Ca mijloace de calire a corpului enumeram:
1. mersul in picioarele goale
2. mersul in picioarele goale prin iarba umeda;
3. mersul in picioarele goale pe pietre ude;
4. mersul in picioarele goale prin zapada proaspat cazuta;
5. mersul in picioarele goale prin apa rece;
6. baia rece a bratelor si a picioarelor;
7. aluziunea la genunchi (cu sau tara afuziune superioara).
Cuprins:
Să umbli desculţ |
sus  |
SĂ UMBLI DESCULŢ, iată mijlocul de călire cel mai natural şi mai simplu.
Se poate face în diverse moduri, în funcţie de vârsta şi de condiţia persoanelor.
Copiii mici, aflaţi în îngrijirea altcuiva, în scutece, închişi în camera lor sau purtaţi în braţe de doică nu trebuie să aibă, pe cât posibil, încălţăminte. Dacă aş puie;\', să insuflu acest principiu tuturor părinţilor, mai ales mamelor prea grijulii! Părinţii, plini de prejudecăţi în această privinţă, ar trebui să aibă milă de micuţii lor şi cel puţin să Ic dea o încălţăminte prin care aerul să poată pătrunde până la piele.
Când copiii pot merge, ei deja ştiu să iasă din această încurcătură. Fără să ţină cont de nimeni, aruncă încălţările şi ciorapii, care le jenează picioarele, mai ales primăvara, şi se simt fericiţi că pot să se zbenguiască. Uneori îşi rănesc câte un deget, ceea ce nu-i împiedică să umble din nou desculţi. Copiii urmează în acest fel instinctul naturii, sentiment pe care noi ceilalţi la vârsta noastră l-am încerca, dacă educaţia şi eticheta, care ne răpesc naturaleţea voind să ne croiască pe toţi după acelaşi tipar, nu ne-ar fi privat, din mai multe puncte de vedere, de bunul simţ comun.
Copiii nevoiaşilor sunt rareori tulburaţi în bucuria lor, bucurie pe care n-o împărtăşesc în acelaşi grad copiii bogaţilor şi ai oamenilor de condiţie bună; şi desigur, simţirea este aceeaşi la unii ca şi la ceilalţi. I-am observat într-o zi pe fiii unui funcţionar superior: de îndată ce s-au crezut ieşiţi din bătaia ochilor de Argus ai tăticului lor rigid, pantofii fini şi ciorapii pestriţi au zburat peste un gard viu, iar copiii s-au apucat să sară desculţi şi să se zbenguiască pe o pajişte. Mama lor, o femeie cu bun simţ, n-a privit acest lucru cu ochi răi; dar tatăl, ivniarcându-şi prinţişorii în această ţinută neconvenţională, n-a întârziat să. le facă o dojana prelungită şi o predică încă şi mai lungă despre educaţie şi despre simţul onoarei în raport cu rangul si cu demnitatea. Drăgălaşii de ei erau atât de atinşi
la inimă de fiecare dată de asemenea predici încât se grăbeau, a doua zi, să zburde încă şi mai bucuroşi prin aceeaşi iarbă. încă o dată vă spun, lăsaţi-le copiilor, cât încă nu i-a atins această vicioasă educaţie mondenă, plăcerea şi fericirea lor.
Părinţii mai inteligenţi care vor să permită toate cele copiilor lor, dar care, locuind la oraş, n-au la dispoziţie o grădină sau o peluză, ar putea să le ofere, din timp în timp, o plimbare cu picioarele goale într-o cameră, pe un coridor etc. Picioarele, şi nu mai puţin mâinile şi faţa, sunt fericite să "respire" câteodată liber, să "se delecteze" în aer proaspăt, să se mişte în elementul lor.
Adulţii din clasele de jos, mai ales la ţară, n-au nevoie de încurajări în această privinţă; ei umblă adesea desculţi şi nu râvnesc de loc încălţările orăşeanului bogat, oricât de bine croite, vopsite sau-împodobite, care sunt o tortură permanentă pentru picioare. Cât de neghiobi sunt oamenii de la ţară care imită manierele celor de la oraş şi care se jenează să1 procedeze la fel cu cei asemenea lor! Ei sunt\'pedepsiţi chiar de vanitatea lor. Moda veche este şi cea mai bună: ţineţi-vă de bunele tradiţii ale trecutului. In tinereţea mea, toată lumea de la ţară umbla desculţă: mici şi mari, tată şi mamă, frate şi soră. Drumul spre şCoală şi spre biserică era lung; părinţii ne dădeau o bucată de pâine şi câteva mere pentru drum, precum şi ciorapi şi pantofi ca să ne încălţăm. Dar aceste încălţări ni se legănau agăţate de braţ sau de umăr până când intram în şcoală sau în biserică, nu numai vara, ci şi în perioade mai aspre.
