FUNCTII
Dintii sunt definiti ca formatiuni tari, consistente, asezate in alveolele dentare ale mandibulei si maxilarului superior. Functia lor fundamentala o reprezinta mestecarea, deci prepararea alimentelor pentru inghitire. Dintii contribuie si la articularea sunetelor vorbirii. Exista trei tipuri fundamentale de dinti.
Incisivii sunt taiosi ca o dalta; se folosesc pentru a patrunde in mancare si pentru a o fragmenta. Sunt asezati in partea din fata.
Caninii sunt dintii cu rful foarte ascutit, patrunzator, situati la colturile gurii, folositi pentru a sfarteca hrana si pentru a o apuca.
Molarii si premolarii sunt dinti de forma patrata, cu mai multe rfuri care macina mancarea, atunci cand aceasta ajunge la marginile gurii.
Cuprins:
Un dinte prezintă: o rădăcină implantată în maxilar sau mandibulă, şi coroana care se înalţă deasupra maxilarului (mandibulei). Locul unde se întâlneşte rădăcina cu coroana se numeşte coletul dintelui. Fiecare dinte este alcătuit din email (smalţ), dentină, pulpă şi ciment.
Smalţul este partea cea mai dură a dintelui, care protejează coroana.
Dentina este un material uşor elastic, care formează cea mai mare parte a dintelui pe sub smalţ. Este sensibilă la căldura puternică şi la substanţe chimice. Pulpa este ţesutul moale din interiorul dintelui, care conţine nervi şi vasele de sânge şi care intră printr-un mic canal în rădăcina dintelui.
Cimentul este un strat de material care acoperă rădăcina dintelui şi protejează dentina care se află dedesubt. Cimentul ajută şi la legarea fibrelor clin gingie de dinte.
1. Tipuri de dinţi
a. molar
b. canin
c. incisiv
2. Părţile dintelui
d. coroana
e. colet
f. rădăcina
3. Secţiune prin dinte
g. smalţul h. dentina i. pulpa
j. cimentul
k. membrana peridentală
CELE DOUĂ TIPURI DE DINŢI |
sus  |
La om există două dentiţii. Dentiţia de lapte care apare de la 6 Ia 24 de luni după naştere. Mai târziu, aceşti dinţi cad pe rând şi se formează dentiţia permanentă, după vârsta de 6 ani. Majoritatea dinţilor permanenţi se ivesc până la 13 ani, clar măseaua de minte (în spatele cavităţii bucale) poate să apară până la 25 de ani sau niciodată.
Dinţii noştri nu cresc tot timpul, ci ajung la o anumită mărime, apoi creşterea încetează; când dinţii permanenţi cad, aceştia nu mai sunt înlocuiţi de alţii noi, aşa cum sunt înlocuiţi cei de lapte. La unele animale însă, ca de pildă la iepure, incisivii cresc în permanenţă, fiindcă se uzează din cauza folosirii intense, iar la rechini apar perechi după perechi de dinţi, căci se schimbă neîncetat spre marele avantaj al rechinilor;
Vârsta apariţiei dinţilor
Aceste vârste nu sunt decât nişte cifre calculate pentru a da media. Etatea la care apar dinţii diferă de la copil la copil.
Dinţi de lapte
incisivii centrali incisivii laterali caninii primii molari molarii secundari
6-8 luni 9-11 luni 18-20 luni 12-17 luni 24-26 luni
Dinţii permanenţi
primii molari incisivii centrali incisivii laterali caninii
primii premolari premolarii secundari molarii secundari molarii terţiari
6-7 ani 6-7 ani 7-9 ani 10-11 ani 10-11 ani 11-12 ani 11-16 ani 17-21
Numărul dinţilor permanenţi este cuprins între 28 şi 32, în funcţie de câte măsele de minte apar.
PREVENIREA PROBLEMELOR DENTARE |
sus |
Dieta. Indiferent de vârstă, regimul alimentar trebuie să fie echilibrat şi adecvat, astfel încât să menţină starea generală de sănătate a organismului, să conţină alimente care trebuie mestecate pentru a stimula gingiile şi cu un procent scăzut de zahăr. Pentru ca dinţii să se formeze sănătos, regimul alimentar al gravidei şi al copiilor în creştere trebuie supravegheat îndeaproape.
