FUNCTIILE
Ochii - organul derii - sunt asezati in scobiturile craniului, de o parte si de alta a nasului.
Ochii ne permit sa descoperim ce se intampla in jurul nostru, prin utilizarea luminii, sa distingem culorile, si din moment ce sunt doi cu campuri de perceptie care se suprapun, sa apreciem marimile si distantele si sa percepem tridimensional.
Cuprins:
Principalele componente ale ochiului sunt:
Conjunctiva, adică, membrana care acoperă partea anterioară a globului ocular şi faţa internă a pleoapei. Este foarte sensibilă şi foarte bine vascularizată.
Corneea este partea transparentă a globului ocular prin care pătrunde lumina.
Irisul reglează cantitatea de lumină care intră prin globul ocular. Când suferă o constricţie, irisul reduce mărimea pupilei (orificiul prin care pătrunde lumina). Irisului i se datorează culoarea ochilor.
Cristalinul este o lentilă cu un centru solid, înconjurat de o substanţă moale conţinută în capsula fibroasă. Prin îngroşare sau prin întindere, cristalinul concentrează lumina în partea posterioară a globului ocular.
Ligamentele suspensoare sunt ataşate la un capăt al cristalinului şi la muşchiul ciliar. Ele asigură legarea cristalinului şi fixarea sa.
Corpul ciliar controlează forma cristalinului. Dacă muşchii se contractă, cristalinul se întinde, iar razele de lumină venind de la distanţe mari se focalizează pe retină. Dacă muşchii se relaxează, atunci cristalinul se îngroaşă, iar obiectele mai apropiate pot fi privite. Procesul de îngroşare şi de mărire a curburii lentilei se numeşte "acomodare". Atât lentila (cristalinul), cât şi irisul sunt controlate de sistemul nervos vegetativ şi nu pot fi reglate după voinţa noastră.
Camera anterioară este situată în faţa cristalinului, fiind umplută cu un lichid transparent, care se numeşte umoarea apoasă. Sclerotica sau tunica externă este formată dintr-un strat de ţesut alb, foarte dens. Ea înconjoară complet ochiul, exceptând locul unde nervul optic pătrunde în globul ocular şi locul unde se modifică, în faţă, pentru a forma corneea. Sclerotica este de fapt "albul" ochiului.
Coroida este un ţesut care se întinde pe sub sclerotica, cam pe două treimi din aceasta. Este pigmentată în negru sau maro şi conţine capilarele sangvine. Atât corpul ciliar cât şi retina provin din coroidă. Culoarea sa absoarbe excesul de lumină din interiorul ochiului, clarificând astfel imaginile.
Retina este un strat foarte subţire de celule fotosensibile, aliniate în interiorul globului ocular. Are o vascularizaţie foarte puternică. . Foveea este punctul de acuitate vizuală maximă. Se constituie ca o mică depresiune în retină, mai precis, în centrul petei galbene, unde imaginea e cea mai clară. Este formată din celule conice.
Nervul optic este o prelungire directă a creierului, care intră în globul ocular pe la coada ochiului. Capătul său se numeşte disc optic şi formează pata oarbă, din moment ce nu există celule fotosensibile aici.
Corpul vitros ocupă spaţiul din spatele lentilei (al cristalinului) fiind o substanţă gelatinoasă care umple globul ocular, dându-i forma de minge. Conţine numeroase pete care sunt vizibile când ne uităm la suprafeţele albe.
CONURI Şl BASTONAŞE |
sus  |
Există două tipuri de celule fotosensibile în retină. Acestea sunt celulele în formă de conuri şi cele în formă de bastonaşe, conectate la nervul optic prin fibre nervoase.
Celulele cu bastonaşe sunt cam 125 de milioane în fiecare glob ocular. Ele sunt sensibile la lumina de intensitate scăzută şi sunt utilizate în vederea nocturnă. Celulele cu bastonaşe nu sunt sensibile la culoare, deci ne dau numai o viziune monocromatică (negru, alb şi nuanţe de gri). Ele conţin rodopsină, adică un pigment. Momentul în care se scindează pigmentul se datorează efectului luminii albe. Acest fapt trimite impulsuri nevoase la creier, prin nervul optic, în urma descărcării sarcinii electrice în celule.
Celulele cu conuri sunt mai scurte şi mai groase decât cele cu bastonaşe, în cea mai mare parte a întinderii lor. Ele sunt utilizate în vederea policromatică, fiind sensibile la lumina de mare intensitate, precum este lumina zilei.
