Dintre toate sistemele din organism, sistemului glandular endocrin i se acorda cea mai putina atentie, in ciuda faptului ca el este .computerul central" al organismului uman. El le transmite celulelor informatii despre ce trebuie sa faca, la ce intensitate sa functioneze, eliberand hormoni precum: steroizi, neuro-transmitatori, serotonine, enzime si altele de acelasi gen.
In esenta, organismul dispune de doua tipuri de glande: (1) glandele endocrine, adica glande fara canale, care produc secretii interne (hormoni etc), pe care le derseaza direct in fluxul sanguin si in cel limfatic pentru a fi transportate apoi in intregul organism; si (2) glandele exocrine, cum sunt glandele salivare, adica producatoare de secretii care ajung la celulele epiteliale fie direct, fie prin intermediul unor canale. Este greu de spus care este cea mai importanta glanda din organism, fiindca toate tesuturile din organism sunt interconectate. Cu toate acestea, aproximativ 75% dintre toate simptomele .bolilor" pot fi atribuite functionarii defectuoase a sistemului endocrin.
Printre aceste boli se numara utilizarea incorecta a calciului de catre organism, ceea are drept efect scolioza, depresiile, atrofierea tesutului conjunctiv, nele varicoase, hemoroizii, hernia, anevrisme, ca si productia slaba de steroizi, care provoaca aparitia de formatiuni fibrochistice, fibromialgie, fibroze, chisturi, placi de colesterol si alte afectiuni.
Principalele glande ale sistemului endocrin din organism sunt: glandele suprarenale, pancreasul, timusul, tiroida/paratiroida, testiculele, ovarele si principala glanda endocrina, hipofiza (glanda pituitara). Pana in urma cu zece sau douazeci si cinci de ani, se inregistrau stari cronice si/sau de degenerescenta mai ales la persoanele in varsta, din cauza functionarii defectuoase a acestor glande, in prezent, din cauza stilului nostru de viata, a regimului alimentar, dar mai ales a degradarii genetice, pana si nou-nascutii prezinta afectiuni cronice sau degenerati. Sa examinam pe rand glandele endocrine si functiile pe care le indeplinesc.
Cuprins:
Glanda pituitară (hipofiza) |
sus  |
Hipofiza este "glanda principală" a computerului central al organismului. Ea produce substanţe asemănătoare hormonilor, care stimulează alte glande şi ţesuturi endocrine şi le susţine să producă sau să elibereze hormoni specifici, steroizi, neurotransmiţători şi altele. Hipofiza este formată din două părţi: lobul posterior, care este porţiunea dinspre creier, şi lobul anterior, porţiunea dinspre faringe. Hipofiza este ataşată la baza creierului şi funcţionează sub porţiunea hipotalamusului cerebral (īn spatele ochilor, īn mijlocul capului).
Ca glandă centrală, hipofiza controlează cāteva dintre funcţiile pe care le īndeplinesc majoritatea celorlalte glande. Dacă hipofiza este slăbită, acest lucru poate afecta īntregul organism, provocānd o reacţie īn lanţ şi dānd naştere astfel multor simptome. Glanda hipofiza poate afecta tiroida sau glandele suprarenale īntr-o manieră pozitivă sau negativă. Este important să īnţelegem aceste posibilităţi de manifestare prin reflex pentru a vă ajuta să abordaţi corect punctele slabe şi să obţineţii rezultate mai bune.
Printre efectele cu consecinţe pe termen lung ale slăbirii funcţionării hipo-fizei se numără şi afecţiunile neurologice, cum ar fi: scleroza multiplă, boala Parkinson şi paralizia cerebrală (din cauza lipsei de stimulare a cortexului glandelor suprarenale), ca şi hipotiroida, hipofuncţie ovariană, creştere celulară sau tisulară prea slabă sau prea intensă, īmbătrānire rapidă, diabet şi probleme de lactaţie.
Zona mijlocie a colonului transversal (intestinul gros) se află īn relaţie cu hipofiza şi cu creierul.
