1. Istoric
Cuvantul rheuma este de origine greaca si a fost folosit inca de la mijlocul secolului al V-lea i.Hr., de medicul si filozoful grec Empedocle. care traia in Sicilia. inca din cele mai vechi timpuri, exista imbolnaviri ale articulatiilor si ale coloanei vertebrale. Asa. de pilda, la dinozauri, au fost relevate modificari ale coloanei vertebrale similare spondilozei. Aceste reptile uriase au trait in Mezozoic. epoca mijlocie a istorici Pamantului, in urma cu peste o suta de milioane de ani.
Omul apare in ultimul milion de ani de istoric a Pamantului, si abia dupa sute de mii de ani incepe sa mearga in pozitie verticala si elueaza pana la un Homo sapiens, care gandeste mai mult sau mai putin rational. Astazi, avem do ca au existat imbolnaviri ale articulatiilor si ale oaselor de natura inflamatorie si infectioasa inca de la inceputul istoriei omului.
.,Medicina" practicata in acea epoca trebuie inteleasa ca o medicina populara primitiva, care insa nu se baza. in totalitate, pe vrajitorie si pe superstitii, ci folosea si anumite cunostinte empirice.
O data cu descoperirea scrisului, se pastreaza unele cunostinte si metode de tratament medicale, cum sunt, de exemplu, cele din lumea antica a egiptenilor. Grecii si-au fundamentat cunostintele medicale pe cele ale egiptenilor si pe experienta acestora, si, ca urmare, le-au dus la apogeu.
Desi termenul rheuma a fost utilizat de Empedocle, la acea vreme nu putea fi rba de o definitie clara a cuvintelor rheo (greceste: "eu curg") si panta rhei (greceste: "totul curge"), cuvinte de la care provine termenul rheuma si care indica faptul ca medicii din Antichitate isi imaginau o cauza pentru majoritatea bolilor. Pe baza cuvantului rheo s-a format si termenul katarrh, folosit in medicina pana in zilele noastre. Prin katarrh se intelegea scurgerea unor lichide mucoase din creier, mai ales din pricina unei productii crescute in hipofiza. Se credea ca, atunci cand mucusul se scurgea prin nas, era rba de guturai, cand se scurgea prin bronhii, omul suferea de astm, iar cand mucusul ajungea in tot corpul, aparea reumatismul.
Boala reumatica nu se limita la articulatii si la oase, ci. dupa teoriile umoral-patologicc de atunci, care considerau drept declansator al bolilor dezechilibrul lichidelor organismului, prin predominanta uneia dintre umorile principale (sange, mucus, bila galbena si bila neagra), respectiv mucusul, survenea imbolnavirea. Cand intervenea o inflamatie articulara, era rba de arthritis (artrita). Medicul grec Hipocrate (460-377 i.Hr.) n-a folosit termenul rheuma in sensul cunoscut astazi, ci a denumit imbolnavirile articulare cu termenul general de "artrita". Totusi, a facut o diferentiere intre artrita unei singure articulatii - guta de astazi - si artrita acuta, care elueaza cu febra.
De asemenea, medicul roman Galen (sec. II d.Hr.), ca si medicii care i-au urmat in decurs de peste un mileniu, era influentat de teoria umoral-patologica a artritei. Artrita si reumatismul se declansau, in conceptia lui Galcn. ca o consecinta a unei hiperproductii de sange, mucus. bila galbena sau bila neagra si a depunerii acestui lichid in articulatii (apostaza). Galen a folosit termenul rheumatismus chiar pentru modificari articulare, cum ar fi nodulii din guta. E de inteles ca, datorita conceptiei potrivit careia cauza artritei ar fi o disfunctie a lichidelor organismului, si incercarile de vindecare se concentrau asupra acestui timent, actionandu-se asupra intestinului si a pielii. Ca urmare, metodele de tratament erau clisma, stimularea transpiratiei si a mei, "lasarea de sange" (incizarea pielii la nivelul unei vene superficiale) si supraincalzirea pielii (stimularea circulatiei sanguine).
Abia o data cu epoca moderna apare o miscare in istoria de peste doua mii de ani a unei medicine incremenite.
