Fiind singurul os de legatura a membrului cu trunchiul, fracturile sale antreneaza o importanta impotenta functionala.
Mecanisme - intalnita in cadrul fracturilor in 4% pana la 20%. are ca principala cauza traumatismul direct. Mai rar, contractia musculara puternica a muschiului pectoral mare si a muschiului sternocleido-mastoidian sau caderile pe umar, constituie mecanismulIndirect.
Cuprins:
Fracturile claviculei |
sus  |
Simptome - Sunt cele obişnuite, în fracturile cu deplasare inspecţia şi palparea evidenţiind focarul. O deplasare mare poate duce la deschiderea focarului dinăuntru in afara. Examenul radiologie furnizează amănunte
Complicaţiile sunt deschiderea, lezarea .runchiurilor secundare ale plexului brahial sau a vaselor subclaviculare (foarte rar).
Evoluţia şi prognosticul sunt favorabile în general, mai ales pentru fracturile fara deplasare sau pentru cele "în lemn verde-Consolidarea este rapidă (28-40 de zile) iar pseudartrozele sau căluşurile vicioase însoţite de jenă funcţională, rare.
Tratamentul este -
1. Ortopedie: .
- aparat gipsat sau din feş. simple de tip
Gerdy sau Dessault, 28-30 zile;
bandaj în 8, încrucişat la spate, care sa tragă umerii înapoi (Watson-Jones) pentru 21-40 zile
- diferite alte variante de aparate sau or-teze, aplicabile, specific, de la nou-nâscuţ. până la vârstnici.
2 Chirurgical, acesta impunandu-se la cazurile cu mare deplasare sau care duc la conpresiunile neurovasculare. Mai rar se utilizează reducerea sângerândă, ma. des reducerea cu osteosinteză (în focar închis -introducerea unei broşe Kirschner dinspre extremitatea laterală a claviculei, sub control radioscopic; sau cu focar deschis - cerclaj cu sârmă, osteosinteză cu broşe, tije, şurub, placa cu şuruburi). Osteoplastia (aplicarea unu. transplant osos) se foloseşte în lipsurile mar. de substanţă osoasă, sau în pseudartroze.
II. Fracturile scapulei
Mecanismul este direct (lovitura in spate) sau indirect (cădere pe umăr, cot). In primul caz fractura poate interesa sp.na scapulei, acromionul sau solzul scapulei (corpul), în al doilea caz, colul scapulei.
Simptomele clinice clasice sunt completate de radiografia de faţă şi profil.
Evoluţia şi prognosticul sunt favorabile, în 21-30 de zile consolidarea fiind obţinută.
Tratamentul de elecţie este cel ortopedic (bandaje de tip Gerdy-Dessault sau o simpla esarfă timp de 15-25 de zile) urmat de recuperarea funcţională. Tratamentul chirurgical are indicaţie excepţională, in deplasările mari ale masivului glenoidian sau al spinei şi acromionului sau procesului coracoid.
Iii. fracturile humerusului |
sus |
-Extremitatea proximala poate prezenta următoarele varietăţi:
- decolarea epifizară proximală (nou-
- fractura sugarului (col humeral);
- fractura copilului (col humeral);
. fractura adolescentului şi adultului, cu sau fara deplasare.Mecanismul poate fi direct sau indirect.
Simptomele subiective şi obiective sunt detaliate de examenul radiologie.
Tratamentul in fracturile fara deplasare este ortopedic (eşarfă sau bandaj Gerdy-Dessault pentru 10 zile - nou-născut, sugar, copil mic, sau 15-21 zile la adult) sau funcţional (mobilizare precoce, după 2-5 zile de eşarfă la pacienţii care suportă mai uşor durerile). Fracturile cu deplasare beneficiază de acelaşi tratament, încercându-se sau nu reducerea (De Palma), în funcţie de complicaţiile eventuale ale fracturii (luxaţia capului, compresiune) sau vârsta bolnavului.
în mod excepţional se intervine chirurgical (reducere şi osteosinteză).
