inainte de a aborda muntele ca agent terapeutic si ca factor de calire a organismului, element de cea mai mare importanta sub raportul profilaxiei diverselor boli, merita sa spunem citeva cunte despre procesul complex al adaptarii omului la conditiile specifice ale acestui mediu natural de existenta. Atras de perena frumusete montana, cit si influentat de complexe considerente tale, omul a cautat intotdeauna muntele silin-du-si locuinta sau locul de munca, pe pantele sale mai mult sau mai putin ospitaliere. Si ca un elogiu adus conditiei sale, omul s-a dovedit capabil de a suporta rigorile climatului alpin, fapt demonstrat de cei aproximativ 400 milioane de oameni, care isi duc ata la ora actuala la altitudini de peste 2 000 de metri. Exista insa localitati si asezari situate cu mult peste acest prag, si in care ata ' cel putin a celor aclimatizari acestor conditii ' se desfasoara absolut normal. In aceasta situatie se afla Cerro de Pasco din Peru, aflat la 4 375 m, apoi localitatea boliana Potosi, de aproximativ 50 000 locuitori, situata la rindul ei la 4 115 m, celebrele lamaserii din Tibet pe care le intilnim si dincolo de 5 000 m. etc. De altfel, numeroase capitale isi duc o ata trepidanta, in general caracteristica capitalelor, dincolo de bariera dificila a celor 2 000 de metri.
In aceasta situatie este Quito-Ecuador (2 835 m), Bogota'Columbia (2 631 m), Addis-Abeba ' Etiopia (2 424 m), Kabul ' Afganistan (2 220 m), Mexico-City ' Mexic (2 216 m) etc.
Problemele cele mai dificile ridicate de adaptarea omului in conditiile particulare ale etii montane tin, se pare, de reducerea presiunii barometrice, ca si de reducerea presiunii partiale a oxigenului, reduceri ce se accentueaza progresiv, pe masura ce ne indepartam de nivelul marii. Acest fapt duce uneori la bulversari functionale considerabile, ce uneori pericliteaza ata. Presiunea barometrica, de exemplu, de 760 mm, considerata ca fiind absolut normala la nivelul marii, scade sub jumatate la altitudini ce depasesc 5 200 m, si inca si mai mult la inaltimu mai mari. Aceeasi situatie o intilnim si in cazul oxigenului. Silirea omului pe munte a inceput, se pare, inca din vremurile imemorabile ale istoriei, cind grotele eliberate de ghetari au devenit adapost pentru oameni. In Venezuela, de exemplu, s-au gasit relicve arheologice, care atesta faptul ca ata s-a dus la inaltime" cu inca 15 000 de ani i.e.n. Pe de alta parte, in Lauricocha, s-au gasit de asemenea vestigii arheologice, care pledeaza pentru o mare asezare umana silita la inaltimea de 4 500 m.
Desi la inaltimea de 2 500'3 000 m singele arterial uman este inca saturat cu oxigen in proportie de 85'90/o, o serie de tulburari patologice nu vor inceta sa-si faca aparitia, chiar si la acest prag. Este vorba despre cresterea pulsului, a masei singelui circulant, a eritropoezei ' respectiv a cresterii numarului de globule rosii. La 4 000'5 000 m isi fac aparitia o serie de tulburari functionale mai severe legate, fireste, tot de diminuarea oxigenului. Este vorba despre modificari mai serioase de respiratie, circulatie, ca si de actitate nervoasa. La inaltimi de 6 000' 7 000 m, intram deja in sfera tulburarilor grave, care ne pun in pericol ata, pentru ca, dincolo de 8 000'9 000 m, sa nu se mai poata supraetui teoretic decit in conditiile folosirii mastii cu oxigen. Ori de cite ori celulele corpului nu pot utiliza suficient oxigenul pentru a-si exercita functiile normale, ele se prezinta in asa-numita stare de anoxie. Acest termen marcheaza deci reducerea nivelului oxigenului, sub limitele normale, in tesuturi sau in aer. Anoxia anoxica este cea datorata unei concentratii scazute a oxigenului din singele arterial. Acest gen de anoxie limiteaza altitudinile la care oamenii pot ajunge in ascensiuni pe munte sau in zborul cu aonul; din acest motiv si zborurile cu aonul, la mari altitudini, ar fi imposibile in lipsa unui echipament corespunzator, care sa asigure oxigen la o presiune partiala de aproximativ 150 mm Hg.
