Termenul de "neoza" se foloseste pentru a descrie forme relativ blande ale bolilor mentale, dar care sunt totusi foarte suparatoare pentru pacient, mergand chiar pana la incapacitatea acestuia de a mai duce o viata normala. Neozele in general reprezinta tendinta de a reactiona la stres in forme excesive si anormale. Exacerbarea starii anxioase face parte din personalitatea bolnavului, constituin-du-se ca o reactie necorespunzatore fata de factorii de amenintare.
Neoza poate imbraca oricare din formele descrise in continuare, indicand prezenta unei anxietati grave subiacente, exprimata intr - o forma caracteristica, dar inadecvata. Mai jos descriem separat fiecare tip de reactie; dar neoza se poate manifesta intr - un amalgam de forme ale comportamentului neobisnuit.
Cuprins:
STĂRI ANXIOASE
Acestea sunt formele cele mai comune ale nevrozei. Apar siinp-tome fizice, de genul tremurături, transpiraţii, greţuri. Atacurile de panică sunt asociate cu situaţii particulare. Din acest motiv sunt categorisite ca stări anxioase situaţionale sau fobii. Agorafobia, de exemplu, este definită în mod obişnuit ca teamă de spaţii deschise, caracterizată prin declanşarea simptomelor atunci când bolnava se gândeşte să plece de acasă, când trebuie să folosească transportul în comun, să intre în locuri publice aglomerate de tipul magazinelor..
Tipuri de nevroze
Nevrozele se clasifică în patru tipuri
a. Nevrozele anxioase constau în exagerarea reacţiilor faţă de un eveniment cotidian, cum ar fi vederea unui animal sau statul într - un spaţiu închis.
b. Nevrozele isterice presupun închistarea simţurilor, astfel încât persoana respectivă nu trebuie să se confrunte cu obiectul temerii sale
c. Nevrozele obsesive presupun repetiţia unor manifestări de inadaptare ca răspuns la stresul emoţional sau la eşecuri minore.
d. Nevrozele depresive presupun sentimentul de inadaptare ca răspuns la stres emoţional sau eşecuri minore.
REACŢII ISTERICE SAU DE CONVERSIUNE
Uneori anxietatea este convertită în simptome fizice: de exemplu, o persoană care suferă de stres excesiv poate să orbească sau să -şi piardă funcţionalitatea unui membru, aparent fără nici o cauză fiziologică. Persoana suferindă nu e deloc îngrijorată de diza-bilitatea sa, iar simptomele pot să dispară atunci când sunt eliminate cauzele anxietăţii. Alte tipuri de comportamente isterice, în care persoana respectivă se claustrează în raport cu o anxietate insuportabilă includ somnambulismul, amnezia, şi, mai rar, personalitatea multiplă.
NEVROZE OBSESIVE
Mulţi oameni se îngrijorează din pricina unor chestiuni banale. "Am încuiat uşa când am plecat de acasă?" sau "Erau proaspete ouăle ele Ia micul dejun?" Nu constituie un coportament nevrotic faptul că ne ducem să verificăm uşa sau ne amintim când am cumpărat ouăle. Prin astfel de acţiuni ne asigurăm de ceva şi desfiinţăm motivele de îngrijorare. Nevroza obsesivă este caracterizată însă de sentimentul unei anxietăţi veşnic nepotolite şi alimentate, manifestate prin gânduri intruzive sau scheme repetitive de comportament care distrug viaţa pacientului.
TRATAMENTUL
Tratamentul nevrozelor diferă de la o ţară la alta, şi în funcţie de persoana căreia bolnavul i se adresează prima dată pentru tratament. Dacă comportamentul pacientului este dereglat rău de tot, e nevoie de ajutorul unui specialist. Dacă există cauze evidente ale anxietăţii, tratamentul va fi direcţionat spre soluţionarea acestora.
în SUA şi în unele ţări din Europa, psihoterapia (vezi pag. 248) este folosită într-o măsură foarte extinsă, deoarece există traume ale copilăriei, generatoare de anxietăţi, care necesită chiar tratament psihoanalitic; astfel pacienta ajunge să recunoască motivele angoasante şi să le înfrunte. Terapia comportamentală, în care pacienta este încurajată şi ajutată să se confrunte cu situaţiile care i-au provocat anxietatea , este binefăcătoare în stările anxioase şi în fobii.
Comportamentul obsesiv şi compulsiv poate să răspundă la formele reeducative de tratament. Dacă relaţiile din cadrul familiei sunt cauza principală a anxietăţii, atunci poate fi de ajutor consilierea familiară din partea unui psiholog sau a unui asistent social. îngrijorările cu privire la bani, sănătate sau locul de muncă au nevoie de sfaturi de natură practică.