Există diferite alte varietăţi de fracturi ale extremităţii proximale (intraarticulată a capului, cominutivă a capului, separare a tuber-
cuiului mare, a colului chirurgical sau sub-tuberozitară) toate având aceleaşi indicaţii terapeutice, în principiu.
2. Diafiza humerală se fracturează destul de frecvent (2- 8%).
Mecanismul este predominant direct.
Simptomele clasice sunt completate de radiografie.
Complicaţiile pot fi în special ireductibilitatea (interpoziţia de părţi moi) sau leziunea acută (ruptura) sau în timp (compresiune, prinderea în calus) a nervului radial sau vaselor humerale (foarte rar). Pseudar-troza, deasemeni, nu este rară.
Anatomo-patologic, nimic deosebit (închisă sau deschisă; cu sau fără deplasare; transversală, oblică sau spirală; cu două fragmente sau cominutivă; cu încălecare sau nu, etc.)
Pacientul se prezintă la medic susţinân-du-şi braţul cu mâna sănătoasă. Mobilitatea anormală şi angularea sunt prezente.
Tratamentul este ortopedic (bandaj moale sau gipsat de tip Gerdy-Dessault pentru 30-90 zile în fracturile fără deplasare; aparat toraco-brahial pentru fracturile dezaxate; gips de atârnare Caldwell-La Pherte pentru fracturile cu deplasare- încălecare, pentru 45-120 zile). Se mai utilizează unele aparate de extensie continuă (Delbet). Tratamentul chirurgical are indicaţii în deplasările mari cu interpoziţii, afectarea nervului radial, întârzierea de consolidare (osteosinteză cu tije, placă cu şuruburi). Complicaţiile tardive (pse-udartroze, infecţii), sau fracturile deschise beneficiază de fixator extern, osteoplastie.
3 - Extremitatea distală ("paleta humerală" a francezilor) poate îmbrăca aceleaşi aspecte de decolare epifizară (la copii) până la fracturi cu 2 sau mai multe fragmente (cominutivă), închisă sau deschisă, cu deplasare sau fără, intraarticulară sau nu (supracondiliană).
Mecanismul este direct (strivire) sau indirect (căderea pe mână sau cot hiperflexie sau hiperextensie).
Anatomo-patologic, fracturile supracon-diliene (diafizo- epifizare) se angulează posterior, iar cele intraarticulare sau ale epifizei distale au diferite direcţii şi forme de deplasare, dar nu foarte importante. în general chiar fracturile cominutive ale epifizei distale stau mai "adunate" din cauza aparatului complex capsulo-ligamento-musculo-tendinos al cotului care nu le permite o mare deplasare.
Simptomele subiective şi obiective sunt cele clasice. Specifice, la examenul clinic, se consideră două semne: Kirmisson (echimoza transversală în plică cotului) şi Cooper (reduc-tibilitatea deformaţiei-angulaţiei-regiunii la tracţiune şi revenirea la aspectul iniţial, la suprimarea tracţiunii).
Tratamentul este ortopedic (imobilizarea gipsată în aparat care să cuprindă braţul de la umăr la metacarpiene, cu palma în supinaţie şi cotul flectat 90 , pentru 21-30 zile, în fracturile fără deplasare), sau ortopedico-funclional (imobilizarea pe atelă brahio-ante-bahială, în aceeaşi poziţie, pentru 3-10 zile, apoi mobilizare activă a cotului sub antal-gice), acesta fiind cel mai modern tratament. Reducerea ortopedică se face sub anestezie şi control radiologie până la reaxarea fragmentelor, urmată de imobilizare gipsată.
Fracturile instabile, cu mari deplasări sau complicate (fragmente libere intra-articulare, compresiuni nervoase, afectarea gravă a suprafeţelor articulare, instabilitatea reducerii, interpoziţii de părţi moi), pot beneficia de osteosinleză.
Recuperarea cotului fracturat (cuprinzând toate cele trei componente osoase) trebuie începută precoce, să fie doar activă din
punct de vedere al kinetoterapiei şi să fie făcută cu răbdare. Fizioterapia este contraindicată la cot.
