Suferinta poate fi intalnita si cu numele de distrofie posttraumatica, atrofie acuta a osului, osteoporoza posttraumatica dureroasa, sindrom umar-mana etc.
Caracteristicile principale sunt durerea spontana si la presiune a extremitatii distale a unui membru superior care evolueaza paralel cu modificari tegumentare vasomotorii si trofice si demineralizare rapida. Toate aceste elemente sunt precipitate in aparitie si evolutie de: traumatisme, interventii chirurgicale, infarct de miocard, anomalii neurologice, tumori, infectii, probleme psihiatrice. Apare mai des dupa 50 de ani si intereseaza de obicei tot membrul superior, mai rar o zona izolata. De obicei este unilaterala, dar poate sa apara si bilateral.
Patogenia nu este pe deplin cunoscuta. Se considera ca este rezultatul unor tulburari vasomotorii, urmare a unei stimulari anormale a simpaticului cervical.
Boala este considerata a evolua in trei stadii.
Prima etapa se caracterizeaza prin durere spontana sau la presiune, mai ales in zonele distale ale membrului afectat, mai des periarticular si avand caracter de arsura.
Durerea este insotita de tumefiere si modificari tegumentare de ordin vasomotor (piele calda, cu modificari de culoare), sudoripar si pilozita (hipertrico-za). Dupa 3 - 6 luni apar modificari distrofice ale pielii care este rece si capata un aspect lucios si atrofie. In ultima etapa (3-6 luni) se observa atrofie tegumentara, a tesutului subcutan, contractura in flexie a mainilor si picioarelor. La radiografie se remarca o puternica osteopenie, pierzandu-se pana la 1/3 din masa osoasa. Initial osteoporoza poate fi numai pe arii (atrofia Sudeck), dar apoi este difuza, ca si dupa o imobilizare prelungita. Afectarea membrului superior genereaza sindromul umar-mana.
Examenele paraclinice detecteaza anomaliile bolilor declansatoare.
Tratamentul instituit precoce, in primele 4 - 6 saptamani, determina reversibilitatea fenomenelor. El consta din aplicatii locale de caldura, exercitii fizice, analgetice, fizioterapie (ultrasunete, diatermie, infrarosii, bai de parafina). Alte variante de tratament includ blocare simpatica (prazosin, fenoxibenzamina) sau chiar simpatectomie, administrari de substante antiinflamatoare nesteroidiene sau corticoterapie in doze mari (60 mg/zi) in cura scurta (maxim 3 saptamani). Unii autori relateaza efecte bune ale guanetidinei sau rezerpinei in administrare i. regionala. Se mai utilizeaza tranchilizante si calcitonina.
