Inca de pe vremea cand bolnavii si suferinzii cereau ajutorul medicului, telul medicinei a fost sa aline durerile cotidiene si pe cele din timpul interventiilor chirurgicale. in Antichitate se foloseau petice si carpe inmuiate in substante halucinogene obtinute din te. Multi pacienti erau insa ametiti inainte de operatie, de bine, de rau, cu alcool. Opiul era deja cunoscut in China antica pentru efectele sale analgezice.
Medicina s-a aflat totusi secole de-a randul in fata urmatoarei dificultati: fie remediul folosit nu era suficient de eficient, fie, din cauza dozarii, se ajungea la accidente letale. De aceea multi dintre medici renuntau pur si simplu la orice forma de anestezie, pacientii urmand - in aderatul sens al cuntului - sa stranga din dinti. Ei primeau, de exemplu, inainte de o amputare un gat bun de alcool, iar apoi li se fixa o bucata de lemn sau cauciuc intre maxilare, pentru ca in timpul durerilor ingrozitoare pe care trebuiau sa le suporte sa nu se raneasca singuri sau sa-si muste limba.
Catre sfarsitul secolului al XVIII-lea, lucrurile au inceput sa se remedieze: chimistul britanic Humphry Davy (1 778 - 1829) dadea, in 1799, de urma efectelor oxidului azotos (N2O) (gazul ilariant, n. Ir.), substanta ce fusese descoperita in 1722 de catre cercetatorul )oseph Priestley. Dupa teoriile unor medici contemporani, aceasta substanta ar fi trebuit sa fie cauza multora dintre bolile contagioase. De aceea, Davy testeaza gazul intai pe propria-i piele. Dar, dupa ce il inhaleaza, nu simte nimic -in afara de o stare de bine foarte placuta.
Pentru a testa gazul pe un alt subiect, e! invita colegi si cunoscuti. Doamna care participa fara sa vrea la experiment nu simte nici ea nimic neplacut, dar izbucneste in hohote de ras la vederea celor de fata. De atunci incolo, gazul fi denumit cu numele stanjenitor de gaz ilariant\". Efectul incitant al oxidului azotos a devenit repede de notorietate publica si foarte curand se organizau peste tot party-uri cu gaz ilariant\".
Davy a atras de multe ori atentia asupra efectului anesteziant al descoperirii sale, dar nimeni nu a dat atentie indicatiilor lui, astfel incat, intr-o prima faza, s-a ratat folosirea noilor posibilitati de narcoza in scopuri medicale. Au trebuit sa mai treaca aproape 50 de ani: in 1844, in SUA s-a procedat pentru prima data la narcotizarea cu gaz ilariant pentru extractiile dentare. Si asta numai dupa ce, pasamite, dentistul american Horace Wells (1815 - 1848) a obsert, in timp ce asista la o prezentare, ca gazul ilariant nu numai ca binedispune, dar are si efecte analgezice.
Cu efect la fel de intarziat a decurs si istoria de succes a eterului, care fusese descoperit deja in anul 1815 de catre Michael Faraday. Si in acest caz au inceput sa apara party-urile cu eter\", la care participantii se lasau in voia narcozei. Dar abia in 1840 s-a procedat la narcotizarea cu eter. in 1842, un medic de tara din Georgia i-a indepartat unui adolescent un
chist de la gat folosind anestezierea cu eter, dar nu si-a facut public gestul eroic.
Dentistul William Morton (1819 - 1868) a testat pe propria-i persoana, in toamna anului 1846, eterul sulfuros, substanta produsa in colaborare cu un chimist. I s-a extras un dinte - complet fara dureri. Doua saptamani mai tarziu, el prezenta in public narcoza cu eter. Pacientul, in rsta de 20 de ani, n-a obsert ca i se opereaza o
tumoare superficiala de la gat. Bolnavul si-a revenit dupa cinci minute de la terminarea operatiei si a povestit ca nu ar fi simtit nimic in afara harsaitului unui cutit\". Vestea despre reusita operatiei sub narcoza cu eter s-a raspandit repede, aceasta metoda impu-nandu-se pe tot mapamondul in doar cati ani.