De obicei, organismul uman dispune de mijloace suficiente pentru a preveni rigorile anoxiei, dar, in anume conditii, si anume cind sintem sub influenta alcoolului, a narcoticelor sau a anumitor substante toxice, chiar si o anoxie usoara poate declansa un cerc cios care, daca nu e intrerupt, poate duce la distrugere rapida si moarte. Nu intimplator, H a 1 d a n e preciza ca in anumite conditii, anoxia nu cauzeaza numai incetarea functionarii unei masini, ci reprezinta totodata si distrugerea totala a respectivei masini". Aclimatizarea solicita in special respiratia si circulatia. Ventilatia pulmonara creste ca urmare a actiunii pe care o exercita tensiunea scazuta de oxigen din singe, tensiune caracteristica inaltimilor. La inaltimi mari, creste considerabil in contul adaptarii si numarul eritrocitelor, respectiv al globulelor rosii, ca si continutul de hemoglobina. Cei originari din regiunile muntoase au, in general, intre 6'8 milioane de eritrocite pe mm3 de singe, aceste valori situindu-se in mod normal intre 4'5,5 milioane. Cresterea la rindul ei a hemoglobinei, mareste capacitatea de oxigenare a singelui si tinde, pe aceasta cale, sa contrabalanseze saturatia in acest combustibil tal. Viata la inaltime determina apoi o marire a minut-volumului inimii.
Pe de alta parte, indizii care traiesc la altitudini mari, de peste 4 000 m, au o capacitate tala mai mare decit cei care locuiesc la nivelul marii sau la ses- Barcroft, de exemplu, semnaleaza faptul ca un bastinas din Cerro de Pasco (Peru), and o inaltime de numai 1,58 m, prezenta cu toate acestea, in contul acestei capacitati tale crescute, toracele unui om de 1,80 m. La marile inaltimi ata, dincolo de utilizarea mastii de oxigen, ridica probleme extrem de severe.
Lasindu-l deocamdata la o parte pe homus montanus sa vedem in continuare ce beneficii poate trage omul obisnuit pe linie de sanatate somatica, respectiv corporala, cit si in ceea ce priveste sanatatea sa psihica, de pe urma muntelui. Vorbind de medicina muntelui, sa incepem prin a relata ce i s-a intimplat, in materie de sanatate, unui indid care, suferind de o boala cu prognostic extrem de sumbru pe vremea sa, tuberculoza pulmonara s-a retras in masivul Adirondack (Canada), spre a muri in liniste, nevazut de nimeni. Asadar un canadian firav sub raportul alcatuirilor fizice, dar robust sub acela al alcatuirilor psihice, pe nume Edward Trudeau, a avut nesansa de a contracta, in anii primului razboi mondial, o severa tuberculoza pulmonara.
Macinat de boala si deceptionat peste masura de arsenalul terapeutic extrem de pauper de care dispunea, pentru tuberculoza, medicina acelor timpuri, a decis sa se retraga in munti, care ii erau de altfel deosebit de dragi, spre a muri in liniste departe de ochii semenilor sai. S-a instalat in acest scop intr-o cabana parasita de pe masivul Adirondack, pe care il cutreierase de atitea ori cind era in bune conditii de sanatate. Aici, spre marea uimire a celor care il cunosteau, si in special a medicilor curanti, s-a insanatosit de-a binelea, revenind, in consecinta, complet resilit, in mijlocul alor sai, Fireste, tot acest miracol terapeutic a fost atribuit aerului de munte, Trudeau nefacind in aceasta perioada a retragerii premeditate nici un fel de alt tratament. Acesta parea a fi misteriosul primum rnovens care a declansat procesul ndecarii si care, ulterior, s-a concretizat intr-o veriila fascinatie a inaltimilor montane; fascinatie la rindul ei concretizata in salba de sanatorii, aparute aproape peste noapte, in vaile si pe crestele imaculate ale muntilor. Thomas Mann a surprins din acest punct de vedere in nemuritoare ini din Muntele vrajit", respectul aproape mistic si superstitios pe care bolnai detalizati de ba-cili Koch il purtau crestelor montane, pe care le contemplau aproape hipnotizati, ore in sir, in asteptarea miracolului terapeutic.
