Cum organismul nu dispune de o rezerva importanta de sodiu si cum o treime din jumatatea cantitatii de sodiu se gaseste in tesutul osos, unde nu poate fi schimbata, mentinerea cantitatii de sodiu depinde atat de aporturile alimentare, cat si de reabsorbtia de catre rinichi. So-diul fiind reabsorbit de catre rinichi pentru mentinerea unui procent constant, balanta de sodiu din organism poate fi echilibrata la procente variabile de aporturi: daca primeste putin, elimina putin si inrs.
Cuprins:
Introducere |
sus  |
Este la fel de dificil să vorbim despre nevoile de sodiu, cu atât mai mult cu cât acestea variază în funcţie de fiecare individ. Trebuie ţinut cont de vârsta subiectului, de activitatea sa fizică, dar şi de cantităţile de potasiu absorbite, precum şi de pierderile de sodiu prin transpiraţie, în stare brută, în condiţii de temperatură medie, nevoia minimă vitală de sare este evaluată la 2 grame pe zi la un adult. Această cantitate corespunde cu 800 mg sodiu, căci într-un gram de clorură de sodiu există 400 mg sodiu.
Pierderile de sodiu sunt îndeosebi urinare (cam 3 g la 24 de ore), ele sunt minime în scaun şi variabile în transpiraţie; într-un maraton, de exemplu, un alergător poate pierde până la 150 mg sodiu.
Dacă problema respectării unui regim fără sare într-un cadru terapeutic strict nu priveşte decât o parte din populaţie, totuşi este adevărat că, concentraţia de sare din alimentele occidentale devine o veritabilă preocupare pentru sănătatea publică.
Secţia Europa a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii recomandă să se consume circa 7 g sare (clorură de sodiu) pe zi. Ar fi exact cantitatea pe care francezii o consumă în medie, zilnic. Totuşi, studiul "Intersalt" şi un studiu internaţional scoţian au evaluat consumul de sare în ţările industrializate la 8,8 g pe zi. Se regăsesc în aceste studii variaţii individuale foarte importante, în special la bărbaţi, care absorb în medie mai multă sare (până la 11-13 g pe zi), din cauza unui aport alimentar mai voluminos.
De unde vine sarea? |
sus |
Cantitatea de sare consumată în general provine în special din trei surse:
. 1,5 g din sarea prezentă în mod natural în alimente;
. 2 g din sarea adăugată gătind sau la masă;
. 3,5 g din sarea prezentă în alimentele preparate industrial.
Constatăm că o dată cu aceste cifre, principala sursă de sodiu nu provine din alimentele de bază, ci din produsele transformate în propria noastră bucătărie sau din preparatele industriale. De altfel, în această ultimă categorie găsim cantitatea cea mai mare de sodiu. în tabelul de mai jos veţi găsi conţinutul de sodiu al unor produse de consum curent.
Conţinutul de sodiu pe porţie de aliment |
sus |
Sare (1g): 400 mg
10 măsline (30 g): 600/900 mg
o porţie de plăcintă din Lorraine: 680 mg
o felie de jambon afumat (40 g): 640 mg
o felie de jambon de Bayonne (40 g): 560 mg
30 g cereale sau un corn cu ciocolată de 80 g: 350/400 mg
o bucată de brânză din Est (30 g): 330/350 mg
o bucată de brânză Roquefort (15 g): 240 mg
o felie de somon afumat (40 g ): 480 mg
o felie de pâine albă (30 g): 150 mg
Dacă ne amintim că nevoia minimă zilnică de sodiu este de 800 mg, această cifră este atinsă foarte repede şi chiar depăşită (este suficientă, de exemplu, o felie de plăcintă şi un corn cu ciocolată).
Problema pe care o pune un consum îndelungat de alimente prea bogate în sare este aceea a riscului apariţiei hipertensiunii arteriale. Din păcate, acest risc nu este previzibil, căci nu toate persoanele dintr-un grup social au aceeaşi sensibilitate la sare. Ca şi în multe alte cazuri, suntem inegali în ceea ce priveşte această problemă. Totuşi, riscul reapariţiei obezităţii la adult, dar şi la copil, vine să mărească riscul dezvoltării hipertensiunii. Dacă adăugăm la această patologie în creştere continuă un consum excesiv de sare, vom vedea cum numărul de hipertensivi creşte considerabil.
Introducere