Redorile articulare secundare se tratează prin Kineto-balneo-terapie şi în mod excepţional chirurgical (artrolize, decolări musculare), urmate imediat de recuperarea funcţională.
Iv. fracturile ulnei |
sus |
Se pot produce proximal (fractura ole-cranului prin traumatism direct sau indirect -hiperflexie, hiperextensie), diafizar (traumatism direct sau indirect, prin torsiune) sau distal (col-cap, în fracturile de tip Pouteau-Colles sau Goyrand- Smith).
Fracturile diafizare prin traumatism direct se pot asocia cu luxaţii anterioare ale capului radial (fractura Monteggia-Stănciulescu). Mai rare sunt fracturile procesului coronoid (prin smulgere de către muşchiul brahial).
Simptomele clasice, printre care şi "atitudinea antalgicâ a lui Destot" (susţinerea membrului lezat cu mâna sănătoasă) sunt întregite de radiografiile în cele două incidenţe clasice.
Palparea poate decela focarele de fractură, ulna fiind subcutanată. Olccranul fracturat poate ascensiona şi astfel se palpează un şanţ între el şi ulnă, iar linia dreaptă care uneşte cei doi epicondili humerali cu vârful olecranului se transformă într-un triunghi, al cărui vârf îl constituie olecranul (Nelaton, Malgaigne). Şi la acest nivel se pot întâlni deplasări epifizare.
Tratamentul este ortopedic (imobilizare în atelă sau aparat gipsat brahio-antebrahial cu cotul în extensie şi cu palma în supinaţie pentru fracturile de olecran, sau cu cotul în flexie pentru cele de proces coronoid; fracturile diafizei şi colului ulnar, nedeplasate, se
imobilizează tot cu cotul în flexie). Gipsul va fi menţinut pentru fracturile olecraniene fără deplasare 10-21 de zile. Sunt autori care mobilizează activ cotul, chiar în fracturile olecraniene cu deplasare (la 3-5 zile) cu rezultate foarte bune.
Pentru fracturile diafizare şi de col, consolidările se obţin în 45-60 de zile.
Tratamentul chirurgical este rezervat fracturilor deplasate (sutură cu sârmă, hobanajul şi osteosinteză cu şurub în fracturile olecraniene, osteosinteză cu tije sau placă cu şuruburi în fracturile diafizare). Rareori este necesară înşurubarea procesului coronoid fracturat.
Un aspect deosebit îl reprezintă fractura-luxaţie Monteggia- Stănciulescu. Aceasta se produce în urma unei lovituri directe în regiunea diafizară a ulnei (lovitură cu un corp contondent, cădere pe o treaptă sau bordură), agentul vulnerat acţionând în continuare după fracturarea ulnei şu luxând anterior capul radial. în aceste cazuri, se procedează la reducerea ortopedică sub anestezie a luxaţiei capului radial (flexie 90 a cotului, în timp ce se face supinaţia antebraţului şi se apasă pe capul radial dinspre anterior spre posterior, apoi revenirea în semipronaţie, cu policele la zenit).
în caz de ireductibilitate sau de vechime mare a leziunii (peste 7 zile) se procedează la tratamentul chirurgical. Acesta vizează în primul rând reducerea, cooptarea şi osteosinteză ulnei. Aceasta odată realizată, duce, de regulă, la reducerea automată şi a luxaţiei capului radial. Imobilizarea gipsată va fi de 45-60 zile în cazul tratamentului ortopedic şi de 21 de zile în cazul celui chirurgical. Poziţia de imobilizare este cu policele la zenit şi cotul în flexie 90°.
Tratamentul complicaţiilor este chirurgical. Pseudartroza ulnei este relativ frecventă. Decorticarea osteo-periostică, os-teoplastia, fixarea cu impactare externă sunt foarte bune. Pseudartroza dureroasă a capului (colului) ulnei beneficiază de extirparea extra-periostică a capului ulnei (Darrach-Moore).