Muntele reprezinta dupa cum stim, un aspect, o fateta, din ceea ce se cunoaste in mod obisnuit sub denumirea de clima, in timp ce aceasta reprezinta la rindul ei mediul extern activ in care se desfasoara ata in multitudinea ei de forme si ipostaze. Mai precis, un anume climat poate fi definit prin totalitatea combinatiilor celor mai caracteristici dintre factorii atmosferici, cosmici si telurici: combinatii care sint tipice pentru un anume spatiu si pentru o anume perioada de timp. Din punct de vedere medical, terapeutic, multiplele climate care exista pe Terra sint impartite in doua mari categorii fundamentale: climate nespecifice sau indiferente care nu modifica in mod semnificativ cursul etii si nu solicita organismul in ceea ce priveste acomodarea, cum sint climatele de ses, dealuri si coline, si climatele specifice sau excitante, carora le este caracteristica solicitarea organismului, ca si reactii bine determinate de aparare si adaptare. In aceasta a doua categorie intra climatul deser-tic, cel de stepa, cel subalpin si alpin, ca si cel de mare inaltime. Intre aceste doua mari categorii fundamentale se situeaza climatul marin sau oceanic, climat care are un caracter intermediar, dispunind in structurile sale atit de elementele excitante (radiatia ultraoleta a-bundenta, frecventa nturilor ca si continutul ridicat in clorura de sodiu si iod), precum si de cele calmante (uniformitatea presiunii atmosferice, umiditatea relativ constanta si variatiile mici de temperatura).
In cele ce urmeaza ne vom concentra in special asupra caracteristicilor climatelor subalpin, si alpin ca si asupra modalitatilor prin care acestea influenteaza sanatatea umana. Sub raportul altitudinii, climatul subalpin se situeaza in linii mari intre limitele aproximative de 500'1 000 m de la nivelul marii, dar si intre aceste limite existind diferentieri bine precizate, conditionate de orientarea terenului, de abundenta sa in vegetatie, de circulatia aerului, respectiv a curentilor etc. Vom preciza faptul ca in climatul subalpin presiunea atmosferica, gradul de umiditate relativa, ca si temperatura, scad proportional cu inaltimea, in timp ce teza nturilor, radiatia luminoasa si implicit cea reprezentata de ultraolete, cresc proportional in functie de acelasi factor. Din aceasta realitate decurg o serie de influente, cit se poate de distincte, pentru organismul uman si, implicit, pentru starea de boala sau de sanatate, in care se prezinta acesta. Presiunii atmosferice reduse ii vom datora o mai buna circulatie sanguina in alveolele pulmonare; umiditatii reduse ii vom datora o mai usoara pierdere a apei pe calea evaporatiei la nivelul cailor respiratorii si al pielii; scaderii presiunii atmosferice partiale a oxigenului generata de scaderea presiunii atmosferice ii vom datora diminuarea proceselor oxidative, in timp ce cresterii usoare a altitudinii, ii vom datora o crestere tot asa de usoara a presiunii arteriale diastolice si sistolice.
Aceasta este ratiunea pentru care, in perimetru] acestui climat vom inregistra influente benefice in ceea ce priveste tuberculoza pulmonara in faza de remisiune, ca si in toate formele de tuberculoza care evolueaza lent, in afectiuni cardiace compensate, in emfizemul incipient, in convalescenta, aste-nii fizice ca si in neurastenii de tot felul. Principalele caracteristici ale climatului alpin sint: situarea sa intre limitele generale de 1 000'2 000 m, presiunea atmosferica redusa; de asemenea, tot scazuta este si cea partiala a oxigenului, ca si temperatura si umiditatea. Pe de o parte in timp ce umiditatea scade pina la limita celor 2 000 m de la nivelul marii cu 1/2, cea a presiunii atmosferice scade cu numai 1,3. Pe de alta, climatul alpin se mai caracterizeaza printr-o ionizare intensa a aerului si printr-o intensa radiatie solara, mai
ales in ceea ce priveste ultraoletele. Climatul alpin se mai caracterizeaza si prin deosebita puritate a aerului, ca si prin lipsa de microbi si substante alergene. In perimetrul acestui climat vom inregistra efecte benefice in tuberculoza osteoarticulara, ganglionara si cea a seroaselor, precum si in cea pulmonara, daca leziunile sint pe cale de ndecare. Apoi in rahitism, astmul bronsic, anemiile feriprive, sechelele dupa pleurezii sau pneumonii etc. Precizam faptul ca, daca clima imbraca in mod obligator caracteristici alpine intre 1 000'2 000 m in regiunile sudice si tropicale, aceleasi caracteristici pot insa surveni si intre 900 si 1 000 m, cind este vorba despre pante cu orientare spre nord si cu umiditate mare.
