Masurile fizioterapeutice sunt o componenta esentiala si adesea de neinlocuit in tratamentul bolilor reumatice. Nu au numai caracter adjuvant in farmacoterapie. ci sunt chiar o masura terapeutica preferentiala in modificarile de uzura ale articulatiilor si coloanei vertebrale.
Medicul care trateaza pacientul si prescrie terapia fizica trebuie sa cunoasca efectele farabile si reactiile negative ale fiecarei metode in parte, pentru a aprecia corect indicatiile si contraindicaliile acestora.
Fizioterapia actioneaza asupra organismului prin diverse forme de energie. Acestea pot fi naturale, ca de exemplu caldura izarelor termale, sau create artificial cu ajutorul diferitelor aparate.
Terapia fizica cuprinde o paleta larga de mijloace terapeutice:
. aria complexa a fizioterapici (terapia prin miscare):
. diferite forme de termo si electroterapie:
. terapia balneara (bai si cure in statiuni balneoclimaterice). Metodele ergoterapiei (terapia prin munca) ce trebuie
luate in considerare pentru protejarea articulatiilor au fost descrise in modulul X.
Cuprins:
Terapia prin mişcare |
sus  |
Terapia prin mişcare aplicată îmbolnăvirilor reumatice are mai multe scopuri. Prin programe de exerciţii active, şi/sau pasive, după caz, trebuie să menţină atât mobilitatea, cât şi capacitatea de funcţionare biomecanica a articulaţiilor. Se urmăreşte întărirea musculaturii şi creşterea rezistenţei la efort, şi. prin aceasta, se îmbunătăţeşte capacitatea funcţională. Printr-un program de exerciţii efectiv şi susţinut, se poate obţine o creştere a densităţii osoase la nivelul articulaţiilor bolnave unde osul nu mai este suficient de compact, în plus. activitatea fizică asigură o stare generală corporală mai bună.
Exerciţiile de mişcare sunt de tipuri diferite:
. statice;
. dinamice;
. pasive;
. active.
Acţiunea musculară se numeşte contracţie (strângere). Acţiunile musculare duc, prin anumite metode, la dezvoltarea unor forţe, în funcţie de următorii parametri:
. izometric (static, lungimea muşchiului nu se măreşte, ci creşte tonusul muscular);
. izotonic (dinamic, lungimea muşchiului se modifică, se exercită o forţă);
. izokinetic (dinamic, un aparat de limitare a mişcării poartă, conduce membrele în mişcare).
Muşchiul se poate scurta sau lungi.
Prescrierea exerciţiilor fizice depinde de scopul urmărit: creşterea forţei musculare, a rezistenţei sau a razei de mişcare? De multe ori, se impune să îmbunătăţim toţi aceşti trei parametri, fie în egală măsură, fie unul mai mult decât altul.
Pentru fiecare boală reumatică, un program special de exerciţii fizice! Hotărâtoare în alcătuirea unui program de exerciţii este. desigur, boala reumatică de bază. O boală inflamatoare, cum e poliartrita cronică, are nevoie de cu totul alt tip de exerciţii decât o suferinţă degenerativă articulară sau a coloanei vertebrale.
Există însă şi alţi factori cu un rol important în alcătuirea programului de exerciţii. Trebuie depistate problemele legate de sistemul cardiovascular, iar atunci când e nevoie să antrenăm o singură articulaţie, ca. de exemplu, postoperatoriu, se tine cont de întregul sistem osos şi muscular. Trebuie diferenţiat dacă problema aparţine articulaţiei în sine. se află la nivelul muscular sau chiar la nivelul osului din afara articulaţiei. De asemenea. în alegerea programului de exerciţii este important dacă acestea se adresează îmbunătăţirii mobilităţii sau a forţei musculare pentru exercitarea profesiei, pentru a practica un sport în timpul liber sau, pur şi simplu, pentru viaţa de zi cu zi.
