in modulele 2.1 si 2.2, am structurat deja elementele fundamentale si am prezentat succint toate sistemele din organism. Modulele 2.5 si 2.13 cuprind prezentarea detaliata a fiecaruia din aceste sisteme (sistem circulator, sistem imunitar, sistem endocrin, si asa mai departe), organele si glandele din care se compun, ca si functiile fiecaruia in parte.
Cuprins:
Date generale |
sus  |
Totuşi, înainte de a aborda sistemele, organele şi glandele, vă propun să începem cu începutul: adică celula. Aşa cum orice obiect este format din atomi, corpul omenesc - oase, ţesuturi, organe şi glande - este compus din celule.
Corpul omenesc are peste 75 de miliarde de celule, fiecare dintre acestea având identitatea sa proprie, aşa cum şi dumneavoastră aveţi o identitate unică. Fiecare dintre celule îndeplineşte o funcţie specifică, iar împreună, celulele conlucrează armonios, cu scopul de a forma o conştiinţă (organism) socială. Cu alte cuvinte, fiecare celulă a organismului depinde de toate celelalte celulele şi conlucrează pentru a susţine viaţa şi a menţine buna funcţionare a organismului.
Aşa cum microcosmosul reflectă macrocosmosul la scară redusă, şi corpul este reflectarea fiecăreia dintre celulele sale, fiecare fiind o societate de sine stătătoare, într-adevăr, fiecare celulă este asemănătoare unui oraş care se întreţine în totalitate din resurse proprii, având grijă de fiecare şi de toate funcţiile proprii.
Există numai două excepţii de la regulă. Toate celulele au nevoie de o sursă exterioară de energie (de conexiune), care provine din lumea exterioară, şi toate au nevoie să elimine reziduurile pe care le-au produs. Vă propun să analizăm "oraşul" sau "universul"\' celulei.
In cadrul unui oraş există numeroase şi diverse sisteme sau structuri (de genul unui departament de reţele de drumuri), care îndeplinesc funcţii specifice, destinate să asigure supravieţuirea şi productivitatea acelui oraş. Acest lucru este valabil în interiorul fiecărei celule. Ea dispune de un tribunal (nucleul) unde se păstrează toate dosarele cetăţenilor (informaţiile genetice). în interiorul acestei clădiri (nucleul), lucrează funcţionari guvernamentali (nucleoli) care desfăşoară activităţile zilnice şi satisfac nevoile "oamenilor de pe teren" (ribozomii). Toate cele descrise mai sus determină individualitatea celulelor şi a funcţiilor pe care le îndeplinesc.
Atmosfera şi substanţa vitală a celulei se numeşte citoplasmă. Oraşul (sau celula) este înconjurat şi protejat de un sistem format din ziduri de apărare şi din porţi, denumit membrana plasmatică sau membrana peretelui celular. Acest "zid celular" are gardieni care permit sau nu substanţelor accesul în celulă.
Clădirea administrativă (nucleul) mai este înconjurată de un zid de apărare funcţional, denumit învelişul nuclear. în acest punct, există lucrători care transmit informaţia (substanţele) de la centru (nucleul) către restul oraşului şi dinspre oraş (corp sau citoplasmă) către nucleu. Aceşti lucrători se numesc reticul endoplasmatic (pe scurt, RE).
Substanţe extracelulare » substanţe din afara celulei Substanţe intracelulare -= substanţe din interiorul celulei
Aparatul Colgi este astfel denumit după Camillo Golgi (persoanelor care fac diverse descoperiri le place să denumească aceste lucruri după ei). Colgi a fost un histolog italian care a descoperit funcţia pe care o îndeplinesc aceste formaţiuni de saci membranari din interiorul celulei şi care acţionează asemenea unor uzine. Ele colectează, modifică, ambalează şi distribuie proteinele şi lipidele produse de RE. Aceste proteine sunt prezente în cantităţi mari în pancreas, glande salivare, ficat şi alte organe.
