Toate bolile care antreneaza o retentie de apa in spatiile extraceluiare pot fi tratate printr-un regim fara sare. in functie de gravitate, doctorii prescriu restrictii in ceea ce priveste sarea, mai mult sau mai putin severe. Pentru a judeca gravitatea retentiei hidrosodate, trebuie, cum se face des in medicina, o supraveghere a semnelor clinice, adica ceea ce putem constata in cursul unui examen de rutina. Trebuie, deci, sa ne incredem in evolutia curbei de greutate caci, cu cat retentia sodata este mai importanta, cu atat volumul de apa retinut este mai ridicat si cu atat corpul devine mai greu. in acest caz, in functie de gravitatea bolii, un bolnapoate sa se ingrase cu 1-5 kilograme intr-o zi!
Cuprins:
Introducere |
sus  |
Toate bolile care antrenează o retenţie de apă în spaţiile extraceluiare pot fi tratate printr-un regim fără sare. în funcţie de gravitate, doctorii prescriu restricţii în ceea ce priveşte sarea, mai mult sau mai puţin severe. Pentru a judeca gravitatea retenţiei hidrosodate, trebuie, cum se face des în medicină, o supraveghere a semnelor clinice, adică ceea ce putem constata în cursul unui examen de rutină. Trebuie, deci, să ne încredem în evoluţia curbei de greutate căci, cu cât retenţia sodată este mai importantă, cu atât volumul de apă reţinut este mai ridicat şi cu atât corpul devine mai greu. în acest caz, în funcţie de gravitatea bolii, un bolnav poate să se îngraşe cu 1-5 kilograme într-o zi!
Bolile de rinichi |
sus |
în bolile renale, retenţia de sare se explică prin diminuarea capacităţii rinichiului bolnav de a elimina sarea. Totuşi, chiar în caz de insuficienţă renală cronică, posibilităţile de eliminare a sodiului rămân destul de importante pentru a tolera un aport de 5 g clorură de sodiu pe zi, cu condiţia ca o cantitate echivalentă să fie eliminată prin urină; de unde necesitatea de a controla concentraţia de sare în urină (natriuria) prin examene regulate de laborator. Dar în formele asociate cu edeme sau în cele însoţite de hipertensiune, aportul de sare trebuie să fie redus mult mai mult, avându-se în vedere şi urmarea unui tratament medicamentos.
O caracteristică particulară a regimurilor fără sare în bolile renale este că trebuie să fie însoţite de un regim hipoproteic. De fapt, 90% din produsele de deteriorare a proteinelor sunt eliminate prin rinichi; o eliminare deficitară poate avea drept urmare o intoxicare cu azot.
Cazurile de boli renale însoţite de edeme şi de hipertensiune sunt întâlnite mai des la copii. Printre aceste boli, două dintre ele sunt destul de frecvente.
. Glomerulonefrită acută, care apare la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani, la trei săptămâni după o angină, o otită sau o sinuzită. Răspunsul imunitar la această primă infecţie provoacă o reacţie infla-matorie la nivelul rinichilor. Simptomele evocatoare sunt apariţia edemelor, o creştere în greutate şi, eventual, o creştere a presiunii arteriale. Prezenţa proteinelor (proteinuria) şi a sângelui în urină (hemotu-ria) va confirma diagnosticul. Evoluţia este favorabilă, dar tratamentul cu un regim strict fără sare trebuie să fie urmat timp de trei-şase săptămâni.
