mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  
termeni medicali


Terapii complementare
Index » Plante medicinale » Terapii complementare
» Afuziunile

Afuziunile







Afuziunile de care fac eu uz sunt urmatoarele:


Cuprins:

Afuziune la genunchi.

Afuziunea la coapse

Afuziunea inferioară

Afuziunea posterioară

Afuziunea completă sau generală

Afuziunea superioară

Afuziunea la braţe

Afuziunea la cap


Afuziune la genunchi.

sus sus
Ne dezgolim picioarele până deasupra genunchilor suflecând pantalonul cât de mult se poate pentru a-1 feri de apă şi acoperindu-1 cu un prosop. Apoi ne aşezăm pe un scaun şi punem amândouă picioarele într-un lighean, la fel ca pentru o baie de picioare. Afuziunea se efectuează cu ajutorul unei stropitori din cele folosite în sere, pe care o dirijăm uşor cu o singură mână. Prima stropire, pe care o facem repede si cu un jet abundent, udă picioarele de la degete până deasupra genunchilor. Stropirile următoare scaldă mai ales rotulele (la mijloc, la stânga şi la dreapta) şi pulpele, cu un jet mai slab şi căzând de la înălţimi variabile, în aşa fel încât apa să picure peste picioare în mod aproape egal. Ultima stropitoare nu se goleşte încet, ca precedentele ci se varsă din abundeţă, în două-trei reprize, peste gambe. Pentru o afuziune se pot folosi 2 până la 10 stropitori de apă, fiecare cu un conţinut de 13-15 litri.


Persoanele mai sensibile sau bolnăvicioase nu suportă, prima dată, afuziunea decât cu mare trudă. începutul însă e greu pentru oricine.

Am văzut oameni care, după ce mai întâi glumiseră pe seama acestui mărunţiş şi voiseră mai apoi să ascundă frisonul care îi zguduia din ce în ce mai tare, precum un şoc electric, au sfârşit prin a tremura ca frunza şi a plânge de durere. Iată desigur, cea mai bună dovadă a virtuţilor electrizante, fortifiante ale afuziunii.
Pe convalescenţi, pe persoanele debile şi anemice, pe toţi cei ale căror oase de la picioare nu susţin decât nişte muşchi piperniciţi, nişte biete fuse de carne nu-i sfătuiesc să folosească la începutul tratamentului mai mult de 2-3 stropitori de apă. Un începător nu trebuie să depăşească prima dată cifra 2; în zilele următoare poate merge până la 4 sau 6, mai târziu până la 8 sau 10 stropitori. După 8-10 afuziuni ale genunchilor dispare orice sentiment de durere. Veţi ofta cu o certă senzaţie de confort psihic după următoarea aplicaţie, într-atât vă va fortifica afuziunea, în puţin timp, picioarele.
Afuziunea la genunchi nu este folosită, ca regulă generală, decât împreună cu afuziunea superioară. Nu trebuie să ne închipuim că afuziunea superioară este obligatoriu urmată de afuziunea la genunchi.

Afuziunea la coapse

sus sus
Aceasta este continuarea afuziunii la genunchi urcând spre abdomen. Ea constă în proiectarea unei coloane de apă fără presiune nu numai asupra piciorului şi a gambelor, ci şi a coapselor.
Apa din prima stropitoare udă rapid picioarele pe toată lungimea lor şi coapsele până la abdomenul inferior (exclusiv acesta); stropitorile următoare sunt repartizate în mod aproape egal pe toate aceste părţi. Pacienţii cărora starea de sănătate le permite să stea în picioare vor efectua această afuziune (ca, de altfel, pe oricare alta) de preferinţă în această poziţie. In felul acesta ei au avantajul că apa curgând din stropitoare udă mai uniform şi simultan membrele pe partea din faţă şi pe cea din spate; stropirea uniformă şi simultană este, după părerea mea, una dintre cele mai bune însuşiri ale afuziunii.

Efectul afuziunii la coapse este acelaşi ca al afuziunii la genunchi, dar dus la un grad mai mare de intensitate. Aspersiunea la coapse o poate aşadar înlocui oricând pe cea la genunchi. Dar, deoarece trebuie să înlocuiască, ea are soarta suplinitorilor din funcţiile publice: rareori este chemată să-şi exercite atribuţiile. Ea constituie tranziţia cea mai naturală de Ia afuziunea la genunchi la afuziunea inferioară. Aceasta din urmă nu este, de fapt, decât afuziunea la coapse mai dezvoltată, luată într-un sens mai larg al cuvântului. Când vorbesc despre afuziunea la coapse aproape întotdeauna am în vedere această afuziune mai dezvoltată.