V. fracturile radiusului |
sus |
Acestea sunt mai grave, dată fiind importanţa acestuia în economia funcţională a membrului toracic (orientarea mâinii, prehen-siune, efectuarea unor manevre).
1. Capul şi colul radiat. Mecanismul fracturii este, aproape exclusiv, indirect (cădere pe cot, pe mână, cu cotul în extensie).
Anatomopatologic poate fi vorba de fracturile capului (intra-articulare) cu sau fără deplasare sau ale colului (imediat sub circumferinţa articulară a capului). Rareori, la acest nivel, poate fi afectat ramul motor al nervului radial. Fractura capului poate îmbrăca aspectul unei simple fisuri abia vizibile radiologie, până la adevărate "explozii" în unele fracturi cominutive.
Simptomele au ca particularităţi durerea localizată subepicondilian lateral, la palpare şi flexie-extensie sau pronosupinaţia antebraţului. Radiografia este revelatoare.
Tratamentul este conservator (imobilizare cu recuperare activă precoce), cu cât vârsta este mai tânără. Imobilizarea gipsată (7-28 zile) poate duce la redori de cot sau sechele dureroase îndelungate pe care chiar balneo-kinetoterapia bine condusă nu le rezolvă decât foarte greu.
Tratamentul chirurgical constă în osteo-sinteza capului sau rezecţia acestuia, când reconstrucţia este dificilă. O sistematizare a indicaţiilor terapeutice a fost încercată de unii autori (Judeţ):
- tipul I de fractură (fără deplasare sau deplasare foarte mică a capului): imobilizare în aparat gipsat 10-15 zile cu cot în flexie şi palma în supinaţie, sau police la zenit;
- tipul II (înclinaţia capului faţă de axul osului, până la 30 ); idem 15-21 de zile;
- tipullll (înclinaţie peste 30 + translaţie laterală uşoară): reducerea sub anestezie (locală sau generală), cu cotul flectat la 145 , forţat uşor în varus şi cu presiune pe capul radial înspre medial şi dorsal. Apoi aparat gipsat în aceeaşi poziţie 21-28 de zile;
- tipul IV, cu deplasare mare: reducere sângerândă, cu osteosinteză consecutivă;
-fracturile cominutive: rezecţie. Artroplastia cu proteză (vitaliu, silicon etc.) nu a dat rezultate. în fracturile întinse la colul radial se va controla şi reface (eventual) ligamentul inelar.
2. Diafiza radială se fracturează prin traumatism direct (clasicul "retur de manivelă"), sau indirect (flexie, extensie, torsiune).
Fracturile pot fi transversale, oblice, spirale, com-inutive. Deplasarea fragmentelor este dată de sediul fracturii (proximal sau distal de inserţia muşchiului rotund pronator). Fractura proxi-mală de inserţie face ca muşchiul biceps şi muşchiul scurt supinator să tragă fragmentul proximal în flexie şi supinaţie, iar cea situată distal de inserţia rotundului pronator, face ca fragmentul distal să fie pronat puternic. Dacă fractura este în treimea distală a radiusului, pătratul pronator trage fragmentul distal înspre medial şi anterior.
Tratamentul esle, în general chirurgical, mai ales la fracturile cu deplasare sau potenţial instabile (osteosinteză). Tratamentul ortopedic presupune reducerea sub anestezie. Aceasta urmează acţiunea inversă a agentului vulnerant şi presupune manipularea fragmentelor care nu sunt deplasate de muşchii mai sus amintiţi, in aşa fel încât ele să se alinieze la cele fixate în poziţiile descrise Vnai sus. Fractura ambelor oase ale antebraţului (fără deplasare) se tratează cu aparat gipsat brahio-palmar 45-60 de zile, iar celelalte (mult mai frecvente), chirurgical (osteosinteză cu plăci şi şuruburi).
Abordul chirurgical al oaselor se face separat, cu atenţie să nu avem o comunicare între cele două focare, ceea ce ar putea antrena mai târziu o sinostază radio-ulnară.
