Prin aromoterapie intelegem acea ramura a terapeuticii de inspiratie naturista, si mai precis fitoterapeutica, care urmareste ameliorarea sau vindecarea diverselor boli, pe calea aromelor si a parfumurilor, respectiv pe calea unor produsi volatili si odoranti, extrasi in majoritatea cazurilor din plante aromatice; produsi care ni se prezinta fie sub forma unor esente naturale, fie a unor uleiuri esentiale. Aceste substante erau folosite inca din vremurile imemorabile ale istoriei omenirii, atit in scopuri terapeutice cit si de alt gen (de exemplu in scopuri condimentare sau pentru producerea de parfumuri). Cum practica mumificarii, de exemplu, este mai veche decit civilizatia egipteana de care in genere o legam, ea fiind cunoscuta inca din epoca aramei si cum folosirea efectelor consernte ale esentelor volatile si aromatice era indispensabila in aceste practici, devine evident faptul, ca aromoterapia este extrem de veche. Ceea ce este in mod particular curio-. in aceste practici, precizeaza J. R i 1 s e r Coursier, de la Sorbona, tine de faptul ca anticii desi ignorau microorganismele, s-au orientat totusi, instinctiv sau mai degraba intuitiv, spre folosirea acelor substante naturale, care au facut doda unor actiuni bac-tericide si antifermentescibile.
Pe de alta parte, faraonii distribuiau zilnic miilor de muncitori, angrenati ani de-a rindul la construirea piramidelor sau a altor monumente funerare sau de cult, o anume ratie de usturoi, care sa-i proteguiasca, prin intermediul principiului aromatic pe care acesta il contine, impotri .epidemiilor de tot felul. Tot in acest scop, mai precis impotri ciumei, H i p o c r a t e, marele medic al antichitatii, recomanda folosirea fumigatiilor aromatice. In evul mediu era la moda folosirea asa-numi-tului otet al celor patru hoti", tot in scopul protectiei impotri ciumei; otet care in realitate reprezenta o solutie complexa in care intra otetul de vin alb, in care au fost macerate in prealabil inflorescente uscate de pelin, maghiran, salvie, rosmarin, precum si alte plante aromatice; solutie a carei reteta a fost obtinuta cu forta de la niste hoti, care s-au folosit cu succes de ea, in cursul ucigatoarei ciume din 1413. Hotii in cauza se ungeau cu aceasta solutie pe mii ni si pe fata, inainte de a-i prada pe ciumati, de bunurile lor, si astfel reuseau sa nu se contamineze, inca din secolul trecut s-au facut obsertii interesante pe tema aromoterapiei, plecin-»du-se de la faptul, ca cei angrenati in producerea si comercializarea de parfumuri, erau posesorii unei curioase si inexplicabile imunitati impotri diverselor flageluri de genul ciumei, holerei si riolei; imunitate care a fost pusa in seama esentelor volatile si aromatice caracterizind parfumunle.
Aceasta este ratiunea recomandarii de a arde .frunzele de ienupar, prin spitalele Parisului, in cursul marii epidemii de riola din 1870. Primele studii cu aderat stiintifice, privind actiunea terapeutica a unor uleiuri esentiale ' asta insemneaza a unor principii volatile
extrase din diverse plante aromatice ' le datoram lui J. M i g u e 1, si dateaza numai din 1894. El a obsert, in cursul unor cercetari experimentale, ca porii de cimbru, dincolo de temperatura de 15 grade distrug majoritatea bacteriilor existente in praful din laboratorul sau. Daca actiunea acestor pori era prelungita la 3 zile, numai 2% din totalitatea bacteriilor mentionate mai supravietuiau. Doctorul H Cabanes a facut tot pe cale experimentala, doda faptului ca bacilul Eberth, de exemplu, agentul cauzal al febrei tifoide, este distrus in numai 12 minute. in prezenta esentei de scortisoara si in 24 minute, a aceleia de paciuli. S-a mai facut doda, ca esenta de cuisoare, in concentratie de 1/6000, distruge bacilul Koch, dupa cum esenta de cimbru, in concentratie de 5 4Ağ, distruge in numai 2 minute bacilul Shiga, agentul cauzal al disenteriei epidemice. M. Jourdain precizeaza, apropo de aro-moterapie, ca toti medicii ca si toate gospodinele care folosesc la gatit sau in scopuri terapeutice ceapa, usturoi, cimbru, marar precum si alte plante odorante practica fara sa-si dea seama fito si mai ales aromoterapia.