Pentru ca muntele insa reprezinta si un cadru ideal pentru miscare si pentru activarea circulatiei merita sa zabom putin asupra miscarii in general, ca si asupra rtutilor ei terapeutice si, fireste si asupra mersului pe jos in particular, ca urmare a faptului ca acesta tinde a deveni sportul nr. 1 al conditiei umane in epoca tehnicismului, cind miscarea a fost comprimata la maximum, dind posibilitate, in consecinta, sedentarismului sa mineze sanatatea indiduala si, implicit fondul de sanatate publica.
Viata, dupa cum stim, se identifica cu miscarea. Nu exista ata in afara miscarii si, din aceasta pricina, imobilismul echivaleaza, cel putin pe biologic, cu moartea. Omul a fost proiectat din start, pentru miscare si, mai mult decit atit, gratie ei a supraetuit in acerba si perena sa lupta cu natura. In milioanele de ani cit am fost culegatori, natori sau agricultori, miscarea s-a imprimat adine si ireversibil in patrimoniul nostru genetic, iar insemnele
acestei imprimari, pe care le purtam asemenea unor cicatrici, exteriorizeaza cum nu se poate mai bine destinul nostru biologic, care este eminamente cinetic. Si pentru a edentia si mai bine indelunga perioada din istoria omului, cind acesta a avut in miscare cea de-a doua respiratie a sa, vom da un singur exemplu, de altfel cit se poate de conngator.
Daca am a istoria omenirii cu biografia unui om in rsta de saptezeci de ani, omul a trait saizeci si noua de ani ca culegator si nator, si numai ultimele trei luni ca agricultor, pentru a nu mai vorbi de faptul, ca ceea ce rene cilizatiei noastre masiniste, care ne-a cucerit cu totul prin facilitatile si comoditatile pe care ni le-a creat, tine, incredibil, doar de domeniul unei singure zile(.')
Aceasta este ratiunea pentru care mai mult de 2/3 din organismul uman este alcatuit din muschi, numarul acestora fiind de peste 400, motiv pentru care nu este exagerat a afirma, ca organismul omenesc este in esenta un urias muschi, multifunctional. Milioane de ani am fost ca atare atleti perfecti, si asta pe de o parte, din cauza semnificativului suport muscular de care am dispus si, pe de alta, din cauza faptului ca necesitatile etii ne impuneau a ne misca in permanenta. Iata insa ca desi miscarea a reprezentat milioane de ani o a doua natura a noastra, ea a intrat totusi in mod brusc in penumbra, odata cu aparitia masi-nismului, si odata cu aducerea in prim a sedentarismului, realitate ce s-a soldat cu nenumarate implicatii asupra sanatatii somatice, corporale, ca si asupra echilibrului psihic. Avem insa toate motivele de a afirma ca, dintr-o mie si unul de motive, sedentarismul reprezinta nu numai o stare potrivnica naturii umane, ci si una eminamente nociva, creind conditii dintre cele mai favorabile pentru aparitia si dezvoltarea a numeroase boli, dintre care cele cardiovasculare, care, dupa cum stim ocupa pe scara mortalitatii primul loc, sint cele mai importante.
Mult timp s-a crezut ca rtutile sanogenetice ale miscarii tin doar de faptul ca aceasta asigura buna functionalitate a acestor pompe fundamentale ale organismului reprezentate de inima si de plamini. in realitate insa aceste rtuti sint cu mult mai complexe. Sa incercam, in cele ce urmeaza, a le puncta pe cele mai importante dintre acestea.
