FUNCTII
Urechile ne inzestreaza cu simtul auzului, dar ele contin si organul echilibrului care ne face capabili sa ne mentinem pe rticala.
Cuprins:
Urechea este alcătuită din trei părţi.
Urechea externă include pavilionul cartilaginos (auriculul) şi conductul auditiv extern (meatul).
Urechea medie cuprinde membrana timpanului, cele trei oscioare, numite ciocanul, nicovala şi scăriţa; trompa lui Eustachio, care se deschide în faringe şi care păstrează presiunea aerului din urechea medie egală cu cea de afară.
Urechea internă conţine cohleea, un canal osos în formă de spirală, umplută cu un lichid - perilimfă - adăpostind organul lui Corti; fereastra ovală, fereastra rotundă şi organul echilibrului.
Când un obiect solid vibrează în aer, el transmite această vibraţie moleculelor de aer, care-1 înconjoară. Undele sonore sunt vibraţii ale moleculelor de aer.
Sunetul are trei calităţi:
înălţimea depinde de frecvenţa undelor sonore sau de numărul de vibraţii pe secundă. Sunetele înalte (ascuţite) au o frecvenţă mare. Sunetele joase (adânci) au o frecvenţă mai mică.
Intensitatea unui sunet înseamnă cât se aude acesta de tare sau de încet. Depinde de cantitatea de energie a unciei sonore sau de amploarea vibraţiei ei. Intensitatea se măsoară în decibeli.
Timbrul este reprezentat de calitatea sunetului: sunetele cu aceeaşi înălţime şi intensitate se pot distinge între ele prin timbru. Acesta este dat de tonurile subordonate care acompaniază sunetul principal.
Prima parte a mecanismului auzului este reprezentată de captarea sunetului de pavilionul urechii şi transmiterea sa prin conductul auditiv extern. Timpanul vibrează la unison cu unda sonoră. Vibraţia trece prin cele trei oscioare până la fereastra ovală. Nivelul la care reacţionează oscioarele creşte forţa vibraţiei şi permite ca vibraţia să treacă de la aerul din urechea externă şi medie până la lichidul din urechea internă.
Vibraţiile ferestrei ovale determină vibrarea lichidului din cohleea aflată în urechea internă. Schimbările de presiune din lichid sunt recepţionate de celulele specializate din organul lui Corti. Acest organ converteşte vibraţiile în impulsuri nervoase, care merg la creier prin nervul auditiv. Intre timp, vibraţiile trec în cohlee înapoi spre fereastra ovală, unde se pierd în aerul din urechea medie şi din trompa lui Eustachio.
RECEPTAREA SUNETULUI |
sus  |
Amplitudinea. Urechea umană poate să perceapă sunete cuprinse între 10 şi 140 de decibeli. La scara decibelilor, o creştere cu o unitate înseamnă de 10 ori mai tare. Prin urmare, cel mai slab sunet pe care-1 poate percepe urechea umană este de 10 milioanimi din amplitudinea celui mai tare sunet. Intensitatea vorbirii normale este de 40-60 de decibeli.
înălţimea. Diferite frecvenţe stimulează părţi diferite din organul lui Corti. Iată de ce noi putem distinge un sunet de altul. Urechea umană poate auzi sunete de la înălţimea de 20 de cicli pe secundă (cele joase) până la înălţimea de 20.000 de cicli pe secundă (înalte). Frecvenţele mai mari decât acestea se numesc ultrasunete, ele pot fi auzite de unele animale, dar nu şi de oameni.
Direcţia. Distanţa dintre cele două urechi presupune faptul că există diferenţă în percepţia unui sunet dat. Creierul interpretează aceste diferenţe pentru a ne spune din ce direcţie vine sunetul. Dar clacă sunetul vine direct din faţa sau din spatele ascultătorului, ambele urechi primesc, acelaşi mesaj, iar ascultătorul trebuie să-şi întoarcă capul înainte de a localiza poziţia emiţătorului.
ECHILIBRUL - ÎNGRIJIREA URECHII |
sus |
Organul echilibrului se află situat în urechea internă, în vecinătatea cohleei. Este alcătuit din trei canale semicirculare în formă de U, aflate în unghiuri drepte unul faţă de celălalt. Ele sunt umplute cu un lichid care se pune în mişcare atunci când se mişcă şi persoana respectivă. Cilii de la baza fiecărui canal recepţionează această mişcare şi o transmit lacreier unde este interpretată şi utilizată pentru a menţine echilibrul, în organul echilibrului (labirintul membranos) se află alte două structuri: utricula şi sacula care conţin celule specializate, sensibile la gravitaţie, care verifică permanent poziţia corpului.
