Imaginea despre femei deriva dintr-o multitudine de surse culturale, familiale, de mass-media, fiind apoi confirmata sau moderata de experienta personala. De-a lungul secolelor, atat constitutia femeii, cat si rolul sau de a aduce pe lume copii au fost privite ca o justificare a dependentei feminine. Supunerea si castitatea erau calitatile cele mai pretuite, fiindca imputerniceau barbatul sa detina controlul asupra fertilitatii femeii. Femeile erau privite ca parte a arii fami-liaje si aau foarte putine drepturi sau nu aau nici unul.
Cuprins:
Imaginea masculină despre femei |
sus  |
In zilele noastre, există încă imagini clişeizate despre femei -despre natura şi rolul lor - care, nu de puţine ori, circumscriu şi limitează libertatea femeilor de a acţiona după cum simt; femeile care au un comportament "inadecvat", sunt confruntate cu cenzura publică sau cu diferite abuzuri. In cadrul anumitor culturi, restricţiile religioase trasează limite stricte ale comportamentului feminin şi impun pedepse grele celor care îndrăznesc să treacă dincolo de limitele trasate, sub pretextul că un astfel de control strict se face pentru a-i asigura femeii protecţia.
Dar, chiar în cadrul societăţilor mai libertine, prevalează încă anumite imagini şablonizate despre femei şi despre codul de maniere care fixează ce se cuvine şi ce nu în privinţa femeilor. încălcările sunt adoptate de bărbaţi drept o scuză pentru hărţuirea sexuală şi pentru asalturi, considerându-se că un comportament mai intrigant invită de fapt la aceste abuzuri. Faptul că o femeie este lesbiană, că poartă o vestimentaţie provocatoare, că face autostop de una singură, că mai circulă neînsoţită după lăsarea întunericului, toate sunt privite ca dovezi irevocabile că n-ar fi îndeajuns de "respectabilă", prin urmare că se expune drept ţintă a atacurilor şi asalturilor sexului opus.
Imaginea stereotipă, privind locul femeii în familie - mama care se sacrifică, soţia fidelă şi la îndemâna capriciilor sexuale ale soţului, fiica loială şi iubitoare - există în literatura clasică, dar e la fel de activă şi în zilele noastre, deci refuzul sau incapacitatea femeii de a răspunde aşteptărilor soţului sau celorlalţi membri ai familiei, se soldează cu pedepse şi violenţe corporale. Traumele şi abuzurile trăite în copilărie sau văzute numai, vor conduce la făurirea unor imagini distorsionate şi la modelul cu rol precedent în repetarea aceloraşi abuzuri.
Pornografia, care promovează ideea că trupul femeii nu e altceva decât un instrument pentru satisfacţia sexuală a bărbatului, nu e decât un scop al mass-mediei care statuează un spectru de fantezii despre femei.
Violenţa împotriva femeilor văzută în filme sau Ia televizor este eroticizată, iar femeile sunt portretizate fie ca victime neajutorate a căror virtute trebuie salvată de eroul principal, fie ca scorpii geloase şi răzbunătoare, care respingând blândeţea şi supuşenia convenţională, ameninţă integritatea celorlalte personaje. Mai sunt multe de făcut în privinţa corectării acestor viziuni extremiste.
Incidenta abuzurilor sexuale |
sus |
Termenul de abuz sexual se referă la alte forme ale asalturilor sexuale decât violul. Dar cum definiţia juridică a violului diferă de la un stat la altul, abuzul sexual se consideră a include: penetrarea vaginului cu obiecte străine, actul sexual cu o minoră (minor), incestul, mutilarea, sexul oral, penetrarea anală, alte forme de molestare, ca lovirea sau vătămarea organelor genitale şi sânilor. Deşi abuzul, care ţinteşte o femeie, îmbracă o formă sexuală, în foarte multe cazuri, motivaţia molestatorului este alta decât cea atribuită impulsului sexual. Ca în cazul violului, abuzul sexual râvneşte să umilească, să insulte, să instituie dominaţia asupra unei femei. In multe ţări, abuzarea sexuală a soţiei de către soţ nici nu se consideră delict, prin urmare, nu va fi raportată de victimă, deci evidenţele şi probele într-un astfel de caz sunt mult mai greu de obţinut.