Când, la începutul primăverii, zăpada, în munţii din ţara mea, părea să se retragă, picioarele noastre desculţe se grăbeau să-şi întipărească urmele în pământul îmbibat de apă, şi ne simţeam mulţumiţi, veseli şi sănătoşi.
Adulţii de la oraş, mai ales persoanele sus-puse, nu pot să facă asemenea exerciţii, e clar. Când, în prejudecăţile lor, au ajuns la punctul să se teamă să nu contracteze vreun reumatism, un guturai, o durere de gât sau altceva de acest fel de îndată ce, dezbrăcându-se sau îmbrăcându-se, ar atinge puţin cu piciorul gol podeaua camerei în loc să se fi aflat pe un covor cald şi moale, înseamnă că n-am cum să-i neliniştesc. Dacă, totuşi, vreunul ar vrea să facă ceva ca să se călească, cine-l împiedică, seara înainte de culcare sau dimineaţa după trezire, să facă o plimbare de acest fel timp de 10, 15 sau 30 de minute? Pentru ca tranziţia să nu fie prea bruscă, ar putea, la primele încercări, să poarte ciorapi; mai târziu va umbla desculţ şi încă şi mai târziu îşi va înmuia, înainte de plimbare prin cameră, picioarele în apă rece până deasupra gleznei, timp de câteva momente.
Cu bunăvoinţă şi dorinţa sinceră de a-şi păstra sănătatea, oricine, chiar oamenii de înaltă condiţie şi funcţionarii cei mai ocupaţi vor găsi destul timp ca să-şi facă acest serviciu.
Un preot pe care-1 cunoşteam mergea în fiecare an, timp de câteva zile, să-şi vadă un bun prieten, proprietar al unei grădini mari. Plimbarea de dimineaţa se făcea, cu regularitate în această grădină, în care iarba umezită de rouă desfăta picioarele desculţe şi trupul, în vreme ce spiritul era ocupat cu recitarea rugăciunilor de dimineaţă. Foarte des acest preot lăuda, în prezenţa mea, efectele excelente ale plimbării cu picioarele goale.
Cunosc o serie întreagă de persoane de rang înalt care, pentru a-şi întări sănătatea, n-ar dispreţui un sfat prietenesc şi care, pe timp frumos, au încercat să umble desculţe în plimbările lor matinale prin pădure sau pe vreo pajişte izolată.
Unul dintre aceşti oameni, al căror număr este încă restrâns, mi-a mărturisit într-o zi că rareori a petrecut o săptămână în care să nu fie chinuit de vreun reumatism, dar că această plimbare atât de simplă 1-a scăpat întotdeauna de această suferinţă.
Adaug aici câteva vorbe special pentru mame. Voi fi scurt, deoarece am intenţia şă public un mic tratat despre modul de îngrijire şi de conservare a sănătăţii1. Mamele sunt chemate în primul rând - căci concursul lor este indispensabil - să crească o generaţie viguroasă şi să distrugă obişnuinţele de moleşeală, slăbiciunea, nervozitatea, toate aceste infirmităţi care scurtează viaţa si fac atâta rău societăţii omeneşti. Acest scop ar putea fi atins prin fortificare, printr-o călire înţeleaptă a copilului de la vârsta cea mai fragedă. Aerul, hrana şi îmbrăcămintea sunt lucruri la fel de necesare copilului ca şi bătrânului, şi ele pot contribui la călirea organismului. Cu cât aerul inspirat de copil este mai pur, cu atât sângele devine mai bun. Pentru a obişnui repede plăpânda făptura cu aerul proaspăt, mamele ar face bine, după baia caldă din fiecare zi, să-1 îmbăieze şi în apă rece sau sâ-1 cufunde timp de 2-3 secunde în apă proaspătă ori încălzită la soare. Apa caldă moleşeşte, în timp ce baia rece favorizează dezvoltarea normală a organismului. Sensibilitatea şi nervozitatea manifestată prin plâns de la început vor dispărea la o a ireia sau a patra repetare.
