Cine a fost examinat de medic isi mai aminteste, poate, cum acesta 1-a invitat, printre altele, sa se aseze la marginea patului, cu picioarele atarnande sau sa se culce cu fata in sus, apoi a fost lovit sub genunchi cu un ciocanel special (de reflexe). Cei sanatosi neurologic au reactionat, brusc si fara ie, printr-o miscare vie a piciorului, inainte. Daca nu v-ati aflat niciodata intr-o astfel de situatie, incercati sa va aduceti aminte cum v-ati retras mana sau piciorul de indata ce ati atins un obiect fierbinte. De asemenea, amintiti-va de salivatia produsa la vederea bucatelor preferate, fenomen descris prin urmatoarea expresie: "Mi-a lasat gura apa". in toate aceste circumstante este rba de acte reflexe\'(lat. rejlexus = reflectat, rasfrant). Centru producerea unui act reflex este neie de un stimul, o cale de conducere a informatiei catre centrii nersi si alta -de intoarcere catre organele efectoare (glande, muschi). Daca la nivelul acestor cai sau centrii nersi se petrec anumite modificari, actul reflex nu se mai produce.
Cuprins:
Reflexele sunt activităţi fundamentale\' ale sistemului nervos, prin care sunt reglate atât relaţiile existente dintre diferitele părţi ale organismului, cât şi cele dintre organism si mediul înconjurător.
Cel dintâi om de ştiinţă care a vorbit despre actele automate \'ale organismului uman a fost Descartes (1596-1650), care a introdus şi termenul de reflex. Printre altele el spunea că "fiziologia trebuie înţeleasă şi explicată prin fenomene mecanice". %După Descartes, numeroşi alţi oameni de ştiinţă s-au \' ocupat cu studierea reflexelor, contribuţii de seamă în acest domeniu aducând I.P. Pavlov (1849-1936), de la care ne-a rămas şi noţiunea de reflex condiţionat.
La începutul secolului nostru, doi medici englezi, H. He\'ad si J. Mackenzie, au descoperit, la nivelul pielii, în anumite regiuni, în funcţie de boală, zone sensibile sau chiar dureroase la pal-pare, interpretate a fi manifestări reflexe, la distanţă, ale unor organe bolnave. Aceste zone, cu localizări foarte precise, sunt cunoscute azi sub denumirea de "zonele lui Head".
Cel dintâi medic care a intuit stimularea acestor zone reflexo-gene, cu ajutorul masajului digital, în scopuri terapeutice, a fost Barczewski (1911).
El este considerat unul dintre precursorii reflexoterapiei moderne, metodă cu ajutorul căreia se poate obţine, de la distantă, influenţarea activităţii unor organe sau sisteme, în scopul ameliorării sau chiar vindecării multor suferinţe.
Contribuţii de seamă la progresele reflexoterapiei au mai adus: W. Kohlrausch şi E. Dicke (Germania), Leprince (Franţa), W. Fitzgerald (S.U.A\'), E. Ingham (Suedia) etc. Profesorul W. Kohlrausch susţinea că "unele tulburări organice sunt întreţinute de\'contractura reflexă a anumitor muşchi sau de unele, modificări morfologice ale pielii şi ţesuturilor subiacente; \\a rândul lor, aceste modificări sunt manifestări reflexe la distanţă ale unor organe suferinde". Pentru ameliorarea sau chiar vindecarea acestor suferinţe, Kohlrausch recomandă masarea zonelor respective cu vârful degetelor.
Dar reflexoterapia nu se găseşte numai în arsenalele terapeutice ale medicilor "naturişti, ci şi în cele ale medicinii clasice. Aşa de exemplu, primul ajutor în\'tahicardia paroxistică constă din câteva manevre reflexogene: întinderea gâtului, suflarea într-un balon închis, înghiţirea_pe nerăsuflate a unei bucăţi de pâine mai mare, apăsarea uşoară cu vârful degetelor pe globii oculari, atingerea luetei (omuşorului) cu vârful unui deget, cu coada lingurii etc.