» Astfel, in primul rind, vom preciza faptul ca miscarea reprezinta un autentic arhitect al organismului, si asta pentru ca ea imprima traveelor osoase, respectiv acelor linii de forta din textura tesutului osos, directie si finalitate.
» In al doilea rind, tot miscarea reprezinta si o autentica doica a aceluiasi organism, prin faptul ca ii prelungeste acestuia digestia si nutritia si, in plus, i-o potenteaza. Miscarea este aceea care contribuie la fixarea elementelor asimilate din alimente in structurile organismului.
» In al treilea rind, miscarea se identifica, din anumite puncte de vedere, cu o ingrijitoare care curata toate ungherele organismului, deci ale cladirii umane, de deseuri si de impuritati, contribuind astfel la eliminarea lor. Cunoastem cu totii din acest punct de vedere clasica senzatie de ancrasare", de intepenire temporara deci, la care ne duce sedentarismul prelungit; senzatie care desigur nu este straina de acumularea in organism a produsilor de desasimilatie.
» In al patrulea rind, miscarea asterne patul longetatii, creind, asadar, conditii nu numai pentru aditia de noi ani etii, ci si de ata anilor. in acest sens, semnalam studiul unui cercetator elvetian, care a constatat ca locuitorii unui catun din aceasta tara, si anume Blatten, situat la circa 1 500 m altitudine, traiesc, in medie, cu cinci ani mai mult decit conationalii lor din Basel, oras din imediata apropiere, in ciuda faptului ca 30% din aportul lor caloric, pron din grasimi animale, ceea ce ar fi trebuit sa duca, conform regulei, la cresterea colesterolului si implicit a riscului de a contracta ateromatoza, boala ce asterne patul infarctului de miocard ca si accidentelor cerebrale. » Si, in sfirsit, in al cincilea rind, miscarea accelereaza si procesele psihice, inorind ca atare spiritul. J. J. Rousseau a intuit perfect aceasta realitate cu circa doua secole in urma, cind a afirmat, undeva in scrierile sale, ca sans mouvement la e n'est qu'une letargie", respectiv ca ata fara miscare nu este altceva decit o simpla letargie". in continuare, citeva cunte despre acest corolar al miscarii reprezentat de mersul pe jos. De fapt, mersul pe jos se constituie nu numai in cel mai vechi si fundamental exercitiu al spetei umane, ci si in sportul nr. 1 al tuturor timpurilor.
Solicitind un numar mare de muschi din economia organismului, sportul mentionat mai sus exercita din acest motiv influente dintre cele mai binefacatoare asupra tuturor structurilor noastre, fie ele somatice sau psihice. De altfel, aparatul locomotor reprezinta, din puna de vedere functional, un tot unitar, motiv pentru care cea mai nesemnificativa miscare isi face simtita prezenta aproape peste tot.
Este, de asemenea, important de stiut ca mersul pe jos exercita efecte benefice nu numai in ceea ce priveste activarea respiratiei si a circulatiei, ci si in ceea ce priveste punerea in joc a numeroase mecanisme fundamentale si de senzatii de tot felul (cutanate, articulare, scerale ca si de alt gen), contribuind pe aceasta cale la stimularea sistemului nervos si, implicit, a proceselor psihice. Aceasta pentru simplul motiv ca miscarea nu este in exclusitate doar opera muschilor, ci si a nenumaratelor fibre nervoase scnsitivc si motorii, care inerveaza muschii.
Pe de alta parte, s-a mai facut demonstratia ca mersul pe jos stimuleaza si favorizeaza pina si creatitatea intelectuala si artistica, ca si procesele psihice in totalitatea lor. in alta ordine de idei, cu totii am observat, desigur, ca un gind se clarifica, iar o inspiratie se finalizeaza, in ritmul pasilor, respectiv in ritmul acestei ancestrale muzici a sperantei umane.
