Fitoterapia, adica tamaduirea bolilor pe calea plantelor medicinale reprezinta, indiscuil, metoda cea mai veche de vindecare a bolilor, de care s-a folosit omul, in cursul istoriei sale multimilenare. Asa dupa cum am precizat inca din primul modul al acestei carp, la aceasta metoda s-a ajuns ca urmare a acuti-zarii spiritului de observatie, acutizare generata de dorinta de a trai si de a supravietui asaltului continuu al bolilor. Adeptii medicinei naturiste, si in cazul de fata ai fitoterapiei, au fost intotdeauna numerosi, si asta chiar in stralucitoarea perioada a medicamentelor de sinteza. Asadar, chiar in zilele noastre, si dupa unii, acum, mai mult ca ori-cind, numarul celor care prefera pachetele aromatice cu plante uscate, in locul flacoanelor si al ambalajelor de tot felul, care mai de care mai sofisticate, continind medicamente sintetice, este foarte mare, cu atit mai mult cu cit medi-catia fitoterapica nu se mai reduce in zilele noastre doar la ceaiuri si maceratii, ci cuprinde o gama mult mai larga de produse farmaceutice, dintre care mentionam glicozizii, alca-loizii, tincturile, extractele ca si esentele de tot felul.
Atractia irezistibila a medicinei naturiste, si in cazul de fata al fitoterapiei, tine de numerosi factori dintre care cel mai important pare a fi acela ca medicina naturista in general si fitoterapia in particular se adreseaza mai direct inimii si simturilor umane. Un fitoterapeut contemporan francez, si anume Maurice Messegue, a scris de curind un autentic best-seller, in care isi dezvaluie toata bogata sa experienta pe aceasta linie, intitulat Des hommes et des plantes", respectiv Oameni si plante". in aceasta sectiune este descrisa contributia sa pozitiva la vindecarea unor bolnavi celebri pe calea fitoterapiei, printre care ureaza amiralul Francois Darlan, fostul presedinte al Frantei Edouard Heriot, celebrii oameni politici ca Robert Schumann, Winston Churchil, Konrad Adenauer, apoi multe alte personalitati ca regele Faruk, pictorul Utrillo, ca si inca multi altii. Bineinteles, ca toti acestia au folosit anterior intilnirii cu fitoterapeutul mentionat, valoroase medicamente de sinteza, pentru ameliorarea suferintelor lor, dar, cu toate acestea, acest fapt n-a putut estompa irezistibila fascinatie a terapeuticii naturiste in general si a aceleia fitoterapeutice in particular, terapeutici care, pentru motivele mentionate, continua si azi sa atraga si sa stirneasca interesul.
Precizam in acest sens ca personalitatile enumerate sufereau de boli variate, dintre care unele s-au vindecat in urma tratamentelor fitoterapeutice iar altele s-au ameliorat noil. Winston Churchil, de exemplu, a semnalat o remarcabila ameliorare a astmului de care suferea, in vreme ce Konrad Adenauer a semnalat ameliorari similare in ceea ce priveste suferintele sale reumatice. La rindul sau, pictorul Utrillo, sustine ca gratie plantelor recomandate de fitoterapeutul francez, a scapat de chinuitoarele sale insomnii. Majoritatea cercetatorilor considera ca aceasta noua renastere pe care o inregistreaza fitoterapia pe toate meridianele lumii si in aceasta a doua jumatate a secolului in curs, se dato-reste asa-numitei boli medicamentoase, respectiv acestei fete ascunse a terapiei cu medicamente de sinteza, motiv pentru care, vrem sa deschidem in continuare o paranteza mai larga, pe marginea bolii de care am rbit mai sus si care se constituie intr-un corolar indispensabil al polipragmaziei si al auto-medicatiei, situatie creata de fascinatia medicamentului de sinteza.
Deschidem aceasta pa1 ranteza tocmai pentru a sublinia faptul, ca, exact dupa cum precizeaza acest mare fito-terapeut contemporan de care am mai pomenit, Maurice Messegue, Les plantes peuvent guerir, mais elles ne peuvent pas tuer", respectiv tele pot vindeca, dar nu pot ucide. Cind C e 1 s u s a exclamat, in urma cu aproape doua milenii: Quando difficile est curare morbos hominus!", respectiv Cit este de greu sa vindeci bolile oamenilor!", s-a referit desigur, la o situatie cit se poate de precisa, caracterizind vremurile sale cind era foarte dificil de a pune un diagnostic corect, iar in ipoteza diagnosticului corect era tot atit de dificil sa vindeci o boala, din moment ce terapeutica acelor timpuri era atit de saraca. Facem precizarea ca enciclopedistul roman Aulus Cornelius Celsus, a redactat, pare-se prin anii 30'35 e.n. o enciclopedie tehnico-stiintifica, din care nu s-a pastrat decit lumul intitulat Despre medicina", reprezentind un magistral compendiu al medicinei antice, in care se rbeste printre altele si despre particulara reactie a bolnavilor fata de medicamente.
