Reumatismul si sportul se afla intr-o corelatie reciproca, care, din pacate, se rasfrange adesea negativ asupra pacientului reumatic, intrucat acesta, fie nu-si apreciaza corect handicapul si se suprasolicita, ceea ce poale duce la accidente, fie, din punct de vedere psihic, din cauza imbolnavirii, nu mai poate practica sportul preferat si ajunge la stari depresive. Acest lucru nu trebuie sa se intample, deoarece, respectand cateva reguli de baza, o boala reumatica nu implica in mod expres incetarea activitatii sportive.In prima instanta, se impune o diferentiere intre bolile sau suferintele reumatice cauzate de o activitate sportiva si dorinta unui pacient reumatic de a continua sa faca sport sau chiar sa inceapa o activitate sportiva noua, in ciuda imbolnavirii. In primul caz putem vorbi, cu rezerve, despre "reumatism cauzat de sport", in cel de-al doilea caz, de "reumaticul sporti".
Cuprins:
Reumatismul cauzat de sport |
sus  |
Când vrem să definim reumatismul drept suma îmbolnăvirilor si a modificărilor aparatului locomotor si de susţinere caracterizate prin dureri şi limitarea mişcărilor, sportul este, desigur, în numeroase cazuri, factorul cauzal al acestor manifestări. Adesea, apar îmbolnăviri de uzură şi suferinţe reumatice ale părţilor moi legate de o activitate sportivă intensă. Intensitatea şi numărul acuzelor pot fi foarte diferite: de la dureri nesemnificative până la deformări articulare masive. Spre deosebire de sportivul de performantă, la care modificările apar ca o consecinţă a suprasolicitării extreme, la sportivul amator, din pricina antrenamentului insuficient, survine un dezechilibru între ambiţie şi capacitatea proprie de efort. în asemenea situaţii, proverbul "sportul este sănătos" îşi pierde, de multe ori, valabilitatea.
O boală reumatică primar inflamatoare nu poate fi provocată de exerciţiile fizice. Există însă posibilitatea ca o suprasolicitare a unei astfel de îmbolnăviri aflate "în faşă" (la debut) să declanşeze boala. Anumite predispoziţii cresc riscul la îmbolnăvire prin activităţi sportive. Pentru o coloană vertebrală deja afectată, de exemplu, săriturile artistice prezintă un real dezavantaj. Factori ca vârsta, sexul, constituţia fizică, gradul de antrenament predispun la suferinţe primare sau secundare ale sistemului osos şi muscular. în acest sens, o deformare nu prea gravă a coloanei vertebrale, ca în "boala Scheuermann" (o boală a tânărului, relativ benignă, marcată de o deformare accentuată, în special a coloanei toracice), prin antrenament intensiv sau prin practicarea unui sport neadecvat (de exemplu, vâslitul), poate căpăta o evoluţie nedorită, care duce la o încurbare evidentă a coloanei vertebrale. O asemenea îmbolnăvire poate fi diagnosticată de timpuriu printr-o examinare medicală de specialitate, şi astfel ambiţiile sportive ale tânărului pot fi reorientate pozitiv.
Mai multe dificultăţi creează tipul constituţional, care impune limitele de bază ale solicitării şi ale performanţei. Acesta este prescris genetic, şi o performanţă sportivă se poate atinge numai dacă pentru un anume tip constituţional se alege sportul potrivit (crosul, săritura, lupta). Sportivii multilaterali, cum sunt decatloniştii, reprezintă mai degrabă o raritate şi. prin multitudinea de accidentări pe care le acuză, indică faptul că o asemenea activitate sportivă este o problemă.
Din păcate, rareori poate fi stabilit cu siguranţă tipul constituţional înaintea vârstei de şaisprezece ani. în consecinţă, decizia pentru o activitate sportivă care să-i ofere tânărului bune performante în perspectivă devine foarte dificilă. Pericolul de a-l suprasolicita pe tânăr mai târziu, sau de a-1 supune accidentărilor şi suferinţelor, este marc. De aceea, recunoaşterea timpurie a tipului constituţional este unul dintre principalii factori de profilaxie a suferinţelor sportive la nivelul aparatului locomotor şi de susţinere.