ÎNGRIJIREA URECHII
Urechea externă trebuie curăţată în permanenţă, pentru a preveni depunerea de ceară şi pătrunderea bacteriilor în conductul auditiv extern, care pot dăuna timpanului. Niciodată nu introduceţi obiecte ascuţite în ureche pentru a îndepărta mizeriile. Spălătura cu o seringă, din exterior, îndepărtează toate obstrucţiile, precum ceara sau corpii străini. Doctorul va utiliza o seringă specială - cu vârful bont, nu mai mare de 2,5 cm (vârful) astfel încât să nu rănească urechea. Seringa se umple cu apă călduţă, iar după caz se poate introduce şi un antiseptic sau un agent care dizolvă ceara. Lichidul este direcţio-nat spre partea superioară a conductului, de unde se va scurge pe partea inferioară.
SIMPTOME ALE TULBURĂRILOR DE AUZ " |
sus |
Surditatea poate fi temporară sau permanentă, cauzată de boli sau de obstrucţii.
Urechea internă poate fi testată cu ajutorul diapazonului. Acesta ar trebui să fie auzit foarte clar atunci când este ţinut în faţa urechii. Dacă diapazonul se aude mai clar când este ţinut pe osul din spatele urechii, atunci ori urechea externă este blocată cu un dop de ceară, ori există probleme la urechea internă, din moment ce vibraţiile sunetelor se aud prin craniu. Dacă auzul e foarte slab atunci când diapazonul este plasat pe osul dindărătul urechii, atunci există tulburări la nivelul urechii interne sau al nervului auditiv.
Durerea de urechi este de obicei pricinuită de infecţii şi inflamaţii ale urechii. In cazul urechii externe, acestea provin din tulburări psihice, furuncule sau eczeme (deci, infecţii ale pielii). Depozitele de ceară pot cauza la rândul lor dureri ale urechilor, caz în care se impun spălaturile auriculare.
Germenii din infecţiile de la nivelul gâtului se pot răspândi în trompa lui Eustachio şi pot provoca astfel inflamaţii ale urechii medii (mai ales la copii). Acest fenomen este foarte frecvent după amigdalite, pojar, gripă, orice răceală, dând manifestări dureroase.
Durerea de urechi poate să apară chiar din senin, din cauza tulburărilor care se manifestă în alte zone şi care afectează nervii cranieni pe care auzul îi împarte cu aceste zona. Astfel, durerea de urechi poate să apară din cauza durerii de dinţi, a amigdalelor, a unei glande umflate, a neuralgiei.
Ţiuitul în urechi (tinnitus) se asociază de obicei cu hipertensiune arterială sau cu dureri la nivelul urechii medii.
Ameţelile (vertijul) sunt cauzate de infecţii ale urechii interne, care afectează organul echilibrului.
Supuraţiile provin de la furuncule sau de la alte infecţii.
AFECŢIUNI ALE URECHII |
sus |
Otita externă este o infecţie şi o inflamaţie a urechii externe, datorată tulburărilor psihice, alergiilor, furunculelor sau unei infecţii extinse clin urechea mijlocie. Apar senzaţii de împunsături şi puroi, care pot duce la asurzire temporară dacă blochează conductul auditiv extern. Tratamentul se face prin spălaturi cu soluţii antiseptice şi prin loţiuni calmante. Durerea poate fi calmată prin cataplasme fierbinţi şi aspirină.
Otita medie este o infecţie a urechii medii, care se datorează bacteriilor care o invadează prin trompa lui Eustachio. Membrana timpanului devine roşie, se umflă şi se poate chiar perfora. Presiunea şi durerea cresc pe măsură ce puroiul umple urechea mijlocie. Apare surzenia temporară şi ţiuitul, uneori febră. Tratamentul se face cu antibiotice. O formă a otitei, în care o substanţă lipicioasă se scurge în urechea medie o dată cu puroiul, este mai frecventă la copii. Oscioarele nu pot funcţiona, iar în unele cazuri poate să apară surditatea.
Mastoidita este o infecţie a urechii mijlocii care se poate extinde spre osul mastoid - osul situat chiar în spatele urechii. Infecţia determină umflarea osului, iar pacientul este febril. Tratamentul se face prin antibiotice şi prin îndepărtarea chirurgicală a osului afectat.
Sindromul Meniere afectează urechea internă, dând naştere la prea mult lichid în labirinturi. Cauza sa este necunoscută, dar apare de obicei la vârsta de mijloc, mai frecvent la bărbaţi decât la femei. Simptomele sunt reprezentate de ameţeli, stare de rău general, urmate de asurzire şi ţiuit în urechi.
Tratamentul se face cu medicamente controlând cantitatea de lichide îngerată - nu mai mult de 1,2 1 pe zi. în cazuri extreme sunt distruse labirinturile sau conexiunile lor nervoase.
Ciupercile (micozele) pot să apară în urechea externă; sunt mai frecvente în zonele cu climă tropicală. Se manifestă printr-o iritaţie şi supuraţie continuă, care se tratează cu antibiotice şi substanţe antiseptice, prin spălarea conductului auditiv extern.