Nu se cunoaşte în totalitate mecanismul vederii în culori, dar se crede că există trei clase diferite de celule cu conuri, fiecare conţinând un pigment diferit. Fiecare pigment este sensibil la o anumită culoare: albastru, verde, roşu. Celelalte culori ar fi combinaţii ale acestora. Se crede că influxul nervos este produs de efectul luminii albe, ca în cazul celulelor cu conuri.
FOTORECEPTIA |
sus |
Când lumina acţionează asupra unui pigment, determinând descompunerea sa, iar potenţialul de acţiune este transmis la creier ca impuls, trebuie să aibă loc o reformare a pigmentului înainte să se poată produce un nou impuls. Acesta durează cam o optime de secundă. Ochiul este ca şi ecranul de cinema. Nu dă o imagine continuă, ci instantanee, imagini succesive la intervale de o optime de secundă. Ele par neîntrerupte, fiindcă sunt asamblate perfect.
PROTEJAREA OCHILOR
Ochii sunt protejaţi natural prin mai multe metode.
Sprâncenele împiedică umezeala şi diversele particule solide să cadă direct în ochi.
Pleoapele sunt pliuri ale pielii, care, atunci când sunt închise, acoperă complet ochii şi-i protejează. Membrana internă a fiecărei pleoape continuă conjunctiva din partea anterioară a ochiului.
Genele sunt fire de păr care continuă pleoapele. Ele nu lasă corpurile străine să pătrundă în ochi şi declanşează mecanismul reflex de autoprotecţie atunci când sunt atinse pe neaşteptate.
Glandele lacrimale produc un lichid apos, sărat, care curăţă partea anterioară a ochiului şi care. lubrifiază mişcarea pleoapei peste globul ocular. Când sunt stimulate de emoţii puternice sau când sunt iritate, glandele lacrimale produc lichid în exces.
Canalele lacrimale duc lichidul clin ochi, prin sacii lacrimali, în cavitatea nazală. Când canalele lacrimale nu pot colecta lichidul îndeajuns de repede, acesta se revarsă şi se prelinge pe faţă, sub forma lacrimilor.
Clipirea este o reacţie de apărare a pleoapelor care răspândesc astfel lichidul lacrimal peste partea anterioară a ochiului, pe care o spală. Clipirea este controlată de creier, are loc tot la 2-10 secunde, frecvenţa ei poate sâ se mărească în caz de stres, de praf, de oboseală, sau să scadă, în perioadele de mare concentraţie
MIŞCAREA OCHIULUI |
sus |
Mişcările ochiului sunt controlate de 6 muşchi care se insera pe sclerotică în exterior. (Vezi figura de mai jos).
PATA OARBĂ
Pentru a vă descoperi pata oarbă, ţineţi cartea la distanţa braţului şi închideţi ochiul stâng. Apoi, uitaţi-vă în cruce cu ochiul drept, mişcând încet cartea tot mai aproape de dumneavoastră. într-un anumit moment, punctul va dispărea.
VEDEREA
Când razele de lumină de pe un obiect pătrund în ochi sunt frânte ("refractate") de cornee şi de cristalin (într-o măsură mai mică, de umoarea apoasă şi de corpul vitros). Din pricina acestei refracţii, razele se focalizează pe retină (imaginea fiind răsturnată). Acţiunea luminii asupra retinei declanşează un impuls care străbate nervul optic în direcţia centrilor vizuali de pe creier. Aici sunt interpretate impulsurile, iar obiectele sunt văzute în poziţia lor reală, nu răsturnate.
PERCEPEREA IMAGINII |
sus |
Capacitatea de a percepe obiecte, culori şi distanţe se învaţă prin experienţă. La nou-născut, imaginile sunt confunze şi fără sens. El are nevoie de timp pentru a învăţa să se folosească de ochi şi pentru a corela informaţia din trecut cu cea din prezent, pentru a ajunge la recunoaştere.
Această dependenţă a percepţiei de judecata creierului poate fi demonstrată prin prezentarea ochiului cu nişte imagini capcană, care permit interpretarea alternativă sau care vin cu date contradictorii. Percepţiile noastre se vor muta şi se vor împărţi între interpretările alternative. Acelaşi proces poate fi observat când ne trezim într-un mediu sau în împrejurări nefamiliare - o serie de imagini alternative se perindă prin creier, ca şi cum ar încerca să inducă un sens familiar al datelor pe care acesta le primeşte. în alte cazuri însă, creierul acceptă fără probleme informaţii iluzorii.