Leziuni ale corpului calo* Cercetările mal recente privind schizofrenia au arătat că unii bolnavi suferă de anomalii ale corpului calos. puntea dintre cele două emisfere cerebrale. Scanarea ţi un număr de alte teste, efectuate asupra unul număr mic de schl-zofrenl, au arătat că ia fiecare din el corpul calos era îngroşat, lezat sau nu funcţiona. Dacă s-ar dovedi că acesta este cazul tuturor bolna-vilor de schizofrenie, atunci, prin scanare, s-ar putea depista bolnavii înainte să se manifeste simptomele de schizofrenie, deci li s-ar putea da un tratament preventiv.
Forme ale tulburării mintale mai grave decât nevrozele, psihozele au ca manifestare majoră pierderea contactului cu realitatea. Se crede că în multe situaţii, psihozele au un fundament organic în dezechilibrul chimic din interiorul creierului sau al lezării unei părţi a creierului. Tratamentul medicamentos este eficient în controlarea simptomelor, dar boala subiacentă este de durată, poate chiar pe viaţa.
SCHIZOFRENIA
Cauza sau cauzele schizofreniei au fost cercetate îndelung, identi-ficându - se anumiţi factori. Tendinţa de a dezvolta boala este parţial moştenită, iar studiile de patogenie au demonstrat că există leziuni ale corpului calos (porţiunea creierului care leagă cele două emisfere cerebrale) la unii pacienţi. Nu toate persoanele care prezintă riscul genetic vor dezvolta neapărat boala, iar pe de altă parte există factori exogeni, de mediu, cei reprezentaţi de stres şi de problemele familiale care joacă un rol precipitant în evoluţia bolii.
Schizofrenia înseamnă păstrarea facultăţilor mintale, de tipul memoriei şi al inteligenţei, dar tulburarea receptivităţii şi percepţiei emoţionale, ceea ce duce la aparenta disociere a proceselor mentale normal integrate. Unii schizofreni trăiesc în iluzia că sunt persecutaţi. Alţii aud voci care le impun să se comporte într-un anumit fel sau ]e sugereză false idei. Bolnavii sunt fie extrem de retraşi, fie trăind în stare de hiperexcitabilitate, clacă sunt stimulaţi prea tare.
Tratamentul medicamentos ajută Ia calmarea simptomelor doar până Ia punctul în care bolnavul poate fi preluat de terapia socială şi psihologică, dar răspunsul la tratament diferă de la caz la caz, schizofrenia fiind o boală care necesită un tratament pe termen îndelungat.
SCANAREA CREIERULUI
Scanerele PET, utilizate în teste efectuate asupra bolnavilor schizofreni şi maniaco-depresivi, au relevat tulburări în procesul de consumare a glucozei la nivelul creierului. Scanarea pacienţilor schizofreni arată descreşterea consumului de glucoza în anumite arii ale creierului, în vreme ce scanerul utilizat pentru maniaco - depresivi arată un consum crescut de glucoza în timpul fazelor maniacale ale simptomelor lor. Pe viitor, astfel de scanere vor ajuta medicii neurologi să pună diagnosticul bolilor de confuzii mentale cu şi mai mare acurateţe.
PSIHOZA MANIACO - DEPRESIVA
Toată lumea trece într-o zi prin fluctuaţii de dispoziţie, într-o zi ne trezim plini de energie şi optimism, în cealaltă deprimaţi, abătuţi.
Psihoza maniaco-depresivă este o tulburare a oscilaţiilor între stări psihice extreme: o fază de manie caracterizată prin stări de elan, agitaţie şi încredere în sine, în propriile capacităţi (uneori apreciate nerealist, ceea ce va duce la consecinţe dezastruoase), alternând cu o fază de depresie adâncă, în care pot să se manifeste chiar încercări de suicid.
Se crede că principala cauză a acestei psihoze ar fi dezechilibrul reacţiilor neurochimice la nivelul creierului; pentru depăşirea simp-tomelor se poate încerca tratamentul cu carbonat de litiu, dar bolnavul trebuie monitorizat îndeaproape.
AfecŢiuni psihosomatice |
sus  |
Cercetarea numeroaselor tulburări psihice duce la concluzia că stresul mental are un rol tot mai mare în dezvoltarea şi evoluţia lor. Problemele de sănătate, precum astmul, tensiunea arterială, ulcerele de stomac pot fi iniţiate sau înrăutăţite de factori ca anxietatea şi surmenajul, deşi pot avea şi alte cauze, care trebuie întotdeauna cercetate pe baza analizelor şi a investigaţiilor medicale. în cazul altor boli grave, cum ar fi anumite tipuri de cancer şi boli de inimă, contribuţia iactorului emoţional este controversată şi e mai greu de cuantificat. Unii doctori cred că stresul prelungit, declanşat de acumularea unor adversităţi ale sorţii, cum ar fi şomajul sau necazurile familiale, duce la scăderea rezistenţei organismului în faţa bolilor. Statisticile arată că nu e exclus să se întâmple astfel, dar efectele directe, psihologice ale stresului sunt mai greu de determinat. Persoanele care suferă de pe urma greutăţilor financiare sau a depresiilor sunt mai puţin motivate în ceea ce priveşte păstrarea regimului alimentar sau a preocupărilor legate de exerciţii fizice.