Deoarece tipul constituţional nu poate fi recunoscui din copilărie, atunci când copilul dumneavoastră doreşte să practice un sport de performanţă, cereţi neapărat sfatul unui medic sportiv. EI are experienţă în problema efectelor diferitelor sporturi asupra corpului uman şi poate, eventual, să aprecieze ce consecinţe negative ar putea suferi copilul în cazul în care ar face un anumit sport.
E de înţeles că, o dată cu vârsta, din pricina scăderii elasticităţii oaselor şi a tcndoanelor, precum şi a posibilităţilor slabe de reînnoire a ţesuturilor, se intensifică uzarea articulaţiilor şi a coloanei vertebrale, prin activitate sportivă. La vârste avansate, creşte pericolul fracturilor osoase si. în general. pericolul accidentelor. Adesea, apar fracturi ale corpurilor vertebrale sau fracturi de col femural, chiar numai prin simple căderi. Prin rarefierea substanţei osoase, osteoporoza este. si ea. frecvent implicată. Un alt factor îl constituie apărarea redusă oferită de o musculatură mai puţin eficientă, care ar trebui să protejeze structurile articulare şi osoase.
A fost dovedit prin diverse studii că un organism sănătos face faţă, fără a fi afectat, unui training intens, corect, care presupune un efort mare. Rareori apar sindroame de suprasolicitare, dacă se oferă corpului timp suficient să atingă performantele dorite şi dacă nu se încearcă depăşirea propriilor limite, mai ales cu ajutorul mijloacelor dopping interzise. Se recomandă ca medicul sportiv care-1 examinează pe tânăr să pună accentul încă de timpuriu pe componentele "sănătos" şi "bine legat", pe care trebuie să le pretindă orice antrenor şi îndrumător responsabil. Aceasta cu atât mai mult cu cât pregătirea sportivă pentru performanţele de mai târziu începe în copilărie, vârstă la care puţine afectări organice pot
avea efecte fatale.
Atleţii, ca şi îndrumătorii lor, au tendinţa de a bagateliza accidentările şi suferinţele uşoare. Ca atare, nu poate fi depistată întotdeauna legătura dintre boala reumatică şi leziunea primară, petrecută uneori cu mulţi ani în urmă. Acuzele pot apărea după multă vreme de la încetarea carierei sportive.
Aparatul locomotor este format dintr-o parte activă şi una pasivă. Partea activă o constituie muşchii, cea pasivă cuprinde tendoanele, ligamentele, oasele şi cartilajele. Bolile reumatice produse de activităţi sportive vizează, în mod special, părţile pasive ale aparatului de mişcare. în acest sens există un spectru larg de posibile îmbolnăviri reumatice cauzate de sport: artroze (degenerări articulare), enteziopatii (îmbolnăviri ale tendoanelor de inserţie), necroze osoase aseptice (distrugerea osoasă fără infecţie), fracturi de "oboseală", osteocondroza disecantă (desprinderea cartilajului de pe os), pseudoartroza (o aparentă articulaţie la nivelul unei fracturi nevindecate), spondiloze (uzări ale coloanei vertebrale), spondilolize (rarefieri ale corpurilor vertebrale) şi spondilolisteze (alunecarea corpurilor vertebrale).
Toate aceste modificări nu numai că împiedică nemijlocit funcţia segmentului respectiv, ci, de exemplu, ca urmare a modificării de statică, provoacă fenomene degenerative în articulaţiile vecine sau la nivelul coloanei vertebrale.
Tabloul clinic este adesea deosebit de complex, iar factorul cauzal nu poate fi întotdeauna depistat. Poate exista o perioadă de latenţă de câţiva ani, şi la apariţia primelor semne de boală activitatea sportivului de elită sau a celui amator poate fi de mult încheiată.
Alături de modificările survenite la nivelul coloanei vertebrale şi îmbolnăvirile structurilor tendinoase şi liga-mentare, artroza e cea mai frecventă boală reumatică produsă de sport. Suferinţele degenerative articulare şi ale coloanei vertebrale sunt, în general, cele mai dese boli reumatice întâlnite.