Lămurirea acestor semne de întrebare necesită un specialist cu multă experienţă. El trebuie să controleze la intervale regulate mobilitatea şi forţa musculară, spre a adapta exerciţiile fizice la evoluţia bolii dvs. şi Ia starea corespunzătoare a articulaţiilor, respectiv a coloanei vertebrale. E nevoie să primiţi recomandări scrise şi desene ce reprezintă exerciţiile, dar. în special, trebuie să vi se indice cum să le efectuaţi. Conlucrarea dintre medic, fizio- şi ergoterapcut aduce pacienţilor motivaţi şi conştiincioşi cele mai bune rezultate.
Exerciţiile sunt oportune o dată cu debutul bolii.
Ca reumatic, nu trebuie să vă doriţi să ajungeţi "maestru" în gimnastică, dar este foarte important ca terapia prin mişcare să înceapă din stadiile de boală cele mai timpurii. Loviturile acute şi durerile la nivelul articulaţiilor nu constituie contraindicaţii ale unor exerciţii fizice eficiente, dar este necesară o atenţie sporită, iar exerciţiile trebuie făcute în prezenta fizioterapeutului.
Adesea, exerciţiile se rezumă la o mobilitate pasivă a articulaţiei afectate. în cazul unor infecţii febrile, sau al unei suferinţe cardiace, să nu renunţaţi la gimnastică. Exerciţiile se cer executate cu o implicare corporală mai redusă si cu pauze de revenire mai lungi.
Exerciţii de mişcare active
Pacientul efectuează exerciţiile prin propria lui forţă musculară, dar poate primi si sprijinul terapeutului sau poate să folosească un obiect de rezistenţă în cursul antrenamentului.
Formele active ale exerciţiilor de mişcare sunt:
. active
. susţinute pasiv
. de întărire.
Pacientul execută singur mişcările. Terapeutul conduce sau, de la caz la caz, opune rezistenţă pentru a împiedica eventualele mişcări greşite (corectarea execuţiei).
. Mişcări active acasă
Trebuie să ducă la menţinerea mobilităţii atinse si la evitarea apariţiei contracturilor (flexiuni fixe ale articulaţiilor) sau a anchilozării.
Se recomandă ca exerciţiile să fie făcute lent şi până la atingerea limitei de mişcare. Sunt necesare controale regulate ale terapeutului.
. Exerciţii susţinute pasiv
Terapeutul susţine greutatea membrelor, pentru a facilita mişcarea activă a pacientului: aceasta poate avea loc si cu sprijinul unor aparate ajutătoare (o "masă de încolăcire", pentru a putea atârna, uşurând astfel activitatea membrelor ce trebuie mobilizate).
. întărirea
Se poate produce prin exerciţii împotriva gravitaţiei, exerciţii de rezistenţă opusă fie de terapeut, fie de benzi elastice (în nici un caz de greutăţi), şi prin exerciţii izome-trice (contracţii musculare, fără mobilizarea articulaţiei protejează articulaţiile, dar nu sunt la fel de eficiente pentru muşchi).
Atenţie: In bolile reumatice sunt interzise exerciţiile de încărcare!
Exemplele de programe de exersare care urmează oferă exerciţii de protecţie pacienţilor reumatici. In orice caz, ele nu solicită pacientul, ci se pot face din poziţie şezând, de preferinţă pe un scaun fără spătar.
Toate exerciţiile ar trebui repetate de cel puţin trei ori şi efectuate cel puţin o dată pe zi. Acest program vizează atât membrele superioare, cât şi pe cele inferioare, conţinând în plus câteva exerciţii uşoare pentru coloana vertebrală. De asemenea, e potrivit ca măsură de prevenire împotriva reducerii mobilităţii provocate de îmbolnăvirile reumatice.
