Ca principiu general, persoanele nespecializate nu vor incerca, sub nici o forma, sa se substituie personalului calificat. Daca, in cazul fracturilor, este posibil, si chiar reco-mandabiul, cu manevre blande, sa aducem segmentul de membru in axul sau pentru a-l imobiliza, in cazul luxatiilor se va proceda imobilizarea in pozitia in care se gasesc acestea. Cum ne dam seama, fara a fi specialisti, de existenta unei luxatii sau fracturi? Diagnosticul prezumtiv este relativ simplu: in cazul luxatiilor, articulatia respectiva are o forma anormala, nu mai poate fi miscata din cauza durerilor iar pacientul isi inclina corpul sau isi modifica pozitia membrului in pozitia cea mai comoda pentru ci. in aceasta pozitie il vom imobiliza sau il vom sustine pana la cel mai aproiat punct medical. Fracturile se recunosc usor prin deformarea segmentului pe membru respectiv (se anguleaza - se indoaie - in locuri unde nu sunt articulatii), mobilitatea anormala si durercoasa, in aceleasi locuri si crepitatiile (paraituri) care se aud in locurile respective cand accidentatul cauta sa miste membrul.
Inainte de imobilizare (sau dupa), foarte multi "terapeuti de ocazie" indica fel de fel de medicamente (calmante, antalgice, etc). Nu se va administra nimic "per os" (pe gura), pentru ca nu putem garanta ca accidentatul nu are o leziune de organ catar abdominal. Se permit injectiile cu substante antalgice (contra durerii, dar in nici un caz morfina sau derivate sintetice ale acesteia), facute in conditii de perfecta asepsie.
Deducem din cele de mai sus ca fracturile pot fi deschise (cu plagi in dreptul lor sau cu fragmentele de oase iesite prin plaga), in care caz le spalam, le aseptizam (apa oxigenata, solutie de cloramina, rivanol, eter iodat), le pansam steril si le imobilizam pe atela; inchise (cu deplasare, asa cum am vazut, sau fara deplasare, in care caz doar durerea ne atrage atentia; le vom imobiliza, chiar daca mai tarziu examenul radiologie infirma diagnosticul de fractura). in cazul fracturilor inchise, vom acorda de asemenea, prioritate pansarii sterile a plagilor si arsurilor.
Fracturile membrului toracic (superior) au ca principiu (ca si la membrul inferior) imobilizarea articulatiilor de deasupra si de dedesubtul segmentului fracturat. In cazul acestor fracturi, pacientul isi sustine singur segmentul (brat, antebrat, pumn, mana) cu mana sanatoasa. Dupa examinarea afectiunilor membrului (plagi, hemoragie, arsuri) si rezolvarea lor, procedam la imobilizare. Daca avem la indemana atele de lemn, de sarma (Kramer) sau de material plastic, le aplicam pe segmentul lezat, invelite cu un strat subtire de vata sau fasa si le fixam la membru cu o fasa aplicata bine, dar nu strans. Daca nu putem respecta regula de imobilizare a articulatiilor de deasupra si dedesubtul fracturii, suspendam membrul cu o esarfa de gat (basma, fasa, maneca, poalele rasfrante ale bluzei sau puloverului peste antebratul indoit pe abdomen etc). Atelele pot fi improzate din carton, bete, cozi de matura, la, azbest, etc. Daca nu putem improza, la nevoie cele mai bune atele de imobilizare sunt: toracele pentru brat (se aplica bratul pe torace cu antebratul flectat la 90 pe abdomen) si se fixeaza cu fesi sau lecoplast; abdomenul pentru antebrat (aceeasi pozitie ca mai sus) si antebratul opus pentru pumn si mana.
