Este oare adevarat ca barbatii si femeile difera atat in ceea ce priste gandirea cat si fiziologia? Care sunt asteptarile femeii in viata de zi cu zi? Ce inseamna - pentru fiecare din noi si pentru noi toti, in genere -sa fii femeie in lumea de azi, cu toate discrepantele ei culturale, sociale si economice?
Aceasta sectiune trateaza fascinanta denire fizica si emotionala a femeii, de la faza embrionara pana la deplina sa maturitate.
Cuprins:
în figura de mai jos, apare imaginea unui ovul, mărită de aproximativ 50.000 de ori. Ovulul este pe departe cea mai mare celulă pe care o produce organismul, deşi prezintă fluctuaţii în dimensiuni şi are o structură minuţios alcătuită.
Trei spermatozoizi sunt prezenţi în figura de mai jos, măriţi la aceleaşi dimensiuni. Ovulul a fost tocmai fecundat de cel mai ofensiv spermatozoid. Imediat după fecundare, peretele exterior al ovulului se întăreşte, stopând pătrunderea ulterioară a spermei.
Determinarea sexelor |
sus  |
Fiecare celulă conţine o "amprentă" cu informaţie genetică, care decide cum va funcţiona celula. Informaţia este purtată de 23 de perechi de cromozomi, care se află în nucleul celulei.
Din cauza diviziunii celulare, un ovul sau un spermatozoid conţine numai 23 de cromozomi neperechi. Atunci când se uneşte ovulul cu spermatozoidul, noua celulă fecundată, din care se dezvoltă fătul, reface numărul de 23 de cromozomi, de astă dată perechi, la care fiecare părinte a contribuit cu jumătate.
O pereche de cromozomi determină sexul fătului. Ovulul conţine întotdeauna câte un cromozom X. Dar spermatozoidul poartă fie un cromozom X, fie un cromozom Y. Ovulul este fecundat de un spermatozoid X, determină sexul feminin, în urma combinaţiei XX. Fecundat de un spermatozoid Y, combinaţia XY determină sexul masculin.
Cromozomii purtaţi de spermă vor determina sexul viitorului copil. Dar, se crede că şi alcalinitatea sau aciditatea secreţiilor naturalear avea o oarecare influenţă asupra felului în care spermatozoidul va fertiliza ovulul.
Se presupune că irigarea cu o soluţie alcalină poate spori şansele de a avea fetiţă. Jetul de soluţie acidă, pentru a avea băieţel. Unele alimente s-ar zice că pot influenţa sexul viitorului copil în acest mod. în orice caz, nu putem acorda o încredere absolută acestor supoziţii.
Dezvoltarea fătului |
sus |
Până în săptămâna a 8-a după concepţie, embrionul de sex feminin nu se diferenţiază prin nimic de cel masculin. O săptămână mai târziu, când fătul măsoară 3 cm şi cântăreşte 2 g, la fătul feminin membrana exterioară a organelor genitale dispare, lăsând loc unui vagin primitiv. La fătul masculin în schimb, un capăt al pliului genital începe să se lungească formând un penis rudimentar. Până în a 11-a săptămână se conturează deja formele organelor genitale externe.
în interior, procesul e mai complex şi prelungit. La fătul ne-difer-enţiat, sunt două sisteme de tuburi: Muller şi Wolff. La viitoarea fetiţă, între săptămânile a 7-a şi a 9-a, tuburile Wolff aproape dispar, în timp ce tuburile joase Muller se combină pentru a forma vaginul. Apoi, mai lent, către a 34-a săptămână, glandele sexuale nediferenţiate (gonade) se transformă în ovare primitive, iar tuburile Muller superioare devin tuburi Fallop. La viitorul băiat în schimb, dispar tuburile Mulleriene, gonadele migrează în scrot pentru a deveni testicule, iar trompele Wolffiene devin vase deferente.
Dezvoltarea umană în cele nouă luni de dinaintea naşterii e mai rapidă decât în oricare alt moment al vieţii de după naştere. Desenele de mai jos arată dezvoltarea unui făt normal în trepte, începând cu săptămâna a 8-a. Pe măsură ce fătul creşte, îşi schimbă şi poziţia în interiorul uterului.
Un făt de 8 săptămâni începe să prezinte deja o formă distinct umană. (1) Având doar 2,5 centimentri lungime şi cântărind cam 0,9 g, fătul depinde în întregime de mâncarea şi de oxigenul transferate de la mamă, prin placentă şi prin cordonul ombilical, la ţesuturile sale care se dezvoltă surprinzător de repede. Fătul se poate suci şi mişca prin uter, din moment ce muşchii mai importanţi i s-au dezvoltat deja, dar, aceste mişcări sunt prea slabe pentru a putea fi detectate.