. Sindromul nefritic, care se manifestă printr-o eliminare abundentă de proteine în urină (proteinurie), de ordinul a 3 g la 24 de ore, o hi-poprotidemie (scăderea concentraţiei de proteine în sânge), o hipoal-buminurie (scădere a albuminei), cât şi o hiperlipidemie (creşterea lipidelor în sânge). Nefroza lipoidicâ este prima cauză de sindrom nefritic la copil. Ea se întâlneşte la toate vârstele, dar îndeosebi între 1 şi 5 ani, băieţii fiind mai expuşi decât fetele. Evoluţia este capricioasă şi dificil de prevăzut, compusă dintr-o succesiune de accese şi de re-misiuni, extinzându-se uneori pe durata mai multor ani. Insuficienţa renală este complicaţia cea mai gravă, dar poate fi evitată printr-un tratament şi o supraveghere continuă. Tratamentul constă într-o corticoterapie pe o perioadă de două-şase luni, un tratament antibiotic, precum şi dintr-un regim desodat. Pentru mulţi specialişti, o remisiune completă după doi ani de la încetarea tratamentului cu corticoide poate fi considerată ca o vindecare.
cirozele decompensate in accese de edeme şl de ascită |
sus |
Este vorba de boli de ficat particulare, care antrenează o dată cu agravarea lor o retenţie de apă nu doar la nivelul picioarelor (edeme), dar şi la nivelul abdomenului, cu o acumulare considerabilă, burta umflân-du-se excesiv din cauza apei; acest fenomen este numit «ascită». Afectarea ficatului din cauza unei ciroze antrenează o creştere a presiunii la nivelul anumitor vase din cavitatea abdominală. Se observă atunci o creştere a masei sanguinice şi o stagnare a sângelui în toată regiunea ficatului. în acest caz, circulaţia renală este afectată şi rinichiul este prost irigat. Ca răspuns, rinichiul absoarbe mai multă apă şi sare prin intermediul hormonilor (renină, angiotensină şi aldosteron -vezi pagina 15).
Contrar bolilor renale, în retenţiile de apă din hepatopatii este necesară o creştere a raţiei de proteine pentru a echilibra presiunile între diferitele compartimente hidrice ale organismului.
Orice s-ar întâmpla, în prezenţa unei ascite şi a unei edeme, restricţia sodatâ este foarte importantă. Eficacitatea sa poate fi determinată printr-un calcul aritmetic destul de uşor de înţeles: sunt necesare 3,2 g sodiu, sau 8,2 g clorură de sodiu (sarea pe care o utilizăm), pentru a avea un litru de lichid de ascită sau de edeme.
Utilizând de zece ori mai puţin sodiu, producerea de lichid ascitic nu va depăşi 100 ml pe zi. Ţinând cont de eliminarea de sodiu prin transpiraţie, producţia de apă sub formă de ascită sau de edeme va fi practic nulă cu un regim care asigură 1 g clorură de sodiu pe zi. Trebuie, deci, prescris un regim foarte restrictiv. Trebuie precizat faptul că apariţia unei ciroze nu se datorează doar consumului de alcool. Există şi alte cauze pentru declanşarea acestei boli, cum sunt hepatitele, obstacolele la nivelul eliminării bilei, sau alte boli virale.
Trucuri pentru a utiliza mai puţină sare |
sus |
. Preparaţi mâncărurile, cât de des puteţi, cu produse proaspete. Legumele, cărnurile şi peştele conţin puţină sare naturală. Dar, o dată cu gătirea lor, cu congelarea lor sau punerea lor în conserve, conţinutul lor de sare creşte considerabil, sarea servind la conservarea lor, dar şi la mărirea volumului lor (reţinând apa) şi la păstrarea gustului.
. Consumaţi preparatele care au menţiunea «fără sare în plus». Veţi putea să le condimentaţi în mod rezonabil când le veţi găti. Nu ezitaţi să consumaţi şi produse ale căror etichete arată «conţinut scăzut de sare». Conţinutul lor în sare este de două ori mai puţin decât al celorlalte produse.
. Limpeziţi legumele din conservă.
. Alegeţi mai degrabă legumele gătite congelate, care sunt în general mai puţin sărate decât cele îngheţate. Verificaţi totuşi dacă au fost albite într-o apă nesărată.
. Evitaţi să consumaţi la aceeaşi masă alimente cu conţinut crescut de sare. De exemplu: somon afumat, pâine, chili cu carne, brânză cu mucegai în interior. Dacă aperitivul este sărat, gătiţi pentru felul principal produse proaspete sau paste şi terminaţi cu un iaurt şi un fruct.
