Asemenea explicatii nu pot fi date decat de filistini. Nu, nici germenii patogeni si nici epidemiile de gripa nu sunt cauzele care provoaca spectatorilor de concert permanente atacuri de tuse. Nici nasul infundai, nici gatul ragusit si nici aerul inchis sau umiditatea scazuta din salile de concert nu duc la aceste sunete guturaie atat de neplacute. Mai degraba lipsa dragostei pentru
muzica este cea care impinge publicul sa-si dreaga in permanenta vocea si sa tuseasca mai incet sau mai tare. Ce! putin asa pretinde Wayne Booth, profesor pentru literatura engleza la universitatea din Chicago si de peste 50 de ani violoncelist entuziast.
Booth a scris o sectiune despre iubirea pentru muzica (For the Iove of it), in care arata ca si amatorul intr-ale muzicii poate participa cu entuziasm si daruire. Nu trece neobservat cat de tare l-a suparat pe Booth noua evolutie a productiei de sunete nedorite in timpul concertelor. in New Yorfc, de exemplu, Kurt Masur a trebuit odata sa intrerupa un concert al instrumentistilor filarmonicii lui atunci cand
tusea in randurile publicului parea ca nu mai ea sa ia sfarsit. Ei si-a parasit podiumul si a continuat dirijarea concertului abia dupa o oarecare pauza. In timpul altor concerte sunau mobilele, astfel incat concertele au inceput mai tarziu sau au trebuit sa fie, de asemenea, intrerupte.