Până la 5 luni, embrionul este de 20 de cm şi cântăreşte aproximativ 226 g. Plămânii şi organele digestive nu sunt încă dezvoltate pe deplin. Mama poate resimţi mişcările copilului său, care acum se întoarce pe o parte şi dă cu picioarele.
La 7 luni, fătul are 30,5 cm lungime şi cântăreşte între 0,9-1,36 kg. Acum se preia de la mamă calciul şi fierul pentru definitivarea scheletului şi a sângelui.
La nouă luni (4), fătul, deja în stare să trăiască independent, se aşază în poziţie verticală, cu capul în jos, cu faţa spre posteriorul mamei. La naştere, el cântăreşte între 2,7 şi 3,6 kg.
Tipuri de creştere la copii |
sus |
Un cangur de 1,8 m dă naştere unui pui care cântăreşte mai puţin de 1 gram. Balenele albastre aduc pe lume pui de aproape 10 tone. Puii de om care supravieţuiesc cântăresc între 0,5 kg şi 13,15 kg. Bineînţeles că e mai sănătos ca greutatea copilului să fie aproape de media de 3,3 kg.
De fapt, greutatea medie la fetiţe e cu ceva mai mică decât greutatea medie la băieţi. (3,17 kg faţă de 3,4 kg.) Plămânii şi inima, Ia fetiţe, sunt mai restrânse decât la băieţi, deşi la ele ficatul cântăreşte mai greu. Contrar părerii deja încetăţenite, aceste fenomene nu apar datorită faptului că fetele s-ar naşte după sarcini mai puţin purtate decât băieţii. De fapt, s-a constatat câ din sarcinile suprapurtate se nasc, mai ales, fete, iar din sarcinile dinainte de termen se nasc, mai ales, băieţi.
Odinioară, nou-născuţii prematuri se defineau în raport cu greutatea la naştere, mai degrabă, decât cu durata gravidităţii. în conformitate cu acest criteriu, mai multe femei erau considerate cu naşteri premature, din moment ce mai mulţi nou-născuţi aveau sub 2,5 kg. Astfel de naşteri erau etichetate "la termen, dar subponderale". Indiferent dacă sunt subponderali sau supraponderali, copiii a căror greutate se distanţează mult de media normală au mai puţine şanse de supravieţuire. Nou-născuţii cu greutate normală prezintă o rată a mortalităţii sub 2%; cei de peste 4,08 kg de 3%, cei de 2,04 kg sau de 4,76 kg de 10%.
DEZVOLTAREA NOU-NÂSCUTULUI |
sus |
Copiii absolut normali au un grad foarte variat de dezvoltare. Un copil poate sta Tn fund fără nici un sprijin pentru câteva momente la orice vârstă între 5 luni şi un an. Mersul în picioare, fără ajutor, trebuie să înceapă oricând între S luni şi patru ani. Părinţii nu trebuie să se îngrijoreze dacă apare vreo întârziere, nici să creadă că aceasta ar putea avea un efect de durată.
Nou-născuta îşi ţine capul atârnând în jos, şoldurile în sus şi genunchii pitiţi sub abdomen. Dacă e susţinută în poziţie şezând, spatele îi stă încolăcit şi capul îi atârnă. între 1 şi trei luni începe saşi ridice bărbia de la pământ şi să-şi înalţe binişor capul, dacă e ajutată. Dacă e sprijinită să stea în picioare, se încovoaie spre genunchi şi şolduri. Pe la 6 luni, micuţa se poate sprijini singură, pe propriile braţe, în poziţie culcată sau şezândă, iar dacă e ajutată să stea, e în stare să-şi deplaseze propria greutate. între 8 şi 10 luni fetiţa începe să se târască pe mâini şi pe genunchi, să stea în fund, să se aplece în faţă fără nici un ajutor şi să se susţină singură în picioare. Când are un an, umblă ca un urs, folosindu-se atât de mâini cât şi de picioare, se întoarce în stânga şi în dreapta atunci când stă în fund, umblă singură, dar un cărucior special pentru învăţarea mersului e binevenit. Vă rugăm să luaţi totuşi în considerare faptul că sugarii diferă foarte mult ca grad de dezvoltare, deci, se întâmplă ca unii copii, perfect normali, să nu meargă încă de-a buşilea când împlinesc un an.
Dezvoltarea copilului |
sus |
ÎNĂLŢIMEA ŞI GREUTATEA
Prima serie de figuri (a) ne arată înălţimea şi greutatea normală pentru bărbaţii şi femeile din rasa europeană. A doua serie de figuri (b) semnalează cât anume din înălţimea potenţială a unei fete se atinge la o anumită vârstă; de ex. la vârsta de 10 ani, 83%. A 3-a serie de figuri (c) indică procentul din greutatea potenţială a unei fete, pe care ea n atinge la o anumită vârstă. De ex. la 10 ani, 53%. (în paranteze sunt date aceste cifre pentru băieţi.) Bineînţeles că toate aceste estimări reprezintă medii calculate, standardizate.