Din nefericire insa, afirmatia lui Celsus este valabila si in zilele noastre, desi mijloacele de diagnostic si de terapie de care dispunem azi se afla la mii de leghe de acelea pe care le semnaleaza celebrul enciclopedist roman. Aceasta pe de o parte, pentru ca fiecare bolnav imprima ' dupa cum s-a constatat ' particularitati proprii reactivitatii sale fata de boala pe care a contractat-o si, pe de alta, pentru ca acelasi bolnav, dispune de reactivitati proprii si fata de medicamentul care i s-a prescris. Nu intimplator, CI a" ude Bernard, celebrul medic, fiziolog si filozof francez din secolul trecut, avea sa declare apropo de aceasta realitate, ca boala nu-i nimic, terenul este totul." Indiferent insa de raptul ca un medic de pe vremea lui Celsus dispunea doar de o duzina de medicamente, iar unul contemporan dispune de sute de asemenea duzini, exista totusi un fir calauzitor, in ceea ce priveste viziunea terapeutica, in legatura cu. manipularea acestor medicamente, fir concretizat in preceptul antic Primum non nocere", ceea ce, tradus liber, insemneaza mai imii sa ai grija sa nu vatami, sa nu prejudiciezi, asadar, sa nu faci mai rau. Acest precept, spre deosebire de numeroasele altele care s-au pierdut pe drum, si-a pastrat valabilitatea pina in zilele noastre.
Nu am exagerat deloc precizind ca un medic din vremea lui Celsus, manipula doar o duzina de medicamente, (poate doua), iar un medic din zilele noastre manipuleaza sute de asemenea duzini, din moment ce se stie ca, la ora actuala, exista pe mapamond in jur de 300 000 produse medicamentoase, si din moment ce de asemenea se stie, ca anual in jur de 1 200 medicamente noi apar pe rafturile si in galantarele farmaciilor. Cum multe din aceste medicamente sint extrem de puternice si nu lipsite si de urmari negative pentru organism, nu intimplator in zilele noastre s-a cristalizat un alt precept, care este tot atit de valabil pe cit este si primul, si care suna astfel: Medicament = toxic.
Asadar, exista posibilitatea ca medicul, din exces de zel, sa prescrie pacientului sau mai multe medicamente decit este necesar. Din acest motiv, butada care circula pe seama oamenilor in alb, in virtutea careia bolnavul are de luptat cu doi factori ' cu boala si cu medicul care il trateaza ', desi deconcertanta la prima vedere, nu este totusi intru totul lipsita de valente posibile.
Cel mai adesea insa bolnavul insusi este vinovat de boala medicamentoasa pe care a contractat-o, deoarece acesta, in contul automedicatiei, respectiv a practicii curente constind din a lua medicamente cu de la sine putere, a facut exact ceea ce nu trebuia sa faca.
Dupa cum am mai precizat, boala medicamentoasa reprezinta in medie cam 15 /A» din totalitatea tuturor bolilor, fireste cu variatii de la tara la tara, in functie de standardul in care se afla respectiva tara din punct de vedere al consumului medicamentos. Profesorul J. Beauchant a precizat la o recenta sesiune a manifestarii stiintifice devenita traditionala in Franta ' Zilele Medicale de la Poitiers ' ca din aproximativ 200 de hemoragii digestive, tratate in serviciul sau, 48/A£ erau datorate unei agresiuni aspirinice. Dupa cum vedem, acestei bunici a medicamentelor, care este aspirina, ii sint proprii si efecte negative si, mai mult decit atit, pe cit de prompte pe atit de putin cunoscute. Cunoscutul Centre Anti_-Poison, Marsilia, Franta, respectiv Centrul impotriva Otravirilor, considera chiar ca acest banal drog, care teoretic nu lipseste din farmacia oricarei case, este sursa a circa 4% din totalitatea intoxicatiilor medicamentoase. Aspirina apoi, este sursa frecventa a unor accidente de tip alergic, constind din eruptii cutanate de tot felul, din eriteme polimorfe, adica din inrosiri ale pielii de dimensiuni variate din oedeme angioglotice cu sediul la nivelul glotei ca si din dificultati de respiratie.