3. Extremitatea distală este supusă cel mai frecvent fracturilor (căderi de mână). Este apanajul vârstnicilor (femei în special) în sezonul rece (alunecări pe gheaţă). în proporţie covârşitoare, mecanismul este, deci, indirect. Reprezintă circa 15-25% din totalul fracturilor.
a. Teorii asupra etiopatogeniei sunt multiple (flexie, smulgere, zdrobire corticală dia-fizară groasă etc), dar variantele anatomice ale fracturilor la acest nivel rămân aceleaşi:
- fractura prin extensie duce la variantele Rhea - Barton (fractura marginală posterioară a cpifizei distale radiale) sau Pouteau - Colles (fractură diafizo-epifizară angulată dorsal). Aceste fracturi pot fi incomplete (doar corticală posterioară) sau complete, cu sau fără deplasare, necooptate sau cooptate (telescopate);
- fractura prin flexie forţată, angulată anterior (Goyrand-Smith sau în "dos de furculiţă"). In ambele aceste fracturi, epifiza dis-tală radială se ascensionează şi se depărtează de capul ulnei (diastazisul radio-ulnar distal);
- fractura prin flexie laterală duce la angularea laterală a epifizei (Gerard-Mar-chand), ceea ce conferă regiunii o imagine de "baionetă";
- fracturile prin telescopare, în care nu există angulaţie, fragmentele întrepă-trunzându-se;
-fracturile cu traiect articular (în T) care se produc prin hiperpresiunea în ax exercitată de oasele navicular şi lunatun;
- fracturile cominutive, multifragmentare;
- fracturile parcelare (proces stiloid, marginală anterioară, faţa articulată ulnară etc).
b. Simptomele clinice sunt importante în diagnostic. în afara celor clasice, anumite semne se pot căuta la inspecţie şi palpare:
- Nilaton - Velpeau ("dosul de furculiţă" din fractura Pouteau - Colles), datorat deplasării dorsale a pumnului şi mâinii, odată cu epifiza distală radială;
- Forgue - forţa flexorilor degetelor scade;
- Velpeau - proeminarea ca nişte corzi dorsale a tendoanelor muşchilor extensori radiaţi ai carpului, în deplasările mari dorsale ale fragmentului distal;
- Langier - în mod normal, vârful procesului stiloid radial este situat cu circa 10 mm. mai distal decât cel ulnar; în fracturi se ascensionează;
- Tillaux - Capul ulnei proemină dorsal şi medial;
- în fractura Goyrand - Smith, din cauza flexiei palmare a fragmentului radial distal, planul metacarpienelor este situat palmar faţă de planul antebraţului (semnul Destot), realizând o deformaţie "în baionetă".
Diagnosticul este clinic şi, mai ales, radiologie. Diagnosticul diferenţial nu pune mari probleme. Entorsa sau contuzia simplă nu dau deformarea regiunii sau impotenţă funcţională mare, chiar dacă durerea în punct fix poate exista. Dacă examenul radiologie nu este posibil, o atelă palmară de la nivelul degetelor până Ia cot este suficientă până la efectuarea radiografiei.
c. Evoluţie, prognostic - sunt favorabile dacă reducerea şi imobilizarea sunt corecte. In caz de reducere şi imobilizare necorespunzătoare, căluşurile vicioase ajung Ia intervenţia chirurgicală, iar recuperarea funcţională este lentă (Schnepp, Hennequin, Creyssel).
d. Tratamentul este ortopedic: reducere sub anestezie locală sau generală (tracţiune de police) - în abducţie şi la zenit - şi de index şi medius, în axul antebraţului, cu uşoară înclinaţie ulnară şi palmară sau dorsală, cu cotul flectat la 90 şi contraextensie pe braţ şi imobilizare în aparat gipsat de la nivelul articulaţiilor metacarpo-falangiene până deasupra cotului.