Această călire îi fereşte pe copiii mici de răcelile atât de frecvente la vârsta lor şi de urmările acestora şi totodată le scuteşte pe mame de toate acele strădanii duse la extrem, de grija de a-i înfofoli in stofe de lână şi în alte stofe greoaie care împiedică accesul aerului şi îngrozesc pe orice om de bun-simj. Aici ne facem vinovaţi de cele mai mari greşeli împotriva sănătăţii micuţilor. Trupurile gingaşe sunt strânse în învelitori de lână ca într-o menghină: ele gem sub apăsarea tuturor acestor învelitori; căpşorul le este astfel înfăşurat încât nu aud şi nu văd mai nimic; gâtul, pe care ar trebui să căutăm să-1 călim cel dintâi, este aşa de înfofolit încât este complet ferit de aerul exterior. Când copilul se află deja în mâinile bonei pentru a merge la plimbare, mama tot nu încetează să-i potrivescă hainele, să închidă totul ermetic pentru ca nimic, absolut nimic să nu-i dăuneze. In aceste condiţii, în care şi cea mai vagă urmă de călire raţională este îndepărtată, vă mai miraţi că în fiecare an difteria, crupul"etc. fac atât de multe victime printre aceste fiinţe plăpânde pe care cea mai măruntă suflare a vântului le îmbolnăveşte?
Cât de multe malformaţii sau boli moderne pe care altădată nici nu le cunoşteam! Şi pe urmă, cine ar putea socoti infirmităţile morale, acele flori şi fructe false, stricate de un trup care, înainte de dezvoltarea sa normală şi de creşterea completă, este deja atins de o inerţie maladivă? Mens seina in corpore sano\' . Un spirit sănătos nu locuieşte decât într-un trup sănătos. Călirea cât de grabnică este condiţia esenţială a manifestării unei sănătăţi durabile. Ah! dacă ar putea toate mamele să-şi înţeleagă misiunea si responsabilitatea în această privinţă şi să nu piardă nici o ocazie de a căpăta sfaturile bune de la sursele cele mai potrivite!
Umbletul prin iarbă umedă |
sus |
UMBLETUL PRIN IARBĂ UMEDĂ, iată o variantă foarte eficace a umblatului desculţ, neavând importanţă dacă iarba este umezită de rouă, de ploaie sau prin stropire. în partea a treia veţi întâlni foarte des acest exerciţiu specific călini corpului, care nu exclude nici o altă aplicaţie şi pe care nu încetez să-1 recomand tuturor bătrânilor şi tinerilor, bolnavilor şi celor sănătoşi.
Succesul va fi cu atât mai marc cu cât iarba va fi mai umedă, exerciţiul mai prelungit şi mai des reluat. Ca regulă generală, acest exerciţiu poate dura de la unul până la trei sferturi de oră.
O dată plimbarea terminată, nu ştergem picioarele, ci îndepărtăm doar ceea ce a aderat în timpul mersului ( cam ar fi firele de iarbă sau nisipul) şi le încălţăm in stătu quo, adică umede, în încălţăminte uscată. Plimbarea cu picioarele goale prin iarbă este urmată de o plimbare încălţat pe un drum uscat, acoperit de nisip sau de pietriş: la început mergem ceva mai repede, apoi reluăm viteza obişnuită.
Acest marş va înceta de îndată ce picioarele vor fi uscate şi reîncălzite, ceea ce nu înseamnă mai mult de un sfert de oră.
Atrag atenţia asupra cuvântului încălţăminte uscată şi cer insistent ca niciodată, după umblatul prin iarbă, să nu folosim ciorapi umezi. Urmările se vor face în curând simţite asupra corpului şi a gâtului; aceasta s-ar chema că dărâmi în loc să construieşti. Nu este inutil să reamintim tinerilor neascultători că este bine să nu-şi arunce ciorapii şi pantofii în iarba umedă, ci să-i lase într-un loc uscat, de unde vor putea să-i ia şi să-şi încălzească picioarele reci şi ude. Acest exerciţiu, ca de altfel orice umblet desculţ, poate fi întreprins chiar când picioarele sunt reci.
