La fel ca toate aplicatiile cu apa pe care le-am prescris in general, baile de abur actioneaza in modul cel mai bland si, prin urmare, complet inofensiv. Ele cer totusi multa circumspectie. Ceea ce poate vindeca pe un bolnav poate sa imbolnaveasca pe un om sanatos; ce se intampla depinde de respectarea fidela a prescriptiilor sau de neglijenta. Un om care, spre exemplu, se expune la aer liber imediat dupa o baie de abur, inainte de a se fi racorit in prealabil, se poate imbolnavi, chiar mortal. Dar nu baia de abur este vinota. Aceasta prima remarca are ca scop sa faca sa actionati cu intelepciune, nicidecum sa provoace frica. Repet ca, procedand corect, n-aveti a teme niciodata nici de cel mai marunt pericol.
Cuprins:
observaţii generale |
sus  |
în fond, sunt necesare băile de abur pentru vindecare? Când mama face leşia, îi trebuie apă caldă şi apă rece. Apa caldă trebuie să dizolve ceea ce trebuie îndepărtat, iar apa rece trebuie să îndepărteze ceea ce a fost dizolvat. Un fenomen analog se produce şi în activitatea de vindecare. In cazul maladiilor, multe substanţe, precum cele care înfundă pori sau orificii precum şi umorile dăunătoare, trebuie dizolvate şi eliminate; aceasta este acţiunea energiei calorice. Apoi, corpul trebuie călit; acesta este efectul frigului.
In consecinţă, întregul corp trebuie să aibă o anumită cantitate de energie calorică pentru ca activitatea lui să se desfăşoare în mod normal. Or, corpul sănătos posedă în el însuşi destulă căldură naturală, fără să mai fie nevoie să fie ajutat. Dar corpul bolnav dovedeşte foarte repede o lipsă de căldură internă, şi aceasta trebuie suplinită. Pentru mulţi bolnavi, împachetările şi compresele sunt suficiente; la alţii este mai bine să folosim băile de abur, care completează cu căldură artificială lipsurile de energie calorică.
Cum trebuie să procedăm în aplicarea băilor de abur?
La această întrebare nu-i uşor de răspuns. Mă mulţumesc să comunic rezultatul experienţelor mele, şi mă grăbesc să mărturisesc că mi-am modificat de multe ori modul de a proceda. La început, timp de treisprezece ani, am urmat practica generală, care preferă băile de abur ale corpului în întregime.
Cum efectele nu răspundeau aşteptărilor mele, am modificat şi am tot modificat, de trei pri în trei ani, ca să mă opresc în cele din urmă la procedeul actual, pe care-1 declar ca fiind cel mai blând, cel mai lipsit de asprime. Acest procedeu, pe care-1 întrebuinţez de mulţi ani cu cel mai mare succes, constă în a face să acţioneze vaporii doar asupra uneia sau a mai multor părţi ale corpului, în loc de a-i lăsa să lucreze pe toată suprafaţa lui.
Trebuie totuşi, să ne întoarcem puţin în timp. Acum treizeci de ani, în Germania de Sud, se foloseau băile ruseşti. Dar, cum multe familii nu erau în stare să facă uz de aceste băi igienice, privilegiu rezervat pe atunci marilor oraşe, s-:i inventat binecunoscuta etuvă, destinată să îndeplinească sarcini de acelaşi gen.
Eu însumi mi-am construit o astfel de etuvă, un fel de cutie cu o uşă care se închide bine şi cu o deschizătură la partea superioară, pe unde se scoate capul. Făceam să intre din exterior aburii de apă în jurul pacientului. Acesta stătea în etuvă în picioare sau aşezat şi observa, într-o resemnare mută, termometrul aşezat în faţa ochilor săi. Un cearceaf uscat îi înconjura gâtul pentru a împiedica scăpările de abur, iar nişte comprese, reci acopereau capul, pentru a-1 menţine la răcoare, în timp ce corpul întreg devenea lac de sudoare după 10-15 minute. Băii de abur îi urma o afuziune generală (cu o stropitoare plină cu apă) sau o baie generală.
