In prima jumatate a secolului al XlX-lea, o epidemie cumplita facea ravagii in multe spitale din Europa. Mii de femei din saloanele de lauzie mureau de
febra puerperala, nou-nascutii ajungand astfel foarte repede pe jumatate orfani. in unele spitale, situatia era atat de grava, incat mai mult de o treime dintre tinerele mame nu supravietuiau primelor saptamani dupa nastere. La Spitalul Municipal din Viena, la sectia de obstetrica, medicul maghiar Ignaz Philipp Semmelweis (1818 - 1865) a putut asista indeaproape la chinurile tinerelor mame.
Spitalul vienez dispunea de doua sectii de obstetrica. La prima dintre ele aveau acces studentii la medicina, in cea de-a doua, moasele lucrau aproape nestingherite de nimeni. Lui Semmelweis i-au sarit in ochi diferente uimitoare la pacientele sale cu febra puerperala, si anume ca in sectia in care se aflau si studentii infeqiile cu periculoasa febra puerperala erau cu mult mai frecvente. in afara de asta, evolutiile bolii erau cu mult mai grele si aveau mai des sfarsit mortal decat in sectia asistata de moase.
Semmelweis a avut nevoie de ceva timp pana sa descopere cauza evidenta a acestei diferente. El a gasit solutia intamplator, in primavara anului 1848, cand un medic legist cu care se imprietenise a murit de o
intoxicatie a sangelui dupa ce acesta se ranise putin in timpul disectiei unui cadau. loul clinic al bolii colegului si cumplita inclestare a acestuia cu moartea i-au amintit lui Semmelweis de suferintele mamelor care mureau de
febra puerperala. Bucatelele de cadau care au nimerit in sistemul sangvin\", a dedus Semmelweis, trebuie ca au fost, atat la medicul legist, cat si la lauze, cauza bolii si a mortii\". inca un indiciu parea sa confirme aceasta teorie: studentii veneau direct de la sala de patologie, unde aveau loc disectiile pe cadae, in salonul cu lauze. Si cu degetele de la cadae\", fara sa se spele pe maini, examinau femeile care abia nascusera, infectandu-le astfel in timpul investigatiei. Pentru a impiedica perpetuarea suferintelor prin
otrava mortala\", Semmelweis a ordonat pentru medici, studenti si personalul de ingrijire spalatul pe maini regulat si dezinfectarea ulterioara, ceea ce pana la acei moment nu era deloc de la sine inteles. in decursul catorva saptamani, el a reusit astfel sa reduca frecventa cazurilor de imbolnavire si deces in salonul lauzelor la aproape jumatate. Dar aceste masuri ale lui Semmelweis, pe cat de economice, pe atat de salvatoare, au ramas inca multa eme controversate- Semmelweis a fost chiar dusmanit in mod masiv dupa ce si-a facut publica teoria. Si asta deoarece descoperirii sale ii era inerenta recunoasterea faptului ca femeile nu-si aflasera sfarsitul din cauza unei molime fatidice si necunoscute, ci fusesera molipsite de insusi personalul medical al spitalelor.
Si medicul si literatul american Oiiver W. Holmes avusese o soarta asemanatoare cativa ani mai deeme. in 1843, el tinuse in Boston o conferinta in care ceruse ca medicii care veneau de la o sectie unde consultasera o femeie cu febra puerperala sa nu examineze imediat dupa aceasta o lauza. Ei ar fi trebuit sa se spele neaparat pe maini si sa-si schimbe hainele inainte de a se ocupa de urmatorul pacient. Propunerile lui Holmes s-au lovit de un protest vehement din partea colegilor sai, si abia campania energica a lui Semmelweis a dus la primele succese in combaterea infectiilor, printr-o
igiena minima a medicilor.
Dar nici Semmelweis si nici teoria sa, atat de convingator confirmata in practica, nu au fost recunoscute de catre reprezentantii breslei lui. Satul de prejudecati si atacuri personale, medicul s-a retras, jignit, in 1849 in patria sa, la Budapesta, unde a devenit in 1855 profesor de obstetrica. in 1861 el si-a publicat cunostintele si experientele in legatura cu febra puerperala, dar cativa ani mai tarziu, in 1865, a murit intr-o totala noapte a mintii. Pana in ultima clipa, Semmelweis a avut sentimentul ca a putut ajuta multor femei, fara ca acest lucru sa fie eodata pe deplin inteles de colegii sai.