în cazuri cu probleme speciale, trebuie discutate şi lucrate anumite exerciţii specifice împreună cu fizioterapeu-tul. In acest sens există o multitudine de exerciţii privind diferitele regiuni ale coloanei vertebrale şi articulaţiile membrelor. Pentru exerciţiile ce se pot efectua la domiciliu se găsesc în librării numeroase broşuri editate de reumatologi sau aparţinând unor firme de medicamente.
înainte de efectuarea exerciţiilor individual, se recomandă să consultaţi medicul care va tratează sau fizioterapeutul.
Poziţie iniţială: aşezaţi-vă pe un scaun, de preferat fără spătar, la înălţime ideală (coapsa în poziţie orizontală, vezi fig. 16).
1. Exerciţiu: se ridică alternativ piciorul drept şi cel stâng (fig. 17).
2. Exerciţiu: se ridică altenativ călcâiul drept şi cel stâng (fig. 18).
3. Exerciţiu: se ridică alternativ piciorul drept şi cel stâng în faţa celuilalt (fig. 19).
4. Exerciţiu: se duce alternativ mâna dreaptă şi cea stângă la umărul de aceeaşi parte, apoi se întinde braţul (fig. 20).
5. Exerciţiu: se fac mişcări de rotaţie cu picioarele în fata scaunului, întâi într-o direcţie, apoi în cealaltă. Cercurile sunt la început mici, apoi se măresc (fig. 21).
6. Exerciţiu: se ridică alternativ umărul drept si cel stâng, apoi se coboară. Umerii drept si stâng se rotesc spre faţă, apoi spre spate (anterior - posterior) si se revine la poziţia iniţială. Se începe alternând umărul drept cu cel stâng, după care, mişcarea se execută cu ambii umeri simultan
(fig. 22).
7. Exerciţiu: se ridică alternativ piciorul drept, apoi cel stâng si, printr-o mişcare amplă, se aşează la dreapta sau la stânga scaunului, apoi se revine la poziţia iniţială (fig. 23).
8. Exerciţiu: braţele atârnă pe lângă corp, capul e aplecat în faţă (bărbia în piept), apoi se dă capul pe spate, privind spre tavan. Capul se mişcă, pe rând, la stânga şi la dreapta, apoi se apleacă, pe rând. spre umărul drept şi spre cel stâng: urechea se apropie de umăr, fără ca umărul să se ridice (fig-24).
Efectuarea acestui exerciţiu nu este permisă în poliartrita cronică cu afectarea coloanei cervicale.
9. Exerciţiu: se ridică genunchiul cu mâinile în direcţia nasului, alternând dreptul cu stângul (fig. 25).
10. Exerciţiu: se prind mâinile la spate şi se depărtează de corp cu coatele întinse. Se execută astfel mişcări circulare în jurul spatelui, apoi se schimbă direcţia de rotaţie. Se ţine spatele drept, iar mâinile prinse cât mai depărtat de spate se ridică şi se coboară (fig. 26).
11. Exerciţiu: alternând piciorul drept cu cel stâng se execută mişcări ca "pe bicicletă" în faţa scaunului. Mişcările se fac înainte şi înapoi (fig. 27).
12. Exerciţiu: se prind mâinile în faţa corpului, se ridică deasupra capului, apoi se lasă în jos. Se descrie cu mâinile un cerc amplu în ambele sensuri. Mâinile se prind la ceafă, apoi coatele şi capul se duc spre spate. Coatele se mişcă spre fată şi, din nou, în acelaşi timp, o dată cu capul se împing puternic spre spate (fig. 28).
13. Exerciţiu: braţele atârnă pe lângă corp, apoi se încearcă să se atingă podeaua. întâi cu mâna dreaptă apoi cu 16. Exerciţiu: se prind călcâiele cu ambele mâini, apoi se îndreaptă coloana vertebrală. în timp ce braţele se ridică deasupra capului, apoi se lasă în jos.
Exerciţii de mişcare pasive |
sus |
Manevre externe ale terapeutului asupra structurilor articulare, musculare, ligamen-tare şi tendinoase.