Dereglări ale alimentaţiei (apetitului) |
sus |
ldeea de frumuseţe feminină este variabilă, specifică fiecărei culturi sau societăţi. Au fost timpuri când în anumite culturi a fi frumoasă însemna a avea un gât lung. Astfel, gâtul femeilor era întins cu ajutorul unor coliere; sau picioarele strânse în încălţăminte sau chiar mutilate, buzele şi lobul urechii deformate de obiecte grele de lemn - toate astea din motive pur estetice.
încă există culturi care consideră femeile obeze ca frumuseţi, dar în ţările dezvoltate de astăzi, idealul de frumuseţe feminină îl constituie femeia subţirică, delicată şi tânără. Acest ideal impus de casele de modă, reclame şi mass media ca fiind suprema atracţie pentru sexul opus, poate produce o amară dezamăgire celor dintre noi care nu ne încadrăm tiparului şi nici nu putem spera că vom reuşi vreodată. Mai mult, poate conduce la pierderea respectului de sine şi a încrederii în sine, mai ales atunci, când alţi factori vin să întărească aceste sentimente.
Anorexia mintală (vezi mai jos) este probabil cea mai cunoscută dereglare a apetitului, dar reprezintă de fapt rezultatul tragic al unui larg spectru de probleme cu care se confruntă femeile. A mânca mult, poate constitui o încercare de a atenua stresul. Astfel unele alimente devin adevărate "droguri", la care nu putem renunţa, ele conducând la nesănătoasa obezitate. La extrema cealaltă, neliniştea produsă de cantitatea de alimente ingerată, controlarea ei şi a siluetei pot deveni o obsesie la fel de nedorită, câteodată chiar fatală. Femeile cu tendinţe spre dereglări de nutriţie, prezintă simptome în perioada adolescenţei, când mănâncă necontrolat de mult, apoi se supun unor diete prelungite şi deseori excentrice, ca în cele din urmă să se instaleze bulimia nervoasă/mintală (vezi pag. 241).
Tratamentul dereglărilor de nutriţie a variat de la a imobiliza maxilarele femeilor obeze, până la a forţa paciente suferinde de anorexie să rămână la pat până când câştigă în greutate. De asemenea, au fost prescrise amfetamine pentru a ajuta la pierderea în greutate, dar s-a constatat că pacientele deveneau dependente de ele şi nu au mai fost prescrise.
Tot felul de diete bazate pe efectul unor substanţe miraculoase continuă să fie promovate pe o scară largă, dar de fapt, ele urmăresc doar profituri mari bazate pe naivitate, să nu spunem chiar pe prostia celor care le cred. După ani de suferinţe produse de astfel de manipulări, multe femei găsesc astăzi sprijinul de care au nevoie în grupuri de terapie şi autoajutorare în care pot discuta cu alţi suferinzi despre factorii sociali şi emoţionali ce duc la problemele lor de alimentaţie şi ajung chiar să devină mulţumite de silueta lor.
ANOREXIA MINTALĂ
Boala apare îndeosebi la adolescente şi se asociază în cele mai multe cazuri cu situaţii familiale tensionate, stres legat de activitatea şcolară sau cazuri în care s-a abuzat sexual de copil.
Suferinda simte că totul îi scapă de sub control, cu excepţia propriului corp. Ea devine alarmată de rapida dezvoltare a trupului ei în timpul pubertăţii şi ca urmare refuză să mănânce sau mănâncă cu familia, dar îşi provoacă ulterior pe ascuns, stare de vomă. Ca urmare, pierde în greutate, devine tot mai slabă, meiistruaţia se dereglează sau se opreşte, apar decolorări ale pielii şi pilozităţi pe corp. In ciuda lipsei de calorii, ea pare foarte activă şi nu va recunoaşte că e prea slabă chiar şi atunci când devine evident vlăguită şi epuizată.
Suferinzii de anorexie au un mod disproporţionat de a percepe propria imagine, văzându-se mult mai graşi decât sunt în realitate, dar acesta e mai mult un simptom al bolii, decât o cauză. Tratamentul de urgenţă constă în corectarea deficienţelor de dietă şi şedinţe de discuţii (counseling) terapeutice.
BULIMIA NERVOASA
Este caracterizată prin crize de alimentaţie excesivă, de obicei cu orice aliment la îndemână, urmate de curăţări auto-provocate prin vomitări şi laxative. Astfel de situaţii pot coexista cu starea de anorexie mintală şi pot periclita sănătatea, sau chiar pot deveni fatale. Suprasaturâri alimentare frecvente irită esofagul şi intestinele, dereglând funcţionarea normală a aparatului digestiv, iar stările de vomă prelungite, ca urmare a supraalimentaţiei, pot conduce la un dezechilibru electrolitic ce pune în pericol viaţa.