Igiena bucală. Dinţii se spală cel puţin de două ori pe zi - după micul dejun şi înainte de culcare. E mai bine dacă ne spălăm pe dinţi după fiecare masă, deoarece îndepărtăm depunerile şi resturile de mâncare. Metodele de curăţare a dinţilor diferă de la o cultură la alta. Periuţa de dinţi poate fi folosită nu destul de eficient şi poate chiar dăuna sănătăţii dinţilor. (Periuţele de dinţi electrice sunt mai bune.)
Firul de aţă dentară este un instrument pentru îndepărtarea plăcii dentare din locurile în care periuţa nu poate ajunge. Scobitorile de lemn trebuie întrebuinţate pentru a îndepărta mâncarea rămasă între dinţi. Există şi alte tehnici, poate mai eficiente, precum ronţăirea unui produs natural fibros în Africa sau tradiţia musulmanilor de a-şi şterge dinţii şi gingiile cu un şervet de material.
Controlul dentar. Vizitele regulate la dentist din 6 în 6 luni ar putea detecta rapid orice îmbolnăvire. Prin urmare, aşa s-ar putea evita multe măsuri drastice care trebuie să fie luate mai târziu.
Fluorul este un mineral fără gust, incolor, inodor, care, adăugat în cantităţi mici la apa de băut, reduce procesul de distrugere a dinţilor în procent de 60% la copiii sub 14 ani. (O cantitate excesivă de fluor poate duce la marmorarea smalţului.) Tratamentul cu fluor, ca o măsură de prevenire a cariilor, este larg răspândit la copii. Multe paste de dinţi conţin fluor, care mai poate fi administrat şi prin tablete solubile în apă. Până acum nu s-au constatat efecte negative ale utilizării fluorului în asemenea cantităţi, totuşi tratamentul cu fluor al danturii rămâne destul de controversat.
SPĂLAREA DINŢILOR |
sus |
Mulţi indivizi folosesc mişcări în sus şi-n jos, în faţă şi în spate, atunci când se spală pe dinţi. (Vezi figura din dreaptă). Mişcările înainte-înapoi sunt necesare pentru curăţarea vârfului molarilor, cu peria ţinută pe lungimea ei (fig. a), şi pentru partea din spate a dinţilor din faţă (vezi fig. b.). Pentru dinţii laterali folosiţi peria aşezată oblic, într-o mişcare continuă într-o direcţie, în sus pentru dinţii mandibulei (fig. c.) şi în jos pentru cei ai maxilarului (d.).
Uneori stomatologii recomandă tablete de îndepărtare a plăcii dentare. O astfel de tabletă trebuie mestecată şi, cu ajutorul salivei, răspândită pe întreaga suprafaţă a dinţilor şi a gingiilor. După ce vă clătiţi gura cu apă, toate zonele plăcii vor apărea ca nişte pete roşii, indicând locul care trebuie periat mai insistent.
AFECŢIUNI DENTARE |
sus |
Caria este cea mai întâlnită boală omenească. Cariile apar mai ales la persoanele care au parte de un regim alimentar foarte gustos şi exagerat, cu alimente prăjite prea tare, dulci, moi, lipicioase. Bacteriile din gură preschimbă hidraţii de carbon din mâncare în acizi destul de puternici pentru a ataca smalţul dinţilor. Treptat, smalţul se crapă, iar bacteriile pătrund înăuntru, invadând clentina, formând astfel o cavitate. Pulpa reacţionează formând o dentină secundară, pentru a se păzi de bacterii, dar fără tratament, pulpa poate să se inflameze şi să declanşeze dureri de dinţi.
Infecţia poate să pătrundă apoi la rădăcina dintelui şi să dea naştere unui abces, adică o colecţie de puroi, care afectează gingia şi părţile din ţesutul muscular al feţei, cu simptome dureroase.
