Index » Boli si tratamente » Oftalmologie » Reumatologie
» Activarea limfocitelor t prin superantigene

Activarea limfocitelor t prin superantigene

Superantigenul este o categorie nou descrisa de antigene care sunt produse de unele bacterii si de unele retrovirusuri. Proprietatea majora a superantigenului este aceea de a scurtcircuita momentele captarii si prelucrarii intracelulare a antigenului. Acesta se fixeaza direct pe partea exterioara a MHC clasa a Ii-a afisat de macrofag si pe portiunea riabila V a lantului P al receptorului pentru antigen al limfocitului T (TCR) ( .1.6). Urmarea acestui fenomen este o actire a circa 1-l0% dintre limfocitele T periferice (mult mai mult decat in mod clasic), cu consecinta imediata asupra secretiei de citokine care devine profund excedentara si care este responsabila de rietatea si intensitatea semnelor clinice. Stimularea imuna prin superantigene este nespecifica si nu produce secretie de Ig specifice sau limfocite sensibilizate.
Un superantigen are o afinitate specifica fata de un anumit tip de Vp. Socul toxico-septic produs in cazul infectiei stafilococice este explicat prin faptul ca enterotoxinele eliberate au afinitate speciala fata de Vp2+. Marea cantitate de citokine elaborate este responsabila de starea clinica severa. Indivizii care au aceasta rianta alelica de TCR pot dezvolta o stare gra in cazul unei infectii stafilococice.
In prezent sunt multe comentarii despre o posibila implicare a acestor superantigene in etiologia si/sau patogenia poliartritei reumatoide si a lupusului eritematos sistemic.
Experimental s-a aratat ca superantigenele influenteaza exprimarea genelor fas cu urmari pe apoptoza. Au aparut multiple speculatii referitoare la o posibila conectare a celor doua elemente, stimulare imuna nespecifica prin superantigene si apoptoza, cu implicatii si in patologia umana.