Dr. Brofman ne relateaza povestea ndecarii sale miraculoase de o boala incurabila, cunoscuta de noi toti, cancerul.
Mi se spusese ca mai am doua luni de trait
In 1975, sufeream de cancer in faza terminala. Mi se spusese ca mai am doua luni de trait si ca sfirsitul poate veni foarte brusc, in orice moment, daca stranutam sau tuseam. A trebuit sa fac fata unei realitati dure, conform careia fiecare zi putea fi ultima mea zi, fiecare ora putea sa fie ultima. Atunci mi-am dat seama ca oricit de mult mai am de trait trebuie sa traiesc fericit.
M-am hotarit sa maninc ce voiam
Viata mea nu ar fi avut nici un rost daca aveam sa o fac un compromis. Intrucit fiecare masa putea fi ultima, m-am hotarit sa maninc ce voiam, orice imi cerea corpul. Nu avea nici un sens sa maninc mincare care nu-mi placea doar pentru ca altcineva hotarise ca este mai sanatoasa pentru mine. Imi dadeam seama ca au intentii bune, dar stiam ca nu asa vreau eu sa procedez. Daca aveam sa ma ndec trebuia sa o fac bucurindu-ma de tot ce faceam, trebuia sa fiu sincer cu mine insumi, sa fiu realist. Trebuia sa cred in insanatosirea mea.
Mi-am dat seama ca aceasta boala este cauzata de un proces care a avut loc in constientul meu
Apoi mi-am dat seama ca aceasta boala este cauzata de un proces care a avut loc in constientul meu si ca as putea sa-mi folosesc constientul pentru a scapa de ea. Constientul meu este efectul felului in care am fost programat, exact ca un computer care produce unele rezultate datorita felului in care a fost programat. Puteam sa-mi reprogramez constientul.
Ceea ce percepem creeaza realitatea
Mi-a fost adusa la cunostinta teoria ca ceea ce percepem creeaza realitatea si am realizat ca trebuie sa-mi reprogramez constientul pentru a crea perceptia ca sint sanatos. Nu eram pregatit pentru o schimbare atit de rapida de la perceptia ca sufer de o boala terminala, dar mi-am dat seama ca-mi pot crea credinta ca ma fac din ce in ce mai bine, pina cind intr-adevar m-am insanatosit.
Avusesem credinta ca ma aflu intr-o stare continua de deteriorare, ca ma apropiam din ce in ce mai mult de moarte, si am stiut ca daca aveam sa-mi schimb aceasta conngere va trebui sa o schimb de la o inrautatire rapida, la o ndecare rapida. De asemenea, stiam ca aceasta schimbare poate avea loc in orice moment. Era ca si cum as fi apasat pe un intrerupator al mintii mele si sa insist ca stiu ca aceasta schimbare a avut loc. M-am hotarit ca daca momentul schimbarii pute fi oricind, atunci de ce nu ar fi acum?
Am stiut ca procesul de ndecare a inceput
Am simtit acel clic din constientul eu, si atunci am stiut ca procesul de ndecare a inceput. Tot atunci am decis ca este foarte important sa pastrez integritatea acestei decizii si a acelui moment. Stiam ca perceptiile mele trebuie sa-mi intareasca ideea ca acum ma insanatoseam. Imi tot aminteam cind mincam ca, mincind ceea ce-mi doream, faceam ce voia corpul meu ca sa poata sa accelereze procesul de ndecare.
Senzatiile fizice, ca un curent electric care-mi strabatea corpul, care pina atunci imi aminteau ca tumoarea mi se mareste, acum trebuia sa le percep ca semne ca tumoarea se micsora. Mintea mea cauta cit mai multe feluri de a percepe ca insanatosirea avea loc.
Inconjurat de oameni dispusi sa ma incurajeze
Stiam ca trebuie sa stau departe de acele persoane care inca ma percepeau ca suferind de o boala terminala, nu din lipsa de dragoste, ci pur si simplu ca sa-mi mentin atitudinea pozitiva fata de procesul de ndecare. Trebuia sa fiu inconjurat de oameni care erau dispusi sa ma incurajeze in aceasta initiativa aproape imposibil de realizat. Cind eram intrebat cum ma simteam, insitam sa raspund ca ma simt din ce in ce mai bine si vedeam ca de fapt era mai adevarat pe zi ce trecea.
Stiam ca este tal sa pastrez programarea pozitiva
Stiam ca este tal sa pastrez aceasta programare pozitiva si ca, daca eram relaxat si-mi spuneam cunte pozitive de trei ori pe zi, aveam rezultate extraordinare. Eram de multe ori tentat sa nu fac exercitiile de relaxare, dar apoi imi aminteam ca ata mea este in joc. Orice tentatie, atunci, era ceva care statea in calea etii mele, si trebuia indepartata ca sa pot trai.
La inceput era foarte greu. Imi dadeam seama ca momentul schimbarii putea fi compromis foarte usor, de catre cuntele si gindurile mele care percepeau si alte lucruri care nu aveau legatura cu faptul ca ma insanatoseam, si trebuia sa fiu cinstit cu mine insumi, si sa-mi dau seama ca dadusem gres. Atunci imi puteam spune ca ceea ce mi s-a intimplat era doar o repetitie, si ca momentul adevarat al schimbarii era acum.