Acelasi medicament poate produce si accidente sanghine, ca si o prelungire a timpului de singerare, de prost augur in interventii chirurgicale. De asemenea, aspirina poate atinge si cea de-a VUI-a pereche a nervilor cranieni, ducind, in consecinta, la un biziit permanent si fireste suparator in ureche, si uneori chiar la surditati cu caracter tranzitoriu. Unii autori semnaleaza asa-nu-mita furie salicilica, simulind perfect starea de ebrietate agresiva alcoolica, generata tot de aspirina. Tropismul aspirinei pentru mucoasa gastroduodenala, pe care adesea nu numai ca o irita, ci si o erodeaza, este in general cunoscut.
O acuzatie similara cu cea adusa aspirinei vizeaza un alt produs banal si de larga accesibilitate si utilizare: piramidonul, medicament care intra in compozitia a inca aproximativ 150 de medicamente de uz comun. Nu trebuie apoi uitat faptul, ca cel mai banal medicament isi intrica actiunile cu ale altuia, luat in aceeasi perioada de timp sau la o oarecare distanta, din aceasta intricare putind rezulta un al treilea medicament cu actiune imprevizibila asupra organismului. in terapeutica, dupa cum vedem adeseori 1 -f- 1 ~3 si nu 2 ca in matematica. De asemenea, nu trebuie uitat faptul ca anume efecte negative ale medicamentelor pot surveni in organism si dupa 2'3 generatii.
Multe din medicamentele medicinei moderne nu sint decit energii artificiale condensate, activind prin stimulare si iritare, asemenea unui bici pe un cal epuizat. Profesorul J. Lemie r r e a precizat ca a vazut in indelungata sa cariera de practician mai multi bolnavi murind din cauza preparatelor arsenicale, bismutice si pe baza de mercur cu care se tratau, decit din cauza sifilisului de care iau sa scape pe aceasta cale.
Fara a nega sau macar a subaprecia incontesilele merite ale terapiei naturiste si in special ale fitoterapiei, care si-au demonstrat valoarea trecind si de aceasta infailibila proba reprezentata de Proba Aspra a Timpului, trebuie sa recunoastem, in paralel, incontesilele merite ce revin medicamentului de sinteza si vaccinurilor care au indus radicale mutatii survenite in sens pozitiv pe linia pato-grafiei umane. Dar, mai bine sa exemplificam cele afirmate mai sus.
Dupa cum stim, vaccinarile au produs modificari substantiale in patografia bolilor epidemice, pe unele dintre ele pur si simplu eradi-cindu-le iar pe altele reducindu-le in mod considerabil. Daca nu ar fi sa avem in vedere decit cazul poliomielitei si inca ar fi suficient spre a ne convinge de valoarea acestei arme terapeutice. Difteria, practic a disparut tot gratie vaccinurilor.
Variola a fost si ea eradicata, OMS anuntind de curind, si in mod oficial acest lucru. Holera, pesta si tifoida ' marile spectre de odinioara ale omenirii ' sint tinute la respect de aceleasi vaccinari. Granulia si meningita tuberculoasa pina de curind nu numai frecvente, ci si mortale, nu mai sperie in zilele noastre pe nimeni. Tuberculoza pulmonara, osteo-articulara si genitala, se vindeca in zilele noastre intr-un procent de 98/o, fata de numai 45% cum era situatia in urma cu circa o jumatate de veac. Pneumopatiile inflamatorii ca pneumonia, bronhopneumonia, abcesul pulmonar, gangrena pulmonara si stafilocociile pulmonare, pina de curind extrem de periculoase, mai ales la copii si virstnici, astazi sint vindecabile in enorma lor majoritate. Meningita cerebro-spinala, o alta mare spaima de odinioara, nu mai este mortala in zilele noastre decit in procent de 1% fata de circa 70% cum era situatia tot in urma cu o jumatate de veac.
Malaria, febra de Malta, bilharioza, blenoragia, sifilisul, lepra ca si atitea alte boli, au inregistrat regrese considerabile si, pe anumite arii ale Terei, chiar au disparut, ca urmare a terapiei moderne si in primul rind a preparatelor de sinteza. Mutatii tot atit de considerabile in sens pozitiv, s-au produs si in domeniul bolilor psihice, endocrine, meolice sau de alt gen.