Adeseori, această porţiune a colonului capătă o consistenţă dură, acumulează toxine şi funcţionează sub capacitate, alimentānd astfel direct cu toxine glanda hipofiza. Fiind una dintre primele regiuni ale organismului care se formează īn stadiul embrionar, tractul gastrointestinal este legat de absolut toate ţesuturile organismului, īn moduri pe care īncă nu am reuşit să le īnţelegem. Nu se ştie cu certitudine dacă īn faza embrionară, măduva spinării şi ţesuturile intestinale sunt primele manifestări ale zonei centrale. Pe măsură ce evoluează celula embrionului, acest ţesut intestinal devine sursa principală a majoriăţii organelor şi glandelor. Acest ţesut intestinal, care este prezent īn faza de embrion, evoluează, devine mai tārziu tractul gastrointestinal. Prin intermediul său, organismul stabileşte astfel o legătură dinamică īntre tractul gastrointestinal şi restul organismului. Din acest motiv, este vital să curăţaţi şi să fortificaţi tractul gastrointestinal īn cursul programului de detoxificare, īn sensul de a reuşi cu adevărat să vă regeneraţi glandele, ca şi īntregul organism.
Glanda pineală - glandele tiroidă şl paratiroidă |
sus |
Glanda pineală (epifiza) este o glandă mică, turtită, de formă conică, fiind localizată īn spatele şi chiar deasupra sprāncenelor (şi conectată la planşeul celui de al treilea ventricul cerebral). Pānă īn prezent, cercetările ştiinţifice nu au făcut dezvăluiri consistente īn legătură cu această glandă. Ştim īnsă că ea sintetizează melatonina, hormon care contribuie la relaxarea organismului şi ajută īn procesul somnului. Melatonina poate afecta pigmentaţia pielii şi al părului. Melatonina este inhibată de efectul violent al luminii asupra retinei. Glanda pineală este reglată şi guvernată de lumină (atāt internă, cāt şi externă).
īn cercurile spirituale, glanda pineală este supranumită "al treilea ochi", "ochiul pineal", "tisra til" sau "a 10-a uşă". Este considerată a fi fereastra către rai, sau ochiul raiului - şi este un punct asupra căruia se face concentrarea īn timpul meditaţiei.
GLANDELE TIROIDĂ Şl PARATIROIDĂ
Tiroida este formată din doi lobi amplasaţi īn partea anterioară (faţă) a gātului. Paratiroida este formată din patru sau mai multe glande mici şi este amplasată īn spatele tiroidei.
Deoarece majoritatea oamenilor preferă să consume produse lactate "preparate" şi zaharuri rafinate (foarte active īn formarea de mucus), aceşti oameni suferă de o congestionare a cavităţilor sinusale, īn regiunea capului, īn gāt, la nivelul bronhiilor şi al plămānilor. Deoarece tiroida/paratiroida se află īn regiunea esofagului, se congestionează şi ea, devenind fie hiperactivă (excesiv de activă), fie, īn majoritatea cazurilor, hipoactivă (insuficient de activă). Din observaţii clinice, s-a constatat că analizele de sānge care arată valorile hormonilor tiroidieni T4; T3 şi TSH sunt imprecise pentru a determina funcţionarea tiroidei. Anexa A cuprinde Analiza temperaturii bazale, deoarece acesta este cel mai bun indicator general privind modul īn care funcţionează tiroida.
Misiunea glandelor tiroidă/paratiroidă presupune accelerarea şi/sau īncetinirea următoarelor: metabolism; capacitatea celulelor de a absorbi şi de a utiliza glucoza; metabolizarea proteinelor pentru creştere; utilizarea lipidelor; ritmul cardiac şi forţa bătăilor cardiace; ritmul şi volumul, sau profunzimea, respiraţiei; şi ritmul de absorbţie a calciului din sānge, intestine, oase şi rinichi. Tiroida/paratiroida se află īn relaţie strānsă cu alte glande, aspect care nu este īnţeles pe deplin īn prezent.