Artroza primară, care apare fără o traumă cunoscută, se deosebeşte de cea secundară, provocată în urma unei accidentări. Microtraumele repetate pot fi însă foarte rar dovedite retrospectiv, aşa încât, sub numele de artroze primare, se ascunde un mare număr de artroze secundare. Evoluţia unei artroze se poate înţelege dacă se cunosc datele anatomice (vezi capitolul I) şi alcătuirea articulaţiei.
Cartilajul articular e format dintr-o substanţă fundamentală, din fibre şi celule cartilaginioase. El are proprietatea de a se supune solicitărilor mecanice: foarte importantă este repartizarea uniformă a sarcinii. în cazul afectării unui ligament, al accidentării meniscului sau al unei fracturi, se modifică axul sarcinii şi anumite regiuni ale cartilajului articular sunt supuse unor forţe mai mari. care, mai devreme sau mai târziu, duc la afectarea cartilajului şi la evoluţia nefericită spre artroză. Astfel, factorii mecanici exogeni şi endogeni articulari provoacă leziuni ale cartilajului, suprasolicită capacitatea lui de regenerare şi conduc la apariţia unei artroze (Prokop). Ca urmare, sunt afectate, prin natura lucrurilor, mai ales articulaţiile membrelor inferioare, iar la boxeri, luptători de karate, jucători de baschet şi de volei, şi articulaţiile membrelor superioare.
Defecte minime de axă a articulaţiilor pot fi produse si de o poziţie vicioasă, cu riscul de a scăpa neobservate la o examinare superficială. Un antrenament intens efectuat ani de zile poate duce la o artroză. Nici nu e de mirare atunci când privim performanţele atinse de sportivi în decursul antrenamentelor. Astfel, un patinator care se antrenează cinci zile pe săptămână efectuează circa o sută de sărituri pe zi, iar un halterofil ridică mai multe tone în timpul unui singur antrenament. De aceea, este surprinzător cât de putini sportivi de performantă suferă de boli degenerative articulare grave. Mai degrabă, parc să fie afectat sportivul amator, care se antrenează rareori corespunzător.
Artroza femuropatelară |
sus |
Ea afectează partea de articulaţie situată între rotulă si porţiunea anterioară a suprafeţei articulare a osului coapsei. In cazul practicării diferitelor activităţi sportive, asupra acestei regiuni articulare acţionează forte extrem de puternice, în acest sens. la nivelul articulaţiei apare o forţă de 1 000 kilopound (1 pound = 0.453 kg), numai prin simpla ridicare din poziţia "stând pe vine".
Alte îmbolnăviri ce survin frecvent la sportivi sunt: distrugerea cartilajului posterior al rotulci (Chondromalazia patelae), edemele articulaţiei genunchiului, cu cantităţi mari de lichide strânse la nivelul cavităţii articulare, care, dacă nu sunt evacuate la timp, pot duce la artroze foarte grave.
Dar nu numai suprasolicitarea directă articulară duce la artroză, ci si eventualele accidentări sau modificări ale suturilor articulare şi ale ligamentelor interne. De pildă, o ruptură a ligamentului încrucişat, netratată corespunzător, provoacă în mod sigur artroza genunchiului. întotdeauna se produce o reacţie tipică, vizând, de fiecare dată. o articulaţie care-şi pierde funcţia printr-o uzură precoce, indiferent de varietatea influentelor suferite, prin practicarea exagerată sau inadecvată a unei activităţi sportive.
în principiu, acelaşi lucru se petrece si la nivelul coloanei vertebrale. Suprasolicitările unor porţiuni izolate ale coloanei vertebrale duc la poziţii vicioase şi la apariţia, la acest nivel, a spondilozelor (uzări ale vertebrelor) sau a ostcocondrozelor (uzări ale discurilor intervertebrale). S-a menţionat deja. la începutul capitolului, că există pericolul înrăutăţirii evoluţiei ..bolii Scheuermann" prin antrenamente neadecvate. "Boala Scheuermann" poale fi declanşată de activităţi sportive, dar cauza ci nu este niciodată sportul.