în ciuda cazurilor foarte mediatizate de viol şi abuz sexual, care sunt comise de persoane străine/de necunoscuţi, statisticile arată că fetele sau femeile sunt supuse acestor abuzuri acasă sau când se află în mâinile unui cunoscut: partenerul, vreo rudă, prieten de familie. Asalturile unui necunoscut se petrec într-un loc descoperit sau în automobil, dar în cazul abuzurilor care au loc în casă sau la locul de muncă, violatorul va încerca să cumpere tăcerea victimei sau să recurgă la ameninţări. în 95% din cazuri, violatorii sunt bărbaţi, de obicei între 18-44 de ani, iar în cazurile de molestări de copii sunt implicaţi bărbaţi mai în vârstă. Femeile sunt implicate în cazuri de abuzuri sistematice şi ritualice, exercitate asupra copiilor; sunt, nu de puţine ori, blamate că şi-au încurajat violatorul să-şi continue activităţile prin faptul că nu au avut curajul să se destăinuie.
Statisticile pe care le avem, cu privire la abuzuri sexuale şi violuri, pot fi înşelătoare, fiindcă anumite grupuri sociale par să nu fie reprezentate. Dacă abuzurile în cadrul familiilor sărace sunt evidenţiate de serviciul de asistenţă socială, în familiile bogate secretul poate fi mult mai uşor de păstrat.
INCESTUL Şl ABUZUL DE COPII
Din punct de vedere juridic, incestul constituie actul sexual între rude apropiate, deşi uneori, implică şi relaţiile homosexuale şi abuzarea de copii în interiorul familiei. Abuzul de copii este comis de un singur adult împotriva unui singur copil, dar există cazuri în instanţă ale părinţilor care şi-au violat toţi copiii. Uneori copiii au fost supuşi abuzurilor în scopuri oculte sau comerciale. Dovedirea abuzului se face toarte greu: doctorii nu sunt întotdeauna încrezători în metodele de diagnosticare a acestor cazuri, iar judecătorii s-au arătat, nu de puţine ori, refractari la dovezile obţinute prin încurajarea copiilor să descrie abuzul folosind păpuşi anatomice (manechine). Astfel de traume în copilărie duc la tulburări de comportament, care sunt dovada cea mai clară a existenţei abuzului, şi, care vor marca toată viaţa emoţională a micuţei victime. In ciuda atenţiei presei şi a reprobării generale, abuzul sexual infantil este la fel de răspândit în toate straturile societăţii.
Violenta conjugală |
sus |
In fiecare an, milioane de femei, indiferent de clasa socială căreia îi
aparţin, de rasă sau de vârstă, sunt supuse violenţei şi bătăilor în propriile case. Se poate întâmpla ca ele să fie bătute şi de fiii sau de fraţii
lor, dar, în general, soţii sau partenerii sunt răspunzători de exercitarea atât a violenţei fizice, cât şi a celei mentale asupra femeilor. Statistici corespunzătoare realităţii sunt foarte greu de găsit, deoarece, ca şi în cazul violului conjugal, violenţa conjugală nu e raportată poliţiei. Totuşi, numai din datele care există, rezultă că problema violenţei conjugale este foarte gravă. In Peru, de exemplu, 70% din cazurile de delicte raportate sunt cele ale femeilor bătute de soţii sau de partenerii lor. în Japonia, bătăile conjugale sunt al doilea motiv de divorţ, ca frecvenţă, în cazul divorţurilor cerute de femei. în Marea Britanie s-a estimat că în fiecare cuplu dintr-o sută, soţia suferă bătăi crunte din partea soţului. Brutalitatea masculină merge, pe de o parte, de la lovituri repetate, la loviri cu piciorul, la încercări de ştrangulare, la folosirea unor arme, încercări de opărire şi ele provocare a arsurilor până la umilinţe, degradări, torturi psihice pe de altă parte. Violenţa conjugală include şi abuzul sexual.