Cu aceste manevre se acţionează asupra sistemului nervos parasimpatic, obţinându-sc rărirea bătăilor inimii.
Tot medicina clasică mai foloseşte: introducerea piciorului sănătos într-un vas cu apă caldă, pentru obţinerea, pe cale reflexă, a dilataţiei arterelor celuilalt picior, bolnav (în cazul arteriopatiilor cronice obliterante). Există încă multe alte metode reflexogene utilizate în terapia sau investigaţia curentă. Ele nu fac, însă, obiectul capitolului de faţă, care se referă numai la anumite segmente ale corpului, bogate în zone reflexogene, cum sunt: coloana vertebrală, picioarele, mâinile, pavilionul urechilor, mucoasa nasului, limba etc.
în speranţa că această extrem de sumară expunere, pe înţelesul tuturor, a stârnit nu numai curiozitatea cititorului, dar şi interesul de a practica reflexologia2 , în cele ce urmează vom prezenta zonele reflexogene mai accesibile.
Reflexologia vertebrală |
sus  |
Constă din percuţia uşoară cu pulpa unui deget pe apofizele spinoase ale vertebrelor (fig. 23), timp de câteva secunde sau minute, în funcţie de indicaţii (Ghidul terapeutic).
Această metodă este foarte veche, ea fiind practicată, într-o formă destul de redusă, de unii medici din antichitate. Bazele reflexoterapiei vertebrale moderne au fost puse la începutul secolului nostru de A. Abrams (S.U.A.) (tab. 7). ..
. Tabelul 7
Corespondenţele vertebrelor cu unele organe, funcţii, boli şi acţiunea ce rezultă din percuţia lor digitală (după Abrams, Leprince şi Van Steen)
-prima vertebră cervicalăr(C|): cap, creier, auz, ameţeli, amnezie, nevralgie facială şi cervico-brahială.
- a doua vertebră cervicală (Ca): urechi, corzi vocale, glande suprarenale, aritmie -a treia vertebră cervicală (C)): amigdalc. dinii, gingii, pancreas, cefalee
-apatra vertebră cervicală (C4): astm bronşic, emfizem pulmonar -a cincea vertebră cervicală (Cj): membre superioare, paralizia membrelor superioare, sughiţ
- a şasea vertebră cervicală (Q): boala Parkinson (reduce tremurăturile) tahicardie
paroxistică
-a şaptea vertebră cervicală (C7): insuficienţă hipofizară, tremurături, tahicardie, boala Basedow. reanimare
-prima vertebră dorsală (DO: contracţia ansei sigmoide, dilatăpupila (percuţia sa este contraindicată în glaucom)
- a doua vertebră dorsală (D;): scade tensiunea arterială
-a treia vertebră dorsală (D5): contractă pilonii, stimulează funcţiile plămânilor şi plexul solar
- spaţiul dintre vertebra dorsală trei şi patru (Dj-D4): hipotiroidie, hipertensiune
arterială, hiperfuncţia hipofizei -apatra vertebră dorsală (D4): dilată plămânii şi ameliorează funcţiile sale
- a cincea vertebră dorsală (D5): deschide pilonii, relaxează muşchii, insomnie.