Aşa stau lucrurile în spondiloliză şi spondilolisteză. Activitatea de performantă în unele discipline sportive poate fi o cauză directă a acestor îmbolnăviri.
Anumite discipline sportive, cum ar fi vâslitul, gimnastica şi ciclismul, au drept consecinţă apariţia unei.accentuate curburi a spatelui.
Numeroase afecţiuni ale tendoanelor sunt cauzate de sport. Să ne gândim numai la dureroasa îmbolnăvire a tendonului extern al cotului (Epicondylitis humeri laieralis). O asemenea modificare poate apărea şi la lendonul intern al acestei articulaţii la jucătorii de golf sau la aruncătorii de suliţă. în principiu, astfel ele îmbolnăviri ale tendoanelor de inserţie pot surveni în orice regiune articulară, de exemplu, la nivelul inserţiei muşchiului triunghiular al umărului, pe partea internă a articulaţiei genunchiului, sau chiar la nivelul călcâiului, la inserţia tendonului lui Achile.
Toate aceste afecţiuni pot evolua cu dureri mari si cu o diminuare substanţială a funcţionalităţii articulare. De la caz la caz, prin starea excesivă de iritare, pot lăsa impresia unei reacţii inflamatoare. Nu este însă vorba despre un fenomen inflamator primar, întrucât semnele de inflamaţie în probele de laborator sunt negative, iar diferenţierea lor de suferinţele articulare inflamatoare se face de obicei cu uşurinţă.
îmbolnăvirile musculare cauzate de sport, care aparţin grupei bolilor reumatice, sunt rare şi vizează adesea accidentările, ca întinderi şi ruperi. Interesantă este miozita osifi-cantă (depuneri de calcar la nivel muscular), care apare în urma a unui hematom şi trebuie diferenţiată de o îmbolnăvire a ţesutului conjunctiv. Până acum am discutat despre afecţiunile reumatice produse de activităţi sportive. Am constatat că acestea apar prin suprasolicitare, solicitare inadecvată şi prin accidentări. Solicitarea inadecvată se motivează prin vârstă, tip constituţional sau chiar sex. în mod special, trebuie luată în considerare o eventuală preafectare articulară, care poate fi evidenţiată, de la caz la caz, numai printr-o examinare minuţioasă.
O îmbolnăvire reumatică constituie o preafectare gravă. Dacă dorim să analizăm reumaticul ca sportiv, e necesar să ţinem cont, în mod special, de evitarea eforturilor inadecvate. După cum am aflat din capitolele precedente, nu toţi reumaticii trebuie priviţi la fel. Dacă dvs. suferiţi, de exemplu, de poliartrită cronică, ambiţiile dvs. sportive sunt altele decât cele ale unui pacient care a avut unul sau mai multe atacuri de gută. Pentru luarea unei atitudini, nu contează numai tipul de boală, ci şi vârsta pacientului, gradul de antrenament şi, mai ales, stadiul în care se află boala.
în cazul unui pacient cu poliartrită cronică, se pune rar problema debutului într-un sport nou. El va prefera să continue o eventuală activitate sportivă începută cu ani de zile în urmă. Din păcate, există puţine discipline sportive pe care un asemenea pacient le poate practica: între altele, înotul si. cu prudentă, ciclismul. Dacă. în mod excepţional, nu sunt afectate membrele inferioare, sunt permise alergările uşoare, cu pantofi adecvaţi.
In principiu, când un ..reumatic" doreşte să rămână sau să devină activ într-o disciplină sportivă, trebuie să aibă în vedere trei reguli de bază, care, în funcţie de tipul de îmbolnăvire reumatică, au o importanţă diferită:
1. Nu se recomandă ca un bolnav reumatic să facă sport de performantă. Excepţiile privind poziţiile vicioase ale coloanei vertebrale nu pot să fie decât încă un argument în favoarea acestei reguli. Nu vă lăsaţi influenţaţi de ambiţia personală sau de influente din afară (club sportiv, antrenor) pentru a vă mări performantele sportive, care. în situaţia dvs. sunt deosebit de dăunătoare.