Aparatul gipsat va fi crăpat pe partea ulnară sau palmară, sau va fi făcut, de la început, dintr-o atelă gipsată legată cu faşă (Hennequin), pentru ca edemul post-frac-turar să nu ducă la compresiune sub gips. Va fi păstrat 21 de zile, apoi va fi instalat un nou gips încă 21 de zile, sub cot. în tot timpul imobilizării pacientul va mişca degetele, umărul, cotul şi va face contracţii izometrice, evitând pe cât posibil mişcările de prono-supinaţie care provoacă dureri în focar.
Manevrele clasice de reducere descrise mai sus (Bohler, Volkmann) pot fi completate de manevre de dezangrenare a fragmentelor în vederea reducerii (Pilcher - hiperextensie dorsală şi compresiunea dorsală a fragmentului distal, cu ajutorul policelui, apoi flexia focarului; sau Destot - în fracturile vechi de 10-20 zile, tracţiune în ax cu o pensă cu ghiare specială).
Reducerile sunt uneori imposibile. In aceste cazuri se poate recurge la tracţiunea transscheletică (broşe Kirschner prin meta-carpienele 2-5 şi olecran), după coaptarea şi alinierea fragmentelor fixându-se broşele în aparatul gipsat, sau la tratamentul chirurgical (osteosinteză cu broşe sau placă şi şuruburi, în fracturile cominutive sau cu deplasare mare, ireductibilă).
Căluşurile vicioase de rezolvă chirurgical dacă tratamentul recuperator nu dă rezultate (rezecţia subperiosticâ a capului ulnar -Moore şi Darrach, osteotomia de reaxare a radiusului - Bazy, Sauve-Kapandji etc).
4. Fracturile articulare ale epifizei radiale distale (proces stiloid - Hutchinson, marginale, cuneiforme etc.) se rezolvă prin imobilizare gipsată, extirparea sau osteosinteză fragmentelor.
Complicaţiile sunt relativ rare:
- tulburări nervoase - sindrom de canal carpian, care dă tulburări pe traiectul nervului median;
- deschiderea fracturilor;
- artrita post-traumatică a pumnului;
- luxaţia radio-ulnară distală;
- Căluşul vicios si pseudartroza (rar);
- ruptura unor tendoane (lung extensor al policelui) pe crestele focarului de fractură;
Vi. fractura ambelor oase |
sus |
Este destul de frecventă şi este cauzată de un traumatism direct.
Angularea dureroasă a antebraţului este semnul cel mai evident şi prezent aproape în 100% din cazurile cu deplasare.
Fracturile în "lemn verde", sau fără deplasare se tratează ortopedic (aparat gipsat brahio-palmar 21-45 de zile cu mâna în semi-supinaţie), iar cele cu deplasare, chirurgical (osteosinteză cu placă şi şuruburi pe ambele oase sau placă pe radius şi tije Kiintscher pe ulnă). Există metode de reducere ortopedică (Bohler) şi pentru fracturile cu deplasare, dar nu vor fi încercate decât de specialişti cu experienţă, în condiţii de confort terapeutic deosebit.
Complicaţiile lor cele mai neplăcute sunt:
- pseudartroza (reducere, avivarea capetelor osoase, osteosinteză cu compresiune, grefe spongioase);
- căluşul vicios (osteotomie, osteosinteză);
- deschiderea fracturii;
- sinostoza radio-ulnară;
- ischemia prelungită a muşchilor antebraţului prin compresiunea dată de edemul şi hematomul subfascial care poate duce în timp la retracţia fibroasă a muşchilor flexori
(sindromul Volkmann).
Vii. fractura osului navicular carpian |
sus |
Etiopatogenie - Traumatism indirect, în special la bărbaţii dreptaci (cădere pe mână sau retur de manivelă care forţează mâna în hipcrextensie). Procesul stiloid radial şi marginala dorsală a epifizei distaie radiale se pare că au rolul principal.
Simptome particulare: durere spontană şi la palpare în tabachera anatomică. Radiografia se face în incidenţele: faţă, profil, oblică (poziţia scriitorului - Trojan).