Toate aceste remarcabile progrese ale medi-cinei se datoresc sulfamidelor, antibioticelor, bacteriostaticelor, vaccinurilor, hipoglicemi-antelor, corticoizilor, hipotensoarelor, tranchilizantelor, neuroplegicelor, antidepresoa-relor, oestrogenilor, amfetaminelor, anticoa-gulantelor, antipaludicelor, diureticelor si inca altor mari categorii de medicamente, in enorma lor majoritate fiind preparate de sinteza sau cel putin de semisinteza. Dar iata ca de la uz s-a ajuns la abuz si, implicit la boala medicamentoasa.
Partizanii medicatiei fitoterapeutice isi fundamenteaza motivatia lor pe urmatoarele argumente :
» Folosirea indelungata a plantelor medicinale in decursul secolelor a dus la o detaliata si la o precisa cunoastere a efectelor, a posologjei si a indicatiilor acestora.
» Medicamentele fitoterapice au infruntat apoi Proba Aspra a Timpului.
» tele medicinale, de asemenea dau impresia realizarii viei sinteze a virtutilor pamintului fecund cu binefacerile unui . cer propice.
» Ele, in sfirsit, se adreseaza organismului in general si nu numai unui anume organ.
in acelasi timp, partizanii medicatiei moderne, de sinteza, asa-numitii rationalisti, isi fundamenteaza optiunea pe urmatoarele argumente:
» Medicamentele de sinteza sint energice si eficiente.
» Pot fi produse la scara industriala.
» Necesita in vederea fabricarii lor substante usor de procurat, motiv pentru care nu creeaza dificultati de aprovizionare.
» Si, in sfirsit, aceleasi medicamente creeaza impresia ca reprezinta expresii concrete ale stiintei si tehnicii.
intr-adevar, producerea medicamentelor de origine naturala este tributara unor anume arii geografice, unde se gasesc resursele vegetale, animale sau minerale necesare. in plus, producerea acestor medicamente este tributara unor factori circumstantiali, politici, economici sau istorici, care stinjenesc sau faciliteaza aprovizionarea. Vom exemplifica cele afirmate mai sus cu situatia acestui medicament de mare traditie si eficacitate care este chinina.
Arbustul in a carei coaja se gaseste acest principiu activ, era cunoscut de multa vreme de catre populatiile precolumbiene care populau Muntii Anzi. Coaja amara a acestui arbust era folosita in mod traditional, pentru combaterea starilor febrile. Cind conchistadorii spanioli au ajuns pe aceste meleaguri, au intrat si in posesia acestei reputate coji, careia ii erau proprii o serie de importante virtuti terapeutice. Coaja arbustului mentionat si, implicit, principiul activ pe care il contine aceasta coaja,respectiv chinina, devin de-a dreptul celebre in anul 1638, cind contesa de Cinchon, sotia vice-regelui Perului, se vindeca in mod spectaculos de malarie, in urma unei ingestii de infuzie preparata din aceasta. Deoarece calugarii iezuiti, in acele vremuri mari cunoscatori ai plantelor medicinale, au contribuit la introducerea si popularizarea arbustului mentionat in Europa, praful rezultat din uscarea si pulverizarea cojii amare a acestuia a fost denumita Pudra contesei" sau Pudra iezuitilor". O alta vindecare spectaculoasa, de data aceasta a Dauphin-ului, determina pe Regele Soare sa cumpere secretul de fabricatie al pudrei mentionate, de la un oarecare Talbot Robert, din Cambridge.
Alcaloi-dul activ continut de scoarta amara a arbustului din Cordilieri, respectiv chinina, a fost extras abia in 1820, la Paris, de catre doi cercetatori: Pelletier si Caventou. Marile distante care separa Europa de America, si in special de principalul sau lant muntos, ii determina pe europeni sa incerce aclimatizarea arbustului mentionat, undeva mai aproape. Aceasta performanta reuseste englezilor si in special olandezilor, primii creind culturi in Indiile britanice, iar secunzii in Java ' pe atunci colonie olandeza. Se creeaza chiar o adevarata concurenta intre aceste tari, iar olandezii beneficiind in colonia lor de conditii climatice mai adecvate, reusesc cu timpul a asigura 90%din productia mondiala a chininei.
intr-o asemenea situatie, Amsterdam-ul devine un autentic centru mondial care controleaza productia si implicit pretul chininei. Acest monopol afecteaza serios o serie de tari, mai ales in cursul primului razboi mondial. Situatia aprovizionarii cu chinina se normaUzeaza la terminarea razboiului, dar devine din nou grava, cind Java cade in miinile ocupantilor japonezi.
