FUNCTIILE
Reteaua circulatorie a organismului este reprezentata de pompa centrala (inima) si de sistemul de conducte (vasele sangne). Fiecare din milioanele de celule ale organismului are nevoie de furnizarea neintrerupta de substante nutritive si de oxigen, cat si de un serciu la fel de prompt care sa preia produsele secundare si reziduurile meolismului celular. Sangele trebuie sa exercite o anumita presiune, pentru a contracara efectul gratatiei. De asemenea, este foarte important ca sangele sa aiba un serciu complex de "difu-zare7distribuire care sa permita substantelor pe care le transporta sa ajunga la fiecare celula.
Cuprins:
STRUCTURA APARATULUI CIRCULATOR |
sus  |
Inima este un organ muscular care cântăreşte aproximativ 280 g. Interiorul inimii este împărţit de un sept sau perete, în două, astfel încât sângele încărcat cu oxigen, care vine de la plămâni, stă separat în jumătatea stângă; în jumătatea dreaptă se află sângele neoxigenat, care provine din restul corpului. Fiecare jumătate este subîmpărţită în două cămăruţe, numite atrii şi ventricule. Atriile colectează sângele care pătrunde în inimă prin vasele mari, şi care este propulsat, în ventricule atunci când se deschid valvulele. Apoi ventriculele se contractă pentru a pompa sângele fie în aortă (din ventriculul stâng) fie în artera pulmonară (din ventriculul drept). Valvulele alcătuite sub formă de cuib de rândunică împiedică revărsarea sângelui din ventricule în atrii şi la punctele de ieşire reprezentate de aortă şi de artera pulmonară. Contracţia succesivă a atriilor şi a ventriculelor e coordonată de nervul vag din peretele atriului drept şi este controlată de ţesutul nodal/sistemul nervos vegetativ, (vezi pag. 54).
Structura vaselor sangvine variază în funcţie de cantitatea de sânge care trece prin ele şi de direcţia în care îl poartă: spre inimă sau de la inimă. Vasele mari care duc sângele de la inimă, ca aorta, se numesc artere şi au pereţii musculari groşi, pentru a menţine presiunea neafectată de acţiunea de pompare a inimii. Arterele se ramifică apoi treptat în arteriole, care transportă un volum mai redus de sânge, dar care încă mai păstrează tensiunea respectivă, datorită tonusului lor muscular. Cele mai mici vase sunt capilarele, care au grosimea peretului corespunzătoare unei celule. La nivelul lor au loc schimburile între sânge şi celule, schimburi care presupun predarea şi preluarea nutrimentelor, reziduurilor şi a gazelor.
După ce a adunat dioxidul de carbon şi a predat oxigenul, sângele curge în venule, apoi în vase tot mai mari, numite vene, care au pereţii mai puţin musculoşi decât ai arterelor. Gravitatea asigură o bună reîntoarcere a sângelui spre inimă din zona capului şi a toracelui, dar pentru zona membrelor inferioare trebuie să existe valvule care să împiedice revărsarea lui. Venele depind de asemenea de acţiunea muşchilor din jurul lor pentru a le ajuta sâ pompeze sângele înainte.
Sângele, la rândul său, are 4 componente majore: plasma, globulele roşii, globulele albe, şi celulele coagulante (trombocite). Globulele roşii se mai numesc eritrocite sau hematii, cele albe - leucocite, iar trombocitele - plachete sangvine. Plasma este un fluid care conţine atât apă (90%), cât şi glucoza, alte substanţe nutritive, hormoni şi săruri. Hematiile sunt produse de măduva osoasă, conţin hemoglobina (un pigment care are fier în compoziţie), care leagă molecula de oxigen şi o transportă în tot corpul. Leucocitele sunt de mai multe tipuri. Funcţia lor este aceea de a apăra organismul prin identificarea şi distrugerea substanţelor străine ca microorganisme patogene. Trombocitele sau plachetele sangvine sunt cele mai mici celule sangvine; ele au un rol vital în coagulare. Dacă un vas sangvin este lezat, trombocitele se adună astfel încât să formeze un cheag şi să împiedice pierderile de sânge.
Este un mijloc rapid şi eficient de a controla starea şi funcţionalitatea inimii şi a arterelor.
De fiecare dată când bătăile inimii împing sângele în aortă, o undă se propagă de-a lungul musculaturii pereţilor arteriali, care momentan se dilată. Acest fenomen se poate palpa atunci când o arteră se află mai la suprafaţa corpului, cam la 2,5 centimetri deasupra încheieturii mâinii.
Pulsul bate în ritmul inimii - de_72 de ori pe minut - mai repede în copilărie şi mai lent la bătrâneţe. în caz de febră sau de efort, pulsul creşte. Pentru a lua pulsul, aveţi nevoie de un ceas cu secundar. Dacă aveţi deja ceasul pe mână, lăsaţi-1 pe stânga şi plasaţi buricele degetelor de la mâna stângă la rădăcina degetului mare de la mâna dreaptă. Când aţi găsit pulsul, număraţi bătăile timp de 15 secunde, apoi înmulţiţi cu 4 pentru a calcula pulsaţiile pe minut.
TENSIUNEA ARTERIALĂ |
sus |
Presiunea exercitată de fluxul sangvin asupra pereţilor arteriali, adică tensiunea arterială, se măsoară de obicei cu un sfigmo-manometru care conţine o manşetă de cauciuc; ea se înfăşoară pe braţ mai sus de cot. Tensiunea arterială crescută indică afecţiuni ale rinichilor, stre,s sau boli ale arterelor. Hipotensiunea arterială e mai puţin problematică.
STRUCTURA APARATULUI CIRCULATOR