2. Dacă aţi practicat un sport până la declanşarea bolii. preferaţi-1 pe acesta înaintea oricărei alte discipline sportive, dacă nu sunt contraindicaţii pentru afecţiunea reumatică
existentă.
3. In orice caz, consultaţi. în prealabil, medicul, deoarece argumentele pro şi contra nu ţin numai de tipul de boală, ci şi de gradul dvs. de antrenament şi de dificultatea exerciţiilor. Trebuie să discutaţi şi problema tipului de disciplină sportivă pe care doriţi s-o practicaţi. Ceea ce unuia îi poate folosi, constituie, eventual, un dezavantaj pentru altul. De aici decurg întrebările: "Ce am voie? Ce pot? Ce ar trebui?" Răspunsul este adesea greu de dat chiar pentru un specialist, şi, în cazul în care consulţi mai mulţi medici, părerile pot fi diferite. Sunt mulţi factori implicaţi şi rolul lor trebuie bine cântărit pentru a oferi un răspuns adecvat fiecărui bolnav în parte. Datorită prezenţei aproape permanente a durerilor la nivelul aparatului de mobilizare şi de susţinere, bolnavul reumatic, spre deosebire de un handicapat (în urma unui accident, sau cu un defect înnăscut), nu este în.stare să practice un sport de performanţă. în sportul pentru
persoane handicapate se are în vedere potrivirea handicapului la o anumită disciplină sportivă si. în acest sens, există anumite reguli care trebuie respectate. Chiar o persoană paralizată de la mijloc în jos sau căreia îi lipseşte un membru inferior, în urma unui accident, poate fi de altfel perfect sănătoasă si deci poate atinge performante bune în sport.
Jocurile olimpice pentru handicapaţi, paraolimpice. desfăşurate după încheierea celor pentru sportivii obişnuiţi, sunt un exemplu deosebit de convingător în acest sens. Nu vom găsi niciodată un reumatic pe vreo listă de participanţi Ia un concurs sportiv, deoarece el este nu numai "handicapat", ci mai ales bolnav şi suferind, astfel încât posibilităţile sale de a atinge performante sportive sunt, mai mult sau mai puţin, reduse. In rândurile următoare dorim să analizăm diferite discipline sportive din punctul de vedere al bolnavului de reumatism, deşi e dificil de luat în considerare fiecare tablou clinic în parte. In consecinţă, ne vom referi numai la unele grupe de boli: poliartrita cronică (PC), ca reprezentantă a îmbolnăvirilor articulare inflamatoare cu afectare poliarticulară (mai multe articulaţii), "boala Bechterew" (BB), ca reprezentantă a îmbolnăvirilor inflamatoare ale coloanei vertebrale şi ale scheletului de susţinere, mai puţin a celor care afectează articulaţiile periferice, colagenozele (afecţiuni ale ţesutului conjunctiv de cauză autoimună). spondiloza, ca reprezentantă a bolilor degenerative ale coloanei vertebrale, si "sindromul fibromialgic" ca reprezentant al îmbolnăvirilor reumatice ale părţilor moi. Aprecierea concordantei activităţilor sportive cu diferitele tablouri clinice reumatice se referă la sportul de plăcere (amator). Posibilele traume vizează numai pericolele asupra aparatului locomotor si de susţinere.
Sporturi de apă |
sus |
. înot
Posibile leziuni: afectarea meniscului la stilul bras. Afectări ale coloanei vertebrale la stilul delfin, care pot merge până la spondiloză. Lezarea coloanei cervicale la înotul în stil bras. cu capul deasupra apei. Umezeală si temperaturi scăzute.
PC: admis până în stadiul II de boală: temperatura apei să fie de 24"C. optim 26"C. In cazul afectării coloanei cervicale, să nu se mai înoate în stilul bras (eventual, folosind tubul de respirat si ochelarii, cu capul sub apă).
BB: un sport adecvat.
Colagenozc: nu există contraindicaţii atât timp cât pielea este intactă (fără leziuni). în caz de afectare pulmonară si cardiacă, se recomandă înotul Ia malul apei si în prezenta altei persoane. A se evita expunerea directă la soare.
Spondiloză: fără contraindicaţii.