Puteam sa ma identific cu vocea incurajatoare
A devenit din ce in ce mai usor. La inceput puteam sa-mi mentin integritatea conngerii doar pentru citeva ore la inceput, apoi o zi intreaga, apoi doua si apoi a devenit o certitudine. Stiam ca programul functioneaza. Puteam recunoaste vocea indoielii si stiam ca nu reprezinta adevarul. Puteam sa ma identific cu vocea incurajatoare. A devenit ghidul meu, care ma indruma spre sanatate. Eram in stare sa mentin certitudinea ca schimbarile pozitive au intr-adevar loc. Atunci cind nu simteam un simptom, imi spuneam ca poate nu voi mai simti acel simptom niciodata. Daca-l mai simteam imi spuneam ca poate procesul nu a era complet inca si ca de fapt simteam simptomul mai putin ca inainte.
Trebuia sa stiu ca schimbarile pozitive aveau loc acum
Trebuia sa stiu ca schimbarile pozitive aveau loc acum, asa ca puteam anticipa unele do care sa-mi justifice perceptiile. Bineinteles ca am fost in stare sa gasesc ceva si astfel sa ma asigur ca nu se intimpla doar in imaginatia mea, ci ceva real si astfel procesul devenea mai puternic.
In timpul perioadelor de relaxare, imi imaginam ca vad tumoarea care era localizata pe coloana vertebrala, la git, si ca vad un strat de celule canceroase cum moare si sint eliminate de catre corp. Stiam ca schimbarea, probabil neperceptibila inca, era definitiva. Stiam ca de fiecare data cind eliminam produse toxice din corp, celulele canceroase moarte erau si ele eliminate, si-mi reaminteam asta de fiecare data. Insistam asupra faptului ca este adevarat.
Am hotarit ca era foarte important sa exprim totul
Stiam ca boala numita cancer reprezenta ceva tinut in mine, care nu fusese exprima, si cum tumoarea era localizata linga chakra gitului meu, insemna ca nu acceptam expresia Fiintei mele. Dar cum inca nu eram sigur de ce insemna aceasta am hotarit ca era foarte important sa exprim totul. Fiecare cunt, orice sentiment, orice era in constientul meu si voia sa iasa la suprafata a fost exprimat in cunte stiind ca este tal pentru sanatatea mea. Inainte, traiam cu impresia ca daca spuneam tot ce simteam avea ca rezultat cearta, dar acum imi dadeam seama ca acest lucru era foarte apreciat de cei din jurul meu, ca ducea la armonie.
Era ca si cum am fi impartit o frecventa brationala
Inainte credeam ca, daca-mi exprim orice gind, se va intimpla ceva rau. Trebuia sa reprogramez acest lucru la credinta ca daca-mi exprimam orice gind, ceva minunat se va intimpla. Am luat aceasta hotarire si asa a si fost.
Mi-am dat seama ca am din ce in ce mai putine lucruri in comun cu fostii mei prieteni. Era ca si cum am fi impartit o frecventa brationala pina atunci, sa spunem 547 cicluri, orice ar insemna asta, si deodata m-a regasit la 872 cicluri, and foarte putine lucruri in comun cu cei de la 547 cicluri. Trebuia sa-mi gasesc noi prieteni care si ei erau la 872, pentru a avea cu cine comunica.
Am inceput sa am un simt al compasiunii si intelegerii mult mai dezvoltat
M-am simtit atras de multimea de la 872 si ei de catre mine, ca si cum as fi devenit magnetic selectiv si anumite elemente ale realitatii erau departate pentru ca nu mai erau in acord cu noua Fiinta care devenisem. Stiam ca procesul este ineil si ca nu ar trebui sa-l schimb in vreun fel. Am inceput sa am un simt al compasiunii si intelegerii mult mai dezvoltat. Stiam ca ata mea depindea de aceasta indepartare a elementelor care nu mai erau in acord cu noua mea bratie. Procesul era foarte simplu, dar nu si foarte usor intotdeauna.
Incepeam fiecare zi ca un proces de autodescoperire
Incepeam fiecare zi ca un proces de autodescoperire, fara o preconceptie despre cine eram, totusi din dorinta de a descoperi Fiinta care iesea la iveala si simteam o placere enorma cu fiecare descoperire facuta.
Imi imaginam scena din cabinetul doctorului cind acest proces de autondecare se va fi terminat. Parca il puteam vedea, examinindu-ma, si vazind ca nu mai e nici o tumoare, cit de suprins va fi. Ar fi spus: Poate am facut o greseala. Imi imaginam aceasta scena in fiecare zi, in timpul perioadei de relaxare.
Poate ca am facut o greseala, a spus doctorul
Cam dupa doua luni de cind incepusem sa lucrez cu mine insumi, m-am dus sa fiu examinat de doctorul care ma declarase in faza terminala. Pe drum, stiam ca trebuie sa-mi mentin conngerea ca totul era in regula. M-a examinat si nu a gasit nimic. Mi-a spus: Poate ca am facut o greseala. Am ris tot drumul pina acasa.
Mi-am transformat felul meu de a fi. Stilul meu de ata s-a schimbat in mod dramatic. Nu mi se mai pare normal sa lucrez de la 8 la 4 ca fiecare om normal de rsta mea, sau sa-i spun oricarei alte Fiinte, superiorul meu, fiindca toti sintem Fiinte egale cu un potential infinit.