îmbunătăţeşte funcţiile pancreasului
- a şasea vertebră dorsală (Do): litiază biliară, contractă vezicula biliară
- a şaptea vertebră dorsală (Dt): evacuează vezicula biliară, boli de ovare
- a opta vertebră dorsală (Dg): splină, rinichi, ficat
-a noua vertebră dorsală (D,): litiază biliară, dilată canalul coledoc, stimulează ovarele, dismenoree
-a zecea vertebră dorsală (D|0): cistită, celulita, edeme, calculi renali, gută, diabet zaharat, impotenţă sexuală, arterită
- a unsprezecea vertebră dorsală (Di!): boli de intestine
- a douăsprezecea vertebră dorsală (Di:): prostată, incontinenţă urinară
-prima vertebră lombară (L,): ficat, pancreas, contracţia porţiunii ascendente a colonului
-a doua vertebră lombară (L;): ficat, pancreas, contracţia porţiunii transversale a colonului
- a treia vertebră lombară (L3): contracţia porţiunii descendente a colonului
- a patra vertebră lombară (L4): contracţia ansei sigmoide şi a rectului a cincea vertebră lombară (I_s): atonia vezicei urinare, enurezis
-prima vertebră sacrală (Si): favorizează erecţia
- a doua vertebră sacrală (S;): contracţia rectului
- a treia vertebră sacrală (Şj): hemoroizi
- a patra vertebră sacrală (S.i): hemoroizi
- a cincea vertebră sacrală (S5): hemoroizi, favorizează erecţia
Reflexologia picioarelor |
sus |
Aceste segmente sunt cele mai folosite în scopuri terapeutice (reflexoterapie) şi diagnostice (reflexodiagnostic)
Reflexodiagnosticul constă din reperarea punctelor sensibile sau chiar dureroase de pe tălpi, printr-o palpare minuţioasă cu vârful unui deget. Punctele sensibile semnifică suferinţa organelor proiectate în acel loc1 (fig. 26). ^
Reflexoterapia constă din stimularea punctelor sensibile, în ordinea indicată de fiecare boală în parte (Ghidul terapeutic), prin masaj cu vârful unui deget sau cu un instrument improvizat (beţigaş de lemn. stilou, baghetă de sticlă, cu capătul lor rotunjit). Punctele se masează câteva minute până la dispariţia durerii locale şi a granulaţiilor de sub piele. în felul acesta, spun specialiştii, vor fi deblocate energiile, va fi îmbunătăţită circulaţia sângelui ca, în final, să se obţină, pe cale reflexă, normalizarea funcţiei organului suferind.
Masajul se va executa numai pe o piele curată şi sănătoasă (fără bătături, răni, tumori etc.) fără a se folosi vreo substanţă.
uleioasă sau apoasă. înaintea unei astfel de şedinţe şi după, tălpile vor fi masate în întregime cu palmele, timp de 20-30 de secunde. în timpul masajului bolnavul va sta culcat cu faţa în sus, iar cel care îl execută va avea o poziţie cât mai comodă. Executantul se va concentra strict asupra masajului, alte activităţi simultane (privit la televizor, conversaţii) fiind interzise.
Pentru suferinţele acute se recomandă 1-3 şedinţe pe zi (durata lor poate ajunge până la 30 de minute), pentru cele cronice fiind suficiente doar 2-3 pe săptămână.
Reflexologia mâinilor |
sus |
Şi mâinile, întocmai că şi picioarele, prezintă numeroase zone reflexogene (fig. 27) posibil să fie utilizate în scopuri terapeutice şi într-o oarecare măsură, diagnostice.
Cât priveşte manevrele respective ele sunt asemănătoare întru totul celor menţionate la reflexologia tălpilor.
Reflexologia limbii |
sus |
Limba conţine şi ea numeroase zone reflexogene (fig. 28) care, prin masaj sau stimulare, ajută atât la diagnosticul unor suferinţe, cât şi la tratamentul lor.
Reflexodiagnosticul constă din descoperirea, ,pe suprafaţa limbii, a unor modificări morfologice (relief, depozite, culoare) sau puncte sensibile. Prezenţa unor astfel de modificări semnifică suferinţa organului proiectat în acel loc. Pentru palparea limbii se va folosi vârful unui deget, în prealabil spălat şi badijonat cu alcool.
Stimularea punctelor sensibile de pe limbă se face cu vârful degetului, prin apăsări continue sau masaj circular, timp de 2-3 minute.
Suprafeţele mai mari pot fi stimulate prin apăsări cu coada lingurii, apucată mai întâi pentru câteva secunde, pe vârful limbii, după care ea este deplasată spre regiunea dorită. Cu ajutorul acestei metode se obţin rezultate bune în câteva suferinţe: tuse, dismenoree, crize hemoroidale etc.
