Intr-o continua cautare de hrana si adapost, infruntand primejdii la tot pasul, cum era si firesc, la inceputul existentei sale, omul se mai imbolnavea din cand in cand, cu toata robustetea sa in acele vremuri. Si, intocmai ca animalele1, el si-a gasit nu numai ierburile bune de mancat, dar si pe cele care sa-i aline suferintele. Descoperirea si identificarea ierburilor bune si separarea lor de cele rele (otravitoare) au fost operatii pentru care omenirea a trebuit sa plateasca un greu tribut cu mii si zeci de mii de vieti pierdute.
Asadar, inceputurile fitoterapiei2 se pierd in negura vremurilor. Pe peretii unei grote din Siria, veche de aproape 40 000 de ani, au fost descoperite de curand desenele unor te folosite si azi, in aceasta tara, in scopuri terapeutice. Cele mai vechi marturii scrise se afla, insa, in Tablitele farmacologice din orasul sumerian Nippur (datate din anul 2 100 i.e.n.), in care sunt mentionate doua te de leac: maselarita si macul. in papirusul egiptean Ebers3, redactat mult mai tarziu (l 550 i.e.n.) se gasesc si cate retete cu te: pentru constipatie - ricin, iar pentru melancolie - maselarita.
Vechii chinezi au fost neintrecuti specialisti in folosirea telor medicinale, ei and si marele merit de a fi scris cea dintai farmacopee, denumita Pen-ts-ao-king, in care sunt descrise numeroase te si modul lor de preparare si intrebuintare.
Dupa ce Hipocrate a pus bazele medicinii rationale, eliminand orice practica legata de magie si credinte de tot felul, medicina greaca a folosit, pentru tamaduirea bolilor, pe langa diaita", gimnastica, aer proaspat si te medicinale sub forma de fierturi, cataplasme si bai.
Medicul greco-roman Galen a formulat primele reguli pentru prepararea remediilor pe baza de te (extracte, pomezi, siropuri) cu ajutorul apei, otetului, alcoolului etc.
Dupa spusele lui Herodot, stramosii nostri cunosteau destul de multe te de leac, pe care au continuat sa le foloseasca ^ie-a lungul timpului, asa cum reiese din unele documente istorice de . mare insemnatate: Psaltirea Scheiana (1515); Pravila lui Matei Basarab (1662); Hrisovul domnitorului Grigore Ghica (1725) etc.
La inceputul secolului nostru interesul pentru tele medicinale a inceput sa scada, ca urmare a izolarii din ele a unor substante active si a fabricarii medicamentelor de sinteza, mult mai usor de administrat si de pastrat si, de ce sa nu o spunem, mult mai eficiente. Cu toate acestea, in ultimele decenii asistam la o revenire la unele remedii naturale, pe primul loc aflandu-se tele medicinale, ca urmare a accidentelor, din ce in ce mai multe, produse de medicamente, cand sunt folosite la intamplare sau fara avizul medicului.
Un mare rol in relorificarea telor medicinale 1-a avut * Organizatia Mondiala a Sanatatii, care a inventariat, in 90 de tari, aproximativ 20 000 de specii de te cu proprietati terapeutice verificate de medicina populara. De fapt, tele medicinale au constituit in permanenta materia prima pentru mai bine de jumatate din specialitatile farmaceutice, daca luam in consideratie si antibioticele, Dupa unele statistici, intre anii 1974 si 1979 au fost folosite, in intreaga lume, de catre laboratoarele de specialitate, mai bine de 5 000 tone de coaja de chinina, 3 000 tone de aloe, 1 000 tone frunze de digitala etc.
In ultima vreme, tele medicinale au patruns intr-un numar tot mai mare atat in laboratoare, pentru a fi descoperite noi substante active dar si in casele oamenilor^ ceaiurile, baile si cataplasmele traditionale reintrand in toate drepturile. Numai intr-un singur an, in tarile cu industrie farmaceutica foarte dezvoltata, se foloseste la domiciliu, pentru diverse tratamente, o mare cantitate de te medicinale, pe primele locuri aflandu-se florile de tei (1 400 tone), menta (250 tone), musetel (100 tone) etc.