Violenţa domestică nu e ceva nou. Motivaţiile sale sunt complexe şi în strânsă legătură cu oprimarea femeilor şi cu prevalenta concepţiei masculine, potrivit căreia, femeile nu sunt decât obiecte şi posesiuni. S-a mai arătat că bărbaţii cei mai violenţi sunt cei care se simt slabi şi neajutoraţi în afara căminului, deci violenţa lor împotriva soţiilor ar fi un mijloc de a-şi satisface instinctul de dominaţie.
Legea nu favorizează întotdeauna situaţia femeilor. Dacă protejează cât mai bine copiii, nu acelaşi lucru se poate spune despre femei. în multe ţări, femeile au foarte puţină protecţie juridică împotriva soţilor şi partenerilor abuzivi. în alte ţări, violenţa bărbaţilor faţă de femeile "lor", este considerată o moştenire culturală firească sau este ignorată. Chiar dacă se constată caracterul negativ al bătăilor, poliţia sau ceilalţi factori pot foarte greu să intervină, considerându-le "rufe murdare ale familiei".
Violenţa în familie poate să persiste mulţi ani. Femeia, bătută şi învinsă, descoperă că îi e greu să-şi părăsească căminul, mai ales dacă are copii mici sau dacă tatăl aduce câştigul cel mai important din casă.
Dacă femeia pleacă, ea se confruntă cu dificultăţi în găsirea unui adăpost, facilităţi de creştere şi îngrijire a copilului, unei (alte) slujbe etc. Multe femei care au fost bătute suferă de jenă, au sentimentul vinovăţiei, al subaprecierii - ceea ce le îngreunează decizia de a-şi părăsi căminul, iar uneori le face să revină după ce şi-au părăsit soţul. Unele femei sunt şi mai înspăimântate la gândul unor bătăi şi mai crunte ce le aşteaptă pe ele şi pe copiii lor dacă se iau şi se duc.
Femeia care a fost supusă bătăilor are nevoie de ajutor şi trebuie să scape de situaţia respectivă. Există adăposturi speciale pentru femeile molestate, unde pot să stea şi copiii. Aceste locuri oferă sprijinul necesar, sfaturile utile şi şansa de a-şi recăpăta încrederea în sine şi puterile. Există o nevoie disperată de a se crea mai multe astfel de adăposturi; ele există în oraşele mari, iar adresele pot fi luate din cartea de telefon.
O femeie care a fost supusă unor astfel de violenţe, are nevoie de un avocat înţelegător, de dovezi fizice şi psihice ale abuzurilor prin care a trecut, dovezi de la medici şi serviciul de asistenţă socială, de sprijinul familiei şi al prietenilor pentru a-şi recăpăta încrederea în sine - independenţa.
TORTURA PSIHICĂ
Violenţa psihică asupra unei femei ia multe forme în cadrul căsătoriei sau al concubinajului. Uneori se procedează la o denigrare sistematică a femeii, pentru a-i submina independenţa şi respectul de sine. Acest lucru provine dintr-o atitudine distorsionată şi nerealistă faţă de femei, ceea ce duce la o comportare iraţională. Pe de altă parte, poate fi consecinţa unui refuz de adaptare a stilului propriu de viaţă la nevoile şi dorinţele celorlalţi.
Distincţia care se face între comportament iraţional şi tortură psihică este greu de clarificat. Tortura psihică, de exemplu, implică de obicei o dorinţă conştientă de a face rău unei alte persoane în timp ce comportamentul nerealist este consecinţa unei lipse de apreciere a punctelor de vedere ale altora. Ambele atitudini duc la suferinţă şi epuizare; măsura în care acestea sunt depăşite ţine de felul în care este implicat fiecare partener şi cât de dornic de restabilirea echilibrului conjugal este fiecare.
Depinde de cât de implicat este fiecare partener în relaţie şi de cât de dispus este în a se modela după personalitatea celuilalt, pentru ca suferinţele şi tortura psihică să dispară.