Pentru prevenirea oboselii vocale si păstrarea vocii nealterate cât mai mult timp, oratorii, cântăreţii şi artiştii pot practica următoarea metodă: după învelirea limbii cu o batistă curată, ea va fi prinsă de vârf cu două degete şi tracţionatâ, timp de 1-2 minute, prin manevre cât mai blânde, înainte şi lateral. Manevra mai poate fi întrebuinţată şi la tratamentul gripei şi al guturaiului.
Masajul reflex conjunctiv1 |
sus |
Constă dintr-un masaj energic efectuat cu vârful unuia sau a două degete, în anumite zone ale pielii, până la învineţirea sa.
Aceste zone sunt situate în diferite regiuni ale corpului, în funcţie de boală. Ele devin sensibile şi chiar uşor impăstate numai atunci când organul corespunzător este în suferinţă. Descoperirea acestor zone reflexogene cere multă răbdare, necesară, de altfel, pentru toate metodele de reflexoterapie.
Pentru cei care vor să practice masajul reflex conjunctiv, am ales cartografiile întocmite de dr. Teirich-Leube (fig. 29).
1. Zona vezicii urinare este situată deasupra şanţului inter-fesier (fig. 29A-1). Ea poate fi descoperită la bolnavii de cistită şi la persoanele care acuză picioare "grele"^ mai ales noaptea.
2. Zona constipatiei are forma unei benzi late de 5-6 cm care coboară de la osul sacrum spre exterior (fig. 29A-2). A fost observată la indivizi cu constipaţie cronică.
3. Zona menstruatiei, palpată în partea inferioară a osului sacrum* este prezentă la femeile cu menstruaţie dureroasă (fig. 29 A-3).
4. Zona intestinului se dispune deasupra zonei menstruatiei (fig. 29A-4), având aceleaşi dimensiuni. Se conturează la subiecţii cu indigestie cronică sau diaree.
5 Zona sistemului venos si limfatic se găseşte în partea inferioară a fesei, ca o bandă, lăţimea sa" fiind de 5 cm. Este descrisă (fig. 29 B-5) la persoanele cu varice de partea bolnavă.\'
6. Zona hepato-biliară se delimitează pe faţa posterioară a toracelui în partea dreaptă (fig. 29B-6) şi poate fi decelată la bolnavii de hepatită sau cu insuficienţă hepatică.
7. Zona inimii este localizată pe faţa posterioară a toracelui, în partea stângă, pe-osul omoplat (fig. 29B-7). Va fi totdeauna sensibilă la indivizii cu tulburări cardiace.
8. Zona stomacului, descrisă în dreptul zonei inimii si sub spina omoplatului (fig. 29B-8), va fi masată la persoanele cu gastrită, ulcer şi ptoză gastrică.
9. Zona sistemuluf arterial al membrelor inferioare se întinde pe marginea feselor, sub forma unei benzi subţiri cu direcţie oblică (fig. 29 C-9). Ea poate fi descoperită la bolnavii cu arterită obliterantă de partea respectivă.
-10. Zona hipomenoreii se află deasupra osului sacrum (fig. 29C-10). Apare la fete, când prima menstruaţie întârzie şi la femei, când menstruatia este rară sau absentă, cât şi la cele cu organe genitale infantile.
11. Zona capului este situată în patru locuri (fig. 29D-11): pe ceafă, între omoplaţi, în dreptul ultimelor coaste şi pe osul sacrum. Cea de pe ceafa este sensibilă la persoanele cu cefalee, cu migrenă sau după comoţii cerebrale. Restul zonelor sunt evidenţiate numai în cefalee şi migrenă.
12. Zona braţelor, delimitată între omoplaţi şi muşchii deltoizi (fig. 29D-12), poate fi masată la persoanele cu boala
Dupuytren, nevrită, crampa scriitorului şi tulburări circulatorii la membrele superioare.
Reflexologia endonazală |
sus |
Mucoasa nazală, foarte bogată în zone reflexogene (fig. 30), poate fi stimulată în destul de multe boli: nevralgie sciatică, astm bronşic, enurezis, hemoroizi, cefalee, impotenţă sexuală, constipaţie, zgomote în urechi, lipotimie etc.