. Dacă doriţi să reduceţi consumul de sare, faceţi-o în mod progresiv. Trebuie să lăsaţi să treacă circa 15 zile până când papilele dumneavoastră vor putea aprecia savoarea naturală a alimentelor.
. Gustaţi mâncărurile înainte de a le resăra. Mâncaţi-le calde, căldura intensificând gustul sărat. Atunci când mâncarea se răceşte, pare mai fadă, lucru ce vă va îndemna să o săraţi.
. Cumpăraţi o solniţă cu o singură gaură, de mărime mică, pentru a limita cantitatea de sare vărsată în farfurie.
. Gândiţi-vă la mirodenii şi la ierburi aromatice pentru mâncărurile dumneavoastră. Ele dau o savoare surprinzătoare, care vă va face să uitaţi nevoia «psihologică» de sare.
. Condimentaţi alimentele mai degrabă în timpul gătirii decât la sfârşitul ei: mâncărurile vor avea un gust mai copios, utilizând o cantitate mai mică de sare.
. Toate brânzeturile sunt sărate, dar unele sunt mai puţin decât altele. Evitaţi brânzeturile topite, cu usturoi sau cele nobile.
. Mizaţi pe sucul de lămâie pentru a asezona salatele. Oţetul şi muştarul conţin cantităţi destul de importante de sare. De altfel, consumaţi unele condimente cu zgârcenie, mai ales ketchupul, sosul soia sau sosurile pentru mâncărurile asiatice.
. Gătiţi înăbuşit, în oale cu capac etanş sau în vapori. în general, gătirea lentă degajă aromele alimentelor.
. Preparaţi în mari cantităţi vinegrete, sosuri, supe de vacă sau pasăre, după reţetele fără sare (vezi pag. 50-60), şi congelaţi-le în porţii mici. încercaţi reţeta de pesto (vezi pag. 61) şi adăugaţi-o la mâncărurile cu paste... Veţi uita de obiceiul dumneavoastră de a goli solniţa în apa de fierbere.
Insuficienţele cardiace decompensate |
sus |
Există la nivelul părţii drepte a inimii o valvă care separă atriul de ventricul. O proastă funcţionare a acestei valve provoacă un reflux de sânge la nivelul celor mai importante vene periferice (vena cavă), care va antrena o presiune excesivă în sistemul vascular. Acelaşi fenomen se poate întâlni şi în cazul proastei funcţionări a atriului drept. In aceste două forme de boli cardiace, se impune regimul fără sare. în schimb, în alte boli de inimă, de valvă sau de artere, regimul fără sare nu este justificat.
Prescrierea unui regim fără sare
Afecţiunile rinichiului, cirozele hepatice decompensate şi insuficienţa cardiacă decompensată sunt cele mai importante trei cazuri în care se impune prescrierea regimului fără sare. în cazul tratamentului acestor boli, regimul desodat va fi strict, cu atât mai mult dacă există edeme însemnate. A patra cauză pentru prescrierea acestui regim are în vedere modul de viaţă al populaţiei în general, într-un mod mai amplu: este vorba de urmarea unui tratament pe bază de corticoide.
Tratamentele cu corticoide |
sus |
Hormoni naturali, corticoidele îndeplinesc numeroase funcţii. Sintetizate de glandele suprarenale situate în partea superioară a fiecărui rinichi, aceşti hormoni constituie cei mai puternici antiinflamatori cunoscuţi la ora actuală.
Glandele suprarenale secretă mai multe tipuri de corticosteroide ale căror funcţii sunt variate, dar termenul de «corticoide» desemnează ceea ce numim în mod comun «glucocorticoide», care îşi trag numele de la faptul că exercită o acţiune preponderentă asupra metabolismului glucozei la nivelul ficatului. în afara acestei acţiuni, glucocorticoide-le au proprietăţi antiinflamatoare; de aceea, ele îşi găsesc utilizare în numeroase afecţiuni.
