Medicina ortodoxa moderna este o creatie a ultimelor trei secole, deci se bazeaza inca pe o perspecti mecanicista asupra universului, premisa potrivit careia corpul si intelectul sunt separate, nefiind inca abolita. Atitudinea medicinei fata de corpul fizic, cu aportul progesului tehnologic, are bineinteles o contributie importanta in vindecarea afectiunilor acute, in bolile infectioase si in eliminarea simptomelor. Dar exista alte aspecte ale bolii, dincolo de ul vizibil, care nu pot fi solutionate prin aceasta abordare unidimensionala si limitati a conceptului de tratament.
Cuprins:
Medicina populară -o alternativă |
sus  |
Cam 80% din pacienţii care se duc la medic nu sunt în faze acute ale bolii, ci dimpotrivă. Studiile au arătat că 40% dintre pacienţi nu prezintă, aparent, nici o suferinţă fizică. Spre deosebire de medicina alopată (pozitivistă), practicianul medicinei naturiste ia în serios simptomele invizibile de care se plânge bolnavul, considerându-le posibile centre de iradiere ale viitoarelor boli. Medicina alopată nu este satisfăcătoare pentru a opera la un nivel ce trece de cel fizic, iar presiunile ce se fac asupra ei de a produce tratamente şi mai sofisticate nu reprezintă nici ele o soluţie. Creşterea numărului de dereglări datorate medicamentelor şi explorărilor funcţionale este un motiv de îngrijorare tot mai accentuată.
Avântul pe care l-a luat încrederea din ultimii ani, în medicina complementară este un reflex al neliniştii consumatorului de produse şi tratamente medicamentoase. Medicina alopată (pozitivistă) a respins anterior toate acele practici cărora nu li s-a putut demonstra validitatea ştiinţifică.
Totuşi, acceptarea faptului că unele boli, astmul, de pildă, se dezvoltă şi se tratează pe un fond psihosomatic, de către medicina alopată, implică anumite concesii pe care medicii le fac terapiei naturale, atunci când o recomandă chiar ei în locul medicamentelor sau substanţelor chimice. Terapeuţii care se ocupă cu medicina naturală adoptă şi ei o linie asemănătoare. Astfel, în cazul tratamentelor de cancer, ei recomandă radioterapia şi chimioterapia sau, cel puţin, nu-şi îndeamnă clienţii să le respingă. în acest fel, medicina naturală devine complementara medicinii curente. Nu cu mult timp în urmă, atât osteopatia cât şi acupunctura erau privite cu suspiciune. Astăzi, ele sunt acceptate universal. Medicina nepozitivistă de astăzi poate deveni medicina alopată de mâine.
în paginile care urmează, ne vom ocupa de terapiile complementare de tipul homeopatiei, presopuncturii, ierburilor de leac, aro-moterapiei şi studiului reflexelor.
Medicina holistică |
sus |
Abordarea tratamentelor din pespectivă holistică (de la cuvântul grecesc "holos", care înseamnă tot, deşi pare un concept nou, e vechi de când lumea, şi îmbracă o multitudine de forme terapeutice, în care accentul cade asupra pacientului, nu asupra simptomului. Terapiile din Orient privesc organismul uman ca un tot unitar, în care organele sunt legate între ele, iar sănătatea reprezintă starea de armonie vitală. Fiecare individ este o intersectare de energii spirituale, fizice, mentale şi emoţionale. Adevărata medicină preventivă presupune menţinerea acestei armonii printr-un proces bivalent, care corespunde vechiului proverb "Minte sănătoasă în corp sănătos". Hrănirea minţii şi a spiritului este, aşadar, o parte esenţială a medicinii holis-tice, care presupune hrănirea adecvată, exerciţii fizice, imunitatea şi evitarea activităţilor dăunătoare de tipul consumului de alcool şi de tutun. Pe de altă parte, boala este privită de către practicianul holist ca reprezentând dezechilibrul, dizarmonia acestui întreg, care este fiinţa umană. Problemele pot fi depistate printr-o varietate de tehnici de diagnostic, de multe ori înainte de a apărea vreun simptom. Simptomele, de fapt, sunt considerate de terapeut consecinţele unei cauze mentale care a blocat sau a direcţionat greşit energia, aducând-o în plan fizic. Starea de tensiune, de exemplu, începe la nivelul mental, dar va fi în curând resimţită ca durere de cap şi-n planul fizic.