Există două motive pentru care o fată poate fi mai înaltă (sau mai scundă) în raport cu media calculată pentru vârsta ei. Unul din ele este faptul că, la vârsta adultă, ea va fi foarte înaltă (sau foarte scundă). Celălalt presupune situaţia în care ea se dezvoltă cu precocitate sau cu întârziere, în raport cu tipicitatea mediei statistice.
Apariţia danturii permanente ne dă o vagă idee despre faza dezvoltării generale a copilului. Comparaţi vârsta la care apar dinţii cu vârstele menţionate la pag. 88. Dacă dinţii apar devreme, înseamnă că dezvoltarea generală e mai avansată, iar dacă apar târziu este mai lentă. Apariţia dinţilor la timp semnifică evoluţia normală a dezvoltării generale.
E interesant de observat faptul că greutatea unui copil reprezintă o fracţie mai mică din greutatea viitorului adult faţă de înălţime. La vârsta de 2 ani, fetiţa este deja Ia 1/2 din înălţimea pe care o va avea la maturitate, dar a ajuns numai la 1/5 din greutatea sa potenţială ca adult.
Pubertatea este perioada vieţii în care o persoană începe să fie nubilă, să poată avea copii. La fete foliculii încep să se matureze; apare menstruaţia - probabil cel mai important eveniment al dezvoltării fizice pubertare. (La băieţi, sperma începe să fie secretată de testicule.) Dar acestea sunt numai două din schimbările fizice care au loc. Celelalte schimbări afectează aproape fiecare părticică a corpului; au loc intense transformări psihologice şi emoţionale, care metamorfozează copilul în adult.
în lumea occidentală, pubertatea s-a produs mai devreme şi tot mai devreme. Dar există o varietate indicibilă de manifestări ale vârstei asalturilor. Anumiţi factori par să contribuie la această varietate, caracteristicile moştenite de la părinţi, nivelul nutriţional, condiţiile de trai, datele fizice şi psihologice. (Deficienţele tulburărilor mintale sau suferinţele survenite în copilărie pot amâna apariţia pubertăţii.)
Toate acestea par mult mai însemnate decât posibilele influenţe ale rasei sau ale climei. Evoluţia pubertăţii variază cu anotimpul: creşterea în înălţime este mai accentuată primăvara, creşterea în greutate se intensifică toamna.
MENSTRUAŢIA
Schimbările care se petrec în organismul unei fete sunt controlate de hipotalamus, o parte a creierului cu funcţii specializate. Cu doi ani înainte de apariţia primei menstruaţii, hipotalamusul începe să secrete aşa-numitele substanţe cunoscute ca factori de stimulare hormonală. Aceşti factori şi stimuli ajung la hipofiză (glanda pitu-itarâ) de la baza creierului şi determină eliberarea unor substanţe chimice: hormonii. Primul hormon produs se numeşte hormonul foliculo-stimulant (FHS), denumit astfel deoarece stimulează creşterea foliculilor ce conţin ovule, prezenţi în ovare. Stimulaţi de FSH, foliculii produc estrogen, care determină creşterea sânilor şi a organelor genitale.
Nivelul de estrogen din sânge, în continuă creştere, acţionează asupra hipotalamusului printr-un feedback negativ (autoreglare). El produce o descreştere a secreţiei de FSH, dar, în acelaşi timp, determină hipotalamusul să elibereze o a doua substanţă - factorul de y stimulare gonadotropă. Acesta, la rândul său, determină hipofiză să secrete hormonul luteinizant (LH).
Hormonul luteinizant face ca unul din foliculi să-şi elibereze ovulul apt pentru fecundaţie. Foliculul rămas fără ovul, numit şi corpul galben, continuă să secrete estrogen, dar începe să secrete şi o nouă substanţă, progesteron, care pregăteşte uterul pentru acceptarea şi hrănirea ovulului fecundat. Dacă ovulul nu e fecundat, atât nivelul progesteronului cât şi cel al estrogenului scad brusc din sânge, provocând ruptura mucoasei uterine. Sângerarea care apare constituie menstruaţia. Acest ciclu se repetă în permanenţă, la 28 de zile, deja pubertate, până la menopauză.
In medie, fetele au prima menstruaţie între 11 şi 14 ani, deşi în unele cazuri poate să înceapă mai devreme sau mai târziu de această vârstă. Fetele trebuie să afle de menstruaţie pe la 10 ani, astfel încât prima menstruaţie să nu constituie un şoc.