Forme de mişcare pasivă:
. mişcarea pasivă;
. întinderea muşchilor;
. terapia manuală.
. Mişcarea pasivă
Se referă la mobilizarea membrelor pacientului de către terapeut. Articulaţia va fi mişcată în toate direcţiile fiziologice pentru a împiedica o anchilozare (o poziţie fixă a articulaţiei). Mişcarea pasivă se practică, de exemplu, într-o inflamaţie articulară acută, când pacientul, din cauza durerilor mari. nu mai este capabil să facă mişcări active. Exerciţiile se fac cel mai bine sub krioterapie (aplicarea de pungi cu gheată), pentru a calma durerile. Cu ajutorul acestei terapii de mişcare si a tratamentului medicamentos de luptă contra durerilor si a inflamaţiei, se evită limitarea de mişcare permanentă, care ar putea apărea în absenţa acestor măsuri.
. întinderea muşchilor
în prezenţa unor dureri mari la nivel articular sau al coloanei vertebrale, aveţi tendinţa să faceţi cât mai puţine mişcări si să adoptaţi o poziţie de protecţie. Aceasta conferă muşchilor implicaţi o anumită comoditate: ei se "retrag", se scurtează, lucru pe care-1 observaţi prin apariţia limitării mişcărilor articulare, care se menţine chiar şi după dispariţia atacului dureros. în urma unui accident, este adesea o necesitate, recomandată chiar de medic, de a pune în repaus o articulaţie prin aparat gipsat sau prin legarea unei şine. După îndepărtarea bandajului fixator, se impune ca dvs.. îndrumat de un fizioterapeut. să aduceţi muşchii scurtaţi la ..lungimea reală" printr-un program de exerciţii adecvat.
Terapeutul mişcă extremitatea în conformitate cu funcţia muşchiului scurtat, însă în direcţie opusă. Pentru o asemenea manevră, una dintre condiţiile esenţiale este buna cunoaştere a dispoziţiei anatomice şi a funcţiei muşchiului respectiv. Când nu există dureri, muşchiul poate fi pregătit prin căldură înainte de a fi întins.
Când există dureri mari. pentru calmarea acestora, va fi utilizată terapia de răcire deja menţionată. La terapia de mişcare pasivă nu trebuie să simţiţi durere; numai manevra de relaxare a unei capsule sclerozate la nivelul umărului este o excepţie de la această regulă.
. Terapia manuală (Chiropractica)
Ea cuprinde recunoaşterea şi terapia tulburărilor funcţionale reversibile ale aparatului locomotor prin tehnici manuale folosite de medic sau de terapeut. Prin apucări cu mâna sau tehnici adresate părţilor moi. terapeutul manual observă modificările în jocul articular si muscular al aparatului locomotor si le poate trata.
Tehnici de chiropractica:
. mobilizare;
. tracţiune;
. manipulare.
Tehnica mobilizării este folosită pentru îmbunătăţirea mobilităţii articulare (de exemplu, la capsule articulare sclerozate puse în repaus) si a coloanei vertebrale. Prin tracţiune (întindere cu atenţie), se obţine o reducere a durerii la mişcare în situaţii inflamatoare acute, deoarece scade presiunea asupra suprafeţei articulare. De asemenea, pot fi rezolvate aderenţele la nivel articular. Prin manipulare, terapeutul mişcă articulaţia peste jocul articular normal şi, prin aceasta. poate fi atinsă mobilitatea liberă normală a articulaţiei. în mod reflex, după această manevră, dispar adesea şi durerile. Manipularea se mai numeşte şi "operaţie nesângerândă". Pentru atingerea telului propus, sunt necesare însă cunoaşterea precisă a diagnosticului şi o manevră de execuţie exactă.