Cazurile puternic mediatizate, în care divorţul se datorează preocupărilor extraconjugale ale soţului (sportul, microbismul) sau parcimoniei acestuia, ilustrează forme extreme ale comportamentului iraţional, care-şi are rădăcinile în lipsa de interes a soţului în ceea ce priveşte împărţirea grijilor şi sarcinilor căsniciei. Pe de altă parte, tortura psihică este semnul hotărârii soţului de a face tot posibilul ca relaţia să meargă, dar în termenii săi, numai după principiile sale. Relaţia începe foarte bine, ambii parteneri îşi pierd contactul cu realitatea şi cred că au descoperit perechea ideală. Dar când euforia iniţială se duce de râpă, fiecare partener conştientizează defectele celuilalt, lntr-o relaţie normală, adaptarea se încearcă de către ambii parteneri, dar în cazurile de tortură psihică, bărbatul îşi afirmă dorinţa de a exercita un control absolut asupra partenerei. Acest lucru se materializează în reproşuri constante, neîntemeiate, în izbucniri de furie nejustificate, în manipularea financiară care ţinteşte subminarea independenţei soţiei. Dacă o femeie se preţuieşte încă pe sine, ar trebui să abandoneze relaţia la primul semn al unor astfel de manifestări.
Dar când i-a fost indus deja un sentiment de depreciere a sinelui, când ea a investit prea multe trăiri şi emoţii în această relaţie, va fi refractară la ideea de a-şi părăsi căminul, mai ales dacă episoadele de brutalitate psihică alternează cu cerşirea unei împăcări. Femeile care în copilărie au fost frustrate în a-şi impune punctul de vedere, vor fi acum cu atât mai vulnerabile în faţa unor astfel de tactici de subjugare emoţională.
UNDE SĂ CEREŢI AJUTOR
Partea cea mai grea în a scăpa dintr-o astfel de relaţie este câştigarea respectului de sine într-o măsură suficientă pentru a spune: "Gata! Nu se mai poate trăi aşa!" Dobândirea sau reînvăţarea tacticii afirmaţiei categorice este primul pas în acest proces, fiindcă schimbarea de atitudine faţă de încercările de intimidare ale soţului poate duce la apariţia unui dialog mai normal, mai uman. Dacă soţul poate fi convins că problema există, atunci se apelează la un psiholog în probleme de familie, care va fi implicat în această situaţie. Dar, de multe ori, femeia trebuie să-şi caute ajutor de una singură. Psihoterapia este de un real folos în a descoperi de ce unul din parteneri caută controlul, dominarea relaţiei, în timp ce celălalt capitulează.
Forţarea unei femei la contact sexual fără consimţământul ei constituie viol.
Constrângerea unei persoane de sex feminin la raport sexual împotriva voinţei ei este una din cele mai grave infracţiuni. Violarea intimităţii fizice şi psihice a unei persoane are un efect devastator asupra victimei.
Incredibil dar adevărat, s-a întâmplat ca bebeluşi de câteva luni să fie violaţi, după cum au existat şi victime în vârstă de peste 80 de ani. în unele ţări definiţia violului din punct de vedere juridic, include şi asaltul sexual, iar pedeapsa e diferită de la o ţară la alta. Pedeapsa pentru un violator recidivist variază de la închisoare pe termen scurt până la închisoare pe viaţă sau chiar pedeapsa cu moartea în unele ţări. (Violul se aplică şi infracţiunilor de contact sexual când victima este considerată incapabilă de a consimţi - fie din cauza vârstei prea fragede, fie că este bolnavă psihic.)
Chiar în zilele noastre, violul este una din infracţiunile cele mai puţin raportate. Nu avem cum să ştim dacă aparenta creştere a incidenţei violurilor se datorează sau nu faptului că victimele au mai mult curaj în a raporta ce li s-a întâmplat. (O anchetă întreprinsă în Marea Britanie arată, că într-o perioadă de 10 ani, numărul violurilor raportate a crescut cu 30%. într-un alt studiu în care au fost intervievate 400 de femei, s-a dovedit conform declaraţiilor lor că 25% au fost violate.)
Victimele violurilor sunt mai ales tinerele de până la 25 de ani. Violatorii sunt tineri, de asemenea. Unii dintre ei sunt perfect integraţi în societate, având familii, ocupaţii, o viaţă altminteri normală. In cele mai multe cazuri, violatorul este o persoană cunoscută victimei sau măcar recunoscută de aceasta.