" P. G r i f f o n, membru al Academiei de Farmacie din Paris, a efectuat cercetari extrem de interesante si utile pe tema aromote-rapiei, in colaborare cu serviciul veterinar sanitar din acelasi oras, demonstrind ca dispersia pe cale de aerosoli, a unui amestec format din esente de pin, cimbru, menta, landa, rozmarin, cuisoara si scortisoara, s-a soldat cu distrugerea in numai jumatate de ceas, a tuturor mucegaiturilor si a tuturor stafiloco-cilor, care poluau aerul incaperilor in care s-a practicat dispersia; operatiune ce nu a lasat in viata decit 4 colonii de microbi din 210 recenzate la inceputul experimentului. Ce inseamna acest lucru pentru igiena aerului pe cate il respiram, ne putem lesne da seama, din moment ce s-a facut doda, ca intr-un metru cub de aer, prelet din celebra padure Eointainbleau, din apropierea Parisului, existau doar 5 germeni microbieni, acelasi numar ridieindu-se la 20 000 pe metrul cub de aer, prelet dintr-un apartament din centrul aceluiasi oras, si la 9 milioane, in acelasi metru cub de aer, de data aceasta prelet din oricare din incaperile frecventate de public, tinind de complexul fostului Salon al Automobilului tot din Paris.
Este stiut insa, ca prodigioasa putere bacteri-cida si mierobicida proprie esentelor aromatice, se exercita nu numai in exteriorul organismului, ci si in interiorul sau. in plus, actiunea acestor esente este extrem de riata si de complexa.
Astfel, esentele de cimbru, landa, pin si eucalipt, exercita noile actiuni antiseptice, mai ales in domeniul aparatului pulmonar, digestiv si urinar, in timp ce acelea de rosmarin, favorizeaza producerea si ecuarea bilei. Pe de alta parte ceapa, usturoiul, lamiia si ienuparul, impiedica formarea de pietre la nivelul aparatului biliar si renal, in timp ce esentele de landa, maghiran, verbina, chiparos si anason, exercita nete efecte antispasmodice. In ceea ce priveste esenta de lamiie, mai precizam faptul, ca aceasta, in anumite concentratii, neutralizeaza bacilul tific si stafilococul, in numai 5 minute, iar pe cel difteric in 20. Efecte stimulante exercita la rindul lor esentele de busuioc, salvie, pin si rosmarin, iar antifermentative intestinale acelea de ceapa, usturoi, cimbru, marar, anason, lamiie si ienupar. Alte esente exercita actiuni aperitive,.afrodisiace, cicatrizante, diuretice, antireu-matismale, febrifuge, antitoxice, antivirale ca si de alt gen. Multora din esentele aromatice mentionate le este proprie o extraordinara forta de difuziune, prin structurile organismului. In acest sens, doctorul J e a n Val-n e t, autorul unui remarcabil tratat intitulat Aromotherapie-traitement des maladies par Ies essences des plantes", respectiv Aro-moterapia-tratamentul bolilor prin esente de plante", ne-a facut doda, pe cale experimentala, a efectului terapeutic in cauza.
Ra-zind o mica suprafata din pielea de pe capul unui cobai si frecind aceasta zona cu esenta de landa, o vom gasi pe aceasta, respectiv landa, o jumatate de ora mai tirziu, in rinichii cobaiului examinat, in urma autopsierii animalului in cauza. Interesant este ca esentele aromatice nu produc obisnuinta si nu exercita efecte secundare nocive, proprii multor medicamente de sinteza.
Intr-o asemenea situatie, este intru totul justificat interesul care se acorda in lume, la ora actuala, fitoterapiei in general si aromotera-piei in particular. Este, de asemenea justificat interesul, cu totul special, acordat practicilor traditionale de tratament, concretizat in studii efectuate la scara planetara si sub egida O.M.S.
Este iarasi intru totul justificata pledoaria, ardenta si cu totul stiintifica, care se face pentru macrobiotica, pentru medicina naturista in general, ca si toata aceasta vie miscare de idei, pentru o reintoarcere la natura, dar nu in sens rousseauist, respectiv regresiv, ci in acela al unei mai vii si mai organice integrari a omului in cadrul natural de existenta, de care ne-am desprins in mod progresiv. Nu intimplator, avea sa noteze M o n t a i g n e,In celebrele sale eseuri, ca medicii ar putea sa traga mai multe foloase din arome, decit o fac".