Activarea zonelor respective se poate face cu un beţigaş sau cu un stilet subţire înfăşurat, la unul din capete, cu vată, care se înmoaie într-o esenţă de plante. Manevra respectivă constă dintr-un masaj circular, superficial, timp de- 20-30 secunde. Excitarea mai poate fi efectuată şi electric, cu .ajutorul unui electrod special, foarte fin.
Pentru a vă convinge de proprietăţile refle-xogene . ale mucoasei nazale, ori de câte ori veţi fi obosiţi, folosiţi următoarea manevră: aspiraţi pe nas puţină apă rece din podul palmei şi veţi
constata numaidecât o înviorare. O astfel de metoda este foarte utilă conducătorilor pentru prevenirea oboselii şi aţipitului la volan.
Câteva cuvinte şi despre alte zone reflexogene folosite de specialişti.
Pavilionul urechilor
Asa după cum se poate observa din desenul alăturat (fig. 31), pe pavilionul urechii sunt proiectate numeroase organe. Cea dintâi cartografie completă a .urechii a fost întocmită de medicul francez P. Noiger, el realizând-o numai după ce a intuit proiecţia unui făt cu capul în jos pe faţa interioară a acesteia.
Când un organ este în suferinţă, punctul său de proiecţie de pe ureche devine sensibil la palparea sa cu un stilet special. Descoperirea acestor puncte se mai face cu aparate electronice. Pentru tratamentul anumitor suferinţe (în special dureri şi boli alergice) punctele respective sunt stimulate prin diverse mijloace: masaj cu o baghetă specială, cu unghia, curent electric special, căldură, vârful unui stilet ţinut în gheaţă, câmpuri magnetice etc.
Partea colorată a ochiului său irisul este sediul unor zone reflexogene, folosite, deocamdată, doar în scopuri diagnostice.1 Cu ajutorul\' unei lupe foarte puternice irisul este cercetat cu mare atenţie pentru a fi descoperite, la nivelul său, modificări morfologice (culoare, textură etc). Modificarea respectivă semnifică suferinţa organului proiectat în acel loc (fig. 32).
Intestinul gros
Cei dintâi oameni de ştiinţă care au afirmat că intestinul gros posedă numeroase zone reflexogene, au fost medicii Fielder si Pyott (S.U.A.), care au şi întocmit prima cartografie a acestui organ (fig. 33). Zonele reflexogene pot fi reperate printr-o palpare abdominală profundă, cu vârful degetelor, manevră ce poate fi executată numai de către un specialist. Pentru ameliorarea anumitor suferinţe, practicienii (deocamdată puţini la număr) stimulează zonele respective prin masaj digital profund, foarte blând.
Folosindu-se de textele foarte vechi ale medicinii tradiţionale chineze, medicul stomatolog francez J. Orsatelli a stabilit unele corespondenţe ale dinţilor cu meridianele de acupunctura şi cu câteva organe din corp (fig. 34).
Orsatelli a observat că tratamentul dinţilor bolnavi (carii, infecţi i) contribuie şi la ameliorarea anumitor suferinţe, care nu au nici un fel de legătură cu ei, ca de exemplu: constipaţia, gastrita, cistita, hipertensiunea arterială etc.
Neuralterapia
Este o metodă de dată mai recentă, ea fiind descoperită întâmplător de medicul german F. Hunecke. Neuralterapia constă din cercetarea cu cea mai mare atenţie a mucoaselor şi a pielii, pentru descoperirea unor cicatrice, mai mici sau mai mari, care nu au nici o legătură cu boala respectivă. Prin stimularea acestor zone reflexogene, poate fi influenţată, de la distanţă, pe cale reflexă, activitatea unor organe suferinde.
Cu o astfel de metodă terapeutică, total nenocivă, pot fi obţinute rezultate bune la tratamentul durerilor şi în astmul bronşic. Stimularea zonelor reflexogene se poate face cu raze laser\' sau injectare de xilină.
Reflexele