Pentru a nu mai depinde de aceste situatii, unele tari europene cauta sa dezlte arii de cultura in alte locuri propice, cu atit mai mult cu cit culturile traditionale din Peru, Ecuador si Bolivia, si-au redus considerabil randamentul, ca urmare a exploatarii intensive, Asa de exemplu, Franta isi infiinteaza asemenea culturi in Camerun, Guineea si Madagascar, in intentia de a acapara cit mai multe piete de desfacere si implicit, de a obtine avantaje economice. Dar intentiile Frantei sint stinjenite, deoarece tarile in cauza isi obtin in etape independenta, intre timp si Java inceteaza de a mai fi o sursa importanta de materie prima, intrucit culturile sale au fost grav avariate in timpul razboiului.
Iata ratiunile care au dus in aceasta directie, spre obtinerea unui produs antimalaric, pe cale sintetica, care sa scoata din circuit dependenta de o serie de culturi, greu de intrebuintat si situate la mari distante, ca si efectul de perturbare a aprovizionarii cu materie prima, prin diversi factori circumstantiali. Pentru ca fabricarea chininei nu s-a dovedit renila, s-a trecut pe parcurs la fabricarea unor substante chininice cu formula invecinata, si care s-au dovedit a exercita actiuni antimalarice.
Asa s-a ajuns la aceste medicamente de sinteza, de larga raspindire si utilizare, cum sint: atebrina, paludrina, nivaguina, plasmochina, apoi clorochina si derivatele sale. Dar, cu timpul si aceste antimalarice atit de active au devenit ineficiente prin faptul ca, exact ca in cazul antibioticelor, au creat suse si categorii de paraziti rezistente la actiunea lor. In plus, nu sint de loc de neglijat si efectele secundare proprii medicamentelor antimalarice. Acest fapt. i-a determinat pe medici sa cerceteze cu de-amanuntul experienta empirica umana, adunata in diversele colectivitati umane, pe linia luptei impotriva malariei. Si iata, de exemplu, cum din ancestrala experienta chineza, pe linie de fitoterapie, a aparut un nou medicament antimalaric. Iata astfel cum cel mai nou medicament impotriva malariei este vechi de peste 2 000 de ani si a fost redescoperit nu demult de catre medicii chinezi. E rba de qinghaosu, principiul activ al unei plante foarte raspindite pe teritoriul R. P. Chineze, qinghao (Artemisia annua L.). Acest produs este la ora actuala singurul care poate combate susele parazitilor ce au devenit rezistenti la actiunea celor mai raspindite antipaludice, cum sint clorochina si derivatele ei. Utilizarea plantei qinghao impotriva malariei este descrisa in Zhou hou baj ji fang" (Manual de prescriptiuni pentru tratamente de urgenta"), scris pe la anul 340 e.n., de medicul chinez Ge Hong, precum si in tratatul de medicina al lui Li Shizcn, aparut cu aproape 13 secole mai tirziu.
Studiile chimice si farmacologice efectuate asupra extractului de qinghao care se intreprind in R. P. Chineza sub egida O.M.S. au demonstrat ca acest produs si derivatele sale reprezinta o noua categorie de medicamente antipaludice. Unul din cele mai interesante aspecte relevate consta in faptul ca substantele respective sint deosebit de active tocmai impotriva suselor de Plasmodium (parazitul care produce malaria) devenite rezistente la clorochina si alte produse antipaludice. Qinghaosu este un antimalaric care ataca nu numai membrana protectoare a parazitului, ci si membrana nucleului sau celular, precum si organele intracelulare, indiferent de specia de Plasmodium. intrucit qinghaosu este foarte putin solubil in apa si ulei, cercetatorii chinezi au sintetizat unele derivate ale acestuia, dintre care doua au fost selectionate pentru utilizari farmacologice: artemether (solubil in ulei) si artesunat (care se dizolva in apa). Cercetarile clinice sint in curs de desfasurare in provinciile Yunnan, Henan si pe insula Hainan, unde au fost tratati peste 2 000 de pacienti cu diverse preparate pe baza de qinghaosu (lete, suspensii apoase, solutii in ulei). Conform rapoartelor cercetatorilor chinezi publicate de O.M.S., toti pacientii infectati cu o varietate de Plasmodium si anume Plasmodium falciparum au fost vindecati. O.M.S. subliniaza importanta acestui fapt, intrucit si Plasmodium falciparum, care proaca formele cele mai grave de malarie, a devenit rezistent la clorochina in zone foarte intinse ale planetei.