Afecţiunile periodontice (periodontozele) se manifestă la ţesuturile de susţinere ale dintelui: gingii, ciment şi ţesuturi înconjurătoare. Cauza cea mai frecventă este consumul de alimente moi, care nu pot stimula şi întări gingiile. Alte cauze ar fi alimentele ascuţite, care provoacă zgârieturi ale gingiilor, spălarea insuficientă a dinţilor, plombe cu o formă defectuoasă, proteze care nu se potrivesc, dinţi neregulaţi şi depozite dentare. Pentru aceste afecţiuni pot să fie răspunzători şi factori ca: lipsa de vitamine, tulburări ale sângelui şi utilizarea drogurilor.
Afecţiunile periodontale pot să fie nedureroase, dar, clacă avansează, gingia se detaşează de dinte. Alveola se lărgeşte, fibrele de legătură sunt distruse, iar dintele se clatină. Foarte mulţi dinţi se pot pierde în acest mod.
Afecţiunile periodontale dureroase se manifestă prin abcese la gingii şi periocoronită. Aceasta este o inflamaţie în jurul unui dinte cu puroi (de obicei măseaua de minte), declanşată de iritaţii, de stagnarea mâncării, de presiune sau de infecţie. Toate aceste manifestări pot să fie însoţite şi de umflarea ganglionilor limfatici.
TRATAMENTUL DENTAR |
sus |
Munca atât de complicată şi de laborioasă a stomatologului trebuie să se restrângă la un spaţiu atât de limitat, de delicat, umed şi sensibil, cum este gura.
Plombele se realizează prin îndepărtarea cariei propriu-zise şi prin umplerea cavităţii care s-a format. Toată partea pătrunsă de carie trebuie "forată" şi îndepărtată, clacă nu, se formează o altă carie sub plombă. Cavitatea trebuie astfel formată, încât plomba să stea în siguranţă şi să suporte presiunea datorată mestecării. Există acum freze electrice cu viteză mare, iar utilizarea unui anestezic local, prin injectare, face acest procedeu nedureros.
Un strat de ciment obţinut pe cale chimică se aşază mai întâi în cavitatea gata pregătită, pentru a proteja pulpa de substanţe chimice şi de căldură. Plomba, aşezată deasupra acesteia, este un amalgam de argint, cupru, staniu, aliaj de zinc şi mercur. Pentru aspectul său natural se poate folosi ciment din silicat, translucid, dar, fiindcă se distruge cu timpul, nu se poate utiliza pentru măselele care au rol în măcinarea alimentelor.
Când amalgamul s-a întărit, se mulează după cavitate, iar excesul se îndepărtează.
Alte lucrări de reparare a dinţilor se pregătesc pe masă şi sunt apoi cimentate în gura clientului. îmbrăcămintea coroanei se face prin plasarea unei plombe care conţine aur în cavitatea coroanei dintelui. Se ia în ceară forma cavităţii, iar mulajul rezultat se umple cu aur topit. Coroanele sunt învelişuri ale coroanei dintelui, făcute clin porţelan sau aur. Se îndepărtează tot smalţul dintelui, i se ia mulajul, după care se execută coroana. Tratarea pulpei şi a canalului dentar. Dacă pulpa sau rădăcina canalului dentar sunt atinse de carie, plombarea se complică. O parte din pulpă sau chiar toată pulpa trebuie să fie extirpată. Apoi se sterilizează canalul de la rădăcina dintelui şi se pune un ac de argint pentru a ocupa orificiul canalului. După aceea se umple cavitatea pulpară.
Extracţia este necesară atunci când dinţii sunt iremediabil distruşi de carii sau când sunt atât de crăpaţi încât nu se mai pot repara sau când apar dinţi noi, care nu au loc să crească. Se utilizează forcepsul pentru a apuca rădăcina dintelui, iar lamele forcepsului se introduc sub gingie.
Dintele este rotit de mai multe ori pentru a lărgi alveola dentară, apoi poate fi extras. Anestezia generală sau locală, prin injecţii sau gaz, amortizează durerile extracţiei.
Tratamentul tulburărilor gingiei presupune drenarea puroiului, spălaturi bucale antiseptice, antibiotice şi extracţii de dinţi atunci când este nevoie. Uneori se impune o operaţie chirurgicală, cum ar fi aceea de îndepărtarea a unei părţi bolnave a gingiei. Tratamentul dentar de lungă durată încearcă să elimine toate cauzele posibile, îmbunătăţirea igienei bucale, regimul alimentar corespunzător şi starea generală bună a organismului sunt alţi factori care pot îndepărta problemele dentare.