BULIMIA
Aceasta e o problemă deseori prezentă la femei, iar obezitatea rezultată din supraalimentare produce suferinţe considerabile. Multe femei se complac îmbuibării ocazionale, dar acestea sunt rareori semnificative. Adevăratul suferind este dependent de mâncare ca de un drog. Actul alimentaţiei e folosit pentru a înlătura sentimente ca: singurătatea, frustrarea, plictiseala, nemulţumirea, sau pentru a se consola şi elibera de stări de vinovăţie, depresie sau de sentimentul că_e inatractivă.
în timpul adolescenţei, suferinda se supraalimentează pentru a-şi înăbuşi apariţia sentimentului sexualităţii, iar mai târziu ea poate folosi obezitatea pentru a evita contactul cu sexul opus. Supraalimentarea - o activitate secretă şi solitară - trebuie abordată cu înţelegere şi sensibilitate. Pentru a o ajuta să învingă problema, suferinda nu trebuie lăsată singură prea mult timp, doar mâncarea cu calorii scăzute trebuie ţinută în preajmă, şi trebuie stimulată spre activităţi fizice, când apare apetitul. Cazurile mai severe necesită deseori ajutor medical. Motivele supraalimentaţiei variază, dar cercul vicios prezentat (la dreapta) este comun multor femei.
DIETE PRELUNGITE, REPETATE SAU EXCENTRICE . E tentant să crezi că această nouă dietă, care garantează o miraculoasă şi rapidă scădere în greutate, va fi cea care în sfârşit ne va ajuta să avem o siluetă de silfidă sau de manechin. Pentru cele care nu au ţinut anterior diete sau au în plus mai mult de 13 kg, orice regim rezonabil va produce un efect mulţumitor, dar de scurtă durată. Tot mai multe dovezi care apar arată că diete având la bază mâncare redusă în calorii ţinute pe perioade îndelungate sau repetate, modifică metabolismul, reducându-1 şi făcându-l mai eficient în producerea de energie. Dar când dieta încetează, corpul are o tendinţă mai crescută de a acumula grăsime decât înainte. Mai râu chiar, în diete foarte stricte sau chiar ajunare, pierderea în greutate constă de fapt în reducerea musculaturii. înfometarea poate conduce la îmbuibări cu mâncare grasă şi nesănătoasă, iar în final la dereglări ale alimentaţiei precum bulimia.
Orice regim alimentar trebuie să permită ingerarea necesarului caloric de proteine şi vitamine - fiind necesare cel puţin 1200 calorii. Fibrele sunt de asemenea importante, pentru a se evita constipaţia şi alte probleme digestive.
Dacă e important să se dea jos câteva kg din motive de sănătate, atunci schimbarea obiceiurilor alimentare în decursul unei perioade mai îndelungate este necesară, iar pierderea în greutate, obţinută ca urmare a unei diete bine echilibrate şi sănătoase, va dura mai mult. Suferinzii de bulimie pot profita dacă ţin un jurnal de alimentaţie ce-i va ajuta să preîntâmpine momente de criză, când simt nevoia să se supraalimenteze.
Cuvântul deprimare/depresie nervoasă e folosit de toată lumea când se referă la diferite grade ale sentimentului de nefericire, de la tristeţea intensă, dar de scurtă durată provocată de certuri conjugale, sau dezamăgiri până la suferinţa continuă ce se instalează aparent, fără nici un motiv precis, şi care influenţează negativ viaţa suferindului.
Statisticile medicale arată că femeile sunt expuse depresiilor nervoase în număr mult mai mare decât bărbaţii. Unii doctori fac o distincţie între depresiile exogene sau reactive (adică cele produse de cauze externe) şi depresiile endogene (declanşate de factori interni). Distincţia se dovedeşte utilă atunci când comparăm stările de tristeţe provocate de moartea unei persoane dragi, cu instalarea dintr-o dată a unei depresii nervoase ca urmare a unui dezechilibru chimic în interiorul creierului şi care răspunde bine tratamentului medicamentos adoptat.
Totuşi, în multe cazuri, nu există o cauză clară: sentimente de mânie şi neputinţă care au fost suprimate cu succes ani la rând, pot izbucni ca răspuns Ia probleme aparent minore sau afecţiuni fizice. Depresia postnatală pusă în seama dezechilibrului hormonal poate fi susţinută/agravată de retrăirea unor conflicte emoţionale experimentate de mamă în copilărie sau de sentimentul mamei că viaţa ei, atât de bine ordonată de dinaintea sarcinii, a trecut total sub controlul nesfârşitelor toane ale bebeluşului.
Există câţiva factori bine determinaţi a căror influenţă se ştie că contribuie la apariţia unei depresii reactive grave. Statisticile arată că femeile sărace sau cele aparţinând unor minorităţi discriminate rasial sunt mult mai expuse, mai ales când au copii mici, neînţelegeri conjugale şi - crucial - dacă şi-au pierdut mama la o vârstă fragedă. Motivul pentru care femeile sunt mult mai expuse depresiilor nervoase decât bărbaţii în astfel de circumstanţe e încă controversat.