Anatomia patologică: Cel mai frecvent, traiectul de fractură trece prin treimea mijlocie a osului. Cu cât traiectul este mai spre polul superior al osului, prognosticul este mai prost: lipsa aportului vascular prin ligamente şi capsule (care se face prin baza osului), duce la necroza polului superior al navicularului.Traiectul de fractură mai poate trece şi spre bază sau tubercul. Rareori fractura este cominutivă.
Prognostic, evolu\\ie - Tratamentul corect asigură o evoluţie bună. Lipsa unui traiect de fractură vizibil radiologie în prima zi nu exclude o imobilizare provizorie şi repetarea radiografiei la 7-14 zile, când acest traiect poate apare. O fractură tratată chiar corect poate duce la cele mai neplăcute complicaţii:
- pseudartroza;
- necroza polului superior al navicu-larului;
- osteomalacia (rară) a navicularului sau sindromul Kohler- Mouchet.
Tratamentul este ortopedic (imobilizare în aparat gipsat brahio-palmar care să cuprindă şi falanga proximală a policelui - acesta fiind la zenit - pentru 45-120 zile), cu controale radiografice .lunare, sau chirurgical (osteosinteză cu şurub sau grefon osos corti-cal, sau cu şurub şi grefon). In pseudartroze, osteosinteză cu şurub şi grefon osos (eventual asociată cu stiloidectomie radială), iar în necrozele de pol superior, rezecţia acestuia (asociată sau nu cu stiloidectomie radială), dau rezultate bune. Foarte rar, în cazurile neglijate, când poate să apară o artroză dureroasă a pumnului, este indicată artrodeza pumnului. Bineînţeles că principala cauză a complicaţiilor este tratamentul ortopedic incorect sau neglijarea unei fracturi neobservate.
VIII. Fractura osului lunatum
Se produce prin mecanism indirect (cădere pe mână), este vizibilă pe radiografia de profil şi durerile au ca sediu regiunea mediană palmară (nu dorsală) a pumnului.Tratamentul este ortopedic (aparat gipsat brahio-palmar pentru 45-90 zile).
Tratamentul chirurgical este rezervat pentru fracturile cominutive cu expulzie de fragmente, pseudartroza sau necroză (rezecţia
osului lunat).
IX. Fracturile celorlalte oase carpiene
Se tratează prin imobilizare gipsată 21- 45 zile în aparat antebrahiopalmar. Fractura capului osului capitatum (mare) poate fi
Tratamentul chirurgical este rezervat pentru fracturile cominutive cu expulzie de fragmente, pseudartroza sau necroză (rezecţia osului lunat).
Xii. fracturile deschise ale mâinii |
sus |
Sunt deosebit de grave, ca prognostic funcţional. Dacă nu sunt asociate leziuni grave tendinoase sau neuro-vasculare, extensia continuă transfalangiană distală pe un cadru special fixat de un aparat gipsat antebrahial este tratamentul ideal, permiţând controlul plăgilor, rezolvarea leziunilor părţilor moi şi recuperarea funcţională (sunt posibile mici mişcări articulare active).
Fracturile deschise ale mâinii (striviri etc.) nu vor fi dezvoltate aici, ele făcând obiectul serviciilor chirurgicale de specialitate. în orice caz, o mână strivită va fi tratată în urgenţă astfel:
- toaletă (spălare cu soluţii antiseptice, soluţie fiziologică);
- pansament steril uscat (fără adaosuri de soluţii antiseptice, pulberi, etc);
- imobilizare pe atelă;
- terapie profilactică antitetanică;
- antalgice, tranchilizante;- eventual, dacă deplasarea la o secţie de specialitate va fi de lungă durată, administrarea unui antibiotic cu spectru larg (aug-mentin, de exemplu), în doză unică, mare (pentru 24 h);
- în mod excepţional, dacă sângerarea este mare, se poate proceda la pansament uşor compresiv (sângerare venoasă) şi pensare selectivă sau garou (pe termen scurt) în caz de sângerare arterială.
Fracturile claviculei