Fibromialgic: fără contraindicaţii.
. Sărituri de In trambulină Posibile leziuni: tasarea vertebrelor. PC: contraindicaţii.
BB: contraindicatici. Colagcnoze: contraindicaţii. Spondiloză: contraindicaţii.
Fibromialgie: contraindicaţie relativă (în coexistenţa sindromului cervical).
. Scufundări
Această disciplină sportivă este permisă numai oamenilor sănătoşi!
Posibile leziuni: sindromul de decompresiune (..boala de cheson"). tasări ale vertebrelor cervicale, declanşarea unui atac acul de boală prin frig si umezeală.
PC: contraindicaţie.
BB: contraindicaţie.
Colagenoze: contraindicaţie.
Spondiloză: posibil.
Fibromialgic: posibil.
. Vâslit, bărci cu pânze
Posibile leziuni: accentuarea curburii coloanei vertebrale, spondiloze, hiperinsolatie.
PC: contraindicaţie.
BB: contraindicaţie.
Colagenoze: contraindicaţie.
Spondiloză: contraindicaţie relativă, în funcţie de stadiul bolii.
Fibromialgie: posibil
Ciclism
Posibile leziuni: accentuarea curburii coloanei vertebrale (cocoaşa biciclistului), scurtări musculare (la nivelul flexorilor gambei), îmbolnăviri ale tendoanelor.
PC: maximum până în stadiul I de boală, cu o adaptare corespunzătoare a ghidonului.
BB: posibil, atât timp cât există o direcţie orizontală a privirii; accentuarea curburii coloanei vertebrale duce la limitarea acestei activităţi sportive.
Colagenoze: posibil, în funcţie de stadiul bolii şi de afectarea articulaţiilor si a organelor interne.
Spondiloză: posibil, cu adaptarea corespunzătoare a ghidonului.
Fibromialgie: posibil.
Golf
Posibile leziuni: afectarea tendoanelor de la nivelul articulaţiilor umărului şi cotului, suprasolicitarea coloanei vertebrale.
PC: contraindicaţie.
BB: contraindicaţie.
Colagenoze: posibil, dacă nu există afectarea organelor interne şi în funcţie de gradul de afectare articulară.
Spondiloză: posibil, timp limitat si cu o consecventă gimnastică a coloanei vertebrale. Fibromialgie: posibil.
Călărie
Posibile leziuni: afectarea coloanei vertebrale prin poziţii incorecte (fig. 6), bursite la nivelul articulaţiei genunchilor, membre inferioare în O (O-Bein la călăreţii de profesie).
PC: până în stadiul 1 de boală, dacă pacienţii ştiu să călărească (au călărit si înainte de apariţia bolii) si dacă membrele inferioare nu sunt afectate.
BB: contraindicaţie.
Colagenoze: posibil, dacă evoluţia bolii e fără complicaţii si fără manifestări articulare.
Spondiloză: posibil, în forme minore de boală si prin stăpânirea unei bune tehnici de călărie.
Fibromialgie: posibil.
Tenis
Posibile leziuni: afectarea tendoanelor de la nivelul articulaţiei cotului (epicondilita). suferinţe ale articulaţiei umărului (tendinite), accentuarea unor suferinţe preexistente la nivelul coloanei vertebrale si în articulaţiile membrelor inferioare.
Tenis de masă
Posibile leziuni: îmbolnăviri ale tendoanclor musculare ale braţelor (la sportivii de performanţă).
PC: posibil, până în stadiul I de boală, fără a forţa puterea de lovire.
BB: posibil, în caz de neafectare a articulaţiilor, până în stadiul III de boală, în funcţie de gradul de curbare a coloanei vertebrale.
Colagenoze: posibil, sub formă de uşoare schimburi de mingi în evoluţii necomplicate si fără simptome articulare grave.
Spondiloză: posibil.
Fibromialgie: posibil.
Sporturi de iarnă
. Schi
Posibile leziuni: întinderi, tasări. leziuni ale meniscului. suferinţe ale tendoanclor articulaţiei genunchiului.
PC: contraindicaţic.
BB: posibil în stadiul I de boală, mai târziu pericolul accidentării prin căderi este prea mare.