Mai mult decit atit, mersul pe jos favorizeaza si confesiunea, potentind astfel dinamica si eficienta relatiilor interpersonale. Stim, in acest sens, cu totii, si inca foarte bine, ca prietenia si dragostea incita prin definitie ia plimbare, de unde atitea prietenii si iubiri care s-au consolidat si clarificat in plimbarile efectuate pe aleile parcurilor sau chiar pe strazile pitoresti si linistite din imediata apropiere a casei. Acelasi ritm ancestral al pasilor faciliteaza decompresiunea psihica de unde acea senzatie de calm si de liniste, cu care ne incarcam si cu care revenim acasa, in urma plimbarii efectuate in tovarasia unei persoane care ne este apropiata.
Si acum, apropo de stimularea creatitatii pe calea mersului pe jos, voi reaminti celor care au zitat Weimar-ul, si implicit si locuinta titanului de acolo, Johann Wolfgang G o e t h e ca nu se poate sa nu fi retinut din explicatiile ghidului, ca acesta isi concepea poeziile in timpul mersului, poezii pe care apoi le asfernea in scris, in caietul pe care il lua intotdeauna cu el in atari situatii. Este, asadar, in afara de orice indoiala, ca mersul reprezinta muzica muta nu numai a trupului, ci si a spiritului, dupa cum miscarea in general reprezinta prima si cea mai frumoasa dintre toate calitatile naturii.
Revenind insa la munte si la complexele sale influente benefice pe care le exercita asupra sanatatii umane, precizam faptul ca ar fi o profunda eroare daca am reduce aceste influente doar la cele ce ren activarii circulatiei, inspirarii unui aer de o deosebita puritate, ultraoletelor si ionilor negati, bine reprezentati pe aceste meleaguri etc. Muntelui ii sint proprii si alte influente binefacatoare, multe din acestea and un substrat psihologic, filozofic sau simbolistic. in acest sens desigur cu totii am observat, ca muntelui ii este proprie o anume psihologie, in rtutea careia tolerezi cu dezinvoltura disconfortul oferit de ata in cort, in cabane, sau in diverse refugii, infruntind tot cu dezinvoltura si cisitudinile vremii, ca si oboseala drumurilor lungi, efectuate pe aceste meleaguri. Un celebru alpinist francez, L i o n e 1 T e r-r a y, care identifica muntele cu ata, a intuit perfect aceasta stare de euforie pe care o genereaza muntele, aceasta stare de particulara betie, pe care a descris-o cu lux de amanunte, in sectiunea sa tradusa si la noi cu titlul de Cuceritorii inutilului" (Editura Stiintifica, 1972), descriere din care selectam doar urmatorul fragment: Personalitatea m-a parasit acum; legaturile cu pamintul s-au rupt. Nu mi-e nici frica, nu sint nici obosit. Ma simt doar ca un fulg in zbor. Sint inncibil. Nimic nu ma poate opri.
Am ajuns in acea stare de betie, in acea stare de uitare de sine, pe care le incearca schiorul pe pirtie,aatorul in vazduh, saritorul pe trambulina" De altfel in contul acestor stari de spirit pe care le genereaza drumetiile pe munte, cei in cauza sint joali, veseli, tonici si se saluta chiar fara a se cunoaste, realizind intru totul faptul ca sint beneficiarii unor anume influente care numai muntelui sint datorate. Muntele apoi mai exprima, chiar daca noi nu le deslusim intotdeauna in mod clar stari psihice de silitate, de imuabilitate si de puritate. Pe alte uri, realizam faptul ca pe munte are loc intilnirea dintre cer si pamint, muntii re-prezentind din acest motiv simbolul ascensiunii umane. Din aceasta realitate decurge desigur faptul ca mai toate popoarele dispun de o mitologie proprie a celor mai inalte si mai admirate piscuri ce le ren. Si tot muntele reprezinta un simbol al eternitatii, ca si marea catedrala a pamintului. Dupa aceste considerente de ordin teoretic asupra acestui sanatoriu natural al pamintului reprezentat de munte, sa incercam, in continuare, a sistematiza in scopuri practice, care sint indicatiile si contraindicatiile acestui sanatoriu si ale curei pe care o efectuam in cadrul sau. Indicatiile curei montane le sileste medicul, iar aceste indicatii sint in functie de altitudine.