Studiile intreprinse au mai aratat ca artemether este eficace in 94% din cazuri, iar artesunat ' doar in 47,6% cazuri. Acesta din urma, insa, da rezultate remarcabile in tratamentul complicatiilor cerebrale ale paludisrnului, complicatii care constau cel mai adesea din sjari de delir, coma si chiar moarte. Se pare ca substantele extrase din qinghao au putine efecte secundare, dar cercetarile de toxicologie inca nu s-au incheiat. Experientele facute pe animale de laborator au demonstrat ca, in anumite cazuri, aceste substante pot afecta fetusul, fapt pentru care, in R. P. Chineza, ele nu sint administrate gravidelor.
Revenind la fitoterapie si la acest imens tezaur terapeutic reprezentat de plantele medicinale, ca si la redescoperirea acestei ancestrale practici terapeutice in zilele noastre, m preciza ca plantele medicinale, respectiv aceste medicamente tinind de marea farmacie verde a naturii au infruntat, dupa cum am mai precizat, Proba Aspra a Timpului, cistigindu-si in mod definitiv dreptul de a ura in permanenta pe firmamentul terapeuticii. Tot plantele medicinale se adreseaza prin definitie organismului si nu in exclusivitate unui anume organ, fapt extrem de important, stiut fiind ca cea mai banala suferinta nu se mentine cantonata doar intr-un anume sector al organismului, ci se repercuteaza asupra acestuia in intreg ansamblul sau, chiar daca aparent noi nu sesizam aceasta.
Asadar, fitoterapia nu se adreseaza bolii, ci bolnavului. Si, in sfirsit, plantele medicinale sint inabil mai usor de tolerat decit medicamentele de sinteza si practic ele nu prezinta incompatibilitati sau reactii adverse decit in cazuri foarte rare. Iata cit de plastic se exprima acest cunoscut fitoterapeut al nostru, tot asa de cunoscut in acest domeniu, si peste hotare, Ovidiu Bojor, in legatura cu maniera cum actioneaza plantele medicinale asupra organismului. Organismul uman ' precizeaza acesta ' seamana in ansamblul lui cu un mecanism care la un moment dat nu mai functioneaza perfect; dorind sa reducem acest mecanism la starea lui initiala, va trebui sa descoperim acele ansambluri sau subansambluri ale mecanismului care au procat griparea" motorului, in cazul masinii, aceasta operatiune este simpla. Examinam piesa cu piesa, pina vedem care dintre ele produce defectiunea, in cazul omului, pentru ca masina" sa functioneze, ar trebui verificata starea tuturor celulelor, fiindca, in ultima instanta, boala are loc la nivelul celulelor. Desigur, atit prin chimioterapie (medicamente de sinteza), cit si prin fitoterapie, se incearca a se preveni ori repara dereglarile survenite. Numai ca, surubelnita naturala a fitoterapiei este ceva mai fina decit cea artificiala a chimioterapiei de sinteza si se potriveste mai bine la mai multe celule.
Fiind parte integranta din viata, rezultat al proceselor vitale, celulare, ceea ce ne ofera celula vegetala a plantei medicinale este mult mai aproape de celula animala a organismului" nostru".
Atractia irezistibila a fitoterapiei tine de numerosi factori dintre care cel mai important pare a fi acela ca ea, dupa cum am mai precizat, se adreseaza mai direct inimii si simturilor umane. Iata ratiunea pentru care o cana de ceai de anghinare se bucura in general de mai mult credit moral, decit o doza corespunzatoare din medicamentele Anghirol sau Cina-rol ' produse inabil mai eficace, con-tinind acelasi principiu activ, insa in concentratie sporita. Or, acest credit moral este absolut covirsitor in materie de terapeutica. in cele ce urmeaza ne este in intentie sa ne oprim doar asupra unor aspecte particulare tinind de fitoterapie.