Psihologia freudiană susţine că tendinţele depresive se nasc din conflicte emoţionale nerezolvate din perioada învăţării vorbirii în copilărie, dar astfel de conflicte ar trebui, teoretic vorbind, să afecteze în mod egal şi femeile, şi bărbaţii.
Punctul de vedere feminist este că societatea nu apreciază în mod egal femeile, considerându-le inferioare bărbaţilor şi le încurajează să se considere ca simple ustensile de satisfacere a nevoilor celorlalţi, mai ales membrii familiei, înăbuşind astfel propriile lor dorinţe şi ambiţii. Fetele sunt învăţate să nu-şi exprime mânia sau agresivitatea ca să nu pară nefeminine. Rezultatul final este că femeile tind să se simtă lipsite de putere şi incapabile să schimbe aspectele ce cauzează nefericire în viaţa lor. Mânia şi revolta, dacă nu pot fi descărcate pe alţi membri ai familiei, sunt direcţionate în interior şi suferinţa se agravează.
SIMPTOME ŞI TRATAMENT
Depresiile nervoase grave au ca simptom dereglările somnului, ale ciclului menstrual şi pierderea apetitului sexual. Totuşi, cele mai caracteristice sentimente includ starea de tensiune şi iritabilitatea, pierderea motivaţiei şi a energiei pentru activităţile zilnice într-atât, încât suferindul vrea doar să stea în pat; un sentiment de neputinţă şi lipsă de autoapreciere se instalează conducând la gânduri sinucigaşe sau chiar încercări de sinucidere.
Primul şi cel mai nestingherit ajutor pentru astfel de persoane este un ascultător compasiv care le înţelege. Chiar dacă prietenii nu pot înlătura cauza depresiei, ei pot ajuta suferindul prin simplul fapt că-1 ascultă. Medicul de familie poate ajuta în multe moduri: chiar dacă are suficient timp să discute problema, poate sugera consultarea unui specialist sau serviciile de terapie şi counseling.
Câteodată stările depresive sunt atribuite unei suferinţe fizice, şi atunci un tratament medical poate fi necesar.
în cazurile mai grave e indicat tratamentul medicamentos, fie sub forma antidepresivelor care se pot dovedi foarte eficace, dar necesită câteva zile până să-şi facă efectul, fie utilizarea de scurtă durată a tranchilizantelor, deşi acestea pot crea dependenţă şi întârzie procesul de conştientizare a cauzelor care au produs depresia. Liniile telefonice precum Bunul Samaritean oferă serviciu de convorbiri şi ascultă problemele suferindului, grupuri de ajutor şi autoajutor pot da sfaturi utile şi îndruma la specialist sau chiar oferă servicii de counseling.
Depresiile nervoase se manifestă prin crize care alternează cu perioade de relativă normalitate, iar unii suferinzi sunt capabili să folosească aceste perioade de linişte pentru a detecta cauza apariţiei Jepresiei şi a găsi modalităţi de a-şi trata boala. Deşi cauza instalării depresiilor nervoase e specifică fiecărei persoane, iar tratamentul care dă rezultate într-un caz e ineficient în altele, totuşi discuţiile din grupuri de autoajutorare sunt benefice, ţinând cont de sprijinul pe care colegii de suferinţă şi-1 dau unul altuia.
AUTOMUTILAREA
Nefericirea din cauze emoţionale se manifestă câteodată prin dorinţa de a se autorăni fizic. Acestea pot fi manifestări ale sentimentelor de vinovăţie şi autodispreţuire sau pot fi o încercare disperată de a atrage atenţia cuiva pentru a obţine ajutor. Deoarece femeile sunt condiţionate să nu-şi exteriorizeze mânia aşa cum fac bărbaţii, ele îşi vor suprima astfel de sentimente şi-şi cauzează suferinţe lor în loc să se descarce pe cei din jur.
Automutilarea poate fi foarte gravă la persoanele care suferă de boli psihice nediagnosticate sau insuficient tratate, dar cel mai des ia forma unor răniri uşoare la nivelul pielii şi alte mici suferinţe şi deseori e greu să Ie diferenţiezi de cazuri de rănire neintenţionată. Auto-rănirile trebuie investigate cu grijă şi compasiune - prietenii, partenerii sau părinţii sunt mai indicaţi decât doctorii pentru a depista automutilările şi a descoperi sursele de stres la care e supus suferindul.
Tratamentul e legat de determinarea cauzelor de stres şi a simp-tomelor precum iritaţii ale pielii care pot să dispară total o dată ce motivul de îngrijorare - un examen academic, de exemplu, - dispare.