Mersul În picioarele goale pe pietre umede |
sus |
MERSUL ÎN PICIOARELE GOALE PE PIETRE UMEDE produce un efect aproape identic cu cel al umbletului prin iarbă umedă. Orice casă sau căsuţă are undeva, fie la parter sau la vreun etaj, fie"la spălător sau la bucătărie, un loc pavat sau mozaicat; acesta este suficient pentru mersul în picioarele goale pe pietre umede. Pe un coridor lung cu dale mergem şi ne întoarcem cu pas rapid; iar dacă n-avem decât patru-cinci dale la dispoziţie, vom face mişcarea pe loc în stilul băiatului de la fermă care, în anumite ţinuturi, zdrobeşte strugurii cu picioarele când se face vinul sau al ucenicului brutar, care frământă aluatul cu picioarele. Esenţial este ca pietrele să fie umede şi să nu stăm pe loc; trebuie să accelerăm pasul. Ca să umezim dalele, ne servim de o stropitoare sau de o cană şi împrăştiem o cantitate de apă destul de mare pe care o vom răspândi îndată călcând-o cu picioarele. Dacă pietrele se usucă prea repede, le vom stropi a doua şi chiar a treia oară. Apa cea mai rece este şi cea mai bună.
în cazurile în care acest exerciţiu este folosit ca mijloc terapeutic, durata sa va fi de 3-15 minute, ajustată după starea generală a bolnavului: în general, 3-5 minute ar trebui să fie suficiente. Ca mdtodă de călire pentru persoanele sănătoase, el poate dura o jumătate de oră şi peste, fără nici un inconvenient. II recomand tuturor celor care vor să se fortifice serios. Dacă ar putea spiritele cele mai slabe şi mai sensibile să nu se lase descurajate!
Cine are picioarele reci sau este expus bolilor de gât, guturaiurilor, congestiei pulmonare şi durerilor de cap concomitente, n-are decât să se plimbe des pe pietrele stropite; va face bine dacă va amesteca şi un pic de oţet în apa cu care stropeşte.
Cât despre modul de a acoperi apoi picioarele, şi a face mişcare, trebuie să urmăm aceleaşi reguli ca la mersul desculţ prin iarbă udă. Ambele exerciţii pot fi întreprinse chiar când picioarele sunt reci.
Mersul În picioarele goale pe zăpada proaspăt căzuta |
sus |
MERSUL ÎN PICIOARELE GOALE PE ZĂPADA PROASPĂT CĂZUTA are mai mult efect decât cele două exerciţii precedente. Vom remarca în mod categoric că este. vorba de zăpada proaspătă care se poate face bulgăre şi se lipeşte pe picioare, în nici un caz de zăpada îndesată, întărită, îngheţată, care produce o răcire prea mare şi nu ajută la nimic. Pe de altă parte, nu trebuie niciodată să ne apucăm de acest exerciţiu când suflă un vânt îngheţat, ci mai degrabă când zăpada se topeşte la soarele primăvăratic. Exerciţiul durează de regula 3-4 minute. Cunosc mulţi oameni care au obţinut cele mai bune rezultate continuându-l o jumătate de oră, o oră şi chiar o oră şi jumătate: ei au avut de făcut eforturi în primele momente pentru a se domina; mai tâziu n-au mai avut nici urmă de indispoziţie sau de senzaţie exagerată de frig. Dar, luaţi aminte, trebuie neapărat să umblăm, niciodată nu trebuie să stăm nemişcaţi.
Se întâmplă uneori ca degetele prea delicate, neobişnuite cu aerul din exterior, să nu suporte răceala zăpezii, care Ie provoacă febră în urma căreia ele devin uscate şi calde, ard şi se umflă. Nu vă speriaţi, acest lucru n-are nici o importanţă şi vindecarea se produce repede dacă vă înmuiaţi deseorj în apă de zăpadă picioarele uscate sau le frecaţi uşor cu zăpadă.
Toamna, umbletul prin zăpadă poate fi înlocuit cu un tur prin iarba acoperită de brumă. In acest caz, senzaţia de frig este mai puternică, fiindcă în această perioadă a anului corpul este încă obişnuit cu căldura din timpul verii. Iarna, în locul unui tur prin zăpadă, ne putem plimba pe dalele stropite cu apă de zăpadă. Pentru încălţat şi mişcare urmaţi regulile de Ia exerciţiile precedente.
Nişte prostii, nişte nebunii - vom auzi spunându-se adesea - aceste exerciţii de călire, de pe urma cărora te poţi alege cu răceli, reumatisme, dureri de gât, guturaiuri etc! Dar dacă aţi face o încercare? Dominaţi-vă puţin prima pornire şi vă veţi convinge în curând că prejudecăţile dumneavoastră n-au nici o bază şi că teribila plimbare prin zăpadă are mari avantaje, fără a avea nici un inconvenient.