Astfel, cura de altitudine joasa, respectiv aceea ce tine de climatul subalpin (Sinaia, Busteni, Predeal, Brasov, Poiana Brasov, Cimpulung Muscel, Stina din Vale etc, etc.) este prin definitie recomandata celor sanatosi, de toate rstele, si aceasta pentru ca climatul de crutare propriu acestor meleaguri, contribuie la odihna activa a organismului si la regorarea sa. Beneficiaza, de cura montana la altitudine joasa, situata intre 600'/ 200 m, in afara de oamenii sanatosi, si bolnai suferind de urmatoarele boli:
» tuberculozele pulmonare in faza de remi-siune;
» pleureziile umede sau uscate, tot in faza de remisiune;
» hipertensiunea arteriala neurogena, in stadiul prim de evolutie; (si numai cind are un aspect clinic silizat);
» boala ulceroasa in perioada de acalmie;
» emfizemul pulmonar in faza sa incipienta;
» anemiile usoare;
» astmul bronsic;
» tusea convulsiva;
» hiper sau hipotiroidiile;
» convalescenta dupa diversele boli si in special dupa bolile imfecto-contagioase.
Contraindicatiile curei de joasa altitudine sint alcatuite din urmatoarele entitati patologice :
» starile febrile;
» bolile digestive in faza activa;
» nevrozele hiperactive;
» bolile cardiace sau renale decompensate;
» hepatitele si nefritele in faza acuta; .
» bolile reumatice, de asemenea in faza acuta;
» epilepsia, parkinsonismul, ca si angina pectorala;
» sindroamele alergice active.
Cura montana de altitudine mica, n.-pectiv aceea pe care o intilnim intre 1 200'1 800 m, proprie unor locuri sau localitati ca Paltinis, Clabucet, Paring, Diham, Lacul Rosu etc, prezinta urmatoarele indicatii:
» debilitatea fizica si astenia tot fizica;
» sensibilitatea la infectia tuberculoasa;
» tuberculoza ganglionara si cutanata;
» astmul bronsic;
» obezitatea;
» nevrozele de tot felul;
» rahitismul;
» convalescenta ce urmeaza diferitelor boli pulmonare si, in special pneumoniilor si bronhopneumoniilor;
» cresterea capacitapi de efort in perimetrul sportilor sanatosi, ca si a indizilor sanatosi care insa sint subponderali, deci slabi din punct de vedere constitutional.
Contraindicatiile curei montane de altitudine mica sint urmatoarele: »bolile febrile;
» bolile cardiace avansate;
» boala canceroasa;
» tuberculoza evolutiva:
» psihozele de orice fel;
» bolile endocrine (cu exceptia hipotiroidis-mului);
» bolile reumatice in faza acuta sau chiar cronica;
» bolile digestive in faza acuta;
» anemiile acute ca si alte boli ale singelui; Merita a retine faptul, ca cura montana de altitudine mica este contraindicata^n general copiilor sub 3 ani, chiar daca acestia sint sanatosi.
Sl, in sfirtit, cura de altitudine medie (1 800' 2 400 m), proprie cabanelor din Bucegi, Fagaras sau Piatra Craiului este indicata in:
» cresterea capacitatii de efort la sportii de performanta;
» cresterea aceleiasi capacitati la copii si adolescenti de la 6'18 ani, apoi la adulti si maturii pina la 65 ani daca sint sanatosi;
» in obezitatea fara componenta endocrina, asadar in cea datorata in exclusitate excesului pe linie de alimentatie;
» anemiile primare;
» hipotiroidism;
» in scaderea reactitatii organismului dupa
diversele imbolnari. La rindul lor contraindicatiile acestei cure se rezuma la :
orice afectiune cardiaca: orice forma de reumatism; orice afectiune neuropsihica; orice boala endocrina (cu exceptia hipo-tiroidismului si a- obezitatii de cauza endocrina). De asemenea, atragem atentia ca aceasta cura este contraindicata in general copiilor intre 5'6 ani, chiar daca acestia sint in conditii bune de sanatate.
Iata deci ratiunea pentru care inainte de a face o cura montana, este indicat a avea si azul medicului, singurul in masura sa stie ce este de facut in acest domeniu.