Din mirifica paleta oferita de natura, pe linie de plante aromatice, ne vom opri, in continuare, doar asupra unui mic exemplu: usturoiul. Veti fi de acord ca in acest caz avem de a face cu o planta robusta cu virtuti alimentare, medicale si aromatice in acelasi timp, si care practic infrunta toate anotimpurile, inclusiv iarna: planta care este cunoscuta cu denumirea stiintifica de Allium sativum. Desigur, virtutile alimentare ale acestei plante din familia Liliaceelor sint pe deplin cunoscute. Mult mai putin cunoscute insa sint virtutile medicale si cele aromatice. Merita sa stim, in acest sens, ca, in antichitate, de exemplu, usturoiul reprezenta un autentic panaceu. Intre timp practicile etnoiatrice pe marginea acestei, plante aproape ca au fost uitate pentru ca, in zilele noastre, sa asistam la o a doua glorie a usturoiului.Inainte insa de a vorbi despre aceasta a doua glorie, merita sa semnalam, cred, o serie de practici etnoiatrice multiseculare, legate de usturoi, care s-au transmis din generatie in generatie si care, pe buna dreptate, au atras atentia oamenilor de stiinta, contribuind in felul acesta la gloria mentionata. Secole de-a rindul astfel a persistat credinta, cel putin in perimetrul unor colectivitati din bazinul mediteranean, din Orientul apropiat ca si din India, cum ca usturoiul protejeaza impotri influentelor nefaste exercitate de diverse agresiuni eAĞerne.
Desigur, aceasta credinta nu este straina de aceea existenta in etnoiatria altor multiple colectivitati umane, in virtutea careia, aceeasi planta protejeaza impotri muscaturilor de sarpe, actiune mentionata si de P 1 i n i u intr-una din scrierile sale.intr-un ritual arhaic, analizat recent de pe pozitii stiintifice, si anume de catre etnografa greaca Katerina Kavouri, ritual ale carui reminescente au fost intilnite pina de curind in Tesalia (provincie din Grecia ' n.n.), personajul principal al acestuia tinea in mina o cununa de usturoi. Si la poporul roman exista tot felul de credinte in legatura cu usturoiul, situatie ce nu este desigur straina de faptul ca aceasta planta a reprezentat practic in toate timpurile, cel putin pe meleagurile noastre, una dintre cele mai importante leacuri asa-numite babesti, deci empirice. Magia si medicina usturoiului se intrica in realitate Joarte mult.In orice caz, nu trebuie uitat faptul ca usturoiul se folosea adesea ca agent terapeutic inca din vechiul Babilon, deci cam de pe la anul 4500 i.e.n., fiind, de asemenea, principalul remediu folosit de constructorii piramidelor. Medicina usturoiului este indiscuil multimilenara.
Or, dintr-o asemenea situatie, nu trebuie sa ne surprinda aceasta a doua renastere a sa, survenita in zilele noastre, cind insasi Organizatia Mondiala a Sanatatii pedaleaza atit de mult pe lorificarea practicilor medicale traditionale. Usturoiul cuprinde foarte multi constituenti chimici care fac din el un laborator in miniatura. Principalii dintre acestia sint sulful, prezent in diverse combinatii organice, apoi iodul, acidul silicic, uleiul eteric sulfuros sau alilsulfitul cum i se mai spune, alilpropilul disulfit, atilpropilul trisulfit etc. Remarcabil este, de asemetlea, si continutul in vitamine al usturoiului, mai ales al acelora din grupul B, ca si continutul in oligoelemente, respectiv in saruri minerale de tot felul. Usturoiul, in sfirsit, mai contine si doua puternice antibio-
tice, dupa cum au demonstrat cercetari recente. Cercetatorii chinezi mentioneaza in acest sens intr-un numar din ziarul New York Herald Tribune" ca au obtinut rezultate spectaculoase cu usturoiul, tratind 16 cazuri de meningita gra, produsa de ciuperca Craptococus neoforman, cazuri rezistente la antibioticele obisnuite. Revista medicala chineza, Chineze Medical Journal", ne semnaleaza usturoiul ca fiind util si in tratamentul hipertensiunii arteriale, a hiperglicemiei la diabetici, a infectiilor intestinale bacteriene si parazitare ca si impotri ateromatozei ' boala care, dupa cum stim, asterne patul cardiopatiei ischemice, infarctului de miocard ca si accidentelor sculare realitati care plaseaza bolile de inima pe primul loc din scara mortalitatii in tarile civilizate.