Dacă era necesară o transpiraţie mai puternică, ordonam două treceri prin etuvă, fiecare de câte 15 minute, urmate de o spălare rapidă (timp de o jumătate de minut).
Modul de pregătire a acestor băi generale de vapori mi se părea admirabil; dar nu pricepeam de ce rezultatele erau mai puţin* bune. Iarna mai ales întâmpinam mari dificultăţi. După câteva minute, aburii arzători care încojurau corpul în mod egal peste tot şi-1 atacau din toate părţile, scăldau pe pacient într-o sudoare abundentă şi-1 făceau foarte sensibil la aerul rece. Eu însumi am avut întotdeauna cea mai mare trudă în a mă apăra, dupăbaie, împotriva aerului rece al iernii: aproape de fiecare dată o porţiune sau alta a suprafeţei cutanate a avut de suferit pentru mai mult sau mai puţin timp; uneori am avut de suportat dureri violente.
Am experimentat mult şi m-am gândit şi mai mult pentru a găsi mijlocul de remediere a acestui inconvenient. Si tată că într-o zi, în plină iarnă, fiind tocmai prins de un guturai zdravăn m-am dus la Miinchen. întâmplarea mi-a adus sub ochi un ziar, în care o reclamă făcea un elogiu exagerat efectelor minunate ale hă ii ruseşti: se spunea acolo că publicul să binevoiască să facă o încercare, o singură baie de abur fiind în stare sa vindece guturaiul cel mai puternic. Mi-a venit ideea să încerc: fără întârziere, m-am dus la adresa indicată şi am făcut o baie.
După acea cură într-adevăr rusească n-am mai simţi nici urmă de guturai; dar, după 5-6 ore un nou guturai mi-a cotropit fiinţa în întregime, un guturai de două ori mai violent decât cel de mai înainte, care rămăsese în baia rusească.
"Niciodată, mi-am zis, acest mod de a face baie de abur nu va fi bun. Fac abstracţie de mine însumi; dar cum este posibil ca un bolnav, o persoană slăbită, mai ales o persoană atinsă grav de boală, să poată recurge la un mijloc care face să tremure chiar şi pe un om sănătos şi în putere? Cu siguranţă, nu acesta este drumul bun".
Cercetările mele ulterioare au făcut să se nască în mine convingerea că acelaşi principiu care caracterizează toate aplicaţiile cu apă trebuie să se aplice şi băilor de abur, adică tratamentul cel mai moderat este întotdeauna cel mai bun, pentru că acesta este cel mai simplu şi mai inofensiv. Astfel, pentru a spori căldura internă, eu nu întrebuinţez niciodată băile de abur atunci când o aplicaţie minoră,
0 aspersiune sau o baie de jumătate, este de ajuns; niciodată nu voi tortura şi nu voi extenua întregul corp printr-o baie de abur generală, când o baie de abur parţială produce efectele dorite. Ne guid nimis\\ adică eu păstrez calea dreaptă: nu să surmenez fiinţa, ci să-i întind o mână de ajutor, s-o ajut cu bunăvoinţă şi s-o antrenez ca, prin mijloace mărunte, să-şi facă ea însăşi serviciul dorit.
Toate băile mele de abur nu sunt, la drept vorbind, decât băi parţiale, adică destinate doar uneia sau alteia dintre părţile corpului; totuşi, nici una dintre aceste băi nu pierde prilejul de a acţiona asupra întregului organism. Acesta a fost lucrul care mi-a înfăţişat ochilor marele avantaj: aburii nu ating - sau, dacă vreţi, nu solicită - decât partea suferindă a corpului şi lasă intacte părţile sănătoase. Acestea îşi conservă întreaga potentă stând aproape în repaus pe moment, în timp ce partea bolnavă este tratată de aburi.