SINUCIDEREA
Sinuciderea e gestul ultim, reprezentând pentru cei ce recurg la ea singura posibilitate rămasă de a evada sau a atrage atenţia la presiunile imposibil de suportat precum singurătatea, depresia sau dificultăţi în relaţiile interumane. în multe din ţările dezvoltate, rata sinuciderilor în rândul tinerilor este în creştere datorită faptului că e tot mai greu a face faţă cerinţelor academice sau a se angaja, ceea ce duce la un stres ridicat şi apariţia fricii de eşec. Sinuciderea e deseori rezultatul unei autodesconsiderări, al sentimentului de nulitate, ale lipsei idealurilor. Evenimente nefericite, precum divorţurile sau şomajul sunt asociate cu un risc crescut în a încerca sinuciderea ca reacţie la situaţia nefericită.
Există câteva deosebiri evidente/şocante între bărbaţi şi femei clin punctul de vedere al încercărilor de sinucidere şi al metodelor utilizate, iar aceste diferenţe reflectă câteodată motivele gestului disperat. Statisticile arată că oamenii mai în vârstă şi singuri sunt mai pre-dispuşi gesturilor sinucigaşe. Singurătatea şi disperarea pot duce la luarea hotărârii de a încheia o viaţă care pare implacabil lipsită de scop şi tristă.
Pe de altă parte, s-a emis teoria că atunci când nefericirea unei persoane se datorează relaţiei interumane cu altă persoană, atunci încercarea de sinucidere e un disperat semnal de alarmă pentru a cere ajutor sau o formă de a pedepsi persoana care cauzează această adâncă nefericire. Impulsul de moment poate fi doar acela de a scăpa de suferinţa psihică probabil, luând o supradoză de narcotice, fără a exista intenţia reală de sinucidere.
Indiferent cât de hotărât e cineva să-şi pună capăt zilelor, întotdeauna rămâne o mică dorinţă de a trăi. Depresiile nervoase sunt deseori rezultatul lipsei unui confident şi simpla ofertă de a-i asculta necazurile poate fi suficientă pentru a-i îndepărta gândurile sinucigaşe. Cei mai mulţi care supravieţuiesc unei încercări de sinucidere, spun că sunt bucuroşi că au supravieţuit. Tratamentul medical recomandat ulterior (în cazul bolilor psihice) sau lungi discuţii de coun-seling sunt importante în evitarea altor încercări.
MEDICAMENTE
Tranchilizante slabe, precum benzodiazepinele, sunt des prescrise de doctori pentru femei, îndeosebi pentru simptome de anxietate, precum şi în cazul şocurilor suferite în urma pierderii unei rude sau în cazul problemelor în relaţiile interumane. Tratamentul e eficient, în unele cazuri dispărând anxietatea şi asigurând câteva nopţi de somn liniştitor, adică exact ajutorul necesar pentru ca viaţa pacientului să reintre pe făgaşul normal. Totuşi, în cazul benzodiazepinelor, efectele benefice sunt de scurtă durată ca şi în cazul barbituricelor, un tratament prelungit putând crea dependenţă. Deşi tranchilizantele prescrise în mod obişnuit au puţine efecte secundare serioase, există posibilitatea ca prin efectul de atenuare a durerii şi a simptomelor de nesiguranţă, pacientul să nu acţioneze în direcţia rezolvării problemelor sale, ci să continue stilul de viaţă nesănătos, astfel că depresia nervoasă existentă poate fi agravată de acest efect de atenuare a suferinţelor. însingurarea, retragerea din societate a pacientului sunt confundate cu simptomele iniţiale care au dus la prescrierea tratamentului medicamentos, de aceea e important ca medicul să fie consultat în cazul tratamentelor prelungite pentru a menţine un dozaj cât mai redus.
Tranchilizantele puternice şi medicamentele pentru boli psihice
Sunt utilizate în special pentru a seda pacienţii cu manifestări accentuate, precum cei suferinzi de schizofrenie sau alte boli psihice. Aceste medicamente sunt administrate în cazul tratamentului spitalizat şi este important ca pacienţii care se reintegrează în societate să continue tratamentul medicamentos prescris pentru a evita reapariţia simptomelor. Evident că orice efect secundar care apare, trebuie raportat medicului.
Medicamente psiho-terapeutlce.
Medicamentele suni utilizate în tratarea unei game largi de boli psihice datorită efectului lor de atenuare a simptomelor. Totuşi ele nu asigură în toate cazurile vindecarea bolii. Multe medicamente afectează transmiterea interneuronală a mesajelor. Sedativele, de exemplu, încetinesc activitatea corticală calmând astfel pacienţii suferinzi de schizofrenie sau de anxietate. Unele medicamente afectează atât substanţa reticulată, care e răspunzătoare de reglarea stării de conştientă, cât şi activitatea nervoasă în cortex.
