Dupa cum sustine Ed McCabe in sectiunea intitulata Terapiile cu oxigen, publicata in 1994, mai multi reprezentanti ai guvernului, armatei si mediilor de afaceri canadiene s-au reunit intre 1989 si 1990 sub pretextul de a testa siguranta si eficienta terapiei cu ozon in tratarea bolnavilor de SIDA. Au fost demarate doua studii-pilot de dimensiuni reduse (faza intii a avut 10 pacienti, faza a doua a avut 14 pacienti), care au avut ca rezultat publicarea in 1991 a unui raport intitulat Folosirea singelui tratat cu ozon in terapia infectiei cu HIV si SIDA - studiu-pilot de siguranta si eficienta a ozonului. Despre metodele folosite se sustine ca erau depasite, iar dispozitivul de control al calitatii era aproape inexistent.
In ce consta terapia cu ozon
Terapia medicala cu ozon moderna consta in izolarea bacteriilor, virusilor, ciupercilor si parazitilor anaerobi (care nu pot trai in oxigen) intre atomi de ozon. Aceasta forma de oxigen pur face imposibil ca microbii, care se oxideaza rapid, sa continue sa traiasca, in timp ce pentru celulele umane sanatoase ozonul nu prezinta nici cea mai mica amenintare daca este folosit in mod adecvat. Toate
infectiile secundare si poate chiar acelea initiale se vindeca sau isi pierd din intensitate. Pacientul se vindeca si de infectiile mai vechi, de care a suferit inainte de a se trata pentru cea curenta. Atunci cind procedurile sint aplicate corect, concentratiile sint respectate, volumul si durata tratamentului sint cele adecvate, ozonul este extrem de eficient, neavind efecte secundare, au aratat studiile pe oameni si animale publicate in ultima suta de ani.
Asa cum aminteam mai sus, autoritatile canadiene au incercat sa verifice valoarea de adevar a nenumaratelor rapoarte pozitive despre medicina pe baza de ozon venind din Europa. Cercetatorii canadieni nu erau insa experimentati si la curent cu ultimele tehnici, asa incit au catalogat procedura drept dureroasa pentru pacient si lipsita de eficienta. Ei au ales o tehnica care nu se mai folosea de 50 de ani in restul lumii, deoarece existau unele mult mai performante. Autohemoterapia minora (AH minora), pe care au ales-o canadienii, consta in luarea unei cantitati mici de singe, amestecarea acestuia cu ozon pentru a ucide virusii, urmata de injectarea virusilor morti, potrivit teoriei imunizarii, aplicata si la cele mai banale vaccinuri. Autohemoterapia minora este insa ruda mai putin evoluata a autohemoterapiei majore, care va fi si ea curind depasita de tehnici mai moderne.
Ultima dintre ele, si care se bucura de foarte mari succese, paseste peste inocularea virusului mort si introduce direct in singe, limfa si celule ozonul medical care distruge virusii, lucru care se poate face in moduri variate, inclusiv prin ingerarea de apa ozonata.
Pacientii s-au ingrasat si s-au simtit mai bine
Chiar si cu metodele depasite (incalzirea ozonului, care nu se mai practica pentru ca reduce eficienta, concentratia mica, aplicarea tratamentului doar de trei ori pe saptamina fata de doua-trei ori pe zi), studiul a avut rezultate pozitive, care insa nu au fost publicate. Faza 1A - la trei dintre putinii pacienti care mai aveau un rest de sistem imunitar s-a remarcat o crestere a numarului de limfocite T CD4, responsabile cu apararea organismului. Pacientii s-au ingrasat si s-au simtit mai bine.
Nu este gresit sa inoculezi unui pacient un virus mort pentru a suscita o reactie imunitara din partea acestuia. Ce se intimpla insa daca pacientul nu prea mai are sistem imunitar, asa cum e cazul bolnavilor de SIDA? In mod logic, tratamentul este inutil.
In afara faptului ca doza si concentratia folosite au fost extrem de mici, tratamentul nu a fost administrat decit de trei ori pe saptamina, ceea ce a permis numai distrugerea temporara si partiala a virusului. Zilele in care tratamentul nu era administrat au permis infectiei sa contracareze masurile de combatere, mai ales ca este cunoscuta rapiditatea cu care se extinde HI
In plus, cantitatea mica de singe tratat cu ozon era injectata intramuscular, procedura extrem de dureroasa pentru pacient.