Printre simptomele hipotiroidiei (funcţie tiroidiană scăzută) se numără: degradarea masei osoase, dezvoltarea improprie a oaselor, unghii casante şi cu striaţii, căderea părului, răcirea membrelor inferioare şi superioare, o neagreare a timpului friguros, aritmie cardiacă, infarct miocardic, stări depresive, atrofierea ţesutului conjunctiv, scolioză, artrită, epuizare, metabolism leneş, obezitate, bu-feuri, crampe, spasme, mixedem şi probleme de creştere īncetinită.
Printre simptomele hipertiroidismului (funcţie tiroidiană prea intensă) se numără: guşă endemică, ochi exoftalmici, hiperactivitate, toxicoză tiroidiană şi probleme de creştere excesivă.
Deoarece tiroida/paratiroida afectează capacitatea organismului de a utiliza calciu, considerăm că problemele legate de oase, tulburările depresive şi atrofierea ţesutului conjunctiv pot fi eliminate prin regenerarea glandelor tiroidă/paratiroidă.
Hipotiroidismul este foarte uşor de depăşit prin detoxificare. Nu trebuie să permiteţi niciodată vreunui medic să vă distrugă sau să vă extirpe glanda tiroidă sub motiv că activitatea ei este prea intensă. Glandele tiroidă/paratiroidă influenţează īn mod vital starea generală de sănătate - şi īn numeroase moduri -şi are un efect esenţial asupra calităţii vieţii.
Timusul - glandele suprarenale |
sus |
Timusul constă din doi lobi simetrici de culoare gri-roz, cu aspect aplatizat, fiind localizată īn mijlocul sternului (mediastinal), īn faţa (anterior) şi deasupra inimii. Fiecare lob al timusului este format din alţi cāţiva lobuli. Ca şi īn cazul majorităţii glandelor, timusul are o porţiune corticală (exterioară) şi o porţiune medulară (interioară). Porţiunea exterioară este prevăzută cu ţesuturi limfoide care conţin numeroase celule, denumite timocite. Măduva prezintă un anumit număr de timocite, īnsă ea conţine īn principal corpusculi mari (Hassal).
Timusul este considerat a fi glanda responsabilă pentru imunitate. Este de dimensiuni mari la copil, īnsă, cu vārsta, se comprimă. Din cauza regimului alimentar şi a stilului de viaţă, timusul se poate atrofia complet la vārste īnaintate.
Această glandă este esenţială pentru organism īn procesul de maturare (maturizare) a celulelor limfoide ale timusului, denumite celule T. Celulele T sunt limfocite (celule albe) de dimensiuni mici pānă la medii şi fac parte dintr-o clasă de celule imunitare NK. Alături de celulele B (celule ale măduvei osoase), aceste celule sunt forţele speciale navale ale poliţiei din organism. Ele sunt vitale, deoarece reprezintă sursa imunităţii mediate de celule, cu alte cuvinte, nu sunt controlate de anticorpi. Imunitatea mediată de celule joacă un rol esenţial, susţinānd organismul īn lupta īmpotriva invadatorilor străini ca: micoze, drojdii, fungi, bacterii, viruşi şi altele de acest fel. De aceea, este important să menţineţi timusul şi īntregul organism īn stare de permanentă sănătate. Nu uitaţi că doar cei puternici supravieţuiesc, iar cei slabi pier.
GLANDELE SUPRARENALE
Cele două glande suprarenale sunt situate simetric deasupra fiecărui rinichi şi, cu excepţia hipofizei, suprarenalele sunt poate cele mai importante glande din organism. Există două motive care susţin această afirmaţie. Primul, suprarenalele produc neurotransmiţătorii care sunt esenţiali pentru buna funcţionare a creierului şi a īntregului sistem nervos. Printre aceşti neurotransmiţători se numără epinefrina (adrenalina), norepinefrina şi dopamina, care influenţează sistemul nervos simpatic şi parasimpatic, declanşānd sau īntrerupānd răspunsurile neuronale. Din acest motiv, suprarenalele influenţează toate ţesuturile din organism, inclusiv inima, sistemul vascular, intestinele, pielea şi rinichii. Sistemul nervos simpatic şi parasimpatic reprezintă cele două diviziuni ale sistemului nervos autonom (ANS). Acest sistem reglează acţiunile inconştiente (involuntare) ale ţesutului, cum ar fi dilatarea şi contractarea pupilelor, bătăile cardiace şi
respiraţia.