Pentru scaderea tensiunii arteriale, de exemplu, se recomanda a se bea, in fiecare dimineata, pe stomacul gol, cite un pahar cu apa, in care au fost puse la macerat peste noapte, 2'3 catei de usturoi, farimitati in prealabil (maceratia reprezentind procesul lasarii unui corp mai mult timp intr-un lichid, la temperatura obisnuita spre a-i dizol partile solubile). La rindul ei, supa de usturoi s-a dovedit un medicament eficace in tratamentul astmului bronsic, un tonic al sistemului nervos ca si un reparator al arterelor. Institutul de Farmacologie din Heidel-berg, R. F. Germania, considera ca usturoiul poate fi un auxiliar pretios in tratamentul si profilaxia ateromatozei. In acest scop, se recomanda o infuzie (adica o solutie obtinuta dintr-una sau mai multe plante, prin oparirea lor cu apa in clocot) din 5 g usturoi, 5 g ceapa si dintr-un pumn de papadie la 1 litru de apa, elemente care au fost tinute in prealabil cite ceasuri la macerat. Se bea din infuzia astfel preparata circa 4 pahare pe zi. Statistici cuprinzatoare demonstreaza fapte si mai senzationale, relativ la usturoi. Incidenta cancerului este mai mica in perimetrul acelor colectivitati umane, in care usturoiul ocupa un loc semnificativ in bucataria lor traditionala.
Si acum, in final, o veste de-a dreptul imbucuratoare, in legatura tot cu usturoiul. Unui fermier japonez i-a reusit de curind performanta de a crea o rietate de usturoi lipsit cu dcsavirsire de mirosul sau dezagreabil, dar pastrindu-si in schimb intacte, toate celelalte virtuti alimentare, aromatice ca si medicale. Pe curind, asadar, medicina usturoiului cunoaste o impresionanta dezvoltare. Uleiurile medicinale aromatice folosite. in scopuri terapeutice se obtin prin macerarea plantelor in cauza'in ulei comestibil, timp de 4'5 saptamini. Detalii pe linia prepararii acestor uleiuri vom da la sfirsitul acestui modul. Iata cite din aceste uleiuri, dimpreuna cu proprietatile lor medicinale:
» Uleiul de usturoi este in principal vermi-fug, apoi aperitiv si hipotensor.
» Uleiul de cimbru exercita nete efecte spas-molitice, secretomotorii si antiseptice, aceste ultime proprietati fiind superioare multor altor uleiuri.
» Uleiul de fenicul exercita efecte spasmo-litice si sporeste diureza.
» Uleiul de coriandru si chimion exercita proprietati spasmolitice, stomahice (aperitive) si carminative.
» Uleiul de pin este un bun antiseptic al cailor respiratorii si urinare, avind de asemenea si proprietati diuretice.
» Uleiul de ienupar este si el diuretic, favori-zind in mod preponderent eliminarea azotului si a clorului pe calc renala. Acelasi
ulei este si hipotensor. Vorbind insa despre virtutile medicinale ale aromelor diverselor plante, nu trebuie nicidecum sa le neglijam pe cele condimentare. Daca prin termenul de condimente desemnam, in mod obisnuit, substantele picante de origine minerala, vegetala si animala sau de sinteza, care, adaugate unor produse alimentare, le coniera acestora un gust si o aroma mai placute, prin acela de mirodenii desemnam produsele unor plante exotice, de asemenea folosite pentru a imprima minca-rurilor un gust mai picant sau o aroma mai deosebita.
Medicina imparte grupul mare si eterogen al condimentelor in 5 mari categorii principale: condimentele saline, reprezentate in speta prin sare; condimentele acide, reprezentate la rindul lor in special de otet si de sucul de lamiie, adica de acidul citric; urmeaza condimentele asa-numite aliacee, reprezentate de ceapa, usturoi, praz precum si de alte produse asemanatoare; apoi condimentele picante de genul mustarului, al boielei de ardei; si, in sfirsit categoria ampla a condimentelor asa-zise aromate in care intra de fapt numai mirodeniile.