Multe dintre băile mele de abur nu servesc decât drept o cale în vederea aplicaţiilor cu apă, fie făcându-le posibile ca urmare a unei sporiri a căldurii corpului şi dându-le poate mai multă eficacitate, fie secondând în interiorul corpului (de pildă prin intermediul resorbţiei în bronhii şi în plămâni) acţiunea exterioară a apei. Foarte rar o baie de abur constituie ea sigură tot tratamentul.
în descrierea specială a fiecăreia dintre băile de abur sunt indicate precauţiile ce trebuie luate cu privire la răcorirea ulterioară, la îmbrăcare şi la mişcare.
Trebuie să vă previn în legătură cu o iluzie. Se întâmplă frecvent ca una sau alta dintre băile de abur, în special cele administrate la cap sau la picioare, să acţioneze într-un fel extrem de favorabil. Având o acţiune resorbantă şi eliminatoare, ele produc un confort psihic extraordinar şi îi fac pe mulţi bolnavi mulţumiţi şi fericiţi. Iată de ce aceştia sunt expuşi din plin pericolului de a abuza de bunele rezultate obţinute, repetând prea des baia de abur şi dăunând astfel destul de serios propriei lor sănătăţi. Est modus in rebus : faceţi-vă o regulă din respectarea întotdeauna a prescripţiilor unei moderaţii înţelepte.
Pentru ca aceasta să devină pentru dumneavoastră o regulă de conduită, vă voi cita câteva cazuri concrete. Un convalescent după tifos sau după altă boală gravă mai suferă încă tulburări considerabile la cap sau în alte părţi. Nişte băi de abur administrate la cap sau la picioare îi vor face bine, cu siguranţă, dar cu condiţia ca ele să fie rare şi uşoare, deoarece avem de-a face cu un organism sărăcit de sânge şi de umori.,
Ca să stingi un chibrit ajunge un suflu uşor, nu-i nevoie să foloseşti suflul unei forje. Acest lucru este valabil pentru toate persoanele anemice. Băile de abur le încălzesc şi le provoacă un confort psihic deosebit, dar prea mulţi aburi vor dilua sângele, vor îndepărta căldura, vor absorbi forţele vitale.
Dar persoanele în putere şi mai corpolente sunt oare în stare să suporte mai multe băi de abur, deci o transpiraţie abundentă? Foarte adesea ele sunt mai puţin rezistente decât toate celelalte, şi aceasta pentru motivul foarte simplu că ascund o anemie. în special acestor persoane le prescriu rareori o baie de abur; recurg de preferinţă la împachetări, pentru a provoca o transpiraţie corespunzătoare. Când aceasta este în bună regulă, este inutil să provoci o transpiraţie abundentă.
Un bolnav se plânge de dureri vil în picioare. El doreşte să i se facă băi de abur la picioarele slăbite. Va fi un lucru nesăbuit să i se satisfacă dorinţa. în loc de băi de abur el are nevoie de băi pe jumătate a corpului şi de afuziuni frecvente la genunchi.
Urmează în continuare băile de abur pe care eu obişnuiesc să le întrebuinţez.
baia de abur la cap |
sus |
Administrarea unei băi de abur la cap necesită câteva mici preparative. Ne trebuie: un vas mai mult adânc decât larg, cu două toarte pe care mâinile să se poată sprijini comod şi cu un capac cât mai ermetic; apoi o cuvertură de lână, pentru acoperirea pacientului; în fine, două scaune, unul mai înalt, pe care va sta pacientul, şi unul mai jos, ce va servi ca suport pentru vasul cu apă.