Tensiunea arterială scăzută (sistole sub valoarea 118) constituie īntotdeauna indiciul slăbiciunii suprarenalelor, iar cel puţin 50% dintre pacienţii suferind de hipertensiune arterială prezintă şi slăbiciunea suprarenalelor (la nivel medular). Tensiunea arterială a unui organism sănătos este cuprinsă īntre 120 şi 130 de
sistole (valoare maximă) şi peste 60-70 diastole (valoare minimă). Printre efectele pe termen lung provocate de slaba funcţionare a porţiunii medulare a suprarenalelor se numără, fără a se reduce, īnsă, la acestea: astm, scleroză multiplă, boala Parkinson, paralizie cerebrală, atacuri de panică, timiditate maladivă şi stări de agitaţie.
Cel de-al doilea motiv pentru care suprarenalele sunt atāt de importante pentru organism este cortexul (sau porţiunea sa exterioară), care produce corticosteroizi sau hormoni. Dintre aceşti hormoni fac parte glucocorticoizii (cortizol şi cortizon pentru asimilarea carbohidraţilor); aldosteronul (pentru reglarea electroliţilor- sodiu şi potasiu); estradiolul (un estrogen); şi progestinele (inclusiv progesteron). Dintre aceşti steroizi, mulţi acţionează ca nişte compuşi antiinflamatori, vitali īn combaterea proceselor inflamatoare din organism. Aceşti steroizi influenţează activitatea ţesuturilor muscular, nervos, gastrointestinal şi cardiovascular.
Cortizolul, de pildă, este un hormon catabolizant (steroid) care iniţiază schimbarea şi activează descompunerea. De asemenea, cortizolul ajută la transformarea lipidelor şi a proteinelor īn glucoza. Cortizolul este unul dintre steroizii suprarenalei (glucocorticoid) care mediază procesele inflamatoare. Procesele de catabolism (descompunere) care se produc īn organism provoacă, īn general, acidoză, şi prin urmare, inflamaţii. Acest proces poate genera o inflamaţie severă şi leziuni la nivel tisular. Aceste leziuni stimulează glandele suprarenale să producă o cantitate şi mai mare de cortizol, ceea ce poate conduce la inflamaţii cronice.
De asemenea, execesul de cortizol produs de către glandele suprarenale poate influenţa tensiunea arterială sporind sau reducānd pierderea de sodiu prin urină, deoarece cortizolul intensifică descompunerea proteinelor şi reduce sinteza acestora. Acest lucru afectează toate celelalte ţesuturi din organism. Cel mai greu īncercat este ţesutul muscular. Procesul este iniţiat de acidoză şi conduce organismul direct către boală şi degenerescentă. Provoacă īmbătrānirea pielii, favorizează instalarea osteoporozei prin reducerea TSH, ceea ce duce la scăderea producerii de hormoni tiroidieni, fapt care conduce la hipotiroidie.
Nu uitaţi, tiroida este responsabilă de asimilarea calciului de către organism. Cafeina, băuturile carbogazoase şi ceaiul pot intensifica, de asemenea, producerea de cortizol īn exces.
Toţi aceşti hormoni steroizi sunt sintetizaţi din colesterol, care se comportă, sau este utilizat de organism, ca un agent antiinflamator sau o lipidă. Toate procesele care au loc īn organism se produc dintr-un motiv anume. Dacă pe pereţii vaselor sanguine sau īn ţesuturi se acumulează colesterol, ce vă spune acest lucru? Nu uitaţi, colesterolul este un agent antiinflamator sau o lipidă. Dacă se acumulează colesterol, sau dacă ficatul produce o cantitate prea mare de colesterol, īnseamnă că īn organism s-a instalat o congestie.
Slaba funcţionare a glandelor suprarenale
. Funcţionarea slabă a glandelor suprarenale (la nivel medular) provoacă tensiune arterială scăzută, din cauza activităţii insuficiente a neurotransmi-ţătorilor şi iniţiază procese ca: tulburările nervoase, problemele respiratorii şi aritmie cardiacă.