In aceasta categorie se grupeaza o larga paleta de plante indigene si exotice ca: cimbrul, mararul, tarhonul, leu-steanul, chimenul, coriandrul, anasonul si icnibaharul; apoi caperele, nilia, dafinul, scortisoara, cuisoarele si inca multe altele. Doar piperul, tot produs exotic, intra in categoria condimentelor picante, si nu in aceea a aromelor.
Incercind sa ne imaginam ce ar reprezenta bucataria si mesele noastre in lipsa condimentelor si mirodeniilor, realizam perfect de bine, ce reprezinta aceeasi bucatarie si aceleasi mese impreuna cu ele. Pentru ca, trebuie sa o recunoastem deschis, majoritatea produselor alimentare uzuale ca: fainoasele, lactatele, produsele carnate, grasimile, precum si salatele sint, mai mult sau mai putin fade. Ei bine. unul din scopurile bucatariei si din motitiile majore ale gastronomiei, este acela de a le face sapide, adica gustoase si apetisante. Pentruca prin procedeul fierberii produsele alimentare devin mai digestibile, nu insa si mai gustoase, bucataria foloseste o multitudine de alte procedee, (pra-jire, frigere, rumenire, imbibare in diverse sosuri etc), dar in special apeleaza la condimente, pentru a iesi din acest impas.
Un intreg aparat morfofiziologic intra in functie odata cu masa, semnalind senzatiile cele mai riate. Limba, de exemplu, ne semnala, gratie papilelor sale gustative, senzatiile cardinale de dulce-acru, sarat-amar, in timp ce aparatul olfactiv nazal, interpreta si prelucra aromele. Ansamblul gurii, la rindul sau, percepe senzatiile termice si tactile (cald, rece, ferm, moale, onctuos, crocant, elastic, granu-los etc.) precum si actiupea calmanta, ca sa zicem asa, sau dimpotri iritanta, exercitata de alimente asupra mucoasei bucale, in continuare, ne vom concentra asupra efectelor lor negative, caci, din nefericire, exista si acestea. Efectele negative ale condimentelor si mirodeniilor pot fi grupate in doua mari categorii: prima tine de faptul ca pe calea condimentelor, alimentele devin mai gustoase si mai apetisante, ceea ce implicit, duce la consumul lor in exces, si deci la obezitate. Asta in majoritatea cazurilor. A doua categorie tine de faptul ca aproape fiecare condiment in parte, daca este luat in exces si mai mult timp poate declansa anumite efecte iritante, congestive sau de alt gen asupra mucoaselor, ceea ce, in final se concretizeaza intr-o anume suferinta.
Retferindu-ne la prima eventualitate, vom preciza ca omul maninca in mod excesiv, in mai multe situatii si anume: in contul unei stari de foame exagerata, intretinuta si de prirea indelungata a organismului de alimente; in contul unui act de vointa sau voli-tional, cind, cel in cauza voieste a demonstra ca poate minca mult; in contul unor proaste deprinderi si, in sfirsit, in contul unei stari de foame patologica. O asemenea stare este, de exemplu, aceea cunoscuta in medicina sub denumirea de hiperorexie sau de bulimie (acest ultim termen provenind de la cuvintele grecesti bous, insemnind bou si limos, foame). Vederea, mirosul sau gustul mincani favorite declanseaza o secretie abundenta de saliVa si de suc gastric, fenomene ce exarcerbeaza apetitul. Desi experienta anterioara este de cea mai mare importanta in determinarea apetitului, totusi, rolul hotaritor in determinarea preferintelor alimentare, revine factorilor genetici. Aceasta este ratiunea pentru care leit, de exemplu, nu maninca rosii, ciinii nu maninca la rindul lor dulciuri, iar maimutele carne.
Trecind la efectele negative ale condimentelor si mirodeniilor, vom preciza faptul ca aceste efecte sint direct proportionale cu starea de sanatate sau de boala a tubului digestiv, a glandelor sale anexe, ca si a aparatului excre-tor reno-uretero-cal.
