Cunostintele despre mecanismele de producere ale multor boli reumatice, despre evolutia lor. si mai ales multe mijloace terapeutice se bazeaza pe obsertii exacte. inca din Antichitate. Hipocrate ( cap. I) a reusit sa descopere multe aspecte legate de reumatism, prin capacitatea sa deosebita de obsertie si de asociere.
Multe dintre descrierile sale au si astazi labilitate, cum ar fi, de exemplu, descrierea gutei.
Cuprins:
Direcţii de cercetare în reumatologie |
sus  |
Observarea exactă a unei boli şi notarea rezultatelor cercetării ei în evoluţie sau în experimente de laborator sunt şi în prezent elemente esenţiale, fără de care gândirea şi acţiunea ştiinţifică nu se pot imagina. Acest lucru rămâne, desigur, valabil şi pentru cercetarea ştiinţifică în domeniul reumatologiei. Adesea este uimitor pentru medicul cercetător câte dintre "faptele" considerate certe, în realitate nu au o bază Ştiinţifică si, printr-o analiză mai atentă, se vădesc a fi false. Din nefericire însă, oamenii de ştiinţă recunosc deseori cu întârziere asemenea erori.
Totodată, e surprinzător cât de puţine detalii se cunosc despre unele boli cercetate de secole, în sfera cărora intră, din păcate, si multe boli reumatice, cum ar fi poliartrita cronică, artrozele sau colagenozele.
Nu ştim încă ce cauze le provoacă si nici nu deţinem suficiente date despre soarta evoluţiei naturale a acestor maladii şi a celor afectaţi de ele. Finalul evoluţiei reumatismului la un anumit pacient nu poate fi aproximat corect chiar de la debutul bolii.
De aceea, cercetarea reumatologicâ are un câmp larg de activitate. Sunt încă numeroase întrebări fără răspuns. Căutarea răspunsurilor urmează mai multe căi ce converg în două direcţii principale, si anume cercetarea clinică si cercetarea fundamentală. In situaţia ideală, rezultatele acestor două căi duc la recunoaşterea cauzei îmbolnăvirii cercetate si la descoperirea tratamentului corect. In reumatologie, în cazul majorităţii bolilor, cercetarea se află abia pe drum, deoarece nu s-a atins încă punctul final.
Cercetarea clinică;
. recunoaşterea si descrierea unor noi tablouri clinice de boală;
. epidemiologia;
. observaţiile asupra evoluţiei bolii;
. descoperirea unor noi metode terapeutice si verificarea acţiunii lor în practică.
Cercetarea fundamentală:
. biochimia;
. cercetarea ţesuturilor conjunctive;
. imunologia;
. biologia moleculară.
Epidemiologia se ocupă cu studiul răspândirii bolilor în rândul populaţiei si cu efectele acestora asupra diferitelor grupe de populaţie.
Prin metode biochimice se cercetează compoziţia ţesutului conjunctiv, a cartilajului si a oaselor, ca si modificările ce survin la nivelul lor în caz de îmbolnăvire, ca, de exemplu, în modificarea degenerativă a cartilajelor în artroze sau în reducerea consistentei osoase din osteoporoză."
Cercetarea ţesuturilor conjunctive se ocupă cu întrebările speciale privind ţesutul conjunctiv, atât din punct de vedere biochimic, cât si morfologic, până la niveluri care pot fi studiate numai cu microscopul electronic. Cunoştinţele obţinute în acest fel uşurează înţelegerea evoluţiei multor boli reumatice.
In domeniul imunologiei. interesul se concentrează asupra fenomenelor ce determină apariţia asa-numitelor boli autoimune, boli în care celulele şi anticorpii se îndreaptă nu numai împotriva structurilor străine, ci şi împotriva structurilor proprii ale organismului, ducând astfel la îmbolnăvire. Pentru clarificarea aceleiaşi probleme, lucrează adesea oameni de ştiinţă clin diferite ţări. Rapoartele ştiinţifice care se expun cu regularitate la congrese si simpozioane sunt deosebit de importante pentru buna coordonare a activităţii viitoare. Tot în acest mod pot fi oprite eventualele căi greşite, sau cel puţin pot fi scurtate.