. Prin slaba funcţionare a glandelor suprarenale (la nivel cortical) se produc insuficienţi steroizi, ceea ce conduce la acidoză şi inflamaţie.
Acest lucru va avea următoarele efecte:
LA FEMEI
. cancer ovarian, cancer mamar, cancer de col uterin, cancer uterin
. chisturi ovariene
. probleme de fertilitate
. pierderi de sarcină
. sāngerări anormale īn timpul ciclului menstrual
. fibrom uterin
. endometrioză
. fibromialgie
. chisturi mamare
. osteoporoză
. inflamaţie necontrolată
LA BĂRBAŢI
. cancer de prostată
. probleme de erecţie
. predominanţă de testosteron
. prostatită
LA FEMEI Şl LA BĂRBAŢI
. sclerodermie
. bursită şi artrită
. inflamaţii pelviene şi ale măduvei spinării
. slăbiciune a zonei posterioare inferioare
. sciatică
. diabet
. slăbiciune a rinichilor şi a vezicii urinare
excesive (acidoză). Acidoza şi inflamaţiile sunt practic acelaşi lucru. La dietele puternic acide se adaugă hormoni de tip acid. Organismul femeii produce testosteron şi cantităţi mari de estrogen, care sunt hormoni de tip acid. īn fiecare lună, ovarele produc cantităţi mari de estrogen, care desprinde mucoasa internă a peretelui uterin, provocānd ciclul menstrual. Şi organismul bărbatului produce hormonii acizi testosteron şi androsteron, ambii agresivi. Aceştia provoacă diferite modificări la nivel celular, de la descompunerea de Jesuturi, pānă la dezvoltarea masivă de Jesut... orice tip de ţesut, de la păr (pubian, facial etc), pānă la ţesut muscular. Aceşti hormoni influenţează comportamentul sexual, accelerează circulaţia sanguină şi provoacă erecţia. Prezenţa acestor hormoni de tip acid, atāt la femeie, cāt şi la bărbat, este contrabalansată de organism prin producerea pe cale naturală de progesteron şi de alţi steroizi, care sunt antiinflamatori şi sunt secretaţi de glandele suprarenale. Cānd hormonii de tip acid sunt produşi īn exces sau nu sunt echilibraţi de steroizi, ei pot provoca inflamaţia ţesuturilor.
Puteţi constata modul īn care evoluează procesul inflamator īn organism, ca urmare a dezechilibrului de regim alimentar şi hormonal (din cauza slăbiciunii instalate la nivelul sistemului endocrin). Această inflamare conduce la lezarea gravă şi ireversibilă a ţesutului şi, īn final, la moartea acestuia. De aceea este esenţială funcţionarea corectă a sistemului endocrin şi menţinerea echilibrului acestuia. Dacă glandele endocrine devin sub-active (hipo-, slab active) sau supra-active (hiper-, intens active), acest fapt va genera manifestarea simptomelor de boală.
După cum puteţi constata, dacă nu este controlată printr-o activitate corectă a steroizilor, inflamaţia va rigidiza şi va distruge ţesutul. Stările inflamatorii pe termen lung conduc la degradarea ţesuturilor şi la moartea tisulară (celulară).
După cum menţionam anterior, un alt factor extrem de important sunt inflamaţiile la nivelul sistemului vascular (vasculită, flebitā şi altele), provocate de diete avānd o aciditate peste limita admisă. Dacă suprarenalele nu reuşesc să producă o cantitate suficientă de steroizi pentru a putea combate inflamaţiile, vom descoperi că organismul recurge la utilizarea directă a colesterolului. Acest fapt va provoca ocluzii (blocaje) ale sistemului vascular, din cauza aglomerării colesterolului īn plăci.