Nu se recurge la terapia manuală, în special la manipulare, în situaţia în care există o presiune la nivelul rădăcinii nervoase, cum ar fi în discopatie. Chiar atunci când suferiţi de o hipermobilitate (mişcare exagerată) articulară sau a coloanei vertebrale, nu puteţi aştepta un ajutor de la aceste tehnici. Alte contraindicaţii sunt : tumori maligne osoase, musculare, ale tendoanelor şi ale articulaţiilor sau îmbolnăviri difuze (generalizate) ale oaselor, cum ar fi osteoporoza. De asemenea, această tehnică nu este indicată în boli grave degenerative ale articulaţiilor şi ale coloanei vertebrale. în afecţiunile inflamatorii ale aparatului de mişcare, terapia manuală e privită astăzi diferit, şi nu trebuie respinsă în mod absolut (vezi tracţiunea).
Prin masaj se înţelege folosirea manuală sau cu ajutorul aparatelor a presiunii şi întinderii asupra pielii, a ţesutului subcutanat, a celui conjunctiv şi asupra musculaturii. El are efecte locale sau sistemice. Masajul este una dintre cele mai vechi forme de terapie, fiind foarte mult utilizat încă din lumea antică, de greci şi de romani.
Local, efectul masajului se resimte ca o senzaţie de căldură (este stimulată circulaţia sângelui), iar modificarea tonusului muscular denotă, de obicei, o relaxare musculară. Dar masajul poate să şi întărească (fortifice) muşchii. Prin aceasta, se ajunge la o îmbunătăţire a stării de nutriţie a ţesutului conjunctiv. Se pot ameliora tumefacţiile cauzate de obliterări venoase si limfatice, iar cicatricele tisulare pot dispărea. Acţiunea generală se obţine prin influenţarea reflexă a organelor şi a sistemului nervos vegetativ, conducând la alinarea automată a durerilor. Un masaj bun poate conduce la efecte psihice pozitive, ce pot fi resimţite ca relaxare sau motivare în funcţie de starea de spirit. Diversele metode de masaj acţionează asupra diferitelor regiuni corporale, deci trebuie utilizate conform prescripţiei medicale.
Dacă suferiţi de una dintre bolile menţionate mai jos, nu-1 lăsaţi pe maseur să se apropie de dvs. Contraindicatiile terapiei prin masaj:
. bolile de piele (inflamaţii, infecţii);
. bolile febrile;
. accidentări recente si stări inflamatorii ale aparatului locomotor:
. "boala Sudeck" (distrugere osoasă reflexă după accidentări);
. tulburări de coagulare sanguină.
Se cere acordată o marc atenţie în cazul osteoporozei avansate, al bolilor generale (sistemice) grave şi al tumorilor.
Termoterapia |
sus |
Prin termoterapie înţelegem atât terapia prin creşterea temperaturii, cât si cea prin scăderea foarte accentuată a temperaturii (Krioterapia). Această veche formă de terapie este încă si astăzi cea mai utilizată metodă de tratament fizic în bolile reumatice. Dar, atenţie: experienţa terapeutică arată că folosirea pe cont propriu (la domiciliu) de către pacienţi în special a terapiei prin căldură nu are întotdeauna efecte pozitive, ceea ce demostrează că şi aceste forme de tratament presupun indicaţii precise şi, în consecinţă, vor fi recomandate numai de medic.
Efectul terapeutic al căldurii si al frigului este adesea acelaşi, în funcţie de tipul de îmbolnăvire (inflamaţie acută sau cronică, semne degenerative), respectiv de capacitatea de reacţie a pacientului (vârstă, situaţie vegetativă).
Termoterapia. în special utilizarea căldurii, are de multe ori aceleaşi indicaţii ca si hidroterapia (terapia prin apă), deci ca si balneoterapia (terapia prin băi).