PROBLEME ALE PUBERTĂŢII
în unele cazuri, pubertatea poate să nu existe deloc, clin cauza dezechilibrului hormonal. Pentru majoritatea fetelor, problemele pubertăţii sunt de natură psihologică. Chiar fenomenele fizice ca: apariţia coşurilor sau a punctelor negre, creşterea bruscă în greutate, transpiraţiile abundente sunt în general complexe ale vârstei, nu aspecte ale anormalităţii.
Ca efect al transformărilor psihologice, adolescenta poate să devină rebelă şi agresivă, sfidând autoritatea părinţilor, a profesorilor, poate chiar a legii.
O altă problemă frecventă şi temporară o constituie letargia, care poate avea cauze psihologice: efectele fizice ale hormonilor, impulsivitatea datorată creşterii, sau chiar nopţile albe sunt şi ele răspunzătoare pentru apariţia letargiei.
COORDONATELE MEDII ALE FIINŢEI UMANE |
sus |
înălţimea medie a femeii din rasa europeană este de 1,62 cm, greutatea de 61,2 kg, bustul de 89 cm, talia de 74 cm, şoldurile de 96 cm. Greutatea maximă admisă este de 69 kg, pe care o atinge între 55 şi 64 de ani. înălţimea medie a bărbatului este de 1,75 m, greutatea de 73,5 kg, perimetrul toracic de 98 cm, talia de 81 cm, şoldurile 96 cm. Maximum de greutate în limite normale este de 78 kg, între 35 şi 54 ani.
CREŞTEREA NORMALA ŞI ANORMALA
Ocurenţa dimensiunilor medii este destul de rară, iar a celor posibile e infinit mai mare. Să luăm de exemplu înălţimea. Dintr-o sută de femei, 95 sunt între 1,47 m şi 1,73 m. Cea mai înaltă femeie care a trăit vreodată (a cărei înălţime a fost verificată) avea 2,4 m de la vârsta de 27 de ani. Cea mai mică era de 59 cm la 19 ani.
De fapt, distribuţia caracterelor fizice în cadrul unei populaţii poate fi comprimată într-o curbă a distribuţiei normale ca în diagrama de mai jos. Diviziunile sunt de la a la z, cuprinzând indivizi în fiecare punct al curbei. La cele două extreme există un număr minim de indivizi, majoritatea fiind concentraţi spre vârful curbei.
DURATA DE VIAŢĂ A CELULELOR -DEZVOLTAREA FIZICA |
sus |
Organismul aflat la maturitate se schimbă în permanenţă. în fiecare zi, milioane de celule mor. Ele se cer a fi înlocuite. în schema de mai jos indicăm estimările privind durata maximă a vieţii unor celule.
DEZVOLTAREA FIZICA
La fete, pubertatea începe oricând între 9 şi 14 ani şi se termină între 14 şi 18. (Băieţii, în general, se maturizează mai târziu decât fetele şi mai lent.) Deci unele fete cu o dezvoltare normală şi-au încheiat deja pubertatea, în timp ce altele de abia şi-au început-o . (Cele care şi-o încep devreme tind să rămână pubere nu mult peste perioada normală.) Făcând o medie, vom afla că schimbările încep în jurul vârstei de 11 ani şi că ating apogeul la 14 ani. Ordinea în care se derulează fenomenele este diferită de la caz la caz, totuşi schimbările pot fi schematizate ca în diagrama de mai jos.
In pre-pubertate, sânii sunt nedezvoltaţi; nuexistă încă păr pubian sau subaxilar, aspectul corpului e băieţesc. în perioada pubertăţii timpurii, fata devine mai plină, iar pelvisul se măreşte pentru a permite sarcinile viitoare. Grăsimea se depozitează pe şolduri. Sânii încep să se dezvolte şi sfârcurile prind relief. Părul pubian începe să crească în zona genitală. Organele genitale interne şi externe încep să se definitiveze.
Pereţii vaginali se îngroaşă şi menstruaţia poate să înceapă. în faza târzie a pubertăţii, sânii încă mai cresc, părul pubian îşi îngroaşă firul, apare părul sub braţ, iar menstruaţia ar trebui să devină regulată. La maturitate (17-18 ani), formele corpului sunt mai rotunjite, încetează creşterea oaselor scheletului. Organele genitale se maturizează, iar ciclul este acum regulat. In acelaşi timp, alte ţesuturi ale organismului cresc în dimensiuni. Vocea se adânceşte (deşi nu chiar ca şi la băieţi), datorită creşterii laringelui. Se măreşte tensiunea arterială, volumul sangvin, numărul de globule roşii. Inima lucrează mai încet, temperatura corpului scade, respiraţia se încetineşte, creşte în schimb capacitatea pulmonară. Oasele se defini-tivizează mai greu, schimbându-şi proporţiile. în mare, creşterea se încheie pe la 18 ani, astfel încât o adolescentă la această vârstă are înălţimea şi greutatea corespunzătoare structurii ei.
Concepţia