Pancreasul - ovarele |
sus |
(vezi şi "Sistemul digestiv", care a fost prezentat anterior, la Modulul 2.6) Pancreasul este, īn acelaşi timp, o glandă endocrină şi exocrină, ceea ce īnseamnă că produce hormoni (insulina) care sunt secretaţi direct īn sānge (endocrin) şi alţi compuşi (enzime şi altele), care sunt secretaţi prin canale (exocrin).
O Porţiunea endocrină constă din celule numite insulele Langerhans, care secretă diverse substanţe hormonale, avānd rolul de a susţine organismul prin activitatea factorilor de utilizare şi energie. Celulele care compun insulele Langerhans sunt următoarele:
Celulele alfa secretă glucagon, care măreşte nivelurile de glucoza din
sānge, stimulānd ficatul să transforme glicogenul stocat īn glucoza. De asemenea, glucagonul intensifică utilizarea lipidelor şi a aminoacizilor
īn exces, pentru a fi folosiţi ca energie.
Celulele beta secretă insulina, care scade nivelurile de glucoza din
sānge. Insulina acţionează ca "driver", transportānd astfel glucoza prin
pereţii membranei celulare. Ea favorizează convertirea glucozei īn
glicogen şi se crede că este implicată īn sinteza aminoacizilor.
Celulele delta secretă somatostatină, care inhibă:
. secretarea de glucagon
. secretarea de insulina
. un hormon de creştere provenind din porţiunea anterioară a glandei hipofize
. secretarea de gastrină din stomac.
OVARELE
Ovarele sunt două glande īn formă de migdală, care se găsesc la femelele unei specii. Ovarele īndeplinesc două funcţii: să producă celula reproducătoare (ovul) şi să secrete hormoni. La specia umană, ovarele sunt dispuse de o parte şi de alta a cavităţii pelviene, fiecare fiind ataşat de uter. Fiecare ovar este format din două părţi: porţiunea corticală (din exterior) şi porţiunea medulară (din interior).
Porţiunea corticală este formată īn principal din diferite tipuri de foliculi (săculeţi). Fiecare folicul (sau sac) conţine un ovul (ou) şi o mică glandă endocrină, numită corpul galben (corpus luteum). Această glandă [corpus luteum) secretă atāt estrogen, cāt şi progesteron. Trebuie remarcat faptul că hormonii de tip pro- care provin din glandele suprarenale sunt necesari producerii corespunzătoare de progesteron īn corpus luteum. Hormonul FSH (hormon de stimulare foliculară), care provine din hipotalamus, induce eliberarea ovulului (oului). Hormonul LH (hormon luteinizant), care eliberează estrogenul, provine din porţiunea anterioară a glandei hipofize. Ambele sunt vitale īn procesul normal de ovulaţie.
Estrogenul este un hormon de tip acid, care stimulează ţesuturile īn mai multe feluri. Cel mai notabil aspect este stimularea mucoasei interne a uterului şi producerea unei hemoragii lunare, provocānd astfel ciclul menstrual.
Estrogenul este important şi īn dezvoltarea şi menţinerea caracterelor sexuale secundare, ca forma şi mărimea sānilor. Estrogenul este cel care influenţează forma corpului feminin. O formă de estrogen mai este produsă īn organismul femeii şi de ficat, celulele lipidice şi glandele suprarenale.
Acţiunea estrogenului trebuie contrabalansată de intervenţia unui steroid care se numeşte progesteron. Progesteronul este produs de ovare şi de glandele suprarenale. Pentru a fi produs corect, progesteronul are nevoie de un prohormon numit DHEA (dehidroepiandrosteron), secretat de glandele suprarenale. Prin urmare, cānd glandele suprarenale sunt hipoactive, acest fapt poate afecta producerea şi eliberarea de estrogen, determinānd predominanţa estrogenului īn organismul femeii. Această situaţie va avea efectul dominoului, provocānd acidoză masivă la nivel celular şi conducānd astfel la apariţia chisturilor ovariene, a fibromului uterin, a unor afecţiuni fibrocistice, diverse tipuri de cancer specific femeii şi alte afecţiuni.
Trebuie să vă păstraţi sănătatea glandelor endocrine, fiindcă ele reglează majoritatea funcţiilor din organism.