Fracturile membrului inferior (peln) prezinta un inconvenient major - bolnavul nu se poate deplasa singur. Respectand aceleasi reguli de examinare si rezolvare a leziunilor asociate (plagi + hemoragii + arsuri) cum am amintit (pentru a nu deplasa prea mult membrul lezat, taiem cu cutitul sau foarfeca pantalonul sau maneca), trecem la o imobilizare prozorie, folosind aceleasi mijloace. Tinand insa scama ca bolnai nu se pot deplasa singuri sau asezati in orice mijloc de transport, imobilizarea va fi mai pretentioasa (atele lungi - scanduri - laterale, legarea membrului lezat de cel sanatos, atele de sarma - Kramer - lungi, care sa prinda membrul lateral de la bazin la picior, fixarea cu fesi a membrului fracturat si a bazinului la targa de transport etc).
Fracturile toracice sunt mai rare in cursul incendiilor si sunt caracteristice celor ce sar sau cad de la etaj. Se manifesta prin dureri locale, dificultate in inspiratie si anxietate (neliniste). Daca se asociaza cu o plaga toracica "suflanta" (in timpul respiratiei se aude un suflu sau apare o spuma sanghino-lenta la nivelul plagii), se cere bolnavului sa inspire adanc dupa dezinfectarea plagii si se aplica imediat un pansament steril pe ea si o fasa.
In cazul traumatismelor toracice inchise (fara plaga) dureroase si cu dificultati in respiratie, se aplica o fasa, un prosop sau o fasie lata de material textil (20-30 cm) peste zona dureroasa, de jur imprejurul toacelui, relativ stransa in momentul in care pacientul expira (da aerul afara din plamani), fixata cu ace de siguranta. Accidentatul va fi transportat semi-sezand si aplecat pe partea care-i da cele mai putine dureri (de obicei, chiar partea lezata).
Fracturile mandibulei (maxilarului inferior) sunt mai greu de diagnosticat pentru un nespecialist, dar pacientul isi "pune" singur diagnosticul (momentul si locul loturii, dureri mari la vorbire, isi sprijina cu mana mandibula). In acest caz, cea mai buna imobilizare este un bandaj care sa cuprinda barbia si sa se fixeze cu extremitatile la ceafa si in crestetul capului (numit "prastie"). Bineinteles, inainte de aceasta imobilizare ne vom asigura de integritatea organelor din gura, pentru ca eventuala afectare a lor sa nu duca la acumularea de sange, dinti etc, care dupa imobilizare sa nu mai poata fi expulzate. Daca avem la indemana un tub de cauciuc sau de plastic, curat, il putem introduce inainte de imobilizare intre molari (masele) si obraz, pana la ultimul molar (maseaua de minte) pentru a permite alimentarea si hidratarea pacientului.
Fracturile coloanei vertebrale sunt foarte greu de diagnosticat de catre un nespecialist. Caderea de la inaltime (chiar si in picioare), durerea la miscare si palpare in punct fix, in dreptul coloanei vertebrale sunt semne suficiente care sa indrituiasca suspiciunea ca exista o fractura. Daca exista si furnicaturi si amorteli in membre, sau chiar greutate in miscarea membrelor, leziunea poate fi deosebit de grava.
Acestea sunt fracturile in care primul ajutor consta in rabdare. Bolnavul nu trebuie deplasat, pana la sosirea ajutorului calificat. Exceptie se face in cazul constatarii unui iminent pericol tal (scoaterea bolnavului din zona respectiva fiind ineila) sau al afectarii grave a respiratiei, care presupune manevre de reanimare (respiratie artificiala, masaj cardiac, etc). in aceste cazuri se va cauta deplasarea, fara schimbarea pozitiei pacientului, de catre 3-5 persoane; se vor eta miscarile capului inspre lateral si se va cauta respectarea, pe cat posibil si fara manevre intempestive, a axului cap-gat- trunchi. In timpul eventualei deplasari a ranitului, capul, gatul si toracele trebuie sustinute de catre mai multe persoane in pozitia initiala, omul aflandu-se plasat pe o saltea speciala (daca exista in dotare) sau pe un tare, cu sprijin in dreptul capului si gatului (suportul impro-zandu-se din carpe, bureti, fragmente de haine etc) pentru a le pastra pozitia initiala.
in caz ca respiratia ranitului este modificata ("sforaita" sau "bolborosita"), cu multa prudenta se ia capul intre maini (una pe frunte si alta pe ceafa) si se basculeaza usor capul inapoi pentru a degaja caile respiratorii. Daca accidentatul vomita, acesta va fi fixat de targa cu un bandaj in X in dreptul umerilor si axi-lelot, un bandaj in dreptul fruntii si doua ture de fasa la nivelul membrelor inferioare si targa va fi inclilnata intr-o parte, pentru a favoriza scurgerea lichidului din gura si a eta aspi-rarea acestuia.