ÎNGRIJIREA OCHILOR |
sus |
Leziunile ochilor sau ale zonelor apropiate trebuie să fie examinate de medic. Infecţia e un risc foarte mare, chiar dacă, aparent, nu s-a produs nici o daună. Ochii sunt rezistenţi, dar trebuie trataţi cu grijă.
Corpii străini de dimensiuni mici, care aderă la interiorul pleoapelor, pot fi îndepărtaţi prin clipire. Dacă nu dă rezultate, atunci împingeţi în afară pleoapa superioară, apoi în jos, peste pleoapa inferioară. Când i se dă drumul pleoapei superioare, corpul străin poate fi dislocat. El poate fi îndepărtat şi cu colţul unei batiste curate, sau împingându-1 la marginea ochiului şi colectându-l. Dacă nici una din aceste metode nu ajută, atunci cereţi ajutor, eventual asistenţă medicală.
Ochii învineţiţi sunt rezulatul hematoamelor din jurul pleoapelor şi ale ţesutului din jurul ochiului. Vineţeala dispare dacă se pun comprese cu apă rece. Dacă ochiul s-a învineţit din pricina unor lovituri la alte părţi ale capului, trebuie să consultaţi doctorul.
Urciorul apare din cauza infectării bacteriene a unei glande sebacee ce aparţine de o geană. Se manifestă mai frecvent la persoanele tinere; poate să afecteze o mare parte a pleoapei. Pentru a trata urciorul, îndepărtaţi geana infectată şi efectuaţi spălaturi cu apa caldă. Antibioticele trebuie să se utilizeze doar în cazuri extreme.
Boli ale ochiului si corectarea lor |
sus |
Conjunctivita este o inflamaţie a conjunctivei, din cauze infecţioase sau alergice. Dacă se datorează infecţiei virale sau bacteriene, tratamentul se face prin administrarea antibioticelor adecvate, sub formă de picături. Dacă se datorează unei iritaţii (de exemplu, o geană care creşte în interiorul pleoapei), atunci se îndepărtează geana, respectiv factorul iritant. Spălaturile cu apă caldă sau cu loţi-uni pentru ochi au un efect de înmuiere şi sunt suficiente în cazurile uşoare. Pansamentele şi bandajele încurajează creşterea bacteriilor, dar ochelarii fumurii sau de soare protejează ochiul de acţiunea luminii şi a vântului. Conjunctivita nu este o afecţiune prea gravă (exceptând forma tropicală a infecţiei), dar, netratată, poate să ducă la complicaţii serioase, cum ar fi ulceraţiile corneei.
LENTILE CORECTOARE
Ochelarii (sau lentilele de contact) sunt necesari din cauza focalizării defectuoase a ochiului. Lentilele artificiale corectează partea deficitară a funcţionalităţii unuia dintre ochi sau a amândurora.
Miopia se datorează faptului că puterea de refracţie a ochiului este prea puternică..Curbura cristalinului este exagerată sau axul ocular este prea lung. în ambele cazuri, razele luminoase focalizează în faţa retinei, dând o imagine neclară. In acest caz, sunt necesare lentile corectoare concave, pentru a focaliza corect obiectele aflate la distanţă.
Hipermetropia este pricinuită de faptul că puterea de refracţie este prea slabă, iar axul ocular prea scurt. Razele luminoase se focalizează în spatele retinei, conducând Ia o imagine neclară. Lentilele convexe vor corecta imaginea obiectelor apropiate, ele fiind necesare pentru activităţi precum cititul la distanţă normală.
Astigmatismul presupune faptul că nu există o curbură uniformă a corneei, iar persoanele respective nu pot focaliza, în acelaşi timp, obiectele orizontale împreună cu cele verticale. Lentilele speciale (cilindrice) vor corecta numai razele luminoase din aceste planuri. Se recomandă să fie folosite alternativ lentile puternice de contact, fiindcă stratul de lichid dintre ochi şi lentile compensează deficienţa corneei.
Presbitismul apare o dată cu înaintarea în vârstă, când scade elasticitatea cristalinului. Pentru citit, persoanele afectate folosesc ochelari cu lentile convexe.
LENTILELE DE CONTACT
Lentilele de contact sunt discuri subţiri, rotunjite, din material plastic, care se fixează direct pe suprafaţa ochiului. Se folosesc din ce în ce mai mult, în defavoarea ochelarilor, fiindcă nu schimbă fizionomia, dau o imagine mai bună a obiectelor şi previn multe modificări ale vederii de la an la an. Totuşi, nu oricine poate să le poarte fără probleme, iar unele persoane constată că nu le pot purta decât o parte a zilei. Lentilele de contact solicită şi foarte multă atenţie, din cauza dimensiunilor lor şi a efectului negativ pe care lentilele defectuoase îl pot avea asupra ochiului. Ele trebuie întreţinute cu grijă, spălate şi păstrate în soluţii speciale şi pot fi chiar asigurate cu poliţă de asigurare contra pierderii.