Testiculele (gonadele) -hormonii |
sus |
Bărbatul are două testicule de formă ovală, localizate īn scrot. Acestea sunt glandele de reproducere masculine şi sunt o parte componentă a sistemului endocrin. Celulele reproducătoare numite spermatozoizi, sunt produse de testicule. Aceste glande mai produc testosteron şi inhibină.
Testosteronul este secretat de celulele interstiţiale, denumite .celule Leydig", iar inhibină este secretată de celulele de susţinere. Trebuie menţionat că testosteronul (steroid) se aseamănă cu estrogenul prin agresivitatea sa, fiind de natură să stimuleze modificări la nivel celular. Progesteronul este un steroid de tip cortical, produs de glandele suprarenale cu scopul de a contrabalansa acţiunea estrogenului şi a testosteronului, īn special atunci cānd ele provoacă inflamaţii. Testosteronul mai este produs de porţiunea corticală a glandelor suprarenale, atāt la bărbat, cāt şi la femeie.
Testosteronul accelerează creşterea şi funcţionarea celulară şi stimulează circulaţia sanguină. Are caracteristici similare cu cele ale estrogenului prin felul īn care determină caracterelor sexuale secundare. De asemenea, testosteronul determină:
O erecţia
O creşterea şi dezvoltarea corespunzătoare a organelor sexuale masculine
O īngraşă rea vocii
O dezvoltarea unei mase musculare mai mari
O creşterea părului pubian, facial şi a părului īn exces de pe corp
O distribuirea grăsimilor
O numeroase relaţii metabolice
Hormonii
Una dintre problemele majore cu care vă confruntaţi dumneavoastră sau medicul īn grija căruia sunteţi este cum să faceţi să reacţioneze ţesuturile (inclusiv organele şi glandele) după ce au devenit hipoactive, mai ales īn stări de cronicizare sau degenerative. Aceasta este o īntrebare pe care ar trebui să şi-o pună toţi medicii practicieni. Ceea ce nu trebuie să faceţi este să trataţi simptomele. Ele sunt efectul aceste funcţionări sub nivelul normal, mai ales prin suplimentarea produşilor secundari (hormoni, enzime, steroizi, neurotrans-miţători etc.) pe care ţesutul (glanda) īi produce şi īi furnizează organismului.
Exemple īn acest sens constituie estro-genul (hormon ovarian) sau tiroxina (hormon tiroidian). Atunci cānd administraţi o substanţă pe care o furnizează īn mod natural organismul, forţaţi acel ţesut anume să nu o mai producă.
Am aflat acest lucru īn legătură cu administrarea de sintroid (o formă sintetică de tiroxina), care īncetineşte şi mai mult funcţionarea tiroidei. Acest lucru este valabil pentru toţi hormonii, inclusiv DHEA, melatonină etc. Nu trebuie să administraţi un hormon (sau orice substanţă) pe care corpul dumneavoastră trebuie să-l producă. Repet, acest lucru va īmpiedica organismul să funcţioneze normal, pentru că el nu consideră necesar să producă nişte catalizatori care există deja. Glanda respectivă īşi poate īncetini şi mai mult funcţionarea.
Rezumat: sistemul endocrin |
sus |
Toate glandele care fac parte din sistemul endocrin sunt vitale pentru menţinerea sănătăţii şi a formei optime a corpului fizic. Este suficient să amintim că fiecare ţesut din organism interacţionează cu toate celelalte ţesuturi. Din acest motiv, trebuie să abordăm organismul ca pe o entitate, care funcţionează ca o echipă pentru binele propriu. Tot ceea ce face organismul face pentru a
supravieţui.
Citiţi ca să aflaţi funcţiile pe care le īndeplinesc glandele endocrine, fiindcă numai astfel vă veţi putea ajuta singuri. Trebuie să īnvăţăm cum funcţionează şi care sunt secretele acestui incredibil mecanism cu conştiinţă de sine, care se poate comporta ca o maşină nouă, cu condiţia de a fi īntreţinut şi alimentat corect cu materialele de construcţie şi combustibilii de care are nevoie. Căutaţi răspunsurile īn natură, şi nu īn tratatele ştiinţifice. Folosiţi ştiinţa doar pentru a umple golurile de cunoaştere şi numai dacă vreţi să īnţelegeţi mai bine cum funcţionează lucrurile.