Căldura si frigul pot fi aplicate cu ajutorul metodelor fizice, ca radiaţia, conducerea si convecţia. Se pot aplica metode pentru tot corpul (băi) sau parţiale (împachetări, băi de parafină). Metodele aplicate întregului corp pot fi folosite numai în cazul pacienţilor cu un sistem circulator stabil. Ele sunt indicate mai ales în reumatismul părţilor moi. în "boala Bechterew" si în îmbolnăvirile degenerative, mai cu seamă ale coloanei vertebrale. Aplicarea de căldură duce la alinarea durerii prin relaxare musculară, stimulează circulaţia sanguină si metabolismul local al ţesuturilor. Musculatura se întinde mai uşor. Căldura inhibă procesele inflamatoare cronice, dar le stimulează pe cele acute şi. ca urmare, nu se aplică în procese inflamatoare acute.
Posibilităţile aplicării de căldură:
Hidroterapia: băi totale sau parţiale, înveliri,
împachetări, turnări Peloide: Moor, Fango, Parafină. Gel
(împachetări, băi totale şi
parţiale) Radiaţii infraroşii: local
Terapia cu frecvente înalte: unde scurte, microunde,
ultrasunete Posibilităţile de aplicare a terapiei locale prin frig constau în împachetări cu gheată, pungă cu gel. aer rece. spray clovetilic (spray de îngheţare), scufundări în băi cu gheaţă, aplicări de gheaţă acidulată sau de azot lichid.
Efectele aplicării locale a frigului constau în reducerea inflamaţii lor. dispariţia durerii (îngheţare) si relaxarea musculară prin împiedicarea excitaţiei nervoase. Prin terapia cu frig locală, se pot opri sângerările si se reduc edemele.
în aplicarea termoterapiilor trebuie ţinut cont, la modul general, de efectele iritante, deoarece, prin folosirea excesivă, se poate ajunge la arsuri, ca si Ia degeraturi.
Contraindicatiile termoterapiei se află în tabelul de mai jos. In aplicările locale restrânse, există foarte puţine contraindicaţii, acestea apărând atunci când la nivelul regiunii ce trebuie tratată survine una dintre modificările descrise.
Contraindicatiile termoterapiei CĂLDURĂ FRIG
. inflamaţie articulară acută . hipersensibilitate la frig
. sângerări recente . îngustări locale ale vaselor
sanguine
. tumefactii . formare de anticorpi antifrig
. tuberculoză activă . angină pectorală
. inflamaţii ale venelor . suferinţe acute renale
. boli cardiace grave şi ale vezicii urinare
Electroterapia |
sus |
Electroterapia cuprinde toate procedeele fizice care acţionează prin curent electric sau prin câmpuri şi oscilaţii electromagnetice.
în acest sens, deosebim:
. frecvente mici (0 - 1 000 Hz);
. frecvente medii (lKHz - 300KHz) şi
. frecvente înalte (2,45MHz - 433,93MHz).
Terapia prin frecvenţe înalte şi prin ultrasunete nu acţionează direct prin curent electric asupra structurilor tisulare vizate, ci prin energia lor termică.
Ce putem atinge cu ajutorul electroterapiei? Scopul primar al aplicării este dispariţia durerii. Curentul electric stimulează însă si circulaţia sanguină şi are efect asupra relaxării musculare. Principalul câmp de acţiune al terapiei prin curent electric îl constituie îmbolnăvirile tendoanelor, ale muşchilor şi ale nervilor. Până la un anumit stadiu, poate fi însă utilizată si acţiunea asupra receptorilor dureroşi de la nivelul articulaţiilor. Tot în acest sens trebuie înţeleasă şi acţiunea de relaxare musculară exercitată de curentul electric la nivelul coloanei vertebrale.
Cum acţionează curentul electric în bolile reumatice?
Curentul electric acţionează prin modificările ionice şi ale membranei de potenţial de la nivelul ţesuturilor tratate (muşchi, tendoane, capsulă articulară, nervi). Prin actiu-nea-tampon asupra fibrelor ce conduc durerea, se ajunge astfel la alinarea ei. Alte fibre nervoase pot fi excitate (terapia prin curenţi excitanţi) prin electroterapie, metodă folosită în tratamentul parezelor.