Fracturile bazinului pot fi banuite dupa durerile acuzate la nivelul acestuia, mai ales la cei loti sau striti in regiunea respectiva. Transportul se va face pe o saltea sau cu ajutorul unui hamac improzat, iar imobilizarea pe un dur, cu doua suluri in dreptul soldurilor, fixate la bazin prin doua ture de fasa deasupra si sub solduri.
Fracturile craniului sunt destul de frecvente, chiar daca acesta nu a fost lot direct sau nu prezinta semne edente de traumatism. Deformarea (infundarea) calotei craniene, sangerarea sau scurgerea de lichid clar din nas sau urechi, dureri olente, tulburarile de echilibru sau vedere, agitatia, respiratia neregulata, ametelile, pierderea partiala sau totala a cunostintei, somnolenta in continua accentuare, varsaturile fara greata prelabila sunt semne de alarma. Bolnavul va fi culcat in "pozitie laterala de securitate", adica pe o parte, pentru a eta aspirarea in bronhii a lichidelor de voma, va fi transportat incet, fara zdruncinaturi si supravegheat continuu. In caz de pierdere a cunostintei, vom avea grija sa-i asistam respiratia (daca are pauze mai lungi de cateva secunde se va face respiratia artificiala "gura la gura"; cea externa, prin comprimarea toracelui, fiind periculoasa in cazul unor fracturi costale), sa-i asiguram evacuarea lichidelor din gura (prin pozitia de culcat lateral si indepartarea lor cu ajutorul unui tifon infasurat pe degetul aratator, in timp ce mandibula - maxilarul inferior - este sustinuta si impinsa dinspre inapoi spre inainte cu degetul aratator si mijlociu ale ambelor maini).
Accidentatul va fi dus direct la un serciu se specialitate (neurochirurgie, neurologie, traumatologie de urgenta), fara etape intermediare si fara a insista prea mult pe imobilizarea celorlalte fracturi.In concluzie, toate actiunile de prevenire a accidentelor grave, de salvare si de prim ajutor in cazul incendiilor trebuie sa fie energice, rapide, reduse la strictul necesar, dar nu au o ordine presilita, riguroasa. Ele trebuie, in primul rand, sa indeparteze accidentatul de un alt pericol, apoi sa rezolve leziunile cu risc tal (hemoragii, asfixii, traumatisme craniene si vertebrale) si abia la urma leziunile membrelor. Este bine ca manevrele la care ne-am referit sa fie facute de persoane azate si pregatite. Acestea vor avea neaparat in minte cateva consemne permanente: sa nu lase pe nimeni (necunoscut) sa atinga ranitul; sa actioneze cu calm - in ordinea gratatii leziunilor - si sa stie sa astepte evacuarea sau ajutorul de specialitate, supraveghind ranitul; sa ete actiunile intempestive, "de bun simt", care, din exces de zel, pot fi mai daunatoare decat accidentul in sine.
Datele de fiziopatologie si anatomie patologica foarte rezumativ trebuie cunoscute pentru a intelege importanta lor in patologia aparatului locomotor. O fractura deschisa poate reprezenta o serie de leziuni si manifestari locale care, in functie de evolutia lor isi pun amprenta pe evolutia ulterioara a acesteia:
- prezenta leziunilor grave (striri, arsuri) ale partilor moi (piele, muschi, vase, ner);
- tulburarile hemodinamice locale (hematomul retinut sau eliminat, flebotrom-boza regionala, ischemia regionala, edemul trofic);
- corpii straini prezenti in plaga;
- infectarea plagii;
- modul de imobilizare al fracturii;
- competen[a primului ajutor, in functie de complexitatea leziunilor locale si suferintei organismului.
