Nu intotdeauna: cine-si savureaza
stresul se imbolnaveste mai rar decat cel care sufera din cauza lui. Biochimistul Hans Seyle a impus in 1950 notiunea de stres\" pentru reactiile corporale de adaptare la influentele daunatoare. Seyle vorbise deja in 1936, intr-un articol de specialitate, despre stres\", dar abia dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a putut impune denumirea propusa de el. Pentru Seyle, reactia corpului la stres se desfasura intotdeauna dupa un anumit program, indiferent ce influenta era resimtita ca apasatoare. Seyle a impartit in diverse etape urmarile unei presiuni denumite de el stresor\": mai intai corpul reactioneaza cu o reactie de alarma si cu secretia hormonilor de stres adrenalina si cortizonul. Urmeaza faza de aparare, in care corpul se pregateste de confruntare, ultima faza fiind epuizarea. Acest proces de reglare a corpului ar fi perfect normal si n-ar avea nimic nesanatos sau patologic in el, sublinia Seyle in repetate randuri.
Nesanatos dene stresul abia atunci cand este resimtit ca stresant, asta insemnand atunci cand se face exagerat de mult uz de procesele de adaptare ale corpului. in anumite limite, acest lucru poate fi controlat de catre persoana insasi. Noi suntem cei care pot influenta ce este pentru noi impovarator si cat de tare. Se spune ca deosebit de predispusj ta stres ar fi oamenii ambitiosi si orientati catre succes, care nu-si acorda nici o clipa de liniste in roata de harciog a etii. Iritarea si furia, neincrederea si cinismul maresc actiunea vatamatoare a stresului.
Dar cei mai mari factori de stres la serciu nu sunt considerate a fi ambitia si aspiratia catre succes, ci lipsa de perspective si de posibilitati de actiune in propriul spatiu de manevra. Deja angajatul caruia ii este permis sa-si imparta singur actitatea este mai putin primejduit decat muncitorul la banda rulanta, care nu se poate sustrage ritmului sau monoton de lucru. Unii oameni de stiinta refuza, din aceasta cauza, sa vorbeasca de stres atunci cand poti sa decizi singut la cat te incumeti. Din contra, cine are un job fara nici o perspectiva de avansare, presteaza o munca monotona in conditii de acord si are parte de putina recunoastere, aceluia ii creste considerabil riscul de a se imbolna.