Tipuri de lentile
Lentilele de contact pot fi tari şi moi. Cele tari pot fi de două tipuri: sclerale - acoperă toată partea vizibilă a ochiului, sau corneale care se fixează pe centrul ochiului, plutind într-un lichid cu compoziţia celui lacrimal.
Lentilele moi sunt cele mai populare. Cele sclerale sunt foarte utile pentru sportul activ. Lentilele moi diferă prin faptul că absorb apa din lichidul lacrimal.
Comparaţia lentilelor tari cu cele moi
Lentilele moi sunt mai confortabile, ochiul se obişnuieşte mai repede cu ele, pot fi purtate perioade mai îndelungate, pot fi scoase şi lăsate la o parte câteva zile, apoi iarăşi purtate fără probleme de adaptare, pot fi alternate mai uşor cu ochelarii şi pot fi purtate cu mai puţin disconfort într-o atmosferă plină de praf şi murdărie.
Lentilele tari se deteriorează mai uşor, sunt mai ieftine, au o durată de 6-8 ani (comparativ cu 2-3 ani pentru lentilele moi, care rezistă mai puţin dacă se distrug), sunt mai potrivite pentru prescripţiile oculistului, dau o imagine mai clară, sunt mai aseptice şi sunt mai uşor de adaptat de către optician dacă apar modificări.
ORBIREA (CECITATEA) |
sus |
Obstrucţionarea luminii (pierderea vederii) apare atunci când partea transparentă în mod normal devine opacă, iar razele de lumină nu pot ajunge la retină. Opacitatea corneei poate să fie provocată de ulcerul cornean sau de cheratită, adică de inflamaţia corneei. Opacitatea cristalinului se produce când acesta se clurifică şi formează cataracta.
Cataracta apare o dată cu înaintarea în vârstă, dar poate fi cauzată şi de răni, arsuri, radiaţii, şocuri electrice sau diabet. Ochiul sau ochii afectaţi prezintă fenomenul vederii în ceaţă. Astăzi, îndepărtarea cataractei este o operaţie chirurgicală curentă şi foarte eficientă.
Afecţiuni ale retinei
Sunt cauzate de boli care afectează alte zone ale corpului, în special cele legate de sistemul sanguin. Câteva din cele mai frecvente boli ale retinei sunt enumerate mai jos. Noile tehnici chirurgicale şi operaţiile cu laser dau rezultate bune.
Retinita este inflamaţia retinei, urmată de pierderea vederii. Este o afecţiune care se asociază cu diabetul, leucemia, tulburările renale, sifilisul.
Retinopatia este numele generic pentru oricare boală a retinei care nu este de natură inflamatorie. Este provocată de degenerarea vaselor sangvine, care produce şi deteriorarea retinei, a funcţiilor şi a structurii sale. Se datorează tensiunii arteriale mari, diabetului, tulburărilor renale şi aterosclerozei.
Dislocarea retinei, în forma sa primară, apare când datorită deteriorării retinei, lichidul din corpul vitros se scurge şi dezlipeşte retina de coroidă. Tratamentul este posibil. A doua dislocare are loc dacă retina este împinsă în afara coroidei şi distrusă de vreo tumoare, de sângerări, de altă boală specifică retinei. Nici un tratament nu mai are efect.
Glaucomul poate să aibă două forme. Forma acută, care poate să survină la vârsta mijlocie şi trebuie imediat tratată pentru a preîntâmpina orbirea, şi forma simplă sau cronică a glaucomului care apare o dată cu îmbătrânirea şi se manifestă printr-o pierdere treptată a vederii.
Simptomele glaucomului acut presupun vederea înceţoşată, dureri, corneea albită şi probabil vomă.
Coroidita este inflamaţia coroidei, datorată unei alte infecţii (în special, sifilisul, alergiile, anumite tipuri de artrită.) Efectele coroiditei depind de mărimea şi de poziţia inflamaţiei: cu cât este mai apropiată de fovee, cu atât este mai mare gradul de pierdere a vederii. Inflamaţia se poate trata, clar pierderea vederii poate fi rareori recuperată.
STRUCTURA
