In celebra drama wagneriana, Parsifal, si anume in actul al III-lea al acesteia, exista o scena plina de semnificatii, in care dem cum Am-fortas, preotul-rege din Graal, geme de dureri in urma loviturii de lance pricinuita din partea cavalerului Klingsor. Pina aici totul pare logic si de inteles- Ilogicul si misterul ne acapareaza gindirea in momentul cind il dem aparind pe Parsifal care, atingind cu propria-i lance rana adinca a lui Amfortas, exclama sententios: Rana pricinuita de lance va fi vindecata tot de catre lance". in aceasta aparent paradoxala afirmatie se afla tezaurizat principiul fundamental care sta la baza homeopatici, principiu care suna astfel: Sitnilia similibus cur amur", si care se opune unui alt principiu Contraria contrariis curandum est" principii care, in esenta, fundamenteaza medicina obisnuita sau medicina alopata.
Si fiindca am ajuns la acesti termeni, sa incercam a-i explica dintru inceput, folosindu-ne in acest sens de Dictionarul Medical in cele 2 volume, aparut in 1970, in cadrul Editurii Medicale, Bucuresti. Alopatia, dupa cum se precizeaza in acest dictionar, termen pronind de la cuvintele grecesti allos, insemnind altul si pathos, boala, desemneaza metoda rationala si stiintifica de terapeutica medicamentoasa, care foloseste doze acti farma-codinamice, combatind cauza, modificarile patogenice si simptomele bolilor, in vreme ce homeopatia, termen pronind de la cuvintele grecesti homios, insemnind egal, asemanator si pathos, insemnind boala, desemneaza doctrina terapeutica inaugurata de Hahnemann, la sfirsitul secolului al XVIII-lea, bazata pe principiul sirnila similibus curan-tur", in virtutea caruia o boala se trateaza cu remedii care produc, la omul sanatos, simptome asemanatoare.
Aceste remedii se dau in dilutii foarte mari, si au la baza in special extracte de te de unde plasarea homeopatici in cadrul metodelor terapeutice naturiste, in continuare, putina istorie. In 1790, medicul german S a m u e 1 F r i e-drich Christian Hahnemann (1755'1843), care a lucrat mult timp la Sibiu, unde a functionat in calitate de medic personal si bibliotecar al baronului S. Brukenthal, pe cind se concentra, in derea traducerii, asupra unui articol despre chinina, a fost pur si simplu intrigat de anume incoerente ce se faceau de catre autorul articolului in cauza, asupra proprietatilor farmacologice ale acestui drog de baza al medicinei acelor timpuri. Straduindu-se sa clarifice aceste incoerente, si meditind asupra acestui fapt, Hahnemann are la un moment dat o intuitie geniala, pe care o formuleaza astfel: Pentru a cunoaste efectele exacte exercitate de o substanta asupra bolnavului, este necesar sa am un punct de atie valabil, atie care nu poate fi furnizata decit de subiectul sanatos." Si, pentru a se convinge de adevarat si pe viu de ridicitatea acestei intuitii, Hahnemann ingereaza o doza ridicata de chinina si constata, stupefiat, c3 aceasta substanta cunoscuta tuturor pentru proprietatile sale de a vindeca febra intermitenta si malaria, dimpotriva, i-o produce.
Citiva prieteni, care la sugestia sus-numitului au repetat pe propriul lor organism experienta de mai sus, au constatat rezultate absolut similare cu acela obtinut de Hahne-mann. Aceste fapte de observatie l-au determinat pe originalul cercetator sa conchida ca chinina care vindeca febra, produce la subiectul sanatos aparente de febra". Originalul experiment, inceput cu chinina, a fost continuat cu mercurul, beladona, digitala, ipeca ca si inca cu alte droguri mai mult sau mai putin capitale pentru acele vremuri, in total 61.