Când toate aceste obiecte sunt pregătite, umplem pe trei sferturi cu apă clocotită vasul aşezat pe scaunul jos apoi îl acoperim bine cu capacul şi cu o cârpă udă, pentru a scăpa cât mai puţin abur. Pacientul se dezbracă până la brâu, pe care îşi înfăşoară o cârpă uscată ce va opri sudoarea şiroind de pe partea superioară a corpului şi o va împiedica să ude pantalonii. El se aşază pe scaunul mai înalt şi îşi sprijnă palmele desfăcute pe toartele vasului, cu corpul înclinat peste acesta. Corpul şi vasul sunt acoperite de cuvertura de lână, în aşa fel încât să nu lase să scape nici cea mai mică urmă de abur. Abia atunci o persoană care-I ajută pe pacient, şi care se află în faţa acestuia, îndepărtează capacul vasului şi cârpa umedă, ridicând puţin cuvertura. Imediat aburii vor invada capul, pieptul, spatele, toată partea superioară a corpului pacientului asemeni unui torent arzător, şi îşi vor începe acţiunea resorbantă.
Persoana ce ajută bolnavul trebuie să fie atentă la faptul că pacienţii slăbiţi, care au şira spinării obosită, să fie aşezaţi comod şi să-şi poată sprijini bine spatele; dar ea nu trebuie să se neliniştească la plângeri precum acestea: "Nu mai pot, o să am un atac de apoplexie!"
In primul moment putem fi înspăimântaţi de căldura arzătoare, dar ne vom obişnui imediat cu acest climat tropical şi vom descoperi repede unele mici expediente; la primul asalt al acestui efluviu de foc vom căuta să ne îndreptăm puţin spatele, să ridicăm capul şi să-1 întoarcem în diferite direcţii etc. Pe măsură ce ne obişnuim cu aplicaţia, şi căldura îşi pierde din intensitate, corpul îşi va relua poziţia înclinată, aşa cum este ea indicată.
Nu există absolut nimic de care să ne temem. Nu cunosc nici măcar un singur caz in care baia de abur administrată la cap exact după metoda prescrisă să fi provocat vreun rău cât de mic. Eu am administrat-o la tot felul de oameni, în maladiile cele mai diverse, şi am obţinut întotdeauna rezultate bune. Băile de abur n-au făcut rău niciodată; răul, dacă s-a produs uneori, provine de la temeritatea persoanelor care, vrând să fie mai isteţe, procedează fără nici o metodă, urmând bunul lor. plac.
O baie de abur durează 20-24 de minute, în timpul cărora pacientul este obligat, nu numai să-şi supună la caznă capul, ci să deschidă şi ochii, şi nasul, şi gura, pentru a lăsa să pătrundă cât de mult abur poate el suporta.
O dată scurse cele 20-24 de minute, îndepărtăm cuvertura şi ne spălăm energic cu apă proaspătă toată partea superioară a corpului. Apoi ne apucăm să facem mişcare, iarna în cameră, vara în aer liber, până când pielea este uscată convenabil şi a revenit la temperatura normală.
Sunt obligat să inserez aici câteva observaţii importante, pe care nu trebuie să le pierdem din vedere.
Aburii de apă simplă n-au întotdeauna o acţiune favorabilă asupra ochilor nici, prin aspiraţie, asupra stomacului. Iată de ce eu amestec întotdeauna plante în apa caldă. în primul rând recomand feniculul, care şi-a dovedit calităţile: o lingură de fenicul măcinat este suficientă pentru o baie. Salvia, coada-şoricelului, menta, socul, pătlagina, florile de tei au, de asemenea, efect bun. în lipsa lor, luaţi un pumn de urzici sau flori de fân.
Poate că veţi face puţin caz de aceste lucruri; ele vă vor aduce, totuşi, bune servicii.
Baia de abur îşi exercită rapid acţiunea asupra majorităţii oamenilor; după 5 minute sudoarea va picura de pe frunte, iar după 8-10 minute firişoare de apă vor ţâşni din toţi porii.