Atunci când sunt administrate sub formă de medicamente, corticoidele sunt molecule care se aseamănă cu hormonii naturali, dar sunt mai puternice şi mai specifice. Izolate la sfârşitul anilor 1930, acest tip de corticoide au fost utilizate pentru prima dată cu succes în îngrijirea unei femei care suferea de o boală reumatismală gravă, la sfârşitul anilor 1940. De atunci, cercetarea a făcut mari progrese şi laboratoarele au dezvoltat o multitudine de produse a căror acţiune poate fi generală sau locală: comprimate, forme injectabile, infiltrări articulare, alifii, aerosoli, coliri etc.
Efectele glucocorticoidelor |
sus |
. Efect asupra ficatului, cu creşterea sintezei de glicogen (formă de stocare a zaharurilor), dar şi cu redistribuţia grăsimilor în partea superioară a toraxului, cu creşterea eliminării urinare a proteinelor şi cu resorbţia scheletului.
. Acţiune antiinflamatoare: corticoidele scad viteza de migrare a globulelor albe şi sunt astfel utilizate pe scară mare în toate bolile inflamatoare.
. Efect imunosupresor: corticoidele reduc răspunsul imunologic la o infecţie şi intervin împotriva respingerilor în cazul grefelor sau transplanturilor.
. Acţiune antialergică, prin diminuarea eliberării de histaminâ: corticoidele sunt utilizate în alergii cutanate, respiratorii, precum şi în astm.
Tratamentele cu corticoide au transformat viaţa a numeroşi pacienţi care sufereau de reumatism, astm, scleroză în plăci sau de alte boli cronice. De altfel, aproape toţi pacienţii atinşi de o tumoră cerebrală vor lua la un moment dat corticoide căci au, în mod paradoxal, o acţiune foarte importantă în reducerea edemului cerebral.
Din păcate, glucocorticoidele exercită în acelaşi timp o acţiune asupra mişcărilor de apă şi sare. Ele vor mări reabsorbţia sodiului la nivelul rinichilor şi vor antrena astfel o creştere a volumului sanguinic. Vor a-trena, de asemenea, o pierdere de potasiu şi de calciu în urină. Toate aceste tulburări sunt la originea unui risc major de dezvoltare a hipertensiunii arteriale.
Se pune astfel problema determinării corecte a dozei de corticoide care urmează să fie administrate într-un regim hiposodat. Din păcate, nu există o regulă. Retenţia de sodiu nu depinde doar de doza de corticoide. Ea depinde mai ales de durata tratamentului şi de sensibilitatea fiecărui pacient.
în practică, putem spune că un tratament cu corticoide, care durează mai mult de o săptămână, va impune un regim desodat. Dar există anumite forme de tratament care au un efect prelungit, utilizate mai ales în injecţii intramusculare, care vor elibera cortizonul timp de pa-tru-şase săptămâni şi ale căror efecte secundare se pot simţi după multe săptămâni de la injecţie.
Se va prescrie deci un regim desodat moderat, care va aduce 2-4 g clorură de sodiu (sarea noastră de bucătărie), corespunzând cu 800-1600 mg sodiu. Acest regim e util în cazul tratamentului cu comprimate timp de mai mult de 8 zile, şi asta de-a lungul duratei tratamentului, chiar dacă acesta se întinde pe mai multe luni. Pentru tratamentele prin injecţii cu produse cu efect îndelungat, intramusculare sau infiltraţii locale, putem propune urmarea unui regim desodat timp de 6 săptămâni.
Pentru tratamentele locale prin aplicări cutanate pe mari suprafeţe, dar mai ales prin inhalare în caz de boală astmatică, putem recomanda urmarea unui regim alimentar fără sare moderat, cu un aport maxim de 4-5 g clorură de sodiu pe zi, fie 1.600-2.000 mg sodiu.
