Desi pentru lumea medicala moderna pare de neconceput, bandajele cu lar ale unei specii de muste s-au folosit inca din cele mai chi timpuri pentru o vindecare rapida a plagilor.
Pina acum citiva ani aceasta terapie a fost complet ignorata, dar evolutia germenilor care au denit din ce in ce mai rezistenti la antibiotice a facut ca medicii din Occident sa recurga la ajutorul larlor in tratamentul unor plagi sau
ulceratii persistente.
Studiile efectuate pe pacientii care au fost tratati in acest fel demonstreaza ca terapia larvara este foarte eficienta, in peste 80 la suta din cazuri fiind indepartate tesuturile necrozate. Unul din avantajele majore ale acestei terapii este ca larle indeparteaza tesutul necrozat fara a interni asupra celulelor sanatoase.
Printre beneficiarii acestei terapii se afla mai ales pacientii diabetici care au mari dificultati la vindecarea ulceratiilor si pentru care, in unele cazuri, acest tratament s-a dodit o alternativa viabila.
Medicii care au apelat la acest tratament au ajuns la concluzia ca este eficient in tratarea mai multor tipuri de plagi, este usor de folosit si bine tolerat de pacienti si nu are efecte secundare.
O practica strache, uitata o data cu descoperirea antibioticelor
Aceasta practica terapeutica a capatat popularitate si a fost destul de raspindita inainte de anii 1940, cind au fost descoperite antibioticele. Do ale vindecarilor prin aplicarea bandajelor cu lar apar mentionate in izvoare istorice foarte chi, de la civilizatia mayasa pina la triburile din Australia.
Una dintre cele mai chi scrieri in care este descrisa aceasta practica ii apartine lui Ambroise Pare, care servise drept chirurg regilor Frantei in secolul al XVI-lea. Ca medic de front el a observat ca prezenta larlor pe ranile bolnavilor are un efect benefic pentru evolutia lor.
Mai tirziu, baronul D.J. Larrey, medic de front in armatele lui Napoleon, a observat ca larle nu ataca tesutul sanatos, ci numai pe cel necrozat, ajutind la vindecare. In America, in timpul Razboiului de secesiune, doctorul J.F. Zacharias si colegul sau Joseph Jones au folosit acest tip de tratament pentru a curata plagile soldatilor, iar Zacharias a consemnat ca in felul acesta a reusit sa salze vietile multora.
Primele studii stiintifice pe acest subiect au fost elaborate de catre W.S. Baer, dupa primul razboi mondial. In anii 1920-l930, Baer a folosit cu succes larle in tratarea unor cazuri de osteomielita si ulceratii aparute la nilul picioarelor, iar acest gen de terapie a fost folosita pe scara larga in Statele Unite si Canada. Acest gen de terapie a fost folosita cu succes si in tratamentul unor ulceratii mamare maligne, al unor arsuri, abcese si chiar carcinoame.
Descoperirea penicilinei si a sulfamidelor, in 1940, a facut ca aceasta practica sa fie abandonata. In zilele noastre, datorita folosirii pe scara larga a antibioticelor cu spectru mare de actiune, foarte multi germeni au denit rezistenti la tratamentul cu antimicrobiene, iar medicina a redescoperit beneficiile acestei terapii.
Secretiile pe care larle le lasa in urma lor ajuta la indepartarea celulelor moarte si la formarea unora sanatoase.
Nu toate tipurile de lar pot fi folosite
Nu toate tipurile de lar ale mustelor pot fi folosite, ci numai cele care nu ataca tesutul sanatos, indepartind partile necrozate din plagi. Cel mai adesea sint folosite larle din familia Calliphoridae, care sint cultivate in medii sterile sau sint sterilizate inainte de a fi aplicate pe rani.
Bandajele cu lar sint foarte usor tolerate si destul de usor de executat, dar sint necesare niste precautii pentru ca larle sa nu migreze din plaga. Un astfel de pansament trebuie mentinut timp de trei zile dupa care este indepartat, iar rana se curata cu solutie sterila.
Acest tip de tratament poate fi folosit impreuna cu tratamentul cu antibiotice, desi larle indeparteaza
bacteriile din rani cu ajutorul unor enzime proteolitice pe care le secreta. Secretiile larlor actioneaza asupra ranilor distrugind bacteriile, modificind pH-ul plagii si ajutind la vindecare. Se presupune ca si miscarea larlor inauntrul pansamentului ar stimula dezvoltarea tesutului sanatos. Printre avantajele acestei terapii se numara si disparitia mirosului specific supuratiilor, in cea mai mare parte a cazurilor.
Diabeticii pot beneficia si ei de acest tratament
Printre cazurile cele mai spectaculoase de vindecare se numara cele ale bolnavilor de
diabet care adesea evita amputatiile unor membre in urma terapiei cu lar.
Din cauza starii avansate a diabetului, adesea se dezvolta ulceratii la nilul picioarelor mai ales. Aceste rani sint forte greu vindecabile si datorita locului unde apar, dar si datorita starii generale a diabeticului. In unele cazuri au fost evitate amputari ale membrelor prin aplicarea pansamentelor cu lar care si-au facut datoria si au indepartat tesutul necrozat si au stimulat crearea unui tesut sanatos.