Sunt totuşi unii bolnavi - în general persoanele anemice şi care au puţină energie calorică - asupra cărora aburii n-au o acţiune aşa de promptă. Pentru a completa acţiunea, trebuie să încălzim pe foc a şasea parte dintr-o ţiglă, pe care
0 introducem în vasul cu apă clocotită după 10 minute de baie. Apa va da din nou în fiert, iar aburii se vor ridica mai groşi şi mai activi.
Imediat după baia de abur - care iarna se face într-o cameră încălzită - nu trebuie niciodată să ne permitem să ieşim în aer liber înainte de a ne fi răcorit cu apă rece, care închide porii deschişi de aburi. Iama, înainte de a ieşi, trebuie să rămânem în jur de o jumătate de oră în camera încălzită şi să ne plimbăm de-a lungul şi de-a latul ei. Fără această precauţie am putea căpăta nu numai un guturai, ci şi o boală gravă sau chiar mortală.
Răcirea despre care era vorba se poate face în diverse moduri. Maniera cea mai simplă, pe care o recomand întotdeauna bolnavilor debili şi care au nevoie de asistenţă, constă în a şterge rapid pielea cu un prosop îmbibat în apă rece. Când există tumori la cap, erupţii sau exanteme , scurgeri la urechi, trebuie întrebuinţată această spălare după prima şi a doua baie de abur. Urmările vreunei neglijenţe în această privinţă(de exemplu, un ţiuit în urechi) vor fi dacă nu periculoase, cel puţin dezagreabile. După aplicaţiile ulterioare, când se produc vreodată secreţii abundente la nivelul capului, putem înlocui spălarea cu afuziunea superioară, constând în răspândirea lentă a 1-2 stropitori cu apă rece peste părţile corpului expuse la abur, cu excepţia pielii capului, în timp ce pieptul este frecat energic. Ulterior conduita de urmat este aceeaşi ca după aspersiuni: după ce ne-am şters cu grijă faţa şi părul, ne îmbrăcăm degrabă, fără a şterge restul corpului, şi ne punem în mişcare sau ne apucăm de o muncă manuală până când corpul este complet uscat şi şi-a recăpătat nivelul obişnuit de temperatură.
Dacă, după o baie de abur la cap, aveţi ocazia să faceţi fără probleme o baie generală rece de un minut, nu veţi face rău dacă profitaţi de ea.
Efectele acestui tratament sunt considerabile: ele se întind pe toată suprafaţa cutanată a părţi superioare a corpului şi îi deschid porii, apoi asupra interiorului corpului exercitând o acţiune resorbantă şi eliminatoare în nari, bronhii, plămâni ele. Baia de abur pentru cap aduce excelente foloase în răcelile provenind de la umiditate sau de la schimbări bruşte de temperatură, în durerile de cap, în ţiuitul urechilor, în bolile reumatismale, în contractări ale musculaturii cefei şi umerilor, in astm, în febra puţin avansată cu iritarea mucoasei digestive sau pulmonare, în toate neplăcerile ce formează escorta diverselor guturaiuri. Această baie, făcută de două ori în interval de trei zile, se soldează în general cu o vindecare completă, începuturile de guturai sunt de regulă tratate printr-o singură baie de abur la cap, neavând importanţă în ce constă răul.
Cel ce are capul şi gâtul inflamate, amigdalele umflate, n-are decât să facă de 2-3 ori pe săptămână asemenea băi de abur. Vom face la fel şi pentru inflamaţiile ochilor, când ele provin de la frig, răceală etc. Ia fel şi pentru ochii ce prezintă secreţii abundente.
în acest ultim caz veţi ajunge Ia un rezultat mai bun dacă, în seara zilei în care aţi făcut baie de abur la cap, veţi face o baie caldă la picioare, cu sare şi cenuşă, timp de un sfert de oră.