Ulterior, aprofundind aceste fapte de observatie, si facind noi experimente pe tema lor, ajunge in final la o alta concluzie, care devine principiul de baza al noii metode terapeutice ' principiul similitudinii ' si pe care autorul il formuleaza astfel: Pentru a vindeca o boala anume, trebuie sa facem ca bolnavul in cauza sa ia un medicament care, administrat subiectului sanatos, ii produce respectiva boala". in cele din urma S. F. Ch. Hahnemann isi sintetizeaza toate observatiile si toate concluziile de rigoare in lucrarea Versuch uber neues Prinzip zur Auffindung der Heilkrafte, der Arzneisubstanzen" (Cercetare despre un nou principiu pentru descoperirea efectelor vindecatoare ale substantelor medicamentoase), in care isi expune ideile de baza ale homeopatiei, lucrare pe care o publica in 1797, intr-o editura din Berlin.
Definitia pe care am dat-o homeopatiei la inceputul acestui modul, si, pe care am extras-o dupa cum am precizat, din Dictionarul Me-
dical, si care ne-a permis de a contempla un sector bine determinat din gindirea si din practica a ceea ce tine de lupta impotriva bolilor si apararea acestui bun de o inestimabila valoare care este sanatatea, nu permite totusi, nici pe departe, a privi in adincime acest sector. Si pentru ca posibilitatea privirii in adincime" reprezinta din anumite puncte de dere si tocmai in cazul homeopatiei punctul ei vulnerabil, deci asa-zisul calcii al lui Ahile", propriu acestui mestesug terapeutic, care tine homeopatia in anticamera medicinei oficiale, a medicinei stiintifice deci, sa dem, pe ce alte cai, ne putem convinge de virtutile benefice, daca cumva acestea exista.
Caci, din capul locului va trebui sa admitem, ca aceste virtuti exista, din moment ce homeopatia are in spate deja aproape doua secole de practica, din momentul aparitiei sale, timp in care ea a supravietuit si a actionat, in ciuda scepticismului si a tuturor adrsitatilor cu care a fost in general privita. Si nu numai ca a supravietuit si a actionat, dar cercetatorul avizat poate sa-i desluseasca chiar un curs continuu, ascendent, concretizat in cresterea numarului adeptilor, a publicatiilor de specialitate ca si a manifestarilor stiintifice tot de specialitate, in care se dezbate in exclusivitate problematica complexa a acestei ramuri terapeutice.
Stilpii de rezistenta ai edificiului homeote-rapic se concretizeaza din punct de dere conceptual in trei mari principii fundamentale: Principiul similitudinii (Similia simi-libus curantur"), principiul dilutiei remediilor si al dozelor infinitezimale ca si principiul individualizarii in terapie. Acest edificiu astfel fundamentat ne sugereaza la prima dere o anume silitate, o anume robustete chiar Ce contribuie atunci la faptul ca, pentru majoritatea medicilor, si cu atit mai mult pentru majoritatea bolnavilor, acest edificiu apare ca un simplu castel de nisip? insasi situatia ca incontesilele si palpabilele succese ale homeopatiei nu pot fi dodite si, cu atit mai mult, reproduse experimental. Totusi, in ciuda evidentei faptelor, am oare dreptul de a respinge aceasta ramura terapeutica, ce a infruntat Proba Aspra a Timpului, pe parcursul a aproape doua secole, chiar daca pe moment nu am explicatia ei? Am, de asemenea, dreptul, de a spune ca dozele infinitezimale dintr-un produs oarecare, nu pot exercita vreun efect benefic sau malefic, demn de luat in seama, contrazicind in felul acesta unui dintre principiile de baza ale homeopatiei, cind bolile alergice care dau atita bataie de cap medicinei alopatice, apar si dispar din organism in contul prezentei sau absentei unor cantitati infinitezimale din dirse produse?