Aceste efecte mai sint dependente de toleranta individuala, de cantitatea ca si de durata administrarii lor. Se stie, in acest sens, ca ceapa, usturoiul si otetul, pot produce,, cind sint consumate fie in exces, un timp mai indelungat, in cazul unor mucoase mai sensibile, iritarea si inflamarea acestora. Actiuni asemanatoare exercita si hreanul, bo-iaua ca si mustarul etc. Numeroase gastrite, duodenite, ulcere gastroduodenale, nu sint-straine de actiunea declansanta sau numai fa-vorizanta a diverselor condimente.' Se stie, de asemenea, ca incidenta net mai ridicata a cancerului de tub digestiv, si in special de stomac, nu este straina de modalitatea prepararii carnii in general si a aceleia de peste in particular, ca si modalitatile condimentarii lor, situatie mai frecvent intilnita in Japonia, dar si in alte tari.
Numai in 1977, de esemplu, s-au semnalat in presa medicala mondiala peste 700 de articole tratind corelatiile posibile dintre qancer si alimentatie. Directorul Institutului National de Cancer din SUA, si anume dr. Gio Gofi, a declarat recent in Science Digest urmatoarele in legatura cu aceasta problema: Imediat dupa fumat, factorul cel mai adine implicat in aparitia cancerului este alimentatia.
O nutritie improprie, nerationala, hiper-condimentata, este pusa in legatura directa cu aparitia a 40 /a dintre toate cancerele barbatilor si a 60 ',> dintre toate acelea ale femeilor". Iata, asadar, ca se impune masura si moderatie si in acest domeniu. Condimentele si mirodeniile reprezinta, intr-ader, foarte mult in alimentatia umana dar, in ipostaza ca anumite limite sint in mod constant depasite, limite foarte riabile de la individ la individ si de la starea fiziologica in care se afla acesta, efectele negative de tot felul nu intirzie prin a-si face aparitia. Iata deci ca ceea ce preciza Homer in legatura cu anumite ^cte omenesti, afirmind ca in toate lucrurile masura e buna, este labil si pentru condimexite si mirodenii..in continuare, vom semnala cite realizari importante infaptuite in tara noastra si anume in cadrul trustului Piafar", in domeniul lorificarii aromelor in scopuri condimen-tare". Astfel in cadrul mentionat s-au scos trei categorii de condimente si anume:
» Condimente al caror suport este reprezentat de diverse plante care pot fi folosite si ca atare;
» Condimente realizate din amestecuri de plante si de diverse preparate si care sint destinate uzului casnic;
» Condimente de asemenea realizate din amestecuri de plante si diverse alte produse, destinate de data aceasta industriei alimentare.In prima categorie intra tarhonul I Artemisia dracunculus), cimbrul (Thymus vulgaris), cimbrul de gradina (Satureja hortensis), maghiranul (Majorana hortensis), rosmarinul (Ros-marinus officinalis), sovirvul (Origanum vulgare) menta /Mentha piperita), busuiocul (Ocimum basilicum), sal via (Salvia officinalis), fenicul (Foeniculum vulgare), anasonul (Pim-pinella anisum), coriandrul (Coriandrum sa-tivum), ienuparul (Juniperus communis) si chimenul (Carum carvi). in categoria a Ii-a intra pasta de mustar Aroma" (in cele trei riante in care este preparata si anume obisnuit, extra-dulce si extra-iute), pudra de mustar, condisarmul, condi-sosul, condiplantul si picantul. Pasta de mustar Aroma" reprezinta un amestec de plante aromatice indigene, fructe de coriandru, iarba de cimbru, fructe de ienupar, iarba de maghiran, fructe de chimion si boia de ardei. Aceasta pasta este inabil mai gustoasa, mai putin iritanta asupra mucoasei gastrice, cu alte cuvinte mai medicinala decit pasta clasica de mustar.
La rindul ei pudra de mustar preparata de trustul Plafar" reprezinta un amestec de plante medicinale si aromatice in stare pulverizata (seminte de mustar, fructe de coriandru si flori de cimbru) la care se adauga hrean, boia de ardei si faina de griu, plus ulei comestibil, apa si zahar. Condisarmul, condisosul si condiplantul reprezinta amestecuri de plante aromatice cu care se condimenteaza sarmalele si sosurile fripturilor. in compozitia lor intra in proportii riabile fructe de coriandru, cimbru de gradina, maghiran, busuioc, marar, fructe de ienupar, fructe de chimion, seminte de mustar, boia iute sau dulce de ardei si sare. Picantilul reprezinta un produs aromatizant pentru cirnati. in cea de a III-a categorie de produse aromate elaborate de trustul Plafar", in scopuri con-dimentare, intra condimixul si .supermixul. Primul serveste pentru condimentarea mezelurilor si a altor sortimente pe baza de carne realizate in industrie, in timp ce secundul reprezentind un produs condimentator constind din fixarea unor uleiuri volatile si extracte de condimente pe un suport solid, este apreciat ca o aderata revolutie in modalitatea de condimentare a produselor alimentare din carne si peste.