în congestii şi chiar în atacurile de apoplexie eu am folosit cu mare succes baia de abur la cap. în aceste cazuri dificile, delicate ne lăsăm opriţi de gândul că aburul atrage şi mai mult sânge spre cap. Această îngrijorare este fără temei, în practica mea eu am obiceiul - pe care-1 recomand tuturor în cele două cazuri citate - de a.reduce aplicaţia la durata de 15-20 de minute şi de a Urma, cât de repede posibil baia de abur la cap de o baie de abur la picioare.
Deoarece baia de abur pentru cap este un resorbant puternic şi o transpiraţie prea abundentă ar putea să producă slăbiciuni, ea nu trebuie repetată des. Ca regulă generală, nu depăşiţi numărul de două într-o săptămână. în cazuri rare, unde sunt necesare resorbţii şi eliminări cu totul speciale, vom putea să recurgem, timp de o săptămână, la o baie de vapori la două zile, dar reducându-i însă durata: minimum 15 minute şi maximum 20 de minute.
Baia de abur la picioare |
sus |
Lucrarea îndeplinită de baia de abur pentru cap asupra părţii superioare a corpului este făcuta de baia de abur la picioare asupra extremităţilor inferioare. Iată cum se procedează:
îmindem pe un scaun, în lungime, o cuvertură de lână destul de lată şi de groasă. Pacientul, cu picioarele goale până la genunchi, se aşează deasupra. In faţa lui este plasat un vas umplut pe jumătate cu apă clocotită. Este acelaşi vas descris şi în cazul băilor de abur pentru cap. Pe marginea superioră a vasului, prin toartele acestuia se trec una sau două bucăţi de lemn fixate în aşa fel încât pacientul să nu se teamă că ele vor aluneca şi-1 vor face să-şi opărească picioarele. Bolnavul va tine picioarele deasupra apei fierbinţi pe aceste bucăţi de lemn. (Se
poate folosi orice obiect care, scufundat în vasul cu apă, se ridică puţin deasupra apei şi permite pacientului să-şi sprijine picioarele pe el.) Cuvertura de lână este dispusă în jurul picioarelor şi al vasului în aşa fel încât aburul, neputând să se împrăştie, să urce ca printr-un burlan larg de lâna pe tălpile picioarelor, pe gambe şi încă mai sus .
Pentru această baie eu utilizez de obicei un decoct uşor din flori de fân. La fel ca pentru baia de la cap, pot să măresc efectul acestui tratament punând, cu blândeţe şi prudenţă în apa clocotită, câte o bucată de ţiglă bine înfierbântată, şi aceasta în mai multe reprize, la fiecare 5-10 minute.
Nu trebuie niciodată să lăsăm ţigla să cadă în lichid, fiindcă aceasta va face apa să clocotească din nou şi ar provoca arsuri. Durata băii de abur la picioare şi numărul de bucăţi de ţiglă vor fi proporţionale cu efectul mai mult sau mai puţin puternic pe care vrem să-1 obţinem. în scurtă vreme, veţi simţi nevoia ca picioarele să fie silite să transpire, cum să întâmplă în cazul celor cu sudoraţie abundentă la picioare; în curând vom căuta să facem să transpire picioarele, gambele, chiar toată partea inferioară a corpului sau corpul întreg. Am văzut mulţi pe care acest tratament, atât de simplu şi de primitiv îi făcea să le şiroiască frunţile de sudoare, ca într-o etuvă. In cazurile uşoare, o singură bucată de ţiglă arzândă şi o durată de 15-20 de minute sunt de ajuns. Pentru a avea efectul cel mai puternic, este necesar să reînnoim la fiecare 5-10 minute lichidul în clocot şi să prelungim aplicaţia până la 25-30 de minute.
Băii de abur îi succede de fiecare data o răcire, care va fi strict aplicată la părţile care sunt scăldate în sudoare. Pentru picioare, care nu transpiră decât până la genunchi, este suficientă o spălare rece rapidă cu ajutorul unui prosop; fiinţele viguroase vor suporta o afuziune a genunchilor. Când gambele şi partea inferioară a corpului transpiră, este suficientă o baie pe jumătate a corpului.