De ce sa nu admitem, in definitiv, ca anumite realitati patologice pot fi influentate de anume medicamente administrate in dilutii enorme, incredibile, cind anumite realitati biologice ' organele de simt, de exemplu, ' pot fi influentate chiar in asemenea conditii? Caci, este demonstrat astazi, pe cale experimentala, ca papilele gustati ale limbii pot percepe stricnina intr-o dilutie de 1/1 milion, iar iodul intr-o dilutie de 1/250 000. Exact asa cum am precizat in cazul acupunc-turii, din miile de exemple ce pot fi date pe tema ecoului de care se bucura homeopatia in lumea medicala contemporana, in special pe acele arii de pe mapamond deosebit de circumspecte fata de tot ce nu tine de asa-zisa medicina oficiala, ne vom opri in continuare doar asupra unui unic exemplu, extras din proiectia homeopatiei in domeniul reumatologiei.Intr-un articol aparut in Lancet, (1983, 1, p. 97'98)' Controlled trial of homeopathic treatment of osteoarthritis', M. S h i p 1 e y si colaboratorii publica rezultatele unei terapii homeopatice controlate, bazata pe un preparat, Rhustoxicodendron. Originea acestuia consta dintr-o otrava extrasa din stejar, utilizata frecnt de medicii homeopati englezi. Cei 36 subiecti inclusi in studiu, avind o artroza a genunchiului sau a soldului, au fost impartiti in doua grupe: una supusa tratamentului reumatologie obisnuit, alta, terapiei homeopatice, toti pacientii primind in dublu orb si incrucisat, un placebo, adica un medicament anodin oarecare, si tratament prin fenoprofen, de 3 ori 600 mg pe zi, timp de doua saptamini.
La sfirsitul fiecarei perioade terapeutice, bolnavii au fost revazuti de propriul lor medic ' reumatolog sau homeopat in acest studiu, nu s-au relevat diferente intre rezultatele tratamentului homeopatic si cel de tip placebo, amindoua fiind inferioare tratamentului cu fenoprofen (eficacitate apreciata in raport cu durerea spontana sau la miscare). Fenoprofenul a declansat insa si discrete tulburari digesti. Homeopatia a avut intotdeauna si fireste are si in prezent admiratori fanatici ca si detractori tot atit de fanatici, atit-in domeniul'medicilor, cit si al publicului Iar?. intre aceste extreme se plaseaza marea masa a acelora care doresc sa stie de partea cui este adevarul Pentru acestia, precizam faptul ca un simplu rur de orizont in acest domeniu, la nil etar, demonstreaza faptul ca terapia homeopatica practicata de initiati, de pe pozitiile stiintei in cauza, ale onestitatii profesionale si ale deontologiei medicale reprezinta un auxiliar util in lupta impotriva bolilor si in apararea sanatatii. Homeopatia merita a pr.mi viza de intrare in cetate ' in cetatea stiintelor medicale ' viza primita de practicile medi-cinei traditionale si in special de acupunctura ca si de alt gen de practici cu caracter'tra-ditional. Ne raliem din acest punct de dere intru totul atitudinii propuse pe aceasta linie, ca: Homeopatia nu trebuie combatuta, ci studiata".
Medicina, asadar, trebuie sa priasca nu numai in viitor, ci si in trecut, ea trebuie sa tina cont nu numai de inovatie, ci si de traditie: ea trebuie sa valorifice nu numai promisiunile viitorului, ci si experienta trecutului. Ori din ce unghi am vrea sa abordam medicina in general, ne dam seama deindata, ca am de-a face cu o profesie, cu un mestesug, care nu este la fel cu celelalte profesii si mestesuguri. Aceasta, in primul rind, pentru ca ea manipuleaza cel mat pretios minereu existent pe Terra ' viata umana' ca si conditia sine qua non pentru ca aceasta sa dainuie ' sanatatea. In al doilea rind, pentru ca aceeasi profesie manipuleaza in plus cel mai complex aparat care a existat vreodata pe Terra, aparat concretizat in organismul uman, si in special in sistemul sau nervos. Putem fi absolut siguri, din acest punct de dere, ca tot ansamblul complex electronic compus din numeroase computere, precum si din alte numeroase agregate, aparate si dispoziti, care au alcatuit acel imens creier tehnic de la Houston, care a asigurat aselenizarea, este cu mult inferior sub raportul perfectiunii si al functionalitatii unui singur creier uman. Si, in sfirsit, in al treilea rind, medicina nu este o profesie ca toate profesiile, dupa cum foarte bine a precizat tovarasul Nicolae Ceau-sescu, si aceasta pentru ca ea prin definitie solicita in mod permanent apelul la constiinta si la umanism.