Rolul terapeutului holist, care operează simultan pe mai multe planuri, este acela de a stimula abilitatea naturală a organismului de a se autovindeca. Deşi boala poate fi diagnosticată, în unele ţări se interzice prin lege ca diagnosticul acesta să fie trecut pe certificate, documente, de altcineva decât pe.rsoana autorizată. Nu există vindecări miraculoase, instantanee, deci să nu vă amăgiţi pretinzând acest lucru de la practicile medicinei holistice. Pacienţii vor trebui să-şi schimbe regimul alimentar, stilul de viaţă, să facă mişcare şi exerciţii fizice, să reducă pe cât posibil cauzele stresului etc. pentru a-şi restabili armonia între energii, pe timp cât mai lung. Atenţia cea mai mare trebuie să fie acordată reeducării pacientului în spiritul responsabilităţii faţă de propria sănătate, o atitudine ce ar avea efecte binefăcătoare atât asupra individului, cât şi asupra semenilor.
Acupunctura |
sus |
O îndeletnicire antică, dezvoltată în China de mai bine de 3000 de ani ca terapie oficială, acupunctura (însemnând "presarea cu un ac") este parte a unui sistem unic de medicină preventivă, care include şi o anume dietă, exerciţii fizice şi tratament cu plante. Conceptul de qi sau "energie vitală" stă la baza acupuncturii. Această energie se moşteneşte la naştere, dar în acelaşi timp se şi absoarbe zilnic în corp, prin mâncare şi prin respiraţie. Dezechilibrul lui qi indică o boală în fapt sau potenţială, care poate fi diagnosticată printr-o sensibilitate a unor puncte de acupunctura, situate pe meridianele invizibile ale corpului. Localizarea acestui dezechilibru se face şi prin întrebări directe privind stilul de viaţă al pacientului şi bolile de care a mai suferit, prin palpare şi prin diagnosticarea pulsului. Acupunctorul iniţiat poate distinge între şase tipuri diferite de puls la artera radială, la fiecare încheietură, care-i indică sute de afecţiuni.
Qi-ul este stimulat sau sedat prin ace de diferite lungimi, de obicei din oţel inoxidabil şi inserate în locuri specifice, cam 800 în total, care se găsesc de-a lungul a 14 meridiane imaginare. Acele sunt plasate la o adâncime de câţiva milimetri, în punctele relevante, pot fi rotite uşor de acupunctor şi sunt lăsate cam 20 de minute (uneori ele pot fi chiar stimulate electric). Din când în când, se poate efectua şi o moxi-bustie, adică aplicarea moxei arzânde pe piele (moxa este formată din ierburi). în ciuda aparenţelor, ambele procedee sunt nedureroase. Există un sistem întreg al punctelor de pe suprafaţa urechii, deci care ia numai urechea în considerare. Vizitele la cabinetul de acupunctura se pot face o dată sau de două ori pe săptămână sau mai des, în funcţie de gravitatea afecţiunii. în unele ţări, cabinetele de acupunctura sunt atât private, cât şi în cadrul spitalelor, ca o alternativă. îmbunătăţirile imediate se fac simţite în cazul unor dis-funcţii pe termen scurt, ca dureri menstruale, balonări, stări anxioase. Acupunctura este eficientă şi pentru umăr blocat, depresii, boli bazate pe anxietate, lumbago şi tulburări digestive. Deşi are un succes enorm, cam 20% dintre clienţii/pacienţii din America şi Europa nu reacţionează la tratament. în ciuda publicităţii, acupunctura ca anestezie funcţionează numai în câteva cazuri; în cazul dependenţei de cafea, tutun, alcool, droguri, acupunctura nu elimină dorinţa, ci doar o diminuează.