Otoscleroza implică pierderea auzului datorită creşterii în exces a părţii spongioase a osului, acesta intrând astfel în urechea medie. (Vezi pag. 84.)
SURZENIA
Surditatea de conducere se referă la orice incapacitate a vreunei părţi a urechii de a aduna sau transmite mai departe undele sonore: de exemplu, blocajul conductului auditiv extern, defectarea timpanului, afectarea oscioarelor. Surditatea de percepţie se referă la orice incapacitate, din partea urechii care translează undele sonore în impulsuri nervoase (cohleea), organelor implicate de a-şi îndeplini funcţiile. Surditatea de percepţie include şi incapacitatea centrilor nervoşi de a recepţiona mesajele. Aceasta nu înseamnă că persoana respectivă nu percepe nici un sunet. Sunetul poate fi recepţionat, dar înregistrat ca ininteligibil.
Unele afecţiuni ale urechii se sfârşesc cu surditate. O expunere la zgomote asurzitoare sau expunerea continuă la zgomote destul de puternice poate deteriora timpanul şi urechea mijlocie, determinând scăderea auzului şi apoi surditatea. Victimele cele mai frecvente sunt cei care lucrează într-un mediu cu zgomote foarte mari sau fanii şi cântăreţii de muzică pop, rock etc. Datele cele mai recente arată că şi ascultarea continuă a casetofonului, în sistem stereo, poate fi periculoasă.
Surditatea congenitală variază de la absenţa totală a urechilor până la erori foarte mici în structura internă. Acestea pot fi tratate chirurgical. Surditatea congenitală se poate datora moştenirii unui defect genetic sau poate fi rezultatul unor infecţii ale mamei în primele luni de graviditate, incluzând rubeola şi sifilisul. Dacă răspunsul bebeluşului dvs. la sunete vă dă motive de îngrijorare, consultaţi imediat doctorul.
Otoscleroza e o situaţie în care scăriţa stă fix pe fereastra ovală, datorită unor depozite de os nou. Una din 250 de persoane suferă de această afecţiune, care este mai frecventă la femei decât la bărbaţi. Tratamentul chirurgical poate duce la ameliorări, dar nu există nici o cale de a opri procesul în cauză (decât dacă se opreşte de la sine).
APARATE ACUSTICE |
sus |
Aparatele pentru auz funcţionează prin amplificarea sunetelor. Dacă amplificarea este destul de mare, poate depăşi blocajul sau factorul dăunător care a dus la surditatea de transmisie, şi permite, deci, sunetului să pătrundă în urechea internă. Amplificarea ajută şi în cazurile de surditate de percepţie. Totuşi, uneori ajutorul oferit de aparat nu favorizează persoana respectivă să distingă sensul sunetelor: o va face doar să audă mai bine zgomote ininteligibile.
Performanţa unui aparat acustic depinde de: frecvenţa răspunsului, (vorbirea obişnuită înseamnă între 500 şi 2000 de cicli pe secundă), gradul de amplificare, de cantitatea maximă de sunete pe care o poate oferi aparatul. Prea multe sunete vor face vorbirea neinteligibilă şi vor dăuna mecanismului urechii.
O problemă ce se întâlneşte des cu aparatele acustice este feedback-ul acustic, adică reamplificarea vibraţiilor sonore care au trecut deja în ureche dar care, parţial, au şi ieşit afară.
Receptorii care se insera sunt tipul cel mai des întâlnit. Ei sunt mulaţi astfel, încât să se potrivească perfect cu conductul auditiv şi să stea etanş. Nici un sunet nu scapă, feedback-ul practic nu există, iar zgomotul de fond este minim. Ei pot să fie şi foarte mici; dacă sunt trecuţi pe tranzistori nu au nevoie de cabluri. Permit un mare grad de amplificare.
Receptorii plaţi sunt adaptaţi la cartilagiul urechii externe şi sunt fixaţi de o bandă de metal. Se folosesc numai dacă există supuraţii ale urechii sau dacă a survenit o operaţie pe mastoid. Din cauza contactului nu atât de aderent, scapă multe sunete, iar feedback-ul acustic produce mult zgomot de fond.
Conductorii osoşi amplifică undele sonore şi le trimit la oasele Craniului, prin pasajele cu aer ale urechii. Nu sunt confortabili şi foarte eficienţi, clar sunt utili când aerul condiţonat suflă receptorii care se insera.
La început, unii oameni resping ideea de a purta aceste aparate, fiindcă nu vor să accepte faptul că nu aud destul de bine. Chiar dacă este nevoie de o aclimatizare, indivizii tari de urechi se vor adapta foarte bine Ia aceste aparate, simţindu-se apoi mai confortabil cu ele.
STRUCTURA