Pentru toate aceste considerente, in acest perimetru limitat de activitate umana, este nevoie de prezenta unor coordonate cu caracter peren, care sa asigure acestei profesii prestanta, eficienta si, implicit, priza la conditia umana. Iata ratiunile pentru care acest nobil mestesug necesita un permanent apel nu numai la constiinta, ci si la intelepciune, respectiv la aceasta capacitate superioara de intelegere si judecata a lucrurilor, respectiv a acestei cumpatari, prudente si moderatiuni, conditionata de experienta. Iata ratiunile pentru care medicina nu trebuie sa fie rigida si unilaterala, vanitoasa si neincrezatoare, in tot ce nu se incadreaza inca in canoanele experientei stiintifice si ale pozitivismului. Iata, in sfirsit, ratiunile, pentru care un medic nu trebuie sa fie un simplu tehnician. Cine ar putea fi medic ' se intreba cu justificata nedumerire marele medic al Evului Mediu, Philippus Aureolus Theo-phrastus Bombstus von H o-h e n h e i m, cunoscut mai ales sub numele latinizat de Paracelsus ' fara a fi filozof, astronom sau alchimist? Nimeni. El trebuie sa fie inttodus in toate aceste trei domenii, pentru ca ele contin adevarul medicinei". Cine ar putea fi, intr-adevar medic, precizam noi imitindu-l pe Paracelsus, fara a-si pastra disponibilitatile intelepciunii si ale deschiderii largi spre orice practica care poate fi pusa in slujba sanatatii, fie ca ea provine din experienta medicinei naturiste, fie din cea a practicilor traditionale?
In celebra scriere antica Septuaginta", se relateaza urmatoarea postire: Civitas parva, et pauci in ea viri; nit contra eam rex magnus, et vallavit eam; extruxitque munitiones per gyrum, et perfecta est obsidio. Inntusque est in ea vir pauper et sapiens, et liberavit urbem per sapientiam suam", ceea ce tradus inseamna: A fost odata o cetate mica, si oamenii din ea erau putini, si impotriva ei s-a pornit un imparat, puternic, si a impresurat-o si a ridicat in jurul ei intariri uriase. in ea se afla un om sarac, dar intelept, si el a mintuit cetatea cu intelepciunea lui! Dar nimeni nu mai pomeneste pe acel om sarac".
Ei bine, acel om sarac este din anumite puncte de dere si experienta multimilenara a colectivitatilor umane pe linie de ingrijire a sanatatii, respectiv toate aceste metode traditionale si naturiste de terapie, care au influentat Proba Aspra a Timpului.
Pe de alta parte, imparatul puternic din postea Septuagintei, pe care am relatat-o succint mai sus, poate fi identificat cu cromajele stralucitoare ale aparaturii ultratehnicizate, imparat orgolios, fascinat de propriile sale straluciri. Si in cazul homeopatiei, ca si in acel al acu-puncturii, semnalam faptul ca exista specialisti in multe orase ale tarii. Acestia au fost instruiti in mod oficial in cadrul unor cursuri periodice de specializare si perfectionare organizate de catre Ministerul Sanatatii. Mai mult, exista chiar si farmacii care prepara produse homeopatice. Ca si in cazul acupunc-turii, un tratament homeopatic este bine sa fie efectuat numai dupa ce tratamentele clasice s-au dodit ineficiente. in toate cazurile, acest tratament trebuie sa fie precedat de un control de specialitate si urmarit de pe aceste pozitii.