Afuziunea inferioară

sus sus
Afuziunea inferioară (afuziunea dezvoltată a coapselor) constă în udarea, cu prima stropitoare, a întregii părţi posterioare a corpului, plecând de la tălpile picioarelor până deasupra şoldurilor, în timp ce stropitorile următoare (3,4 sau chiar 6) pulverizează uniform apa pe întregul abdomen, în faţă şi în spate, mai ales coccisul şi regiunea lombară. Cum această afuziune cuprinde toată partea "inferioară a corpului, denumirea sa este justificată. Este avantajos să stăm în picioare când o practicăm, ca la afuziunea de coapse.
Ca regula generală, trebuie ca această afuziune să urmeze unei băi de abur la picioare, cel puţin când nu se preferă baia de jumătate sau îngenuncherea în cada cu apă. Cu cât este mai abundentă şi cade de la mai mare înălţime, cu atât acţiunea ei este mai puternică. în general, înălţimea jetului nu trebuie să depăşească o palmă (15-20 cm).

Afuziunea posterioară

sus sus
Afuziunea posterioară este continuarea celei inferioare, afuziunea urcând în continuare pe partea dorsală. Apa din prima stropitoare udă toată partea posterioară a corpului, de la călcâie până la ceafă. Conţinutul altor 3-5 stropitori, cu jetul căzând de la o înălţime mai mare sau mai mică, este împrăştiat de la ceafă până la zona sacră şi, în acelaşi timp, de la omoplatul stâng până la cel drept. Şira spinării primeşte cea mai mare parte din lichid; dar nu este inutil să atenţionăm că, la persoanele foarte sensibile, coloana vertebrală trebuie menajată pe cât posibil, mai ales la început. Spălarea rapidă a pieptului, a abdomenului şi a braţelor trebuie să acompanieze întotdeauna sau să încheie afuziunea posterioară. Am spus: s-o acompanieze sau s-o încheie.

Prima se poate face face deoarece apa care stropeşte ceafa şi curge şi pe piept este folosită pentru spălarea părţii anterioaare a corpului; a doua se practică imediat după afuziune în toate cazurile în care n-a avut loc spălarea descrisă mai sus. Cât despre picioare şi coapse, inutil să le mai frecţionăm, deoarece apa de Ia afuziune - atunci când aceasta este efectuată în poziţia în picioare - stropeşte suficient aceste părţi.
Afuziunea posterioară întăreşte în special şira spinării şi acţionează mai favorabil şi cu mai multă intensitate decât afuziunile precedente asupra circulaţiei sângelui.

Afuziunea completă sau generală

sus sus
Afuziunea completă se extinde pe întregul corp, de la gât până la vârful picioarelor. Modul de aplicare este următorul: pacientul, în chiloţi sau într-o cămaşă, se aşează pe o scândură deasupra căzii de baie. Dacă preferă să facă afuziunea în picioare, sau în genunchi, nu va fi nimic rău. Afuziunea completă se efectuează pe partea anterioară şi pe cea posterioară a corpului, cu o cantitate de aproximativ patru stropitori de apă. Prima umezeşte corpul în întregime;
celelalte sunt întrebuinţate pentru a iriga mai intâi anumite porţiuni, în special şira spinării ceafa şi cele două părţi laterale ale ei, apoi regiunea epigastrică.
Recomand în mod expres această afuziune persoanelor sănătoase, mai ales celor corpolente. Ea căleşte, fortifică, favorizează circulaţia sângelui şi înlătură persoanelor anemice sensibilitatea excesivă.
Dacă suntem sub influenţa frigului, nu trebuie să facem această afuziune până când nu ne restabilim căldura normală, fie prin mişcare, fie prin alt mijloc, precum baia de abur la picioare sau la cap. în afară de acest caz, o putem face în orice anotimp, însă iarna într-o cameră încălzită.

Pentru persoanele debile sau bolnăvicioase este bine să încălzim puţin apa, care trebuie să aibă cel puţin aceeaşi temperatură ca la băile publice vara (19-28°C)
Descrierea bolilor din partea a treia indică în care cazuri şi de câte ori trebuie practicată afuziunea completă. Eu o prefer din multe puncte de vedere faţă de baia generală şi o întrebuinţez în locul acesteia din urmă când vreau să exercit o acţiune energică asupra vreunei părţi suferinde, ceea ce se întâmplă adesea în cazurile de reumatism.
Bolnavilpr de la care vreau să obţin secreţii abundente le administrez, după afuziunea completă, următorul tratament: cămaşa care a fost udată în timpul efectuării afuziunii este stoarsă puţin, cât mai repede, atât cât să nu mai picure apa, şi folosită ca un soi de împachetare timp de o oră sau o oră şi jumătate. în afară de acest caz, se înţelege că trebuie să dezbrăcăm cămaşa udă şi s-o înlocuim cu una uscată.
Pacientul face mişcare până când se usucă complet şi se încălzeşte la loc.