în oraşele noastre există transportatori şi spaţii de depozitare. în celule, acestea se numesc vezicule. Veziculele secretoare se desprind de aparatul Golgi o dată cu materialele fabricate de RE şi le transportă către peretele exterior al membranei celulare, unde acest material este descărcat sau transportat în lumea corpului. Anumite vezicule acţionează ca rezervoare în care sunt depozitate aceste produse "create" sau "fabricate" până când va fi necesară utilizarea lor. Un exemplu în acest sens este hormonul numit insulina, care este depozitat în veziculele din celulele beta ale pancreasului. Când creşte nivelul de glucoza din sânge, aceste vezicule eliberează în sânge insulina pe care au depozitat-o, pentru a ajuta astfel la utilizarea glucozei de către celulă.
Ca orice oraş, organismul are nevoie să fie apărat de invadatori. Multe celule acţionează ca agenţi de apărare a corpului. Acestea se numesc celule imunitare. în interiorul fiecărei celule se află lizozomi care sunt vezicule ce conţin o varietate de enzime folosite pentru funcţiile de salubrizare intracelulară şi de eliminare (digestive). Macrofagele (de pildă, globulele albe) înghit bacteriile (antigeni sau agenţi patogeni). Lizozomii din interiorul celulelor "mănâncă" sau "digeră" (descompun în elemente constitutive) invadatorul şi îl distrug.
Dar ce-ar face un oraş fără energie? Centrala de energie în cazul unei celule poartă numele de mitocondrii. Acestea sunt organitele celulare (organe sau structuri specializate), în formă de boabă de fasole sau de baghetă (tijă), care produc, depozitează şi eliberează adenozin trifosfat (ATF). Aceasta este sursa principală de energie pentru majoritatea reacţiilor chimice în interiorul celulei. Mitocondriile folosesc oxigen (metabolism prin oxidare), ceea ce permite producerea de ATF.
Porţiunile de susţinere sau osatura celulelor (sau "structurile" oraşului) se numesc citoschelet şi sunt formate din proteine (lanţuri şi legături de aminoa-cizi). în interiorul acestui citoschelet, există mai multe structuri, fiecare îndeplinind un rol precis în flexibilitatea, forma şi mărimea acesteia. Acestea se numesc microtubuli, microfilamente şi filamente intermediare.
Merită amintit că unele celule prezintă cili, derivaţii ca nişte fire de păr, care pornesc de pe peretele exterior al membranei. Ele pot varia ca număr de la unul la câteva mii. Sarcina lor coordonată este de a disloca secreţiile mucoase. Acest lucru se poate constata cu uşurinţă în tractul respirator, sunt secretate mucozităţi provenind din mucoasa limfatică de pe învelişul pulmonar şi al bronhiilor.
Acţiunea cililor permite organismului să păstreze plămânii curaţi, nepermiţând prafului sau altor particule străine să pătrundă în plămâni şi să dăuneze (sau să îi afecteze) funcţiilor pe care le îndeplineşte.
Unele celule prezintă aşa-numiţii microvili, care sunt prelungiri ale peretelui exterior al membranei celulare. Acest lucru este valabil mai ales în cazul celulelor rinichiului şi ale peretelui intestinal, unde este necesară o absorbţie suplimentară de substanţe nutritive.
Aşadar, vă puteţi da seama de modul în care celula "funcţionează ca" şi "este creată ca" un oraş. Toate lumile (creaţiile) lui Dumnezeu sunt reflexii în oglindă unele faţă de celelalte, de la macrocosmos (cea mai mare "lume") până la microcosmos (cea mai mică).
Pentru a înţelege natura celulelor din organism, este la fel de important să înţelegem modalităţile diferite prin care pot pătrunde în celulă substanţele nutritive sau elementele chimice, prin peretele membranei celulare. în principal, există două modalităţi care fac posibilă producerea acestui proces, difuziunea şi osmoza.
Cea mai mare parte a procesului de osmoză şi de difuziune "favorizată" necesită un "agent activ de transport".
