Obsertia asocierii in proportii riate a unor elemente clinice caracteristice lupusului eritematos sistemic, sclerodermiei, polimiozitei si poliartritei reumatoide a dus la ideea posibilitatii existentei unei entitati clinice distincte, care a putut fi recunoscuta ca atare, odata cu identificarea unor anticorpi circulanti anti ribonucleoproteina nucleara (numita UI RNP) prezenti in ser la titru inalt. Cu tot acest argument, entitatea este controversata de unii cercetatori care socotesc boala ca o simpla si intamplatoare asociere de suferinte.
Etiopatogenia bolii este total necunoscuta. Ca si in cazul suferintelor cu care are tangente, mecanismul de producere este socotit a fi de ordin imunologic. Printre argumentele care sustin aceasta idee se numara titrul mare si durabil de anticorpi anti-nRNP, prezenta complexelor imune in perioadele de activitate a bolii, hipergamaglobulinemie, hipocomplementemie, limfopenie cu scaderea atat a limfocitelor Th cat si a celor Ts, infiltrat inflamator cronic limfoplasmocitar in diverse organe.
Mecanismul imun ar sta la baza leziunilor proliferative ale intimei si mediei intalnite in sele mari (aorta, arterele coronare, renale, pulmonare) si uneori si in cele medii si mici. Aparitia acestor leziuni in arterele pulmonare explica dezvoltarea hipertensiunii pulmonare.
Suferinta apare predominant la femei in jurul rstei de 40 de ani. Cel mai intalnit element clinic este fenomenul Raynaud, semnalat la peste 85% dintre bolnavi, care apare de obicei primul si care poate precede celelalte semne cu luni sau ani. Rareori tulburarile circulatorii conduc spre ulceratii ale pulpei degetelor. Leziunile tegumentare prezente la peste 3/4 dintre bolnavi sunt constituite mai ales din tumefieri edematoase ale degetelor (in forma de "carnacior"), cu un tegument gros, cu exces de colagen si cu edem (ambele modificari localizate in derm). Rareori se intalnesc leziuni sclerodermice intinse, mai des fiind prezente modificari tegumentare lupice (rash facial, eruptii eritematoase). Mult mai rar apar alopecii, zone de hipo sau hiperpigmentare ca si coloratie violacee periorbitara, telangie-ctazii periunghiale.
Desi multi bolnavi au poliartralgii, numai unii au artrite sigure, care insa in mare parte nu determina eroziuni si deformari articulare. Cel mai frecvent sunt afectate articulatiile metacarpofalangiene si interfalangiene proximale.
Astenia musculaturii membrelor superioare este dublata de cresteri enzimatice (aldolaza si creatinfosfochinaza), de modificari electromiografice, de infiltrat limfoplasmocitar interstitial si degenerare a fibrei musculare. Depozite imunoglobulinice se identifica prin fluorescenta in peretele selor, in fibrele musculare si de-a lungul membranei sarcoplasmice.
La un procent mare de bolnavi (peste 80%), in majoritate asimptomatici, se inscriu modificari esofagiene: disfunctie i sfincterelor esofagiene inferior si superior (inregistrari manometrice), scaderea amplitudinii undelor peristaltice, esofagita de reflux.
Interesarea pulmonara este relatata intr-o proportie asemanatoare si de asemenea foarte mult timp asimptomatica. Semnele subiective mentionate sunt dispneea de efort si durerea de tip pleural. Radiologie se descriu microopacitati bazale. Elementele de hipertensiune pulmonara prezente sunt datorate mai mult leziunilor sculare proliferative decat celor de fibroza interstitiala. Hipertensiunea pulmonara (HTP) este anuntata de modificari somotorii identificate capilaroscopic in patul unghial. HTP reprezinta cauza frecventa a mortii. Capacitatea de difuziune pulmonara a gazelor este scazuta.
Coafectarea cardiaca, mai rar intalnita ca cea pulmonara, inscrie elemente de pericardita (30%), miocardita sau de insuficienta cardiaca. La ECG se identifica semne de HVD si HAD.
Suferinta renala este urmarea afectarii selor si mai rar este produsa prin depunere glomerulara de complexe imune, situatie in care determina glomerulonefrita membranoasa care deseori este asimptomatica si rareori se exprima ca sindrom nefrotic.
Atingerea nervoasa este foarte rara (10%). Se pot intalni meningita aseptica, infarct cerebral, hemoragii sau mai des neuropatie senziti de trigemen.
La o treime dintre bolnavi se inscriu limfadenopatie si febra si la foarte putini spleno si/sau hepatomegalie.
Biologic, boala mixta a tesutului conjunctiv sumeaza anomalii intalnite in bolile cu care se inrudeste, mai frecvent fiind intalnite anemie, leucopenie, prezenta celulelor lupice, si a factorului reumatoid. Dintre testele serologice sunt de retinut prezenta anticorpilor antinucleari de tip patat la imunofluorescenta (la un titru ce deseori este peste 1/1000) si mai ales a anticorpilor fata de un antigen nuclear extracil care consista din doua antigene distincte, unul sensibil la tripsina si RNaza (UI RNP) si altul rezistent la aceste enzime (Sm). Titrul seric al anticorpilor anti UI RNP este de obicei mai mare de 1/10000, titru ce persista pentru perioade lungi de timp, fiind prezent atat in perioadele de remisiune cat si in cele de activitate a bolii. Scaderea lui poate sa apara in remisiunile de lunga durata. Existenta serica a anticorpilor anti UI RNP este socotita a fi un test destul de specific bolii mixte a tesutului conjunctiv.
Se mai inscriu o scadere inconstanta a lorii complementului seric, cresteri ale VSH, hipergamaglobulinemie, prezenta serica a complexelor imune etc. Este evident ca boala mixta a tesutului conjunctiv and atatea puncte comune cu lupusul eritematos sistemic, cu sclerodermia, cu polimiozita, uneori si cu poliartrita reumatoida impune o diferentiere de aceste suferinte (elul 12.1). Deosebirile clinice sunt insa orientative, determinanta ramanand eluarea titrului seric al anticorpilor anti UI RNP.
Suferintei medii i se recomanda o terapie cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, hidroxiclorochina, sodilatatoare, doze mici cortizonice. Interesarile viscerale severe, ca si prezenta unei stari febrile ridicate impun doze mari de prednison (1 mg/kg/zi), eventual pulsterapie cu metilprednisolon. Ameliorarea semnelor clinice poate fi rapida si importanta la asemenea doze, chiar a celor tegumentare, esofagiene si pulmonare care de obicei cedeaza foarte greu. Rareori este nevoie de suplimentare cu medicamente citotoxice, adaos care permite scaderea posologiei cortizonice. Bolnavii supusi unei terapii corecte au o speranta medie de viata intre 6 si 12 ani, si sfarsesc prin leziuni cardio-pulmonare, sculare, sau mai rar cerebrale.