O remarcă: eu nu practic şi nu aprob duşurile cu percuţie puternică, proiectarea violentă a jetului de apă asupra corpului, aşa cum se procedează în numeroase locuri. Nu văd deloc ce efect ar trebui să producă aceste jeturi de apă abundente şi puternice asupa unei persoane sănătoase, ca să nu mai vorbim de bolnavi. N-avem nevoie de un furtun de pompieri ca să ne spălăm corpul: cine o fi avut ideea asta? Acele trombe de apă nu sunt necesare pentru afuziune. O boală este vindecabilă sau nu: dacă este vindecabilă, un tratament moderat va avea efect asupra ei; dacă este incurabilă, la ce bun un tratament atât de aspru? EI va face mai curând rău decât bine.

Afuziunea superioară

sus sus
Persoana care trebuie să efectueze afuziunea superioară - procedeu ce face pereche cu afuziunea inferioară- se dezbracă rămânând nurrfai în pantaloni. O cârpă pusă în jurul brâului va împiedica udarea acestora. în loc să stea pe pământ, vasul în care urmează să se scurgă apa poate fi plasat pe un scăunel. In acest fel, oamenii mai corpolenţi se pot înclina mai uşor; capul, puţin ridicat, este menajat astfel de un aflux prea mare de sânge. Pacientul se sprijină cu amândouă mâinile pe fundul vasului, în aşa fel încât să dea o poziţie orizontală părţii superioare a corpului, în scopul ca apa împrăştiată pe corp să ajungă în vas.
Prima stropitoare se împrăştie, plecând de la braţul şi umărul drept, pe tot spatele, până la braţul şi umărul stâng. Ea serveşte în primul rând pentru a uda locul ce va fi tratat. A doua şi a treia stropitoare se aplică în principal asupra marelui plex simpatic, de o parte şi de alta a celei de-a şaptea vertebre cervicale, apoi pe întreaga suprafaţă dorsală şi pe coloana vertebrală, terminând întotdeauna la unul din braţe. Spatele trebuie stropit de 3-4 ori în mod egal, apa scurgându-se de pe piept în vas.

Dacă n-aveţi exerciţiu în administrearea afuziunilor , vă recomand să răspândiţi apa în aşa fel încât ea să acopere spatele într-un mod cât mai egal cu putinţă arătând ca o faţă de masă ce atârnă simetric de cele două părţi ale mesei. Pe cât posibil, trebuie să ferim capul, dar, dimpotrivă, să stropim bine ceafa. Dacă părul este lung, eu nu ating deloc capul; când, din contră, părul este scurt, îl stropesc puţin şi cu blândeţe. In cazul persoanelor nervoase, trebuie să avem în vedere să nu stropim nici prea tare, nici prea mult timp coloana vertebrală, parţial sau integral. Jetul ar avea aproape acelaşi efect cu o spadă care străpunge, şi n-ar fi suportat, chiar dacă de fapt n-ar reprezenta nici un pericol. Urmând cerinţele şi împrejurările, cel care ajută la efectuarea afuziunii face ca jetul să cadă abundent sau divizat, tare sau uşor, de la înălţime mai mare sau mai mică. In acelaşi timp, el va observa dacă pacientul se plânge de dureri în vreun anume loc şi dacă nu există din întâmplare semne de erupţii, de abcese.de obstrucţii ale circulaţiei sângelui (pete livide), tumori vasculare (hemangioame) etc.
Cu cât apa curge într-un mod mai egal pe părţile supuse stropirii, cu atât mai bine vom suporta afuziunea, iar căldura va reveni cu atât mai repde şi mai uniform.