Dacă a fost pus la lucru întregul corp, este necesar să-1 răcim în întregime, fie printr-o baie generală, fie printr-o baie pe jumătate cu spălarea părţii superioare, fie, în fine, printr-o spălare generală. Citiţi regulile cu privire la aceste aplicaţii în capitolele referitoare la băi şi spălări; regulile despre conduita de urmat după baia de abur Ia picioare se găsesc la capitolul ce tratează despre băile de abur la cap. Ele sunt valabile şi aici, fără nici o restricţie.
S-a recurs la baia de abur la picioare în principal în infirmităţile cele mai diverse ale extremităţilor inferioare, precum: transpiraţii puternice şi rău-mirositoare ale picioarelor, (unde este vorba de a descompune şi de a elimina umorile neplăcute) umflături sau tumori la picioare, care trădează o obstrucţie a circulaţiei umorilor şi a sângelui; picioare reci, ce nu transpiră şi către care sângele nu-şi mai găseşte drumul. Băile de abur redeşteaptă activitatea adormită şi produc o viaţă nouă: uneori, ele nu sunt, cum se indică în diferitele cazuri de boli, decât nişte exerciţii prealabile ce pregătesc calea aplicaţiilor ulterioare cu apă şi care asigură succesul.
Aceste bai de aburi trebuie făcute fără întârziere de toţi aceia care au abcese la unghii, unghii încarnate etc; la fel, de cei care au motive să se teamă de o infecţie a sângelui, de exemplu ca urmare a tratamentului necorespunzător al bătăturilor de la picioare, al extracţiei rădăcinii unghiilor etc.
Băile de abur la picioare vor fi intensificate când trebuie să acţioneze mai mult sau mai puţin asupra corpului în întregime, cum este în cazul durerilor spastice din abdomenului inferior ce provin mai ales de la vreo răceală; la fel, în cazul durerilor de cap, a căror cauză se află în congestii, într-un aflux exagerat al sângelui la cap.
La indivizii anemici, cărora înainte înainte de orice aplicaţie cu apă rece trebuie să le sporim căldura proprie, o baie uşoară de abur la picioare este întotdeauna de folos.
Regula privind frecvenţa acestui tratament este aceeaşi ca pentru baia de abur pentru cap: întrebuinţaţi-o cu simţul măsurii. Eu le prescriu în mod obişnuit de 1-2 ori pe săptămână; excepţional în cazurile care cer neapărat acest lucru, admit repetarea de 3 ori a acestei proceduri.
încă un cuvânt: din când în când am auzit reproşuri pe tema tulburărilor ce însoţesc folosirea băilor mele de abur. întreb pe orice om serios: ce este mai simlpu, baia de abur aşa cum o prescriu eu, sau baia de etuvă după atâtea şi atâtea ceşti de ceai cald, după o tortură de atâtea ore, sub atâtea plăpumi? Toate acestea lasă de obicei în urma lor o violentă durere de cap precum şi alte supărări?
Băile de abur de şezut |
sus |
Baia de abur de şezut aduce mari foloase bolnavilor. Ea se pregăteşte uşor, se aplică comod şi nu are efecte secundare nedorite. Chiar în bolile grave în care slăbiciunea împiedică provocarea transpiraţiei în proporţia dorită, putem folosi această metodă.
Vărsăm amestecul în clocot într-un vas (oală de noapte de exemplu) iar bolnavul se aşează deasupra. Căldura umedă invadează corpul fără întârziere şi provoacă o transpiraţie mai mult sau mai puţin abundentă, uneori atât de puternică încât corpul întreg sfâşeşte prin a fi lac de sudoare. Tratamentul durează 15-20 de minute. Dacă este necesar să menţinem bolnavul câtva timp în această sudaţie, îl aşezăm în patul lui, deoarece oboseşte stând aşezat şi pentru că aburii n-ar mai avea efect o durată prea lungă; transpiraţia va continua, fără să mai adăugăm vreo acoperire specială. O dată baia terminată trebuie să practicăm o spălare totală, sau pe jumătate cu spălarea părţii superioare a corpului, sau chiar
0 baie generală, în funcţie de starea de toleranţă a bolnavului. La bolnavii grav atinşi de boală spălarea generală este cea mai uşoară şi mai puţin periculoasă.