Această ramură a stomatologiei se ocupă cu prevenirea şi corectarea neregularităţilor dentare, ca de exemplu, variaţii ale numărului dinţilor, anomalii ale formei, ale mărimii, poziţiei şi ale spaţiului dintre dinţi. Toate aceste neajunsuri pot fi cauza unor defecte de vorbire, mâncare, respiraţie, înghiţire. Malociuzia este exemplul cel mai ilustrativ: când gura este închisă, dinţii de sus nu se suprapun perfect peste dinţii de jos. Ei sunt mai în faţă sau mai în spate, pot să existe spaţii libere între suprafeţele cu care se muşcă din mâncare, din cauza creşterii insuficiente a mandibulei sau a dinţilor. Aceste defecte pot fi provocate de obiceiul de a suge degetul sau de biberoane necorespunzătoare, de pierderea dinţilor, de lipsa apariţiei dinţilor, de apariţia unor dinţi în plus, de factori ereditari şi de traumatisme la naştere, de stare generală alterată.
Tratamentul poate fi pe termen lung, dar este absolut necesar, atât pentru sănătatea generală, cât şi pentru aspectul estetic al feţei.
Metodele de tratament presupun şi eliminarea unor obiceiuri şi deprinderi proaste, precum suptul degetelor; alte acţiuni terapeutice sunt: exerciţii pentru întărirea anumitor muşchi şi pentru corectarea mişcărilor gurii, îndepărtarea dinţilor în plus prin extracţie, operaţii chirurgicale de os sau de ţesut moale pentru a corecta forma maxilarului sau a mandibulei.
Cea mai utilizată metodă este aceea de a pune dinţilor proteze, pentru a exercita o presiune continuă asupra lor şi pentru a-i obliga astfel, să-şi schimbe poziţia. Protezele, făcute din benzi de oţel, sârme, arcuri sau din benzi elastice, trebuie să fie purtate timp de doi ani sau chiar mai mult. Protezele sunt mai eficiente în perioada copilăriei.
LUCRĂRI PROTETICE |
sus |
Dinţii falşi ar tebui să nu afecteze mestecatul, capacitatea de a muşca din alimente, claritatea vorbirii şi fizionomia.
Lucrările protetice includ garnituri complete, parţiale sau restaurarea imediată a dinţilor. In cazul garniturii complete, se îndepărtează toţi dinţii, iar baza lor de consistenţă osoasă va fi punctul stabil pentru dinţii falşi. Se iau mostrele în ceară, după care se ex_ecutâ proteza.
In cazul garniturii parţiale, dinţii noi se ataşează la ce a mai rămas din cei vechi pentru a se fixa de aceştia. Unde nu exista alături dinţi falşi, se construieşte o punte până la aceştia.
In cazul restaurării imediate, dinţii falşi se pregătesc înainte de a avea loc extracţia celor naturali. După extracţie, alveolele goale sunt imediat umplute cu dinţii protetici, iar vindecarea are loc subiacent. După 6 luni este nevoie de o altă garnitură, deoarece se acoperă orificiile de unde au fost extraşi dinţii.
Folosirea protezelor este nu de puţine ori inconvenabilă. Pentru a evita durerile, noile proteze se vor întrebuinţa la început numai pentru mâncăruri mai puţin solide, mestecate în cantităţi mici. Protezele nu ar trebui scoase pentru mai mult de o zi-două, fiindcă dinţii naturali încep să-şi schimbe poziţia altfel.
Protezele se lasă peste noapte în apă care conţine sare sau substanţe speciale pentru curăţarea lor, iar persoanele cu proteze trebuie să se spele pe dinţi după fiecare masă..
Bonding-ul este o tehnică de prevenire a cariilor, eficientă mai ales din punct de vedere cosmetic. Ea presupune aplicarea unui gel sau amplasarea de bucăţi de plastic sau porţelan pentru a umple orificiile. Trebuie reînnoit la câţiva ani, nefiind la fel de puternic ca şi coroana.
STRUCTURA