Există persoane (mai ales acelea care bucură de o anume corpolenţă sau sunt predispuse să o capete) la care reacţia se lasă aşteptată mai mult timp. Recunoaştem această împrejurare după piele, care rămâne palidă ca şi înainte de afuziune şi pe care n-o înroşeşte sângele activat în circulaţie, stimulat, care afluiază spre părţile supuse tratamentului. Eu remediez această anomalie prin următoarea metodă: după golirea primei stropitori, fricţionez cu mâna spatele ud şi, prin această fricţionare, stimulez pielea. După a treia sau a patra stropitoare, reacţia se manifestă în deplinătatea sa, cel puţin aceasta este regula generală.
La persoanele debile, conţinutul unei singure stropitori este suficient pentru o afuziune.
La începători se folosesc 1-2, la cei care sunt mai avansaţi 2-3, la oamenii sănătoşi şi viguroşi 5-6 stropitori. în ciuda senzaţiei plăcute de căldură ce apare după această procedură, în nici un caz nu trebuie să depăşim măsura.
înainte şi după afuziune trebuie să ne spălăm rapid pieptul, să ne ştergem numai mâinile şi faţa, să ne îmbrăcăm în mare grabă şi să iniţiem o mişcare sau orice formă de activitate fizică.
Afuziunea superioară este necesară întotdeauna după baia de abur la cap. In cazul în care nu efectuăm o spălare.

In general n-o întrebuinţăm decât împreună cu afuziunea genunchilor, administrând mai întâi afuziunea superioară şi apoi, dar numai după echiparea completă a părţii superioare a corpului, afuziunea la genunchi. Repet, nu este absolut necesar, ca afuziunea superioară să fie urmată de afuziunea la genunchi.
Aceste două afuziuni se numără printre mijloacele de călire, acţiunea lor este de refacere a temperaturii normale a corpului (determină o circulaţie uniformă a sângelui), fortifiantă; ele pot fi întrebuinţate de către persoane de ambele sexe, fără ca ele să aibă niciodată nici cel mai mic risc.
Cunosc oameni care în fiecare dimineaţă, la coborârea din pat, îşi administrează singuri cele două afuziuni. Ei practică mai întâi afuziunea superioară, mânuind cu dexteritate, stropitoarea din care fac să se scurgă conţinutul pe spatele lor; apoi se duc în camera de baie, unde dau drumul la robinet şi îsi stropesc spatele cu un jet moderat.

După aceasta, ei îndreaptă stropitoarea sau robinetul către genunchi. în cinci minute totul este gata, şi corpul întreg a primit o mare binefacere. Dacă nu îndrăzniţi să lăsaţi să vi se administreze afuziunea de către altcineva şi dacă n-aveţi destulă dexteritate pentru a vă descurca singur, ei bine, atunci spălaţi-vă cu apă foarte rece partea superioară a corpului, apoi puneţi picioarele, dezgolite până la genunchi, într-un vas parţial umplut cu apă, luaţi apă din vas şi împrăştiaţi-o încet pe genunchi şi pe gambe. Chiar în cazul când aplicaţia se face în acest mod simplu şi primitiv, efectul se va face cu siguranţă simţit.

Afuziunea la braţe

sus sus
Aşa cum tratăm membrele inferioare prin afuziunea la genunchi şi la coapse, este la fel de util să stropim şi braţele.
Această afuziune începe la extremitatea palmelor, şi urcă spre umeri. Este de ajuns o stropitoare de 15 litri pentru un braţ; dar niciodată nu stropim un singur braţ. Această afuziune este prescrisă şi efectuată când ca mijloc de călire a braţelor, când pentru resorbţia factorilor ce provoacă jenă la aceste membre, sau chiar pentru calmarea inflamaţiilor şi a durerilor cauzate de ele, ori pentru alungarea din braţe a gutei şi a reumatismului. Această afuziune este o mare binefacere pentru anemici. Dacă aveţi o fântână cu ţâşnitoare şi ţineţi amândouă braţele timp de un minut sub jetul de apă, cu siguranţă nu vă voi face reproşul că aţi făcut o afuziune defectuoasă a braţelor.

Afuziunea la cap

sus sus
Dacă aş trece sub tăcere această afuziune aş fi nedrept cu privire la o procedură care, în metoda mea de vindecare, mi-a făcut mari servicii faţă de bolnavii cu tulburări de auz şi cu văz. Această aplicaţie constă în răspândirea apei pe cap, îndreptând jetul către suprafaţa ce înconjoară urechile, pe obraji şi chiar - timp de două secunde - pe ochii închişi. La început nu folosim decât o stropitoare de apă, mai târziu folosim două.
Nu este lipsit de importanţă să remarcăm că după această aplicaţie trebuie să ne uscam cu grijă părul.


Tipareste Trimite prin email




Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor




  Sectiuni Plante medicinale:


 
Fa-te cunoscut! invitatie-1
Invitatie Online - promoveaza produse medicale invitatie-2

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

invitatie-3
vizitatorii nostri pot fi clientii tai