Curentul electric nu are totdeauna aceeaşi semnificaţie.
în electroterapie, diferitele tipuri de curent sunt folosite în multiple moduri:
Curentul galvanic
Este o terapie prin curent continuu, care se utilizează mai ales prin expuneri prelungite şi care are ca efect stimularea circulaţiei sanguine, relaxarea musculară şi alinarea durerii. Această formă de terapie este indicată în cazul durerilor musculare, al contracturilor musculare, al tulburărilor tendoanelor de inserţie şi al ischialgiilor.
Ionoforeza
Această metodă permite ca, prin curentul continuu, să se poarte medicamentele prin piele până la doi-trei milimetri subcutanat. Are următoarele indicaţii tipice: "pintenul" călcâiului, epicondilita cotului, durerea în umăr, sindromul tunelului carpian (lezarea prin presiune a nervului median, prin tumefierea tecii sinoviale).
Curenţii de propagare (curenţi faradici) Se aplică în terapia atrofiilor musculare de inactivitate şi constă într-o succesiune rapidă de mici impulsuri de curenţi continui, care declanşează acţiuni musculare fiziologice.
Terapia prin curenţi de excitare (curenţi exponenţiali) Serveşte Ia îmbunătăţirea proprietăţilor contractile ale muşchilor. Este vorba de folosirea unui curent a cărui intensitate creste încet (curent triunghiular, curent exponenţial).
Galvanizarea cu impulsuri
Duce la stimularea circulaţiei sanguine si la dispariţia durerilor musculare. Este vorba despre o galvanizare cu caracter de curenţi excitanţi.
Baia hidroelectrică (baia celulară, baia Stanger) Se utilizează în durerile musculare, ale nervilor. în uzura coloanei vertebrale si a articulaţiilor. O asemenea baie inundată de curent electric poate exista în două variante - ca baie bicelulară pentru membre sau ca baie completă (baia Stanger) folosită în suferinţele coloanei vertebrale. Temperatura apei trebuie să fie de 35-38"C.
Curenţii diadinamici
Au ca efect principal calmarea durerii. Se obţine însă şi relaxarea musculară, şi stimularea circulaţiei sanguine. In consecinţă, curenţii diadinamici îşi găsesc utilizarea în suferinţele musculare şi tendinoase. în degenerările articulare şi spondiloză, eventual chiar în inflamaţiile articulare cronice. Din punct de vedere tehnic, este vorba de impulsuri modulate de curent alternativ, ce-şi modifică frecvenţa între 50 şi 100 Hz (crescând şi descrescând).
Curenţii de interferenţă
Sunt utilizaţi, în general. în acelaşi scop şi curenţii ca diadinamici (relaxarea musculară, calmarea durerii). Au însă efecte benefice şi în resorbţia secreţiilor şi edemelor. Prin doi curenţi alternativi de frecvente diferite la nivelul a patru electrozi, se obţine prin interferenţă un câmp de excitaţie de frecventă redusă la nivelul regiunii pe care dorim s-o tratăm
Stimularea nervoasă transcutanată
Este folosită în tratamentul durerilor cronice generale de modificări de uzură la nivelul coloanei vertebrale, suferinţelor musculare şi ale tendoanelorde inserţie. Un impuls de curent cu frecventă scăzută inhibă fibrele nervoase care produc durerea, ajungându-se astfel la calmarea ei. Aparatele sunt foarte mici (de mărimea unui pachet de ţigări) şi au electrozi ce se lipesc singuri la nivelul regiunii dureroase. Aparatul poate fi acţionai (manevrat) chiar de pacient, făcând posibilă utilizarea lui pe perioade îndelungate în sindroamele dureroase.
Terapia cu frecvente înalte si terapia cu ultrasunete Domeniul de aplicare al acestor metode este descris în paragraful în care am vorbit despre termoterapie. deoarece acţionează mai ales prin încălzirea structurilor tisulare şi duce Ia alinarea durerii. Ia relaxarea musculară şi la stimularea circulaţiei sanguine.
