Complementaritatea fortelor participante la Scoala Astrala
O lege in aparenta nescrisa in cuvinte, care luate prin culegerea textului sa fie atasata si pusa in slujba realitatii spatiului temporal, apare cuvintind prin tipete, de citeva ori pe an, la nivelul etei noastre. Noi, cei care subscriem, sintem datori sa o binecuvintam o data cu suflul atmosferei, cu tonul inspirat de cuvintatoarele Pamintului, caci ea ne sprijina pe noi sa intelegem muzicalitatea corpului subtil al Geei - este Legea Lui Unu.
Creatorul a lasat inca din inceputuri niste reguli dupa care vietuitoarele sa-si ordoneze simtirea o data cu evolutia. Una dintre aceste modalitati este concordanta dintre pozitiv si negativ, dintre cei doi poli, in general, care sa imprime miscarii un anumit ritm.
Astfel, complementaritatea isi spune cuvintul printr-o lege specifica complementarului in atmosfera terestra si care la om compenseaza discrepantele in virtutea actiunii.
Legea Lui Unu, Legea Unitatii si Luptei Contrariilor sprijina creatia in folosul creatiei.
Corelatia dintre microcosmos si Macrocosmos are la baza niste Legi Divine lasate in prealabil de Creator si tine de liberul arbitru al colectivitatilor de a se sincroniza cu aceste vibratii ori de a se abate de la cale, de a rataci drumul si de a nu mai percepe masura lucrurilor.
Aceasta legatura dintre profan si sacru, dintre parte si intreg, tine de natura biosferei, a luminii si a conexiunii cu Marele Tot.
Aici exista si o taina ce nu poate fi descrisa prin cuvinte in totalitatea ei. Este intelepciunea tacerii, a legaturii dintre fiintele umane cu Dumnezeu si a etei in general, intr-o sincronizare bine definita cu actiunile interstelare. Este un sistem special despre care s-au formulat programe de lucru intr-un cu o vibratie superioara; un modul educational in conformitate cu Moralitatea Cosmica, ce se numeste Scoala Astrala.
Toata aceasta situatie ce tine de corelatia microcosmos-Macrocosmos la nivelul etar se bazeaza si pe una din legile ambientului terestru; ea a fost numita si Legea Transformarilor.
Se stie ca inca din traditiile vechilor locuitori ai etei, in natura au fost numite patru elemente primordiale: apa, foc, pamint si aer, precum si eterul in care se transforma, prin combinatiile lor, aceste elemente.
De asemenea, Cosmosul in sine este creat din centrii energetici care, din punct de vedere vizual, sint exprimati in culori. Din combinatiile acestor culori se determina sub o anumita incidenta vibratorie, culoarea alba sau lumina alba care, la rindul ei, se poate transforma in combinatii ale acestor culori amintite anterior, nuante ce corespund notelor muzicale din cunoscuta gama Do major.
Si microcosmosul, atit la nivelul fiintei umane individuale, cit si al ambinetalului etar, are un corp subtil format din aceleasi efecte ca parti determinative, culorile rosu, portocaliu, galben, verde, albastru indigo si violet, corespunde notelor muzicale de la Do la Si, cit si elementelor primare; apa, foc, pamint si aer ce formeaza eterul, adica viata.
Toate acestea se exprima concret din punct de vedere numeric. Astfel biofotonul isi spune cuvintul; el poate fi numarat si supus unor metamorfoze la nivelul creatiei, al ambientalului de pe Terra.
Din punct de vedere al coordonatei, in sensul terapiilor complementare interstelare cu apreciere la nivelul etei Pamint, Legiuitorul a lasat reguli de baza pentru ca, o data studiate, in cazul de fata la Scoala Astrala, ele sa fie folosite in mod utilitar.
Aceste investigatii speciale si punerea concluziilor in practica sint apreciate ca raspunsuri ale chemarilor glasului energetic al evolutiei fiintei omului, in general, si al dimensiunii umane la nivel interstelar, punind bazele unei discipline a viitorului.
Entitati extraterestre cauta sa sprijine Pamintul in evolutia mereu crescinda prin diverse modalitati, dar si prin anularea unor fenomene care ar provoca dezastre atit la nivelul biosferei terestre, cit si a Biocosmosului.
De obicei, lumea extraterestra, in conditii de normalitate, nu intervine in evolutia oamenilor de pe Terra, in schimb, cind Pamintul ajunge aproape de rezonanta extraterestra atunci se intervine masiv pentru a sprijini trecerea pragurilor senzoriale, depasirea lor. De aceea, acum in multe stari prin care trece Pamintul aceste legaturi cu terestrienii sint realizate numai cu anumite persoane care parte din acest ansamblu sint mai receptive.
Pe Terra stiinta evolueaza in trepte si, asa cum in principiu evolutia stiintifica apare si se egaleaza pe intreg teritoriul, tot asa se intimpla lucrurile si in Cosmos. De cele mai multe ori, cineva acolo insufla aceste tehnologii la nivelul la care se poate ajunge si se transmit treptat pe masura evolutiei in toate colturile Universului.
