngele este mediul cel mai puţin relevant ca indicator al producţiei insuficiente de hormoni. Activitatea hormonală tiroidiană (T3 şi T4) este indicată cu mai mare acurateţe de analiza temperaturii bazale, care a fost elaborată īn acest scop precis (vezi Anexa A). Nici producţia de steroizi de către suprarenale şi de neurotransmiţători nu poate fi determinată corect prin analize de sānge.
Utilizarea glucozei/fructozei |
sus |
Analiza sāngelui poate indica nivelul de glucoza din serul sanguin, īnsă rezultatele nu pot indica dacă transportul glucozei este efectuat corect. Răspuns imun real
Analiza sāngelui poate indica prezenţa celulelor (de pildă, bazofile) fie īn număr prea mare, fie prea mic, īnsă nu poate indica motivul pentru care sistemul imunitar reacţionează īn felul īn care o face. Majoritatea reacţiilor imunitare sunt interpretate īn mod eronat, īn special dacă nu este īnţeles corect procesul de detoxificare.
Sāngele transportă numeroşi metaboliţi celulari, paraziţi, deşeuri produse de ficat şi altele. Toate aceste substanţe de metabolizare sunt filtrate prin splină, rinichi, intestine şi plămāni.
Din acest motiv, mediul sanguin este īntr-o permanentă transformare, determinānd reacţiile chimice care se produc permanent īn organism şi provocānd, astfel, schimbarea.
Analiza sāngelui poate fi un instrument excelent, care vă poate ajuta să reuniţi piesele acestui joc de puzzle. Vă poate ajuta să determinaţi acumulările excesive de carbon, ruperile excesive de ţesut şi perturbările electrolitice, evidenţiate de nivelurile scăzute din serul sanguin. Aceste indicii pot da alarma generală īn ceea ce priveşte rupturile de ţesut muscular, renal, cardiac şi hepatic. Vă poate furniza indicii referitoare la acidoza prezentă īn sistem şi la răspunsul imun care determină apariţia proceselor inflamatorii şi multe altele.
Prezentare generală a analizei sa;ngelui