Presopunctura şi tehnica shiatsu |
sus |
Shiatsu (de la cuvântul japonez care înseamnă "apăsare cu degetul") şi presopunctura sunt terapii care depind de apăsarea cu degetul mare a unor puncte numite tsubo. Ambele tehnici erau iniţial concepute ca remedii preventive, acasă, la domiciliu. Terapeuţii trebuie să cunoască principiile de bază ale acupuncturii. Tehnicile de diagnosticare includ citirea feţei, ochilor şi a limbii, distingerea între felurile de puls şi palpare. Shiatsu mai include şi ampultu, tehnică curativă şi de diagnosticare în zona hara (a abdomenului), care e eficientă în cazul dereglărilor digestive, în zona şalelor şi în cazul problemelor sexuale.
Instructorii de shiatsu subliniază necesitatea unei stări generale corespunzătoare din partea terapeutului, care trebuie să se găsească într-o formă fizică bună. Concentraţia, meditaţia şi controlul respiraţiei sunt esenţiale atât pentru pacient, cât şi pentru terapeut.
Fiecare şedinţă de tratament durează cam o oră şi poate implica şi utilizarea moxei pentru a spori energia qi sau aplicarea ventuzelor pentru efectul invers. Durerea apare la nivelurile la care există blocaje, în momentul în care qi circulă nestingherit, organismul poate să-şi exercite funcţiile de autovindecare.
Shiatsu, la fel şi ca acupunctura, este o metodă atât de profilaxie, cât şi de vindecare. Având o analiză de ansamblu asupra organismului, atunci când aplică principiile acupuncturii, terapeutul va căuta să rezolve problema subiacentă a tulburării. Astfel, umărul înţepenit se poate datora unei disfuncţii a ficatului sau a veziculei biliare. Shiatsu vine în ajutor mai ales femeilor cu tulburări ale menstruaţiei sau menopauzei.
Presopunctura presupune o analiză mai aplicată a simptomelor. Meridianele sunt divizate de linii imaginare, iar intersecţiile se apasă pentru afecţiuni, "junghiuri la inimă, constipaţie, hipertensiune arterială, crampe, dureri ele dinţi, bronşite etc". Presopunctura, ca şi shiatsu, a devenit foarte populară în tratamentul accidentelor sportive de la întinderi la luxaţia gleznei.
Tehnicile shiatsu, de presopunctura şi de alt tip de masaje nu se aplică pacienţilor care au cancer decât sub stricta supraveghere a unei persoane specializate.
Naturoterapia (terapia naturistă) |
sus |
în cadrul acestei discipline, sănătatea este privită ca o stare vitală a organismului, nu doar ca absenţă a bolii. Tratarea bolii se face în baza propriei capacităţi de vindecare pe care o prezintă organismul, capacitate care este periclitată de trei cauze majore. Prima este de natură biochimică: regimul alimentar inadecvat, în special, alimentele procesate industrial sunt greu de metabolizat, cauzând depozite de substanţe reziduale toxice, de regulă declanşând boli, precum cele ale ficatului şi inimii.
Alimentele integrale, neprelucrate industrial, proaspete, compuşii organici, trebuie să facă parte din hrana noastră zilnică.
A doua cauză este structurală. Suferinţele oaselor şi muşchilor, defectele congenitale etc, vor deregla funcţionarea corectă a sistemelor şi aparatelor corpului, fiindcă organismul încearcă să compenseze disfuncţionalităţile. (Mulţi naturoterapeuţi au şi cunoştinţe de osteopatie sau pot recomanda pe cineva care să opereze asupra corpului aflat îii suferinţă.)
A treia cauză este de natură mentală sau emoţională. Problemele ce ţin de afect, crizele, conflictele interioare, duc la stres care la rândul său degenerează în boală. Atenţia acordată regimului alimentar şi îndreptării organismului la modul propriu va duce Ia eliminarea acestor probleme.