Testaţi-vă cunoştinţele...regimul fără sare şl hipertensiunea |
sus |
în opinia dumneavoastră, care este ziua în care veţi consuma cea mai mică cantitate de sare? Prima sau a doua zi?
. Prima zi Mic dejun:
cereale (40 g)
lapte (120ml)
o cafea
Ora 10: un corn
Prânz:
cordon bleu vidat
150 g legume, fasole, morcovi, cartofi, toate conservate
brânză cu mucegai
o felie de baghetă
Ora 16: trei madlene
Cina:
supă cu bucăţi de praz
somon afumat
miez de pâine (o felie de circa 17 g )
un iaurt cu fructe şi cereale
. A doua zi Mic dejun:
baghetă
unt, dulceaţă
o băutură lactată
Ora 10: cafea şi o bucată de ciocolată neagră 70%
Prânz:
o plăcintă
salată, vinegretă
un măr
Ora 16: o bucată de prăjitură cu fructe
Cină:
escalop de pui
ghiveci congelat
o bucată de brânză Emmenthal
compot de casă
în ziua a doua veţi consuma mai puţină sare - 4,60 g, pe când în prima zi veţi consuma mai mult de 13 g.
REGIMUL FĂRĂ SARE Şl HIPERTENSIUNEA
Care trebuie să fie atitudinea pacienţilor hipertensivi faţă de sare? Sensibilitatea la sare pare să fie un factor esenţial al dezvoltării hipertensiunii, sensibilitate care poate lua forma unei anomalii renale, dar nu numai.
înainte de a urma orice tratament medicamentos împotriva hipertensiunii, doctorul trebuie să prescrie pacientului un regim cu un aport moderat de sare, în cadrul unei alimentaţii permiţând o scădere ponderală, dacă acest lucru este necesar. De fapt, cum am mai spus deja, o supraponderabilitate repartizată în partea superioară a corpului este însoţită frecvent de hipertensiune arterială şi se agravează o dată instalată. S-a arătat că diminuarea grosimii taliei datorită unui regim de slăbire determină în paralel o scădere a tensiunii. înainte de începerea oricărui tratament medicamentos, trebuie să i se prescrie pacientului un regim adaptat, care va corecta erorile alimentare şi-i va permite scăderea în greutate. Trebuie insistat, de asemenea, pe necesitatea reluării activităţii fizice care va reduce hiperinsulinismul. S-a arătat, într-adevăr, că diminuarea obezităţii şi practicarea unei activităţi fizice reduc sensibilitatea la sare la pacienţii care sunt hipertensivi.
Regimul propus în cadrul unei restricţii calorice are meritul de a fi redus în sodiu pentru că limitează aporturile în brânzeturi, pâine, biscuiţi, mezeluri şi alimente cu conţinut bogat de sare. Pacientul trebuie să-şi verifice tensiunea la fiecare opt zile, într-un cabinet medical sau într-o clinică, sau cu propriul aparat de măsurare a tensiunii. La sfârşitul unei luni va consulta medicul din nou şi dacă limitele maxime admise ale tensiunii au început să scadă, doctorul îi va putea propune un tratament dietetic timp de 6 luni, înainte de a-i prescrie vreun medicament.
în practică, un regim desodat moderat, cu un aport de 3-5 g clorură de sodiu pe zi, este benefic, cu atât mai mult cu cât această diminuare de sare va determina creşterea eficacităţii efectelor celor două mari familii terapeutice ale hipotensorilor, care sunt diureticele şi inhibitorii de enzime de conversie, care acţionează asupra sistemului renină-angio-tensină.
Regimurile fără sare prescrise în acest context patologic sunt extrem de eficace, căci determină o reducere a simptomelor de retenţie hidro-sodată. Un regim fără sare bine prescris şi urmat înlocuieşte tratamentele medicamentoase sau le limitează dozele. în schimb, există circumstanţe când regimurile fără sare sunt inutile, uneori chiar periculoase.
Introducere