Foarte multe violuri se petrec lângă casa victimei, la lumina zilei, în ciuda impresiei comune, potrivit căreia femeile care au fost violate "şi-ar fi făcut-o cu mâna lor". Cercetările întreprinse arată că numai în 5% din cazuri s-ar fi putut spune că fetele sau femeile şi-ar fi încurajat agresorul fie prin ţinuta lor, fie prin comportament.
Deşi în zilele noastre curtea de justiţie este mai îngăduitoare iată de victimele violurilor, faţă de cum era pe vremuri, pentru o tânără sau pentru o femeie e încă destul de greu să câştige procesul cazului de viol. Prin urmare, se recomandă ca victimele să ceară sprijin şi îndrumare de la un centru sau de la o organizaţie antiviol.
Scenarii frecvente de viol
a) O tânără de 20 de ani, locuind singură într-un apartament închiriat, este atacată de un bărbat care năvăleşte înăuntru într-o duminică după-amiază. Ea îl recunoaşte ca fiind geamgiul.
b) O studentă acceptă să fie luată cu maşina de fostul ei profesor din liceu, în vreme ce aşteaptă în staţia de autobus la o oră târzie, după care e violată în maşină, fiind dusă mai întâi într-un loc pustiu.
c) O văduvă mai în vârstă uită să-şi pună şi lanţul de siguranţă la uşă şi e violată de un străin, care pătrunde în casă la ora 10 dimineaţa, forţând uşa de la intrare.
d) O adolescentă de 15 ani merge prin parc, singură, în plină lumină a zilei, vrând să o ia pe scurtătură, şi e violată de un bărbat care se apropie de ea, întrebând-o mai întâi cât e ceasul.
TRAUMATISMELE VIOLULUI
Violul este traumatic şi duce la daune fizice şi psihice, emoţionale. S-a constatat că femeile care vorbesc cu ceilalţi despre această tragică experienţă, îşi revin mai repede. Furia, neîncrederea, ostilitatea faţă de bărbaţi, frica de alte relaţii sexuale, vina, dezgustul faţă de sine, umilinţa atroce şi depresiile grave, sunt răspunsurile emoţionale la acest traumatism. Dar sfatul şi sprijinul prietenesc sunt întotdeauna binefăcătoare. în aceste circumstanţe, victima are nevoie de sprijinul prietenului, logodnicului, soţului, tatălui. Dacă victima este un copil, va avea nevoie de multă grijă şi dragoste, şi s-ar putea să nici nu fi înţeles ce i s-a întâmplat. Unele persoane simt o ruşine apăsătoare, care le împiedică să mărturisească ce s-a întâmplat, chiar dacă amănuntele violului sunt foarte vii în memoria Jor. Alte victime nici nu au cuvinte să poată descrie ce li s-a întâmplat.
DACĂ ARE LOC UN VIOL
Persoana care a fost violată şi vrea să aducă acuzaţii, trebuie să fie atentă să rămână în aceleaşi haine şi să nu şteargă nici o urmă, nici o dovadă a violului. Trebuie să anunţe poliţia cât se poate de repede, să meargă apoi la spital sau la un doctor, fie că este legist, fie că nu, să ceară ajutorul unui prieten (prietene), să se adreseze unei organizaţii de femei sau unui centru antiviol, să se pregătească moral să reziste posibilelor umilinţe şi scepticismului poliţiei şi al justiţiei. Nu uitaţi că acţionând astfel, puteţi salva alte victime. Centrele antiviol au fost iniţiate de femei, în mai multe ţări, pentru a oferi sprijin, sfat şi ajutor de urgenţă.
Poliţia, la rândul său, antrenează trupe speciale antiviol, gata să acţioneze 24 de ore din 24. în general, poliţia supune victimele unor interogatorii lungi şi solicită examenul medical pentru a vedea dacă contactul sexual a avut, într-adevăr, loc. Dacă se preferă o doctoriţă, nu un doctor, acest lucru se poate aranja.