Diagnosticarea se face prin analize de sânge, raze X, prin analiza firului de păr, sau iridologie (examinarea irisului). Vindecarea prin naturoterapie presupune urmarea unei diete severe, a hidroterapiei, a exerciţiilor fizice şi a homeopatiei, a tratamentului cu plante lecuitoare. (Uneori se indică postul sau abstinenţa pentru înlăturarea toxinelor din organism înainte de a se urma cura de vitamine şi minerale pentru fortificarea organismului.)
Naturoterapia este foarte eficientă, mai ales în cazurile de alergii, bronşite, afecţiuni digestive şi ginecologice, care nu pot urma orice tratament, este în multe privinţe, o autoterapie care demonstrează pacientei (-ului) că ea (el) este în cele din urmă răspunzătoare (-or) pentru buna funcţionare a organismului.
Observaţia Iui Samuel Christlan Hanemann, potrivit căreia chinina produce simptome similare cu cele ale malariei, boală pe care şi-a propus să o vindece, a dus la formularea unei noi teorii privind pato-genia şi natura bolii. Hanemann a crezut că simptomele sunt o oglindă a manifestărilor culminante ale forţelor de recuperare ale organismului. Prin urmare, în loc să fie eliminate, simptomele ar trebui încurajate, probabil. Aşa a luat fiinţă homeopatia.
Hanemann (1745-1843) a descoperit, că, în timp ce dozele mari dintr-o plantă sau dintr-un extract mineral sunt letale, dozele micşorate din acelaşi extract aveau un efect inhibant asupra bolii, iar dozele mici erau deseori curative. După Hahnemann, ele operează astfel, deoarece la nivelul energiei celulare, refac componentele răspunsului pe care organismul se pregăteşte să-1 dea bolii.
Tratamentul se bazează pe anamneză completă a cazului respectiv pe care trebuie s-o deţină homeopatul. Fiecare remediu se potriveşte nu numai unui anumit simptom, dar chiar unui anumit temperament sau chiar înfăţişării fizice; sepia, de exemplu, se potriveşte persoanelor scunde, brunete, cu propensiuni spre depresie, şl problemelor legate de menopauză, vărsăturilor matinale şi dificultăţilor de pornire a menstruaţiei.
Homeopaţii folosesc cam 2000 de remedii pentru cele mai diferite afecţiuni, remedii care au succes şi în tratamentul veterinar. Unele remedii sunt adecvate tratamentului la domiciliu, pentru afecţiunile cele mai frecvente, putând fi cumpărate din farmacii. E de preferat totuşi să consultaţi un specialist în homeopatic
Leacuri preconizate de bach |
sus |
Doctorul Edward Bach (1880-1936) a renunţat la praticarea profesiunii sale la Londra, pentru a se dedica în ultimii ani ai vieţii perfecţionării unei metode foarte subtile de vindecare cu esenţă de flori. Cele 38 de remedii, care poartă numele său, acţionează asupra conflictelor de natură mentală şi emoţională pe care Bach le credea a se afla la rădăcina tuturor bolilor. "Nu există vindecare adevărată dacă nu se vede o schimbare în înfăţişarea, în fericirea interioară şi în pacea spirituală a omului", scria el.
Leacurile sale sunt esenţe de plante conservate în rachiu. Ca şi în ca7.ul homeopatiei, remediile sunt destul de diluate pentru a vindeca şi afecţiunile mai puţine evidente. Ele se clasifică în şapte paragrafe:
1. Teamă (teroare - trandafir sălbatic; teamă specifică - teama de pierdere a controlului - prun, teama de necunoscut - plop; teama de ceilalţi - hrean).
2. Nesiguranţă (lipsa încrederii în sine - plante ceroase; indecizie -scleranthus (grozamă); descurajare rapidă - genţiană; disperare ireversibilă - ulex europaeus; absenţa energiei fizice şi mentale - carpen; nesiguranţă în privinţa carierei sau a destinului - ovăz).
3. Absenţa interesului pentru prezent (visători cu ochii deschişi -viţă albă; cei care trăiesc în trecut - caprifoi; apatie - trandafir sălbatic; epuizare - măslin; luptă interioară continuă - castan sălbatic; depresie neagră - muştar, imposibilitatea de a învăţa din propriile greşeli - muguri de castan).