Dupa cum vedem, plantele aromatice se dovedesc de mare folos atit in domeniul medianei si cu atit mai mult in acela al alimentatiei. Cum am precizat inca din modulul anterior ca vom finaliza fiecare posibilitate care tine de arsenalul terapeutic st al medicinii naturiste, printr-o serie de indicatii practice,Ağ vom face acest lucru si-cu referire desigur si la plantele aromatice condimentare ca si la uleiurile volatile. Si cum in tara noastra exista un sortiment riat de asemenea plante, bucurin-du-se de o intensa folosire in bucataria traditionala, sa efectuam un scurt tur de orizont in acest domeniu.
Tarhonul se plaseaza din acest punct de vedere la limita, de altfel foarte laxa dintre condiment si medicament. Se foloseste fie sub forma de frunze verzi, fie uscate, fie sub aceea de maceratie in ulei Aceasta planta este folosita sub forma modalitatilor specificate mai sus la condimentarea preparatelor reci din vinat, din pui sau din peste; apoi a sosurilor pentru peste, a preparatelor pe baza de oua, ca si a salatelor de cruditati, ciorbelor etc.
CimbruL.de gradina, dimpreuna cu alte plante din familia labiatelor ca cimbrul de cimp, maghiranul, sovirvul, rosmarmul, busuiocul, menta si salvia sint apreciate atit pentru virtutile lor condimentare, cit si pentru acelea terapeutice, acestea din urma constind din efecte stimulative exercitate asupra digestiei, din efecte ce tin de intensificarea secretiilor gastrice, si din efecte carminative (adica de eliminare a gazelor intestinale si implicit de prevenire a senzatiilor penibile de balonare). Cimbrul de gradina si-a gasit o larga utilizare pentru aromatizarea preparatelor de ciuperci, a preparatelor pe baza de fasole si mazare, ca si a acelora pe baza de castraveti. Cimbrul de cimp este folosit la rindul sau pentru condimentarea preparatelor de gratar si in special a fripturilor si mititeilor, a rasolului, a tocanelor ca si a tocaturilor pentru sarmale.
Maghiranul s-a dovedit un excelent condiment pentru sosurile preparatelor pe baza de pasare si de vinat, pentru ciorbele pe baza de rosii sau de carne de porc, pentru pateuri, ca si pentru salata orientala. Sovirvul, planta aromatica provenind din flora noastra spontana, si-a gasit o constanta utilizare pentru aromatizarea diverselor salate ca si a diverselor pateuri.
Rosmarinul facind parte din aceeasi familie a labiatelor, se bucura de evidente aprecieri in special in bucataria traditionala a regiunilor din sud-vestul tarii, fiind folosit in condimen-tarea marinatelor ca si a fripturilor de pasare sau mai ales de miel.
Menta este si ea folosita in aceleasi scopuri, in diversele preparate din carne, a omletelor, ca si a acelora pe baza de cartofi noi. Busuiocul si-a gasit la rindul sau o larga utilizare in bucataria noastra traditionala, mai ales in condimentarea diverselor sosuri si salate, a marinatelor, ca si a preparatelor pe baza de peste.
Salvia este apreciata in aceeasi bucatarie, pentru gustul bun pe care il imprima ruladelor de carne, a preparatelor pe baza de vinat sau de gisca, a marinatelor ca si preparatelor pe baza de fasole sau mazare. Anasonul, chimenul sifeniculul reprezinta plante aromatice condimentare dintr-o alta familie, si anume aceea a umbelliferelor, iar fructul lor este folosit pentru condimentarea preparatelor de patiserie, a verzei murate, ca si a diverselor supe (mai folosit in acest scop fiind chimenul Y
Trecind in continuare la uleiurile volatile aromatice, folosite in scopuri medicinale, vom preciza ca acestea se obtin prin macerarea plantelor in cauza in ulei comestibil, timp de 4'5 saptamini.