Un agent activ de transport presupune că un "purtător" sau "vehicul" (asemănător unui autobuz) este folosit pentru a susţine deplasarea unei molecule sau a unei substanţe prin peretele membranei celulare. Un exemplu în acest sens este insulina, care este purtătorul sau vehicul de transport al glucozei până în interiorul unei celule. De remarcat este faptul că acest tip de activitate necesită un consum mic de energie, deoarece este vorba de o deplasare activă, şi nu pasivă. Această energie provine de la mito-condriile celulei sub forma ADF (adenozin difosfat) care provine din ATF (adenozin trifosfat) aflat în stoc. Purtătorul sau vehiculul de transport poate fi un hormon, o proteină, un steroid sau un mineral.
Dacă vă interesează să vă vindecaţi cu adevărat, să vă regăsiţi adevărata sănătate şi vitalitate, trebuie să porniţi de la nivelul celular. Pentru a avea o sănătate şi o vitalitatea de durată, vindecarea trebuie să se producă la nivel celular.
Din punct de vedere spiritual, orice formă de viaţă, indiferent cât de mică sau mare ar fi ea (de la atomi până la universuri, trecând prin tot ceea ce există între ele), atunci când se manifestă în plan fizic, trebuie să aibă un suport mental (partea care corespunde gândirii) şi unul emoţional (partea astrală). Această afirmaţie este valabilă pentru fiecare dintre celulele existente în organism, pentru toate plantele, pentru toate animalele, dar şi pentru organismul dumneavoastră în ansamblul său. Un exemplu extraordinar este furnizat de autorii Christopher Bird şi Tom Hopkins, în cartea lor intitulată Viaţa secretă a plantelor (The Secret Life of Plants), care ne oferă dovada capacităţii senzoriale şi de memorare a prezentă la regnul vegetal. Aceste capacităţi sunt mai evidente la regnul animal şi cu mult mai evidente la fiinţele umane.
Celulele reacţionează la stimuli externi nu numai din hormoni, minerale, zaharuri, proteine şi altele de acest fel; capacitatea lor de funcţionare este afectată într-o măsură considerabilă de factorii pH ai organismului (acidoză), de congestie, tipuri de alimente consumate şi consum chimic. De asemenea, ele reacţionează la gânduri şi la emoţii (sentimente). Tipurile de gânduri şi de sentimente pe care le aveţi, le cultivaţi sau le purtaţi cu dumneavoastră vor influenţa într-o proporţie însemnată modul de funcţionare a celulelor. Dacă vreţi să vă bucuraţi de o sănătate plină de vitalitate, este obligatoriu să curăţaţi (detoxificaţi) corpul, mintea şi emoţiile, adică să vă eliberaţi, în acest mod, de orice balast.
Diviziunea celulei-mamă va determina formarea ţesuturilor, apoi a organelor şi a glandelor şi aşa mai departe. Există două tipuri de diviziune celulară - meioză şi mitoză. Prin intermediul miozei şi al mito-zei, organismul se dezvoltă şi se reface. Vă propun să analizăm grupările de celule numite ţesuturi.
Cum pătrund substanţele nutritive în celule |
sus |
DIFUZIUNE
Intr-o soluţie, moleculele şi substanţele trec de la o concentraţie de particule mai mare, la o concentraţie mai mică. Un exemplu obişnuit în acest sens este modul în care un cub concentrat de zahăr difuzează într-un pahar cu apă.
OSMOZĂ
Acesta este un tip de difuziune prin care moleculele sau substanţele trec de la o soluţie de concentraţie mai mică, la o soluţie sau un fluid cu concentraţie mai mare. Osmoza şi ritmul în care se produce depind de o sumă de factori care favorizează această activitate. Primul, şi cel mai important factor, este acela că osmoza exercită presiune şi de o parte şi de alta a peretelui membranei celulare. Al doilea factor este permeabilitatea membranei. Iar al treilea factor este potenţialul electric din peretele membranei şi porii acesteia.
Tipuri de diviziune celulară |
sus |
MEIOZĂ
Celula se divide folosind numai jumătate din cromozomii celulei somatice sau ne-reproductive respective. (Aceste celule au funcţia de a înlocui.)
MITOZĂ
Fiecare celulă se divide cu acelaşi număr de cromozomi ca şi celu-la-mamă sau somatică. (Aceste celule au funcţia de a crea.)
Date generale