Astfel, Cardanus din Pavia (1505) - medic, matematician si filozof italian - separa podagra (guta) de inflamatia articulara. Cu observatiile scrise in 1591 de medicul parizian Guillaumc de Baillou incepe o era noua in cercetarea reumatismului. De-acum se poate rbi de intelegerea termenului de ..reumatism" intr-un sens apropiat modului actual de interpretare. De Baillou a privit reumatismul ca pe o boala de sine statatoare si a deosebit clar artrita localizata de reumatismul generalizat. sectiunea sa despre reumatism a fost insa publicata abia post-mortem. de nepotul sau. in 1643, la Paris. Medicul englez Thomas Sydenham (secolul al XVII-lea) a oferit o descriere clasica a crizei acute de guta. bazandu-se pe propria-i suferinta, si a diferentiat artrita gu-toasa de formele de artrita reumatica. Desi efectele binefacatoare pentru atacul de guta ale tei Colchicum autumnale (brandusa de toamna) erau cunoscute de medicii bizantini inca de la inceputul Evului Mediu, acest lucru a fost raspandit in Europa abia de medicul personal al imparatesei Maria Tereza. Anton Freiherr n Stocrch. in secolul al XVIII-lea.
Schimbarile spirituale din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea confera fundamentul gandirii stiintifice de astazi. Filozoful, scriitorul si omul de stat englez Francis Bacon (1561-l626) pune la baza stiintei empirismul (experienta) si inductia (procedeul prin care se deduc dintr-o serie de cazuri particulare legile sau principiile generale). Bacon impreuna cu filozoful si biologul Dessectiunes (1596-l650), care in filozofia sa pretinde argumente indispensabile, sunt deschizatori de drumuri si-parinti spirituali. Desi in medicina mai predomina modul de gandire umoral-patologic, la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XlX-lea sunt luate in considerare si alte cauze ale declansarii reumatismului decat hiperproductia de lichide daunatoare organismului.
Descrierea loului simptomatic al diverselor boli reumatice devine tot mai exacta, cautandu-se cel mai adesea cauzele simptomelor expuse. Astfel, Cullen, un medic ce practica in Anglia (1710-l790), pune lombalgia (popular: durerea de mijloc) si durerile sciatice pe seama unor modificari ale coloanei vertebrale. Heberden, tot un medic englez (1710-l801), descrie dezltarea noduroasa a ultimei articulatii a degetelor si o deosebeste de guta. Legatura dintre reumatism si unele boli cardiace este recunoscuta si examinata de n Bouillard, un clinician parizian (1796-l861).
Imbunatatirea tehnicii microscopiei prin cresterea posibilitatii de a detalia, marind pana la de cinci sute de ori, precum si progresele din domeniul cunostintelor fiziologice, ofera, in sfarsit, imaginea moderna si fundamentata biologic a medicinei (in prima jumatate a secolului al XlX-lea). Aceasta situatie arc efecte benefice si asupra cercetarii in domeniul reumatologiei. Reumatismul va fi recunoscut ca un proces inflamator al tesutului conjunctiv. Datorita progreselor din macro si micropatologie, se cauta explicarea cauzelor imbolnavirilor mai cu scama pe baza datelor morfologice. Dezltarea bacteriologici constituie desigur o procare si pentru cercetarea reumatologica. si. in consecinta, apar teorii asupra naturii infectioase a reumatismului. Devine evidenta legatura directa dintre infectia cu streptococi si febra reumatica (reumatismul acut).
Diferentierea intre variatele louri ale bolilor reumatice este tot mai exacta. in cercetarea stiintifica din domeniul reumatismului, la inceputul secolului al XX-lea, s-au remarcat numerosi oameni de stiinta, cei mai reprezentativi fiind Schonlein, Aschoff, Chstek, Charcol si Forestier.
Secolul al XX-lea, in special in ultimele decenii, a impulsionat reumatologia. inca de la inceputul secolului, teoria alergologica a avut un efect pozitiv in cercetarea declansarii reumatismului. Pentru studierea aspectelor micromorfologice s-au folosit metode de microscopie electronica, dar nu a fost atins rezultatul decisiv. Interesul s-a concentrat tot mai mult asupra metodelor biochimice si imunologice. iar in ultimii ani s-au obtinut succese remarcabile. intre timp, se cerceteaza citoplasma si nucleul celulelor prin metode imunologice, iar secventele proteinice genetice devin si ele tinta cercetarilor oamenilor de stiinta in domeniul reumatologiei.
Astfel, au putut fi cunoscute, la majoritatea imbolnavirilor reumatice, semnele debutului si elutia bolii, la unele dintre ele chiar si cauzele imbolnavirii (Lyme-borelioza, febra reumatica, guta). Totusi, isi asteapta rezolvarea un numar mare de probleme privind mecanismul de producere a bolii si elutia acesteia.