Dar, pentru ca prepararea lor nu este intotdeauna chiar atit de simpla, este preferabil sa le folosim sub forma lor standardizata si comercializata, si sub forma sub care ureaza in Farmacopeea Romana. Si in acest domeniu al aromoterapiei este bine sa consultam in prealabil medicul. Pentru a cunoaste posibilitatile care ne stau la dispozitie in acest domeniu, vom face in continuare un scurt tur de orizont in acest domeniu zabovind asupra uleiurilor medicinale volatile mai folosite in practica curenta.
Uleiul de brad, de pin si de molid (comercializate sub forma standardizata de Aetheroleum Abieti, Aetheroleum Pinfei Aetheroleum Piceae) sint folosite ca inhalarne, datorita proprietatilor lor antiinflamatorii si antiseptice, in tratamentul inflamatiilor cailor respiratorii. Aceleasi uleiuri mai pot fi folosite si ca aro-matizante pentru bai sau ca deodorizante pentru incaperi.
Uleiul de ienupar /Aetheroleum Juniperi) este si el folosit in aceleasi inflamatii ale cailor respiratorii, contribuind la fluidificarea secretiilor bronsice, de unde folosirea sa mai ales in tratamentul bronsitelor.
Acelasi ulei s-a mai dovedit eficace si in tratamentul afectiunilor reumatismale, folosit ca aromatizant al bailor, ce se fac in acest scop. Uleiul^ de lentica lAetheroleum Landu-lae) este un excelent antiseptic, diminuind flora microbiana din rani, mai poate fi administrat si sub forma de bai calde, facute cu 1/2 ora sau cu o ora inainte de culcare, cind exercita efecte sedative pentru sistemul nervos si calmeaza durerile migrenoase. Uleiul de menta (Aetheroleum Menthae) este folosit ca dezodorizant al incaperilor, ca dezo-dorizant al gurii, corijind mirosul si gustul neplacut, cind este folosit ca apa de gura, ce se obtine din dizolrea a cite picaturi din acest ulei, intr-un pahar cu apa, cu care ne vom clati'in continuare cavitatea bucala. Tot uleiul de menta mai este folosit si ca inhalam in tratamentul laringitelor si a traheitelor. Amestecul a 5 ml ulei de menta dizolt in prealabil in 95 ml alcool, s-a dovedit eficace in tratamentul durerilor reumatice sau al mincarimilor urticariene, folosit sub forma de frectii locale. Inhalatia de ulei de menta se prepara prin dizolrea a cite picaturi din acest ulei, intr-un s cu apa fierbinte; porii degajau de aceasta solutie fiind adinc inhalati, pentru a patrunde in^aringe si in caile aeriene superioare.
Aceste uleiuri mai pot fi folosite si in diverse combinatii, ceea ce le potenteaza efectele, in final, transcriem doua asemenea combinatii, extrase din lucrarea tele medicinale si aromatice de la A la Z", de Ovidiu Bojor si de Mircea Alexan. Astfel, in tratamentul durerilor de cap, al durerilor migrenoase ca ' si al guturaiului poate fi folosita urmatoarea reteta:
Ulei de menta 10 g
Ulei de fenicul . 5 g
Ulei de pin .. 5 g
Ulei de brad 10 g
Glicerina . 20 g
Spirt eterat .. 50 g.
Acest amestec se administreaza sub forma ungerii fruntii si a amplelor, de 2- 3 ori pe zi, dupa prealabila ungere a locurilor in cauza cu selina sau lanolina, pentru a preveni pe aceasta cale descuamarea pielii. Pe de alta parte, in tratamentul bronsitelor ca si a starilor gripale, s-a dovedit eficienta combinatia de mai jos:
Ulei de pin .. 1 g
Ulei de fenicul . 1 g
Ulei de menta . 2 g
Ulei de salvie . 1 g
Ulei de eucalipt .. 2 g
Ulei de cimbru. 1 g
Alcool etilic 100 g.
Se vor dizol 25 de picaturi din acest amestec, in putina apa calduta, indulcita, care fi inghitita de 3 ori pe zi incheiem acest modul citind tot pe autorii mentionati, care precizeaza in lucrarea lor ca uleiurile volatile sau esentiale, cum se mai numesc, pot inlocui o gama larga de antibiotice, inlaturind consecintele negative ale acestora, in special in tratamentele de lunga durata. Este suficient sa mentionam ca Proba Aspra a timpului in aromoterapie are la baza cite i zeci de mii de ani, fata de cele cite decenii ale antibioticelor