Colagenoze: contraindicatie (expunerea la soare sau la frig)
Spondiloză: posibil, cu evitarea slalomului.
Fibromialgie: posibil.
. Schi-fond
Posibile leziuni: artroza articulaţiei de bază a degetului mare de la picior.
PC: contraindicatie.
BB: posibil până în stadiul 11 de boală, fără afectare articulară.
Colagenoze: contraindicatie (expunere la soare sau la frig)
Spondiloză: posibil. Fibromialgie: posibil.
. Patinaj
Posibile leziuni: bursită la nivelul călcâiului, suferinţe ale coloanei vertebrale.
PC: contraindicatie.
BB: posibil până în stadiul II de boală.
Colagenoze: posibil în evoluţii necomplicate cu suferinţe articulare.
Spondiloză: posibil, respectarea pauzelor, gimnastică a coloanei vertebrale.
Fibromialgie: posibil.
. Mersul pe munte (plimbarea)
Posibile leziuni: suferinţe ale tendonului lui Achile.
PC: posibil până în stadiul II de boală, în funcţie de gradul afectării articulare la nivelul membrelor inferioare.
BB: posibil până în stadiul IV de boală.
Colagenoze: plimbarea la înălţimi nu prea mari (zăpadă, gheaţă) este posibilă cu o protecţie corespunzătoare contra soarelui si în cazul ncafectârii organelor interne.
Spondiloză: posibil.
Fibromialgie: posibil.
Atletism
. Alergări
Posibile leziuni: bursite. suferinţe ale tendoanelor. PC: contraindicatie. BB: posibil până în stadiul II de boală. Colagenoze: posibil în faze iniţiale ale bolii, fără evoluţie complicată.
Spondiloză: posibil. Fibromialgie: posibil.
. Alte discipline atletice sunt, din păcate, interzise reumaticilor, deoarece există pericolul de accidentare în disciplinele de sărituri sau aruncări printr-o suprasolicitare bruscă a muşchilor, a tendoanelor si a cartilajelor articulare.
Fotbal, handbal, baschet
Posibile leziuni: accidentări prin contact direct cu adversarul în situaţii de dinamism crescut. PC: contraindicaţie. BB: contraindicaţie. Colagenoze: contraindicaţie. Spondiloză: contraindicaţie. Fibromialgie: posibil.
Volei
Posibile leziuni: accidentări la nivelul umărului, al genunchiului si ăl articulaţiei mâinii.
PC: contraindicaţie.
BB: se recomandă în toate stadiile de boală, dacă nu există afectare articulară periferică.
Colagenoze: posibil în stadiul de început, cu evoluţie fără complicaţii si fără afectarea organelor interne.
Spondiloză: posibil atât timp cât nu există suferinţe mari ale discurilor intervertebrale.
Fibromialgie: posibil.
Disciplinele sportive de luptă (box, karate, judo) sunt total interzise pacienţilor reumatici (prin contactul corporal direct cu adversarul, există un mare pericol de accidentare, la box fiind chiar scopul urmărit), ca si ridicarea de greutăţi (apare o imensă suprasolicitare a scheletului axial şi a cartilajelor articulare ale membrelor).
Când aveţi o suferinţă reumatică, observaţi că posibilităţile dvs. de mobilizare scad si, prin aceasta, apare o nesiguranţă în mişcări. Printr-o durere apărută brusc, există pericolul unei reacţii atipice, ceea ce măreşte în mod serios pericolul de accidentare pricinuit de o activitate sportivă.
Totuşi, ca reumatic, nu trebuie să renunţaţi la sport, ci. împreună cu medicul, să alegeţi acea disciplină sportivă care îmbină absenta riscului pentru sănătate cu un eventual efect terapeutic pozitiv. Desigur că în această alegere e nevoie să se ţină cont şi de preferinţele dvs.: în societatea modernă, petrecerea timpului liber fără sport este greu de închipuit, posibilităţile de practicare a unei discipline sportive sunt multiple, iar trecerea de la un sport la altul se face cu şurinţă, în limitele descrise mai sus.
Reumatismul cauzat de sport