Dar etele isi influenteaza fluidul vital energetic reciproc si prezenta unor fenomene energetice desilizatoare la nivel etar nu poate fi indiferenta structurilor bioenergetice superior organizate, nici terestrienilor si nici extraterestrilor, iar o conlucrare a noastra in Univers cu celelalte forme de viata ar ridica nivelul obiectiv si evolutiv al colectivitatii umane de pe Pamint.
Biologicul influenteaza energiile din conexiunile interstelare, in sensul neputintei particulelor active din Univers de a le polariza si sincroniza pe cele razlete, pasive sau neutre intr-un mod superior organizat, dupa modelul Macrocosmosului.
De aceea, misiuni la nivel interstelar sau intergalactic au la activul lor solidaritatea de a mentine in stare de conservare si promovare evolutia biosfera paminteana, precum si ansamblul energetic informativ dintre biosfera terestra si sferele altor esente energetice etare si interetare.
Din acest punct de vedere al viziunilor creative, forte incarcate cu energie universala conlucreaza la eliberarea si transformarea unor particule active din interiorul, dar si din atmosfera terestra, pentru ca aceste refulari ale Pamintului sa fie diminuate, estompate si fara urmari cu implicatii de dezastre asupra vietuitoarelor si al bioritmului.
Se disting astfel din interiorul bioenergosintezei terestre o serie de entitati colective sau individuale care au esenta corelativa in structura lor si care contureaza probabilitatea conlucrarilor la nivel globar, utilizind tehnici si modalitati de stapinire a energiilor universale, precum si determinarea unor modele superior organizate la nivelul microcosmosului, copii dupa structura energetica cosmografica.
Aceste fiinte sint, parte din ele, vietuitoare ale vietii terestre, implicate in material, adica incarnate, altele sint entitati ce se identifica cu diverse forme colective sau spirite individuale ce intra in conexiune directa cu energia universala superior organizata si sprijina acest habitat. Unele din aceste entitati sint spirite ale unor fiinte care au fost cindva in material si acum continua de dincolo, din sfere superioare activitatea de sprijinire a Pamintului prin forta gindului si a cuvintului interior, asa cum sint: Newton, Pascal, Arhimede, Einstein, Aristotel etc.
Conlucrarea dintre aceste fiinte in totalitatea lor pentru protectia si conservarea Mamei Pamint in masura comunicarii cu fiinte extraterestre, reprezinta o stare de lucruri ce trebuie sa fie ca un ecou subtil, constructiv, creator pentru intreaga eta si pentru intreg Sistemul Interetar si Intergalactic.
La nivel extraterestru, sprijinul se realizeaza, in principiu, o data cu pericolul desincronizarii relatiilor interetare, al determinarii unor anomalii ori boli in cadrul acestor relatii care strica efectul creativ la nivel general.
Din interiorul etei, conlucrarea la nivelul terestru si extraterestru are la baza o permanenta ce tine reguli ale conduitei interioare sau concordanta cu morala cosmica.
Sint participanti activi la aceasta mare transformare pe drumul evolutiei etare, dar si pasivi, care prefera sa nu actioneze decit in cazuri extreme, aceasta pentru a nu se amesteca in mod direct in echilibrul etar.
In locuri cum ar fi punctele de tip Samballa, in Orient, comunitati in apropierea Polului Nord ori in lumi paralele de tipul Terra Nova, acestea au ca necesitate, in primul rind, rezolvarea problemelor personale la nivel terestru, al karmei globale de ardere a negativitatilor si de purificare, precum si a controlarii zonelor lumii unde, datorita framintarilor pentru material, sint determinate atractiei de fluide energetice cu particule universale desincronizate in dezordine si discrepanta spirituala. Sint insa si entitati extraterestre rebele care ataca Pamintul si care vor sa-l distruga. Ele sint in legatura cu entitati malefice si trebuie luptat impotriva lor. Acele fiinte rebele unele sint extraterestre, altele chiar din Pamint. Asa cum exista o lume pozitiva de tip Shamballa sub Pamint, tot asa este la nivel satanic o lume a intunericului intr-o zona in interiorul Pamintului, care face mult rau etei.
Dar s-a creat corectia lasata la voia intimplarii, cum ca biosfera in sensul natural al cuvintului, purifica si creaza cu ajutorul acestor dezastre naturale. Este de fapt un sindrom terestru in parte indreptatit, dar care simbolizeaza obsesia colectiva a Pamintului fata de lumile inconjuratoare.