Efectele terapeutice ale telor se datoresc substantelor chimice pe care le contin, cunoscute sub numele de: alcaloizi, glicozizi, taninuri, vitamine, uleiuri esentiale, oligoelemente etc. Aceste substante, aderate medicamente ale naturii", se gasesc in ta intreaga sau concentrate in flori, in seminte, in tulpina sau radacina.
Fitoterapia modema foloseste produse cu extracte de te, incorporate in solutii, lete, unguente, supozitoare etc. Ele sunt mai usor de pastrat si de administrat si mai active decat preparatele traditionale.
Fitoterapia moderna mai inseamna aromoterapie si ge-moterapie.
Aroraoterapia, de altfel, tot atat de veche ca si fitoterapia, consta din folosirea telor medicinale aromatice sau a uleiurilor vegetale aromatice, mai ales de cimbru, cimbrisor, lentica, rozmarin, melisa etc. Esentele de te au proprietati antiseptice, antivirale, antalgice, antispastice (busuiocul) etc. , Unii specialisti le mai folosesc ca un adjunt al tratamentului cu antibiotice sau cand acestea nu dau rezultatele dorite. Aro-moterapia este, insa, foarte costisitoare, deoarece, pentru obtinerea unei cantitati foarte mici de esenta, sunt necesare foarte multe kilograme de ta.
Gemoterapia (lat. gemma = mugure) consta din folosirea elementelor tinere ale tei (muguri, radicele, ramurele etc), care au un potential terapeutic mult mai mare decat restul componentelor sale. Gemoterapia mai este cunoscuta si sub numele de gemofiloterapie sau fitoembrioterapie. Iata cate indicatii: muguri de nuc pentru cicatrizarea ulcerului ricos, muguri de smochin pentru ulcerul gastric, radicele de secara contra icterului etc.
Fitoterapia traditionala si moderna a luat o asemenea amploare incat, in foarte multe tari, au fost infiintate spitale si policlinici, unde bolnavii sunt tratati numai cu remedii vegetale, sub forma de infuzii, decocturi sau lete, supozitoare, unguente, solutii etc., in care sunt incorporate extractele de te sau substantele active pe care le contin. Unele spitale si-au amenajat, chiar, terenuri pentru cultirea telor medicinale, in acelasi timp ele andu-si propriile lor laboratoare pentru prepararea produselor respective.
Daca in natura nu avem chiar pentru fiecare boala cate o ta (cum spunea Dioscoride), avem in .schimb destule, cu ajutorul carora sa ne putem alina sau vindeca suferintele.1 Cei interesati sa le foloseasca au la indemana numeroase Iucrafi de specialitate, cu toate tele ce pot fi gasite in tara noastra, uneje dintre ele fiind citate in bibliografia lucrarii de fata.In lipsa unor preparate de laborator din extracte de te, la domiciliu pot fi folosite cele traditionale, mentionate, de altfel, in partea a doua a lucrarii: Ghidul terapeutic. Unitatile de masura utilizate sunt urmatoarele:
\'- o lingura de supa = 5-7 g radacina; 2-3 g frunze; 3-4 g flori; 4-5 g tulpina; 5-6 g fructe; 8-l0 g seminte (toate acestea vor fi uscate, apoi maruntite si bine pisate);-o lingurita de cafea contine cantitatile de mai sus, in-/ jumatatile, insa;
- cu rful a doua-trei degete se apuca 2-3 g de ta pisata;
- un pumn de te uscate = 45-50 g;
- un pumn mai mare de te uscate = 70 g;
- un rf de cutit de te uscate si pisate = 1 g;
- o cana sau un\'pahar mare = 150-200 ml;
- un pahar mic = 70 ml:
- un pahar de lichior = 3.0 ml.
Cum se prepara o infuzieIntr-un s smaltuit sau de portelan se pune cantitatea prescrisa de te, umectate in prealabil cu 3 parti apa, timp de 5 minute, peste care se toarna apa clocotita, apoi se acopera si se lasa 15-30 de minute, amestecand continutul din cand in cand cu o lingura. Lichidul se strecoara, se indulceste cu zahar sau cu miere, apoi se consuma cat mai repede, deoarece substantele active ale telor, mai ales cele din florile de tei, izma sau musetel, sunt volatile.