Baia de abur de şezut are o acţiune resorbantă şi depurativă. Secreţia se face prin metoda transsudaţiei.\' Pentru aceste băi de abur nu folosesc niciodată apă simplă: întotdeauna amestec în.ea plante, cum ar fi florile de fân, paiele de ovăz, mai ales coada-calului. înpotriva pietrei la rinichi şi a calculilor în general, folosesc un decoct de paie de ovăz pentru această "fumigaţiune" umedă, în timp ce în cazurile de spasm sau de reumatism abdominal, împotriva abceselor vezicii, în începuturile de hidropizie prefer un decoct de flori de fân.
Modul de alternare a băilor de abur cu băile reci este indicat pentru fiecare boală în partea a treia.
Cu băile de abur cu decoct de coada-calului am obţinut rezultatele cele mai surprinzătoare în retenţiile de urină, care provoacă pacientului dureri atroce, chiar până la.delir. Starea spastică a vezicii, provenind de obicei dintre-o răceală şi dintr-o inflamaţie, a fost înlăturată în fiecare caz printr-o baie de abur umedă cu coada-calului într-un timp relativ scurt, iar organul a funcţionat ca şi mai înainte.
Băile de abur localizate |
sus |
Băile de abur, asociate altor aplicaţii cu apă, sunt eficace în maladiile ochilor, urechilor, gurii, degetelor, mâinii, braţului, labei piciorului, degetelor de la picioare etc.
Câteva exemple vor lămuri chestiunea:
O insectă veninoasă v-a înţepat în mână, în braţ; membrul se umflă şi vă este rău, inflamaţia aameninţă să se întindă. întrebuinţate alături de comprese ale mâinii şi ale braţului, "fumigaţiile" umede în zona dureroasă vor calma degrabă durerile şi vor remedia răul. Pentru a obţine acest efect, ţinem mâna sau braţul deasupra oalei ce conţine lichidul în clocot.
Ca urmare a prezenţei unor elemente veninoase într-o plagă, riscăm să facem o infecţie a sângelui; există pericolul ca aceasta să se cronicizeze. Neîntârziat trebuie să pregătim pentru mâna sau piciorul bolnav o baie de abur a cărui acţiune este resorbantă şi depurativă.
Cineva a fost muşcat de un câine bănuit de turbare. înaintea oricărui alt ajutor, înainte ca medicul să poată sosi, o baie de abur a părţii rănite va fi foarte utilă, cel puţin provizoriu.
Crampe violente se fac simţite în anumite părţi determinate ale mâinilor si picioarelor. Nu întârziaţi să le trataţi cu abur.
Pentru toate cazurile citate eu folosesc, ca regulă generală, decoct din flori de fân.
Pentru baie de abur la ochi am recurs cu dragă inimă fie la un decoct de praf de fenieul, fie la unul de silur (bureniţă), fie de coada-şoricelului.
Pentru "fumigaţii" la urechi se foloseşte un decoct de urzică moartă (Lamium) sau de urzică ori de coada-şoricelului.
Cât despre durata tratamentului, ea nu trebuie să depăşească niciodată 20 de minute; cea mai scurtă durată este de 10 minute.
Fumigaţiile care trebuie inspirate pentru a acţiona în interior, sau care sunt destinate ochilor şi urechilor, nu vor fi făcute niciodată la o temperatură prea mare. Trebuie să fim prudenţi în această privinţă.
observaţii generale