Nu se stie, de fapt, ca pentru o evolutie colectiva este necesar sa se evolueze individual, spiritul individual al acestor grupuri izolate va trebui sa penetreze Macrocosmosul pentru a reusi in structurarea superior organizata. Aceste lumi trebuie sa inteleaga in primul rind Taina Sfintei Cruci, a Crucii Universale si ca mesaj subliniat in cazuri de extrema necesitate sa faca exceptie de la regula. Exceptia sprijina forma ca liant in cadrul acestui fond creativ evolutiv, bioglobal la nivel interetar, intergalactic. De alfel, este mesajul fiintelor extraterestre care asista si constata nedumerite citeodata la aceste stari speciale ale colectivitatii umane de pe Pamint.
Complementaritatea fortelor participante la Scoala Astrala
Reactiile bioelectromagnetice ale etei Pamint fuzioneaza in anumite momente date cu actiunile interetare ori ale unor stele care prin interferenta, determina noi reactii si conexiuni inverse.
Astfel, la un moment dat, si datoria pozitiilor Soare-Luna-Terra in interferenta cu alte ete se creeaza niste cimpuri, niste fluxuri biofotonice care formuleaza practic reactii negative ale bioritmului vietuitoarelor de pe Pamint.
In acest sens biosfera furnizeaza niste fluxuri de lumina care, printr-un sistem feed-back, de la Terra la celelalte ete si invers - inapoi pe Terra -, fac ca actiunile etei in general sa dea informatii discrepante cu o forma de negativitate ce nu poate fi corelata imediat prin resurse proprii.
Aceasta necorelare a meolismului terestru se datoreaza si faptului ca nivelul vibratoriu al evolutiei etei noastre este scazut. Daca intre asimilatia biofotonica exterioara a meolismului acestui intreg context si posibilitatile de autoreglare ar fi o vibratie ajutatoare, de inalta valoare, cu structuri organizate, atunci aceasta etalonare s-ar face mai simplu intr-un mod treptat si fara sa se cunoasca perturbari la nivelul vietuitoarelor. Nefiind puse la punct aceste stari de fapt, in primul rind pentru ca fiinta umana la nivelul colectiv nu s-a ridicat pe o treapta vibratorie mai inalta, in acest caz se realizeaza interventii in diferite puncte ale Globului Pamintesc, in anumiti centri energetici, fie din afara, fie din interiorul Terrei.
Aceste actiuni se realizeaza nu de mult timp si prin prisma unei colectivitati formate din entitati ce constientizeaza si au posibilitatea sa sprijine prin invataturile si studiile ce se fac aici, acestea fiind cuprinse intr-o Scoala Astrala.
Scoala Astrala actioneaza in general, prin transmiterea in bioritmul dereglat al fluidelor energetice al nuantelor complementare, dupa ce, in prealabil, s-au facut si se fac cercetari in ceea ce priveste necesarul in vederea restructurarilor.
In baza studiilor ce se intreprind si a investigatiilor speciale, se realizeaza hologramele, acestea fiind de fapt niste imagini schitate, dar care reprezinta simboluri ale unor porti de intrare in informatiile exacte.
Astfel, se iau mostre de la nivelul unor centri energetici ai etei, acestia fiind apa, aer, din
minerale si roci la un anumit nivel vibrational, si care se gasesc in anumite etape ale ciclului anual. Se fac cercetari la nivelul telor care actioneaza si reactioneaza intr-un mod variat foarte schimbator, pentru ca sint deosebit de sensibile la schimbarile nemijlocite ce se petrec in natura. Acestea in mod firesc si imediat reactioneaza prin fotosinteza. Mostrele de fotosinteza la acest nivel sint de fapt particule eterice ce ne sprijina sa intelegem in fazele urmatoare modul de desfasurare a cercetatorilor ???? si a interventiei cu bioritm necesar. Cu ajutorul unor instrumente de tipul radiesteziei, folosindu-se si cristale de cuart sau dispozitive mai complexe ce capteaza forta gindului se pot transmite la nivelul biosferei, la nivelul spatiilor inteetare a unor puncte energetice terestre, vibratiile necesare reglarii ritmului biologic in primul rind.
In acest sens, se pot folosi actiunile in grup si rezonanta colectiva, stiind ca fluidul gind actioneaza ca un lase si poate contribui la nivelul imbunatatirii holografice.
Astfel, prin psihoenergosugestie se pot aduce imbunatatiri la binefacerile cimpului ambientalului respectiv, realizindu-se mediul favorabil ridicarii nivelului vibrational si conexiunii microcosmosului cu Macrocosmosului.
Aceste combinatii intre fitoterapie, de exemplu, radiestezie si psihoenergosugestie, prin tehnici de tipul radiant si neutral sint folosite investigatiile in vederea corelarii bioritmului etar in speta si in general interetar de catre Scoala Astrala.
Sigur ca vom face referiri si la un modul interesant de tipul cromoterapiei, care semnifica o latura de baza in combinatie cu terapia muzicala, acesta fiind impreuna o parte dintr-un intreg ansamblu de procedee folosite pentru a crea eterul holograma transmis in vederea sincronizarii, a evolutiei si a luminarii fiintei umane, atit individual, cit si colecti