Apropo de fitoterapie, celebrul clinician francez Paul S a v y, precizeaza intr-un tot atit de celebru tratat de terapeutica al carui autor este ca cu putin pamint si soare, docile ritmului lor etern, ele ' plantele ' au realizat aceste energii puternice, care dormiteaza in radacinile, in frunzele si in fructele lor. Si, din toate timpurile, sesizind aceste forte latente, omul le-a cules, cindva in sonoritati de incantatie magica si sub clar de luna, iar astazi, in baza unor indicatii precise, si la lumina Codex-ui ui atotputernic". (Codex-ul farmacopeic ' n.n.).
tele medicinale au fost considerate in trecut ca fiind emanatii misterioase ale naturii-mame, ca fiind un dar exteriorizind sinteza vie dintre un pamint fecund si o stare climatica propice. Bernardin de Saint-P i e r r e impinge lucrurile si mai departe, prin a sa teorie a semnaturii, sustinind pur si simplu ca natura marcheaza intr-un anume fel legatura dintre remediu si boala, fortind, pe aceasta cale, accederea spre solutia cea mai oportuna si cea mai eficace. in spiritul acestei teorii, frunzele unor plante medicinale folosite in tratamentul unor boli pulmonare, mimeaza aspectul si structura plaminilor. De asemenea, extrasul unor plante folosit in terapeutica unor boli hepatice sau biliare mimeaza caracterele cromatice si olfactive ale secretiei biliare. Un aspect si mai bizar, tinind de vechea fitoterapie, care" a stirnit firesti discutii si controverse, este concretizat in parerea acreditata in unele colectivitati umane, cum ca anume plante medicinale cresc in anume locuri, in virtutea unei anume finalitati, si anume aceea a anihilarii efectului nociv al bolilor care se dezlta pe anumite arii terestre, unde acestea imbraca, ca atare, un caracter endemic. in acest sens, de exemplu, s-a considerat ca aceasta este explicatia faptului ca planta denumita Chaulmoogra ' remediu vegetal considerat specific in lepra '-se dezlta pe acele arii terestre, unde teribilul morb salasuieste in mod obisnuit.
Exemplele de acest fel se pot inmulti. in realitate, desigur ca altele sint explicatiile unor asemenea bizare conexiuni functionale. Unele dintre ele tin de faptul ca bolile endemice au intretinut o fireasca si ardenta neie a cautarii remediul ui , cautare care a dus, in cele din urma, la gasirea plantelor in cauza. Altele tin de ha/ard sau mai degraba de cultivarea si testarea de catre om a diverselor plante, reputate a fi purtatoarele unor virtuti terapeutice. Exegetii fascinatiei fitoterapiei se intreaba, cu vadita nedumerire, care sint factorii ce genereaza acest fenomen, cu atit mai mult cu cit explicatia primara de care am mai rbit mai sus, in virtutea careia drogurile fitotera-pice actioneaza mai direct asupra inimii si asupra organelor de simt, decit o face abstractiunea chimica a produselor de sinteza, nu apare pe deplin convingatoare. Un exeget ca Bachelard, explica fascinatia mai sus mentionata, prin supravietuirea, din secol in secol, a asa-numitului mit al inferioritatii, in virtutea caruia, un element al naturii ' o planta, de exemplu, sau un produs mineral ' cuprinde in structurile interne, bine disimulate, certe valori terapeutice, care se dezvaluie mimai cu dificultate, si care totusi, pot fi evidentiate pe calea distilarii, a extractiei, a maceratiei, a cristalizarii sau a altor procedee. Indiscuil ca din aceasta realitate decurge respectul sacru purtat alambicului, creuze-lului, precum si altor obiecte din inventarul tehnic al vechilor farmacii.
Aceeasi irezistibila atractie a fitoterapiei, existenta in zilele noastre, se mai explica prin faptul ca plantele in general si acelea medicinale in particular, simbolizeaza energia solara condensata. Aceleasi plante capteaza fortele necunoscute ale pamintului, ca si pe acelea tot atit de necunoscute ale soarelui. Ele tezaurizeaza toate aceste forte, din alchimia lor rezultind virtutile lor tamaduitoare. tele medicinale, fie ca se exprima prin radacini, rizomi, bulbi, tije, ramuri, frunze, flori sau fructe, reprezinta in esenta fortele benefice ale Cosmosului. intr-un asemenea context general de renastere si revalorificare a experientei umane pe linie de fitoterapie, nu trebuie sa ne surprinda si actiunile O.M.S. pe aceasta linie. in acest sens, precizam faptul ca aceasta prestigioasa institutie, a initiat de curind o adevarata campanie, pe plan mondial, pentru valorificarea plenara a vastului tezaur etnoiatric, existent in lume, propriu diverselor colectivitati umane. Revista Sante du monde, oficiosul acestei institutii, publica in numarul sau din noiembrie 1977, ample studii pe aceasta linie.