Chiar dacă nu raportaţi incidentul poliţiei, trebuie neapărat să vă faceţi un control medical, să vă vizitaţi medicul de familie sau să mergeţi la o clinică, fiindcă există riscul transmiterii unor infecţii, iar leziunile trebuie tratate imediat. în funcţie de caz, victimei i se oferă o pilulă anticoncepţională, care poate fi administrată la o zi de la incident.
S-au făcut propuneri, ca legea să nu ceară dovezile medicale, iar întrebările, referitoare la viaţa sexuală a femeii sau a tinerei să fie interzise. în unele părţi ale lumii, trebuie să se schimbe pedeapsa penală pentru viol, deoarece închisoarea pe viaţă sau pedeapsa cu moartea nu se prea acordă.
FALSE CREDINŢE DESPRE VIOL Vioiul este numai interrasial
Atitudinea poliţiei, a justiţiei, a societăţii în general în privinţa violului, a fost formată mai mult de impresii eronate decât de realitate, prin urmare, s-a încercat justificarea violatorilor şi blamarea sexului feminin.
Se întâmplă de multe ori, ca negrii să violeze femeile albe, dar de obicei, victima şi violatorul au acelaşi statut rasial sau social.
Iarăşi şi iarăşi, femeile au fost acuzate că provoacă violul, fie prin ţinuta lor, fie prin comportament. Dar anchetele şi investigaţiile întreprinse în acest scop arată că situaţia nu stă tocmai aşa.
Femeile creează situaţiile riscante
Se spune de multe ori că femeile invită la viol prin faptul că se pun în situaţii riscante - se întorc seara acasă, neînsoţite, fac autostopul, merg la bar singure etc. Dar multe cazuri de viol i s-ar putea întâmpla unei femei care nu iese niciodată din casă, decât în compania unei persoane cunoscute.
Agresivitatea sexuală a bărbaţilor a fost pusă în cârca instinctului sexual, spontan şi incontrolabil. De fapt, cele mai multe violuri sunt premeditate, indiferent dacă presupun unul, doi sau mai mulţi atacatori. S-a mai afirmat că femeile nu fac decât să se folosească de acuzaţia de viol pentru a se răzbuna. Doar un foarte mic procentaj din numărul acuzaţiilor de viol s-a descoperit a fi răzbunare.
Dar foarte puţine din acuzaţiile de viol au fost respinse ca fiind nefondate.
Vârsta victimelor şi a violatorilor
Această diagramă, bazată pe o anchetă intreprinsă în Statele Unite (cartea lui M. Amir - I\'atterns of l\'orcible Râpe) indică procentajul victimelor şi al violatorilor în funcţie de grupul de vârstă căruia îi aparţin. Victimele (A) Agresorii (TB) între victime, 28% sunt până la 14 ani, 38% au vârstă cuprinsă între 15-24 de ani. în grupul violatorilor, 66% sunt între 15-24 de ani, iar 24% între 25-34 de ani.
PROBELE SOLICITATE DE JUSTIŢIE
în caz de viol, judecătorii vor solicita să cântărească foarte bine declaraţia victimei, deoarece acuzaţiile de viol "sunt foarte lesne de făcut_şi foarte greu de dovedit". Dovada de viol diferă de la o ţară la alta. în unele state e suficientă declaraţia victimei. în altele se cere coroborarea declaraţiei cu examenul medical, fie din principiu, fie când declaraţia victimei nu e credibilă. Examenul medico-legal va urmări semne ale copulaţiei, leziuni fizice etc.
VIOLUL ŞI JUSTIŢIA
Oricât ar părea de paradoxal, se întâmplă ca victimele unui caz penal de viol să aibă parte de un tratament mai dur decât suspectul. Motivele sunt destul de complexe. Ele includ mijloacele de probaţi-une şi atitudinea societăţii faţă de femei şi de sex în general.
Chestiunile fundamentale într-un caz de viol sunt trei: de a demonstra că pârâtul este acelaşi cu agresorul, de a dovedi absenţa consimţământului victimei şi de a dovedi că victima a opus rezistenţă.