Totuşi, zăboviţi o clipă şi contemplaţi-vă corpul ca pe un īntreg, īncercānd să īnţelegeţi cum funcţionează el ca angrenaj al naturii. Există o veche zicală care furnizează cel mai bun exemplu īn acest sens: "Uneori, nu vezi pădurea de copaci.\' Dacă priviţi numai copacii, s-ar putea să nu vedeţi cāt de frumoasă este pădurea īnsăşi. īntregul este cu mult mai frumos decāt fiecare parte a sa (deşi, īntregul nu ar exista īn lipsa părţilor componente). Cu alte cuvinte, īncercaţi să uitaţi ceea ce credeţi că ştiţi despre sănătate; acordaţi-vă răgazul să observaţi natura şi modul īn care funcţionează. Veţi descoperi astfel mai multe despre adevărurile firii şi, mai ales, ce trebuie să faceţi dacă vreţi să vă īnsănătoşiţi.
După cum remarcam anterior, īn 75% din totalul bolilor este implicat sistemului endocrin. De-a lungul atātor generaţii de īnaintaşi, care au consumat alimente toxice şi acide, omul şi-a slăbit şi epuizat sistemul endocrin, aducāndu-l, īn unele cazuri, pānă la atrofiere.
Majoritatea oamenilor nu se gāndesc că ar trebui să īşi fortifice celulele, astfel īncāt ei continuă să transmită mai departe generaţiilor viitoare informaţiile genetice ale unui sistem epuizat. īn acest caz, problema este că fiecare generaţie va fi tot mai puţin pregătită decāt cea precedentă. Priviţi īn jur şi remarcaţi īn ce condiţii trăiesc copiii noştri. Ei vin pe lume cu tulburări glandulare cronice şi degenerative. Nici un medicament din lume nu poate opri acest fenomen! Sănătatea este unica soluţie corectă la această problemă!
După cum afirmam anterior, glandele sunt şefii (sau controlorii şi legiuitorii) celulelor, ţesuturilor şi organelor din organismul uman. Cānd glandele sunt hiperactive (supra-) sau hipoactive (sub-), pot apărea modificări la nivel celular. Situaţia va produce mare aciditate la nivel tisular, ceea ce va conduce la reacţii la nivelul sistemelor limfatic şi imunitar. Afirmaţia este valabilă mai ales īn cazul estrogenului, testosteronului şi aldosteranului. Expunerea īndelungată la aceşti hormoni, fără intervenţia hormonilor-tampon de tip cortizon şi progesteron, poate conduce la formarea de chisturi şi de fibroame la nivel tisular, ca şi la atrofierea (distrugerea) ţesutului sau diverse forme de cancer.
Hormonii glandulari şi funcţiile acestora |
sus |
Următoarea prezentare face o trecere īn revistă a glandelor endocrine, ca şi a hormonilor, steroizilor şi neurotransmiţătorilor pe care acestea īi produc. Hormonii, steroizii şi neurotransmiţătorii sunt comandanţii care decid cum, ce, unde şi de ce interacţionează anumite elemente constitutive cu celulele. īn acelaşi timp, ei sunt catalizatori şi acţionează ca antiinflamatori şi agenţi de proliferare a celulelor. Unii sunt catabolizanţi, influenţānd descompunerea ţesuturilor şi a substanţelor nutritive, īn timp ce alţii sunt anabolizanţi, adică reconstruiesc, influenţānd utilizarea şi asimilarea lor. īncepeţi prin a vă cunoaşte corpul şi modul īn care funcţionează. Nu complicaţi lucrurile! Gāndiţi singuri şi nu uitaţi să vă puneţi cāt mai des īntrebarea: "De ce şi ce se va īntāmpla dacă glandele nu reuşesc să īşi mai facă treaba? Ce efect va avea acest lucru asupra mea?"
Glanda pituitară (hipofiza)