- -
Cum se prepara un decoct (fiertura) .Intr-un s smaltuit se pune cantitatea prescrisa de te, umectate ca mai sus, peste care se toama apa rece si se pune la fiert, timp de- 10-l5 minute (pentru frunze, flori, ta intreaga) sau chiar 30-40 de minute (pentru radacini si coaja). Dupa fierbere, lichidul se strecoara, apoi se adauga peste el apa fiarta pentru a completa cantitatea pierduta prin eporare (cand la fiert au fost puse radacini, coji, seminte sau unele fructe).
Fiertura se bea calda, dupa strecurare si indulcire.
Infuzia si decoctul, cunoscute si sub numele de ceaiuri1, se
pot folosi si in aplicatii externe sub forma de comprese, spalari,
gargara, bai, irigatii ginale.
Inhalatiile
Constau din inhalarea unor pori de apa saturati in uleiuri volatile, obtinuti prin introducerea unor te aromatice in\'apa clocotita. Bolnavul sta cu capul aplecat deasupra sului cu apa clocotita, acoperit cu un cearsaf sau prosop gros, pentru a inhala porii de apa, care vehiculeaza substantele active ale tei.
Maceratul
Pentru un astfel de preparat, cunoscut si sub numele de plamadeala la rece, tele se maruntesc, apoi se pun in apa la temperatura camerei, pentru 6-8 ore, nu mai mult, deoarece ea este un mediu prielnic pentru dezvoltarea microorganismelor. Maceratul se foloseste dupa strecurare, in ziua prepararii sale.
Cataplasmele
Dupa ce tele proaspete sunt taiate marunt; iar cele uscate bine pisate, ele vor fi amestecate cu apa pana la obtinerea unei paste. Aceasta se poate aplica direct pe piele sau numai dupa ce a fost pusa intre doua bucati de panza. Cataplasma fi acoperita cu un prosop mai gros sau un cearsaf, segmentul respectiv de corp fiind apoi bine invelit, cu o patura. Durata aplicarii cataplasmelor este in functie de suferinta tratata si felul telor folosite. Cele cu faina de mustar vor fi mentinute pana, la aparitia-unei senzatii de arsura locala. Cataplasmele pot avea efecte diferite, in functie de felul telor folosite: emoliente, revulsie, antalgice, cicatrizante.
Vinul medicinal
\' intr-un litru de vin, de calitate superioara, la temperatura camerei, se pun la macerat tele dorite, bine marunti te. Dupa 5-6 zile, lichidul se strecoara si se completeaza cu acelasi vin pana la obtinerea cantitatii dorite. Vinul medicina/ nu\'se administreaza copiilor.
Otetul medicinalIn 100 ml otet la temperatura camerei, se pune la macerat cantitatea de te dorita (de obicei 5-7 g). Dupa 5-7 zile. lichidul se strecoara si se completeaza cu otet de aceeasi calitate, pana la obtinerea cantitatii dorite.
btetul medicina] se foloseste numai in aplicatii externe.
Baile de te (bai medicinale)
Constau din imersia generala sau partiala a corpului intr-un s (cada, albie, butoi, lighean, galeata) cu apa calda, in care s-a turnat cantitatea respecti de fiertura sau infuzie de te.
Baia de te mai poate fi pregatita si in aite moduri: tele se pun intr-un saculet de panza, care, bine legat la gura, se introduce intr-un s cu apa, de 3-5 litri, si lasat la fiert timp de 15-20 de minute si chiar mai mult, dupa care lichidul respectiv .
(inclusiv cel provenit din stoarcerea saculetului), fi turnat in sul in care se face baia; tele se fierb (dupa ce sunt maruntite), apoi sunt rsate in sul in care se face baie, impreuna cu apa respecti; saculetul cu te se leaga sub robinetul de la baie, peste care curge apa fierbinte, pana la umplerea sului (saculetul ramane mai departe in apa, tot timpul cat dureaza baia).