în caz de viol, ca în orice alt caz penal, "făptuitorul este nevinovat până nu i s-a dovedit vinovăţia". Povara demonstraţiei cade pe umerii procuraturii. Din cauza naturii acestei infracţiuni, rareori există martori, deci rezultatul final depinde de cine e considerat mai credibil: victima sau agresorul.
Tacticile de apărare merg în general pe ideea că violul este vina părţii agresate. De exemplu, o femeie neînsoţită, necăsătorită sau cu experienţă sexuală (faptul că ia pilule anticoncepţionale, este incriminam), fie că invită la viol, fie că nici măcar n-a fost violată. De fapt, viaţa personală a victimei e expusă în public în aşa măsură, încât victima ajunge să se îndoiască dacă trebuie să continue procesul sau să se învinovăţească pe sine.
Pentru a rezista acestor presiuni, victima care se hotărăşte să aducă acuzaţii ar trebui să beneficieze de sprijinul unei organizaţii de femei sau al unui centru antiviol.
Victima va trebui, de asemenea, să-şi aducă bine aminte de detaliile violului, sa sublinieze agresivitatea şi maltratarea la care a fost supusă şi să-şi afirme cu tărie absenţa consimţământului său.
Autoapărarea |
sus |
S-a estimat că, în Statele Unite, un viol are loc la fiecare 7 minute. Din moment ce rata violurilor a crescut enorm, pentru a face faţă acestei ameninţări, se impune ca femeile şi tinerele fete să înveţe să se apere singure. Imaginile din aceste pagini arată cum se poate apăra o femeie, dacă e atacată din faţă sau din spate.
Prevenirea atacurilor Acasă
Ţineţi ferestrele bine închise, iar holurile şi coridoarele bine luminate. Uşile de la intrare trebuie prevăzute cu yale sigure, cu zăvor şi lanţ de siguranţă. O [emeie singură ar li mai bine să-şi treacă In cartea de telefon şi pe uşă Iniţialele prenumelui, deoarece jumătate din numărul de violuri se petrece la domiciliul victimei.
In deplasare
Când pleacă de acasă, femeile ar trebui să circule pe cât posibil prin zonele luminate şi populate. Sunt de preferat vestlmentaţlile care permit amplitudinea mişcărilor în cazul unei urmăriri a agresorului. Când se apropie de casă, o femeie neînsoţită ar face mai bine să aibă cheia gata pregătită.
Făcând autostopul
Femeia sau tânăra fată trebuie să înregistreze imediat numărul maşinii ăl să verifice portierele. Ea trebuie să refuze să se urce într-o maşină unde sunt de)a doi bărbaţi sau mai mulţi şl să evite să stea pe locul din spate într-o maşină care nu are decât două uşi. Cel mai bine ar li să nu facă autostopul deloc.
fn caz de pericol
Trebuie să evitaţi panica. Nici o persoană de sex feminin nu trebuie să se lupte cu agresorul, dacă poate scăpa prin fugă, dar dacă nu poate, nu trebuie să-i fie frică să-şi rănească agresorul.
Punctele care
trebuie ochite:
ochii nasul gâtul
plică inghinală
genunchii
tibia
curbura plantară
Armele
Nici o femeie nu trebuie să poarte cu sine arme care pot fi utilizate împotriva ei. Dar ea trebuie să posede, în permanenţă, asupra ei anumite articole, care, dacă sunt întrebuinţate cu rapiditate, îi pot fi utile.
a) Un flacon mic de piper
b) 0 lămâie artificială, umplută cu oţet
c) Spray fixativ
d) Alarmă personală
Tactica de apărare Ia un atac frontal:
1. Pumnii în aripile nasului;
2. Degetele mari în ochi;
3. Un pumn în partea laterală a gâtului;
4. Genunchiul în zona inghinală;
5. Apucarea testiculelor cu
mâna;
6. Lovirea plicii inghinale cu laba piciorului.
Tactica de apărare în cazul unui atac din spate:
1. Apucarea testiculelor cu mâna;
2. Lovirea genunchiului agresorului cu laba piciorului;
3. Tragerea în afară a degetului mic al agresorului.