4. Singurătate (izolare şi uitare în sine - violetă; irascibilitate şi tendinţa de a critica - impatiens; dorinţa de a fi în centrul atenţiei: iarba neagră - calluna vulgaris).
5. Influenţabilitate (tortură psihică ascunsă - agrimonia; obedienţă - dioc (centaurium umbellatum); - sfărâmătorul de lanţuri, oblăduitorul celor aflaţi la răscruce - nuc; stare a minţii complet negativă - ilice.
6. Melancolie şi disperare (lipsa încrederii în propriile calităţi -larice; vină şi autoblamare - pin; covârşirea temporară a grijilor -ulmul; angoasă şi disperare - castan domestic; şoc brusc -ornithogslum umbellatum; resemnare - salcie; epuizare în urma răspunderilor prea mari - stejar, pentru curăţarea bolilor fizice şi psihice - măr pădureţ).
7. Grija prea mare pentru averea celorlaţi (posesivitate excesivă - cicoarea; impunerea forţei proprii şi a punctului de vedere -verbina; calităţi de conducător, dar întrebuinţarea greşită a puterii -oiţă de vie; căutătorii de perfecţiune - apă din crăpăturile stâncilor).
Remediul adecvat se alege cu ajutorul unui practician, deşi automedicaţia este recomandată ca un exerciţiu de regăsire a sinelui. Remediile nu sunt vătămătoare nici pentru animale şi pot fi folosite în combinaţii de câte 5, o dată; ele nu costă nimic. Două picături, de patru ori pe zi formează doza obişnuită, fie simplă, fie în alt lichid.
Pentru stări temporare, remediile au un efect imediat, iar pentru cele persistente au un efect de durată. Practicienii recomandă ca toată lumea să ţină acasă o sticluţă cu 5 astfel de leacuri, o combinaţie utilă în caz de şoc şi de urgenţe medicale.
Aromoterapia (terapia cu uleiuri şi esenţe aromate) |
sus |
Până la începutul secolului nostru, terapia cu arome, adică întrebuinţarea esenţelor şi extractelor de plante uleioase se constituia ca o parte a ştiinţei populare, privind tămăduirea cu plante. Denumirea de terapie cu arome a fost impusă de Rene-Maurice Gattefose, farmacist şi cosmetician francez, care a descoperit că astfel de uleiuri au şi proprietăţi bactericide, care accelerează vindecarea.
Esenţele, extrase din frunze, rădăcini, flori, scoarţa arborilor sau răşini, pot fi luate per os (înghiţite), cam trei picături pe o bucăţică de zahăr pentru anumite tulburări. Astfel, în caz de indigestie - ulei de mentă, pentru dureri de dinţi - ulei de cuişoare etc.
Cercetările au dus la descoperirea a trei tipuri de uleiuri de eucalipt cu proprietăţi antivirale. Foarte importantă este absorbirea prin inhalare a uleiurilor volatile care_ au un efect deosebit de pătrunzător la nivel mental şi emoţional. în 1950, doamna Marguerite Maury a pus bazele masajului cu uleiuri aromate, pentru a le facilita pătrunderea în organism şi prin piele, nu numai prin respiraţie.
Deşi unele uleiuri se pot întrebuinţa pentru relaxare şi/sau cu un scop terapeutic, aveţi grijă la autodozarea lor, fiindcă există uleiuri care pot fi toxice sau pot declanşa reacţii alergice.
De asemenea, picăturile dizolvate în apă pot fi inhalate. Florile de Ylang-Ylang (un arbore din Filipine, Jave, numit ştiinţific Cananga odorata) sunt foarte eficiente pentru relaxare; lavanda - pentru dureri de cap; sânzienele - pentru senzaţia de redobândire a energiei, cât şi pentru menstruaţii însoţite de durere. Astfel de uleiuri sau extracte vegetale parfumate sunt eficiente şi dacă sunt adăugate la apa de baie; iasomia - efect de înzdrăvenire; trandafirul - efect de calmare; menta - efect de revigorare.
Medicina populară -o alternativă