Am cunoscut într-o vreme soţia unui funcţionar superior. Această mamă cu un caracter energic făcea mare caz de călirea copiilor săi: ea nu le căuta niciodată în coarne şi nu admitea nici o plângere despre vremea rea, frig, căldură etc. Când cădea prima ninsoare, le promitea o tartină cu unt sau altă răsplată de felul aceesta, cu condiţia să facă o plimbare desculţi prin zăpadă. A făcut astfel mulţi ani, iar copiii ei au devenit modele de sănătate şi de vigoare. Ei au fost, pe toată durata vieţii lor, recunoscători acestei educaţii energice. Această mamă şi-a îndeplinit perfect menirea.
De ajuns cu plimbarea prin zăpadă pentru oameni sănătoşi. Iată acum două cazuri care arată cu cât succes se poate recurge la ea în egală măsură în privinţa infirmităţilor.
De mulţi ani, în timpul iernii, o persoană, suferea de degeraturi care crăpau, supurau şi îi produceau dureri puternice. La sfatul meu, când a căzut prima zăpadă, s-a apucat să facă o plimbare pe zăpadă pe care a repetat-o adesea; a devenit întru totul lipsită de supărătoarele degeraturi.
Recent, o fată de şaptesprezece ani a venit să mă caute plângându-se de o durere violentă de dinţi. I-am spus: dacă vei vrea să umbli desculţă pe zăpada proaspătă nu mai mult de cinci minute, durerea îţi va trece curând. Ea a ascultat, s-a dus în grădină şi a revenit mulţumită după zece minute strigând că toate durerile dispăruseră complet.
Să remarcăm totuşi că mersul în picioarele goale prin zăpadă nu se poate practica niciodată dacă întregul corp nu este cald. Cine se află sub efectul frigului trebuie mai întâi să-şi restabilească, prin activitate sau mişcare, căldura normală a corpului. Persoanele care transpiră la picioare, care au plăgi deschise la picioare, care suferă de degeraturi crăpate sau supurânde nu trebuie, bineînţeles, să se plimbe niciodată prin zăpadă până când vindecarea nu va fi făcută în alt mod (băi cu apă şi băi cu abur la picioare).
.călcatul apei reci. |
sus |
.CĂLCATUL APEI RECI. Ce este mai simplu decât să umbli prin apă până la glezne. Si totuşi, acest exerciţiu este un mijloc de călire care acţionează asupra întregului corp, fortifică întregul organism: acţionează favorabil asupra rinichilor şi asupra secreţiei urinei, prevenind multe dintre infirmităţile ce îşi au originea în rinichi, în vezică şi în abdomen; îşi extinde influenţa pozitivă asupra pieptului, uşurează respiraţia şi elimină gazele din stomac în fine, vindecă în special durerile de cap, ameţelile etc.
Putem face uz de acest mijloc de călire folosindu-ne de o cadă sau de un lighean în care am turnat apă până la nivelul gleznei, făcând paşi pe loc, în apă. Obţinem un efect mai bun turnând apa până la înălţimea pulpelor sau chiar până sub genunchi.
în ce priveşte durata, se începe cu un minut, pentru a ajunge mai târziu la 5-6 minute. Cu cât apa este mai rece, cu atât va fi mai bine. După această aplicaţie trebuie să facem mişcare până la uscarea completă, iarna într-o cameră încălzită, vara în aer liber. Iama putem pune fără frică zăpadă în apă. Persoanele debile pot să folosească la început apă mai puţin rece, pentru a trece ulterior la apă mai rece şi în final la apă rece de tot.
Băile de ma;ini pa;nă la coate şi de picioare pa;nă la genunchi constituie un excelent\' mijloc de Întărire a extremităţilor. |
sus |
BĂILE DE MÂINI PÂNĂ LA COATE ŞI DE PICIOARE PÂNĂ LA GENUNCHI CONSTITUIE UN EXCELENT\' MIJLOC DE ÎNTĂRIRE A EXTREMITĂŢILOR.