Antidepresivele. După cum arată numele lor, sunt prescrise celor care suferă de stări de deprimare. Ele acţionează asupra mecanismelor corticale ajutând la menţinerea substanţelor care transmit influxul între neuroni la nivelul centrilor nervoşi care guvernează viaţa emoţională. Din acest motiv ele sunt foarte eficiente în tratarea depresiilor nervoase endogene, unde se presupune că deja există o dereglare a nivelului acestor substanţe. Pacienţii foarte agitaţi nu vor reacţiona la antidepresive şi pot deveni chiar maniaci.
Există două tipuri de antidepresive: antidepresive triciclice şi inhibitori mono-aniin oxidază (MAOl). Ambele reacţionează ca alte tipuri de medicamente, iar pacienţii sub tratament cu MAOl trebuie să primească de la medic sau farmacist o listă cu medicamente şi alimente - precum brânza sau alcoolul - care pot cauza pericolul hipertensiunii dacă sunt consumate în combinaţie cu medicaţia lor. Efectul tratamentului nu apare instantaneu la nici unul din cele două tipuri de anti-depresive: sunt necesare două săptămâni în cazul trici-clicelor şi până la şase săptămâni pentru MAOl. Efectele secundare sunt prezente în ambele cazuri şi ele trebuiesc raportate medicului.
Efecte secundare ale antidepresivelor:
tahicardie, manie, gură uscată, . tremurături, constipaţie, insomnie, oboseală,
transpiraţie excesivă, dureri de cap, confuzie, ameţeală, iritaţii ale pielii.
L - triptofan este un aminoacid prescris în combinaţie cu MAOI şi a fost utilizat de asemenea ca şi remediu contra depresiilor nervoase uşoare, fiind eliberat fără reţetă medicală. Este capabil să pătrundă la nivelul cortexului unde se transformă într-o substanţă similară celor neuro-transmiţătoare. Totuşi, în acest moment el este retras de pe piaţă atât în America, cât şi în Marea Britanie din cauza unor efecte secundare adverse pe care le produce.
Carbonatul de litiuni este folosit în tratarea maniei, stărilor de surescitare şi optimism alternând cu cele de depresie, simptome caracteristice-psihozelor depresiv-maniacale şi care apar rareori neînsoţite de alte simptome. Un tratament constant cu litium previne stările de spirit schimbătoare, de aceea e indicat şi în caz de recurenţă a depresiilor. Tratamentul începe sub supraveghere în spital, deoarece nivelul medicamentului în sânge trebuie controlat constant pentru a nu fi nici prea scăzut, nici prea ridicat. Efectele secundare posibile sunt: tremurături, tulburări de vedere, bâlbâieli, vomă şi diaree.
TERAPIE ELECTROCONVULSIVĂ (TEC)
- TERAPIE CU ŞOCURI ELECTRICE
Această metodă de tratare a depresiilor nervoase grave este foarte controversată. Se recurge la ea numai atunci când alte metode au dat greş sau când pacientul are gânduri sinucigaşe. Deşi titulatura sugerează convulsii, astfel de manifestări violente nu intervin, deoarece sunt administrate anestezice şi medicamente ce relaxează musculatura. Un curent electric este propagat prin creier, descărcat între doi electrozi, simulând o activitate nervoasă similară cu cea a creierului în cazul crizelor de epilepsie. Pentru a obţine dispariţia simptomelor, sunt necesare câteodată trei sau patru şedinţe. Deşi terapia cu şocuri electrice poate fi foarte eficientă în cazul depresiilor nervoase, totuşi un motiv de îngrijorare e faptul că efectele ei asupra creierului nu sunt pe deplin înţelese şi poate, de asemenea, provoca pierderi ale memoriei în perioada ulterioară tratamentului.
Terapie cu şocuri electrice:
Unii doctori o consideră foarte eficientă în tratarea depresiilor grave. Pacientul este anesteziat şi i se administrează şi un medicament pentru relaxarea musculaturii. Un curent electric este propagat între electrozi aplicaţi pe pielea capului. Curentul creează o stare de surescitare nervoasă. Pacientul se trezeşte imediat după tratament şi poate suferi pierderi temporare de memorie. Tratamentul se repetă după câteva săptămâni.
PSIHOTERAPIE -TERAPIE PSIHIATRICĂ
Şedinţele de terapie şi consfătuire: sunt discuţii care ajută suferinda să-şi dea seama de aspecte vieţii sale care o nemulţumesc şi să descopere strategii de modificare a cauzelor. Unii sfătuitori operează în domenii specifice precum problemele studenţilor sau persoanelor care au suferit pierderea unei rude, alţii au o activitate de psihoterapie cu un caracter mai general. Tipul de pregătire profesională a sfătuitorilor care coordonează şedinţele de terapie variază foarte mult. Unii medici de familie sunt pregătiţi ei înşişi să acorde astfel de terapie, alţii îşi îndrumă pacienţii spre persoane pregătite profesional, fie private, fie aparţinând reţelei sănătăţii publice. Femeile care suferă de tulburări ale alimentaţiei sau depresii se pot adresa grupurilor de auto-ajutorare care le oferă sprijin sau le îndrumă la medic specialist sau terapeuţi ce se ocupă de astfel de probleme. în şedinţe de consfătuire, participantele sunt pregătite întâi printr-un curs de iniţiere, apoi lucrează împreună fiind în acelaşi timp şi terapist şi client.
