Suferinta a fost descrisa pentru prima data de Charcot, de unde si numele sub care mai este cunoscuta (articulatia Charcot). Ea este o forma severa de osteoartrita asociata cu pierderea sensibilitatii dureroase si/sau proprioceptive si cu scaderea reflexelor musculare ce moduleaza miscarile in articulatie. Intre cele mai frecvente cauze incriminate se numara diabetul zaharat, esul dorsal, sirin-gomielia. Mai rar suferinta este urmarea neuropatiei alcoolice, leprei, amiloidozei, uremiei, mielomeningocelului si chiar injectiilor intraarticulare de corticoizi. De la debutul bolii cauzale pina la aparitia osteoartropatiei neuropatice se scurg cel putin 15-20 de ani.
Modalitatea de actiune a acestor cauze ar fi dubla. Explicatiile neurofrau-matice sustin ca pierderea reflexelor musculaturii periarticulare (prin neuropatie) afecteaza centura de contentie a articulatiei, permitand miscari ample, largi, nefiziologice. In plus, disparitia sensibilitatii dureroase permite eforturi mari si traume repetate, elemente care in mod normal prin senzatia de durere pe care ar fi provocat-o ar fi pus articulatia in repaus protejandu-i cartilajul. Al doilea mecanism ar fi afectarea centrilor vegetati de control ai vascularizatiei generale si locale, proces care ar induce o hiperemie locala cu resorbtie osoasa. In plus, in toate cazurile de osteoartropatie neuropatica s-a descris o depunere excesiva de pirofosfat dihidrat de calciu in cartilaj.
Erodarea acestuia elibereaza microcristalele in catatea sinoala inducand inflamatie care amplifica procesul distructiv. Deteriorarea cartilajului este urmata de dezvoltarea de microfracturi, de resorbtii osoase si afectare a suprafetelor articulare. Deseori se produc hemoragii intraarticulare care complica evolutia fazei distructive a bolii. Este chiar posibila desprinderea de fragmente de cartilaj sau de os in articulatie, totul fiind indolor. Apoi are loc o proliferare sinoala si de neocapilare. In aceasta faza hipertrofica se dezvolta osteofite care limiteaza amplitudinea miscarilor in articulatie. Uneori apar semianchiloze.
De obicei articulatiile sunt afectate preferential in cadrul fiecarei etiologii. in es dorsalis, cel mai frecvent sunt afectati genunchii, soldurile, gleznele. In siringomielie sunt afectate umarul, cotul, pumnul. in diabetul zaharat suferinta este localizata mai ales la oasele tarsului, la articulatiile tarsometatarsiene, producan-du-se chiar resorbtii ale oaselor metatarsiene si uneori si ale falangelor.
Aparitia bolii dupa injectia intraarticulara de corticoizi se explica prin eventualul lor efect analgetic si prin actiunea lor directa distructiva asupra cartilajului.
De obicei boala incepe la o singura articulatie care se tumefiaza (prin lichid sinoal si crestere osoasa), dene insila, poate fi subluxata, prezinta crepitatii (prin fragmente de os sau cartilaj). Uneori se pot produce fracturi spontane intraarticulare ale osteofitelor. Prin artrocenteza se extrage un lichid sinoal vascos, cu leucocite putine, care se reface rapid dupa punctie. in el se pot detecta la lumina polarizata cristale de pirofosfat de calciu. Existenta unei hemartroze nedureroase reprezinta un element puternic de diagnostic pozitiv.
Pentru detectarea etiologiei se practica o serie de explorari paraclinice tintite ca glicemia, VDRL, cercetari ale conducerii nervoase etc.
Examenul radiografie poate identifica doua aspecte care sunt interpretate ca doua faze ale aceluiasi proces.
Tiparul atrofie se dezvolta repede, in saptamani. El poate sa apara si la oase care nu suporta greutatea corporala. Se pot inscrie zone de resorbtie care pot fi totale, cu portiunea de os vecina absolut normala ca densitate. Aceasta se intampla mai ales la oasele lungi.
Tipul hipertrofie se dezvolta lent, in ani. El apare la oasele care suporta greutatea corpului. Are loc o formare masiva de os extrarticular, cu osteofite exuberante, cu deformari si subluxatii, eburnari si fragmentari.
Uneori la radiografia osoasa se pot identifica fracturi neobisnuite ca localizare si orientare.
Osteoartropatia se poate confunda cu hemofilia, tuberculoza articulara, infectia stafilococica, neoplazii (sarcom osteogenic, condrosarcom).
Tratamentul urmareste silizarea articulatiei, reducerea solicitarilor fizice, etarea traumatismelor. Tratamentul bolii cauzale permite uneori oprirea evolutiei, dar nu corecteaza modificarile castigate care sunt ireversibile. Uneori este nevoie de corectii chirurgicale ce zeaza eliminarea fragmentelor osoase intraarticulare, producerea unei artrodeze sau chiar amputatia.