Iată cum se procedează: stăm la început în apă până la genunchi sau până deasupra genunchilor, timp de un minut, nu mai mult. După ce ne încalţăm, dezgolim braţele până la umeri şi le cufundăm şi pe ele în apă timp de un minut. Este mult mai bine să facem ambele aplicaţii în acelaşi timp, lucru uşor pentru cine are o cadă ceva mai mare. Operaţia mai poate fi efectuată în aşa fel încât picioarele să se găsească într-un vas, în timp ce braţele se cufundă într-un alt vas aşezat pe un scaun.
Prefer să folosesc acest mijloc în urma anumitor boli, pentru a activa circulaţia sângelui în extremităţi.
Cufundarea doar a braţelor în apă este foarte bună pentru cei care sunt predispuşi la degeraturi şi au mâinile reci; dar după imersiune ei trebuie să-şi şteargă mâinile (nu braţele), pentru ca aerul rece să nu le producă crăparea pielii.
Această operaţie cere ca organismul să aibă un nivel normal de temperatură, să nu existe nici o senzaţie de frig. Totuşi, dacă picioarele sunt reci numai până la glezne (nu până la pulpe) sau dacă braţele nu sunt reci decât până la cot, nu sunt motive să renunţăm la aplicaţie.
Afuziunea la genunchi. |
sus |
Ca ultim mijloc de călire a organismului, citez AFUZIUNEA LA GENUNCHI. Găsiţi modul ei de aplicare la capitolul despre afuziuni. Aceasta este prietena apropiată a picioarelor, în care atrage un flux de sânge mai abundent. Mă mulţumesc să remarc aici că, dacă prescriu afuziunea genunchilor ca mijloc de călire a persoanelor sănătoase, îi măresc intensitatea, ceea ce se obţine lăsând apa să cadă de la o înălţime mai mare sau amestecând-o iarna cu zăpadă şi cu gheaţă.
Operaţiunea nu poate avea loc decât dacă trupul este cald, dacă nu se află sub influenţa frigului. Picioarele reci până la gleznă n-o împiedică. Afuziunea la genunchi singură, adică neîhsoţită de nici o altă aplicaţie, nu trebuie practicată prea mult timp (nu mai mult de 3-4 zile). Cine recurge la ea mai mult timp, trebuie s-o întrebuinţeze alternativ cu afuziunea superioară sau cu imersiunea braţelor (vezi aplicaţia anterioară), una dimineaţa, cealaltă seara.
Mijlloacele de călire citate pot fi de ajuns. Le putem folosi în orice anotimp, vară şi iarnă. în sezonul rece scurtăm puţin aplicaţia propriu-zisă, ca să prelungim mai mult plimbarea ce urmează.Am face bine să nu începem exerciţiile de călire în anotimpurile friguroase, mai ales când este vorba de persoane slăbite, care au puţină căldură internă şi care, în urma folosirii hainelor de lână, au devenit sensibile. Nu vreau să spun că văd în aceasta un pericol; lucrul de care mă tem este să nu-i dispară cuiva pofta de a practica un exerciţiu extrem de bun.
Persoanele bolnăvicioase ca şi cele sănătoase pot, fără să rişte nimic, să facă uz de toate aplicaţiile, cu condiţia ca ele să urmeze exact regulile prescrise. Urmările neplăcute, dacă există, nu trebuie niciodată atribuite aplicaţiei în sine, ci unei imprudenţe mai mult mai puţin considerabile. Eu arrt aplicat cu mare succes exerciţiile 1,2,3 şi 6 pe ftiziei, la care boala era în forme avansate.
Oamenii cărora se adresează în primul rând cartea mea n-au nevoie să fie încurajaţi să se călească. Ocupaţiile lor zilnice le prilejuiesc prin ele însele, în fiecare zi şi chiar de mai multe ori pe zi, unul sau altul dintre exerciţiile de călire pe care le-am citat, pe lângă un mare număr de alte exerciţii despre care nu este vorba aici. Să persevereze liniştiţi şi să nu invidieze soarta celor care par mai fericiţi. Foarte des, acestea sunt doar iluzii.
Cât despre aceia dintre cititorii mei care n-au auzit vorbindu-se niciodată despre aceste lucruri, îi invit să facă o încercare înainte de a le condamna. Dacă încercarea reuşeşte după spusele mele, voi fi fericit, dar nu din cauză că am avut dreptate, ci din cauza importanţei acestor lucruri. în viaţă se stârnesc multe furtuni împotriva sănătăţii omului. Fericit cel a cărei sănătate a prins rădăcini adânci şi care s-a fortificat prin metoda călirii!
Să umbli desculţ