Apa pentru baie avea o temperatura de 34-3 7A°C, iar durata tratamentului (baii) fi de 5-l5 minute.
Baile de te se pot face zilnic sau la 2-3 zile, dupa indicatii. In functie de boala se folosesc una sau\'mai multe te.
La domiciliu pot fi efectuate urmatoarele bai de te:
- baile de castan (500 g coaja pisata) pentru: urticarie, rice, alergii medicamentoase;
* - baie de cimbrisor (500 g ta) pentru: dureri la incheieturi, oboseala, tulburari digestive;
- baie de coada soricelului (500 g ta) pentru: rani care se vindeca greu, ulcer ricos, eczeme umede (comprese);
- baie de flori de fan) (1-l,1/2 kg) pentru: artroze, tendinite, miozite;
-baie de izma (menta) (300-500 g ta) pentru: impotenta sexuala, nevroza astenica;
- baie ae ob/igeana (250 g ta) pentru: rahitism, tulburari de crestere la copii:
- baie de frunze de frasin (500 g) sau coaja de frasin (200 g) pentru: artroza, tendinite, miozite;
- baie de paie de oz si flori de fan (cate 250 g din fiecare) pentru: oboseala;
-baie de muguri de pin si frunze de brad (cate 300 g din fiecare) pentru: insomnie, boli ale aparatului respirator, nevroze;
- baie de frunze de pin (500 g) pentru: artroza, guta, nevroze;
- baie de rozmarin (500-600 g) pentru: tulburari circulatorii, hipertensiune arteriala, paralizii;
- bai de pipirig (250 g) pentru: boli ale aparatului urinar (generala, dar mai ales baie de sezut);
- baie de salvie (500 g) pentru: boli reumatice, oboseala;
- baie de coaja de stejar (1-3 kg) pentru: eczeme, boli inflamatorii ale organelor genitale;
- baie de tarata de grau (1-l,1/2 kg) pentru: boli de piele, dupa scoaterea aparatelor gipsate;
-baie de trifoiste (250 g) pentru: obezitate, boli de ficat cronice.
Cantitatile\'amintite, vor fi folosite pentru sele cu o capacitate de 100 litri, ele fiind injumatatite si chiar reduse la o treime pentru baile generale ale copiilor.In lipsa telor medicinale, la domiciliu se pot folosi esente de te, care, mai inainte de a fi puse in baie, vor fi introduse intr-un lichid dispersant, special:
-baie cu esenta de cimbru (15 picaturi) pentru: edeme ale membrelor inferioare si hemoroizi; ,
- baie cu esenta de ienupar (10 picaturi) pentru celulita, edeme ale membrelor inferioare;
- baie cu esenta de lamaie (15 picaturi) pentru: celulita, ,^deme, oboseala, oligurie;
-baie cu esenta de maghiran (5 picaturi) pentru: celulita, edeme, oboseala, oligurie;
- baie cu esenta de musetel (10 picaturi) pentru: insomnie, spasmofilie, crampe musculare, dureri de spate:
-baie cu esenta de pin (20 picaturi) pentru: insomnie, spasmofilie, crampe musculare, dureri musculare, dureri de spate;
-baie cu esenta de rozmarin (15 picaturi) pentru: oboseala, tulburari endocrine, spasmofilie, menstruatie in cantitate redusa.
De retinut-! Cantitatile recomandate sunt pentru se cu o capacitate de 100 litri.
lata, deci, cate indicatii au tele medicinale. Din nefericire, acest nesecat izvor de medicamente naturale" este amenintat de temutul flagel care s-a abatut asupra omenirii, flagel numit poluare. Din cele peste 800 000 de specii vegetale cate sunt pe Terra, spune cunoscutul fitoterapeut francez dr. J. Valnet, 20 000 sunt pe cale de disparitie, ca urmare a poluarii. Datoria noastra, a tuturor, oriunde ne-am afla, este de a contribui cu toate mijloacele la protejarea naturii, aceasta sta farmacie", cum o denumea Paracelsus.
