Aceasta spaima primordiala pare ca-l napadeste pe fiecare om inainte de a fi supus unei operatii. Dupa cum afirma un anestezist cu experienta, fiecare al doilea pacient al sau ii pune intrebari in legatura cu acest pericol, in ziua de astazi nu mai exista insa nici o baza rationala pentru aceasta grija, si asta fiindca alimentarea cu oxigen a creierului in timpul narcozei este in mod sigur mai luxurianta decat in restul timpului, in care nu ni se face respiratie artificiala si controlata. Nici faptul ca anestezicele folosite ar aa o actiune daunatoare asupra celulelor nervoase sau asupra altor regiuni delicate ale creierului nu este cunoscut.
Frica de pierderea celulelor nervoase din creier provine probabil din istoria anesteziei, iar aceasta nu este prea che, cel putin in ceea ce priste metodele ceva mai rustice. Cativa dintre pacientii mai in varsta isi mai aduc aminte inca cu groaza de anesteziile cu eter care erau odinioara normale, ti asta deoarece ele erau intotdeauna insotite de
greata si voma. Anesteziile cu eter erau facute prin asa-numita respiratie spontana, fara sa fie asigurata supragherea gradului de saturatie al sangelui cu oxigen si fara sustinerea respiratiei, aspecte care astazi sunt normale si impuse reglementar.
Din cauza narcoticelor, ocazional se ajungea in timpul anesteziei la o respiratie spontana
insuficienta din care rezulta o subalimentare cu oxigen. Acest lucru nu era neaparat regula, dar in mod sigur nici exceptia. Anestezia era efectuata, prin anii 70, in multe spitale din Germania de catre cel mai tanar chirurg, care nu aa voie inca sa opereze. Acesti medici tineri picurau pe-atunci eter pe masca, pana cand pacientul adormea - restul era providenta sau soarta.In zilele noastre nu mai exista decat extrem de rar accidente legate de narcoza, care sa conduca, in extremis, la vatamari ale creierului. Un om sanatos, caruia cu ocazia unei operatii de rutina nu i se poate asigura o respiratie corecta si din aceasta cauza ramane cu sechele ale creierului, este in ziua de azi un caz extrem de rar, reprezentand consecinta unui accident de anestezie, nu un efect secundar al ei.
Nici un om nu se intinde de bunavoie sub cutit. O interntie operatorie starneste teama si fiecare pacient are de furca cu intrebarea nelinistitoare despre cum va decurge operatia. in plus, narcoza provoaca la mai toti oamenii vagi temeri si nesigurante. in fond, te predai complet in mainile altora, pierzand controlul asupra propriului corp. Nu stii ce se intampla in timpul narcozei, iar apoi nu-ti poti aminti de nimic.
Pentru a atenua feama de operatie, medicii dau pacientilor lor, deja cu cateva ore inainte de
anestezia propriu-zisa, medicamente pentru o pregatire meticuloasa a operatiei. Scopul administrarii acestor medicamente este de a linisti pacientii si de a-i elibera de anxietati fanxioliza). Adesea, aceste substante, numite si premedicatie, au in plus si un efect hipnagogic, anume sedarea.
Pana prin anii \'80, in multe spitale se administra ca premedicatie medicamentul Thalamonal (o combinatie intre substantele farmacologice fentanil si dehidrobenzperidol). Drept urmare, pacientii deneau somnorosi si linistiti, iar medicii credeau ca acestia ar fi atat calmati, cat si eliberati de angoase, fiind astfel pregatiti in mod optim pentru operatie. Ramanea totusi un mister de ce atat de multi pacienti, la urmatoarea operatie, spuneau ca nu mai voiau in nici un caz iarasi leta aia\".Incet-incet a fost lamurita si eroarea A«ThalamonalA»\". S-a constatat ca medicamentul ii molesea pe candidatii !a operatie si mai apoi ii adormea. Dar frica in sine nu era catusi de putin atenuata prin Thaiamonal -din contra! Se ajungea chiar ia o crestere a starii de anxietate si de depresie. Starea psihica a pacientului se inrautatea considerabil sub actiunea Thalamonalului.
Multa vreme, medicii n-au observat ce le faceau, de fapt, pacientilor atunci cand le administrau ca premedicatie Thalamonal. in definitiv, diferenta era enorma intre ceea ce observa medicul anestezist in urma administrarii medicamentului (un pacient somnoros, aproape dus\") si ceea ce se petrecea in sinea pacientului in timpul narcozei (framantare interioara pe fondul unei oboseli aparente). in anumite cazuri se ajungea pana acolo incat pacientii aflati sub influenta Thalamonalului se razgandeau si refuzau operatia pe care o acceptasera cu mai mult timp in urma.
Dupa ce aceasta greseala a fost recunoscuta, la inceputul anilor \'80, anestezistii au folosit Thalamonalul doar in situatii exceptionale. intre timp, in procedura-standard masurile de atenuare a fricii ocupa un loc cel putin la fel de important ca si sedarea sau calmarea generala a pacientului. Ca premedicatie se foloseste astazi mai ales grupa de substante a benzodiazepinelor. Majoritatii pacientilor ii plac aceste substante, deoarece ele atenueaza anxietatea, provocand retroactiv o pierdere a memoriei, astfel incat intamplarile ce au avut loc direct inaintea operatiei, care sunt de cele mai multe ori percepute ca negati, nu mai raman in amintire.