intr-un asemenea studiu, semnat de Oku Ampofo, si intitulat tele care vindeca" se precizeaza ca selectionarea plantelor medicinale a dus adeseori la rezultate slabe, pentru ca nu s-a tinut cont de opinia si de experienta vindecatorilor traditionali, aceasta opinie si aceasta experienta, fiind capabile de a asigura, cel putin 50 /a din succes. Este o greseala desigur, de a ignora sau subaprecia experienta populara pe linie de terapie, transmisa din generatie in generatie. Nu sint rare cazurile, cind colectivitatile umane au ajuns, pe baza tatonarilor succesive, pe baza experientei si a intuitiei, la descoperirea aceluiasi principiu activ, in mod independent unele de altele. Exemplul clasic care se da in acest sens este constituit de acidul chamoogric, principiul activ pentru tratamentul leprei, principiu care a fost descoperit in mod empiric, in trei plante diferite, toate tinind insa de familia Flacourtiaceelor si in 3 continente de asemenea diferite Africa, Asia si America, fara ca respectivele colectivitati umane sa fi fost in legatura unele cu altele pe aceasta linie.
Dupa cum se stie tara noastra reprezinta, gratie reliefului si conditiilor pedoclimatice ce o caracterizeaza, o imensa farmacie verde. Astfel, se considera pe baza unei cartari prealabile, ca pe teritoriul tarii noastre cresc in jur de 3 200 specii de plante, dintre care in jur de 2 100 au denumiri populare. Dupa cum reiese din lucrarea lui Vaier Butur a, aparuta in 1979, si intitulata Enciclopedie de etnobotanica romaneasca", exact 876 de specii de plante, din cele 3 200 mentionate sint folosite in traditiile etnoiatrice ale poporului nostru. Din pacate insa, valorificate stiintific si puse ca atare in vinzare pentru populatie sint numai 202 plante medicinale. tele medicinale din flora noastra spontana sau cultivata stau la baza a peste 120 medicamente fabricate in tara noastra si care au fost folosite drept materie prima. Se considera totusi, ca s-ar putea realiza si mai mult in acest domeniu, iar acelasi cercetator intr-ale fito-terapiei de care am mai rbit, O v i d i u B o j o r, sustine ca 50 'A« din medicamentele actuale-, ar putea fi fabricate din plante medicinale.
Mentionam de asemenea faptul, ca traditiile fitoterapice din tara noastra sint foarte vechi. Istoricul antichitatii elene H e r o d o t, aduce, intr-o scriere a sa din secolul al V-lea i.e.n. elogii pe linia folclorului etnoiatric al stramosilor poporului roman. Apoi, intr-o copie vieneza a celebrei opere a lui D i o s c o-r i d e, intitulata De materia medica" scrisa in primul secol al erei noastre, gasim 27 de denumiri dacice ale unor plante medicinale. Poetul latin V e r g i 1 i u, referindu-se la tezaurul de plante medicinale reprezentat de litoralul romanesc al Marii Negre, afirma intr-una din scrierile sale ca Pontul da leacuri", si tot V e r g i 1 i u mai precizeaza, ca nu erau putini aceia care se aventurau in necunoscut, luindu-si toate riscurile ce decurgeau din aceasta aventura, pentru a culege ierburile tamaduitoare din Pont. Multe ierbi rodeste Pontul" precizeaza tot el. Prima farmacopee romana, aparuta la Bucuresti in 1862, cuprinde 300 de remedii simple, dintre care 217 erau de origine vegetala, pentru ca, farmacopeea din 1976, si actualmente in vigoare, sa ne indice ca produsele vegetale intra in ea intr-o proportie de 32O/0. Tot privind traditiile noastre fitoterapice, mentionam faptul ca la 26 mai 1825 s-a infiintat la Tirgul Pietrii, respectiv la Piatra Neamt, celebra farmacie si celebrul laborator al fratilor Vorel, eveniment care a avut loc pe vremea domnitorului Sturza.
De altfel, hrisovul domnesc care marcheaza acest eveniment remarcabil din istoria fitoterapiei romanesti, si in special moldovenesti, incepe cu fraza Io Ioan Sturza Voed". intre timp, si anume in 1947, acest laborator a fost desfiintat dar, in zilele noastre, el a fost reinfiintat, sub forma unui centru de micropro-ductie farmaceutica pe baza de plante medicinale, si asta chiar in vechiul local in care a functionat laboratorul fratilor Vorel, centru care se intituleaza tarel". Acest laborator de mare traditie, se axeaza intr-un procent de 80A°'