Contraindicatiile electroterapiei
. Modificări patologice în arealul de intervenţie (răni proaspete, leziuni cutanate, modificări inflamatoare ale pielii, inflamaţii venoasc).
. Bucăţi de metal în zona de acţiune a curentului electric (articulaţii artificiale, proteze, aşchii de metal, şuruburi aplicate la nivelul osului după fracturi).
. Pace-maker cardiac în zona influenţată electric. Dacă în raza de acţiune a electroterapiei se află un
pace-maker cardiac (stimulator cardiac), există pericolul apariţiei tulburărilor de funcţionare a acestuia şi o eventuală afectare gravă a stării de sănătate, care poate lua forme imprevizibile, cu consecinţe letale.
Reţineţi: înainte de a fi supuşi unui procedeu de elec-troterapie, specificaţi întotdeauna dacă în corpul dvs. există metale sau un stimulator cardiac.
Când aveţi probleme cardiace sau o hipertensiune arterială oscilantă, cu valori mari. nu trebuie să vă supuneţi unei băi hidroelectrice. Presiunea hidrostatică are efecte negative asupra stării sistemului circulator (aceasta se referă, prin natura lucrurilor, si la oricare alte băi complete neelectrice).
Balneoterapia (terapia prin băi) |
sus |
în balneoterapie se utilizează produsele naturale existente în locul respectiv (ape tămăduitoare minerale, gaze naturale, nămol, sulf, turbă, radon, noroi, nisip) pentru tratarea şi prevenirea bolilor cronice. Sunt aplicate sub formă de băi complete .şi parţiale, si servesc totodată în reabilitarea invalidităţilor. Alte mijloace terapeutice naturale pot fi inhalate sau băute (cură de ape minerale).
O formă specială este terapia în galerii de mină. O asemenea galerie profundă în interiorul muntelui acţionează, prin temperatura mare existentă acolo (peste 41" C) si prin uşoara radioactivitate, asupra inflamaţiilor şi ameliorează, în special în suferinţele coloanei vertebrale (mai ales în "boala Bechterew"). mobilitatea acesteia.
Clasificarea băilor după clementele componente:
. akratotherme (băi naturale calde);
. băi iodate:
. băi sărate;
. băi carbogazoase;
. băi de radon;
. băi de sulf:
. băi de nămol.
Efectul substanţelor descrise mai sus si preluarea lor Ia nivelul pielii si al mucoaselor (prin inhalatie) este însă greu de apreciat, având în vedere diferenţierea de efectul suplimentar termoterapeutic. Astfel, balneoterapia este întotdeauna o terapie combinată. Substanţele componente ale băii. efectul căldurii si factorii climaterici acţionează împreună, adesea în combinaţie cu alte măsuri fizice si fizioterapeutice (elcctroterapia, masajul, masajul subacvatic, gimnastica medicală, gimnastica subacvatică, regimul dietetic), pentru a obţine efectul terapeutic dorit.
In acest sens. forma actuală a curelor balneoclimaterice cuprinde întotdeauna un program complex de măsuri terapeutice.
Ce suferinţe reumatice se pretează la aceste cure?
. Degenerările articulare (artroze)
. Degenerările coloanei vertebrale (spondilar(roze)
. Reumatismul părţilor moi
. "Boala Bechterew"
. Poliartrita cronică inactivă cu mari reţineri si limitări Ce factori se opun unei cure balneare?
. Inflamatiile articulare acute
. Formele active de colagenoze
. VSH crescut (peste 30 mm/h)
. Starea generală alterată
. Bolile grave cardiovasculare
. Bolile de consum (cancer, tuberculoză etc.)
. Bolile acute. în special cele febrile
Afirmaţie de reţinut: ..Cine are nevoie de repaus la pat, nu are acces la băi!"
Terapia prin mişcare