Puncte esenţiale de cercetare în reumatologie |
sus |
Ce întreprinde ştiinţa pentru a atinge mai repede scopul propus, acela de a cerceta boala în cele mai mici detalii? Ea urmăreşte câteva puncte esenţiale: . caută cauzele îmbolnăvirilor; . caută medicamentele care să vindece şi să aline boala:
. cercetează evoluţia si finalul bolii reumatice;
. descoperirea unor puncte de reper în aprecierea activităţii evolutive a bolii.
Dorinţa pacientului de a se vindeca constituie obiectivul eforturilor ştiinţifice ale medicilor. O terapie de vindecare este posibilă numai atunci când cunoaştem exact cauza bolii. In consecinţă, activitatea ştiinţifică se axează pe aceste puncte esenţiale: cauza şi terapia.
In decursul ultimelor decenii, interesul ştiinţei s-a concentrat asupra unei serii de substanţe analoge hormonilor, care sunt produse la nivelul celulelor sistemului imunitar si sunt responsabile de evoluţia şi reglarea răspunsului imun, si deci au o marc importantă pentru răspunsul inflamator.
Aceste substanţe, numite citokine, pot fi stimulate sau inhibate de celulele sistemului de apărare, dar şi de ţesutul conjunctiv, având o influentă decisivă asupra evoluţiei bolii (Vezi cap. VII). In acest sens există citokine "bune" şi "rele". In ultimul timp. interesul cercetării reumatologice se concentrează asupra unei citokine "rele", factorul de necroză tumorală alpha, ce agravează evoluţia multor boli reumatice, mai ales a poliartritei cronice.
Aceste cercetări nu sunt numai de natură teoretică. Pe baza lor, se obţin noi măsuri terapeutice. Astăzi se pot produce anticorpi tehnic genetici împotriva factorului de necroză tumorală. In primele studii clinice care urmăresc acţiunea unor asemenea substanţe inhibatoare, s-au repurtat parţial succese terapeutice uimitoare asupra pacienţilor cu poliartrită cronică.
Reumatismul nu se moşteneşte |
sus |
Un loc deosebit în cercetarea ştiinţifică fundamentală din reumatologie şi în aplicarea ei practică îl ocupă cercetările legate de factorii genetici, deşi bolile reumatice, cu excepţia unora extrem de rare ale muşchilor şi ale oaselor, nu se transmit ereditar. Anumiţi factori ereditari pot avea însă un rol în producerea si în intensitatea evoluţiei bolii. De aceea, cercetarea se axează în mod special asupra studierii acestor structuri genetice şi a modului lor de transmitere. Anumite gene apar cu frecvenţă mare în anumite boli. Asa este cazul HLA B 27 în "boala Bechtcrew" şi HLA DR 4 în poliartrită cronică.
Genetica moleculară modernă nu numai că a făcut posibile analiza detaliată a structurilor genetice şi studierea mecanismelor de activare şi de reglare genetică, dar ne-a permis, datorită experimentelor pe animale prin tehnică genetică, sa putem arunca o privire în profunzimea procesului de evoluţie a bolii, şi a deschis astfel drumul câştigării unor noi posibilităţi terapeutice.
Astăzi ne aflăm în pragul unei perspective remarcabile în domeniul geneticii moleculare.
Prin inocularea unor gene cauzatoare de boală, la animale de experienţă (şoareci şi şobolani), s-a reuşit deja producerea artificială a anumitor boli (de pildă, o poliartrită cronică sau o spondilită anchilo-poctică). In acest sens, se vorbeşte de "transgene" ale şoarecilor şi şobolanilor. Asemenea modele experimentale pe animale ne vor ajuta să descoperim posibilităţi de tratament pentru multe boli cu substrat genetic.
Cercetarea ştiinţifică nu este, după cum se poate observa, un scop în sine, ci serveşte la descoperirea aplicării practice a diferitelor forme de terapie.
Nici până astăzi nu s-a clarificat suficient dacă va fi posibilă cândva o terapie genetică în cazul bolilor reumatice. Oricum, nu poate fi admisă o manipulare genetică în scopul modificării germenilor, care să ducă nu numai la o disfunclie corporală sau de reglare, ci şi la o influenţare a structurii personalităţii proprii.
Teoretic, sunt posibile corecţii ale greşelilor sau ale erorilor de reglare genetice a unor gene responsabile de anumite fenomene la nivelul muşchilor sau al ţesutului conjunctiv. Până la folosirea de rutină a unor posibilităţi de acest fel, vor trece însă câteva decenii.
Direcţii de cercetare în reumatologie