Femeile care nu prezintă dereglări severe şi pot vorbi cu uşurinţă despre problemele lor, găsesc aceste şedinţe de terapie şi consfătuire foarte utile, deoarece aceste metode evidenţiază faptul că factorii sociali contribuie la bolile nervoase. Accentul cade pe a învăţa mai degrabă pacientul să se autoajute decât să aştepte ajutorul medicului, iar scopul acestui procedeu este acela de a crea şi întări încrederea în sine şi independenţa. Şedinţele de sfătuire sunt terapii de scurtă durată, desfăşurate pe parcursul câtorva săptămâni sau luni.
Şedinţele de psihoterapie reconstructivă şi analitică reprezintă o terapie ele lungă durată care necesită şedinţe regulate şi fără întreruperi pentru a se putea crea o legătură strânsă de încredere şi totodată productivă între pacient şi terapeut.
Astfel de programe nu sunt disponibile în reţeaua de asistenţă a sănătăţii publice, deoarece sunt foarte scumpe, desfăşurându-se pe o lungă perioadă de timp şi cu asistenţă medicală specializată pentru fiecare caz în parte. Psihiatrii şi psihologii sunt pregătiţi în lumina descoperirilor lui Freud, Joung şi alţii, dar multe paciente se plâng că medicii pun diagnostice fără a ţine cont de influenţa pe care o au circumstanţele specifice vieţii lor. Tratamentul e deseori direcţionat spre detectarea cauzelor actualelor probleme emoţionale în trecutul pacientei, cej mai des în copilăria ei. Legătura strânsă ce se dezvoltă între pacient şi terapeut evoluează paralel cu alte legături afective din viaţa pacientei, oferind astfel posibilitatea de a descoperi unde apar problemele.
Tehnicile freudiene stau la baza terapiilor de renaştere primară, care recunosc importanţa experienţelor primare în producerea tensiunii şi a suferinţei.
Terapia comportamentală este un tip specific de terapie, care are drept scop schimbarea comportamentului unei persoane în situaţii care-i provoacă dificultăţi de natură emoţională, îndeosebi teama. Nu explorează cauza problemelor şi e deci limitată ca scop, dar s-a dovedit eficientă în tratarea nevrozelor, fobiilor şi crizelor de anxietate.
Psihologia umanistică cuprinde tehnici precum analiză transacţională şi terapie Gestalt. Analiza transacţională constă în analizarea reacţiilor emoţionale şl verbale prin prisma a trei voci: copilul, adultul şi părintele. A învăţa să recunoască care voce vorbeşte şi ce semnifică, poate ajuta pacienţii să-şi dea seama ce nevoi au şi să le exprime mai clar. Terapia Gestalt are ca scop redescoperirea de către pacient a unor elemente ale personalităţii proprii care au fost înăbuşite de anumiţi factori. Ea utilizează activităţi creative pentru a scoate la suprafaţă faţete reprimate ale personalităţii pacientului. De asemenea, pune accentul pe importanţa de a-ţi asuma controlul asupra propriei existenţe.
Terapia în familie / familială este utilizată pentru a explora probleme psihologice legate de relaţiile între membrii familiei. Are drept scop ajutarea partenerilor şi a copiilor să se înţeleagă mai bine unii pe alţii şi să găsească modalităţi mai puţin stresante de a trăi împreună.
Grupurile de terapie de autoajutorare au de cele mai multe ori scopuri limitate, precum discuţii legate de dereglări ale alimentaţiei, dar se dovedesc utile oferind suferinzilor posibilitatea de a-şi împărtăşi unii altora problemele proprii şi a-şi acorda spirijin reciproc. Experienţe de genul grupurilor de terapie bazate pe întâlniri pot fi combinate cu alte forme de terapie sau desfăşurate în mod separat. Participanţii la grupuri de întâlnire îşi explorează problemele legate de relaţia cu ceilalţi membri ai grupului în lungi discuţii şi află multe despre ei înşişi prin prisma celorlalţi participanţi la discuţii, aflând cum sunt ei văzuţi de alţii. Totuşi, componenţa grupurilor trebuie făcută cu mare atenţie şi e foarte important ca şedinţele să fie conduse de un terapeut experimentat.
Eliberarea minţii
Ilustraţiile (stânga) arată câteva din cele mai des utilizate tehnici de psihoterapie.
în fig. (A) o pacientă îşi lasă gândurile să zboare libere, în timp ce terapeutul o ascultă pentru a găsi indicii ale cauzelor conflictului. Terapia renaşterii (B) şi cea primordială (C) sunt tehnici dezvoltate pe baza descoperirilor lui Freud. Terapie de reeducare (D), terapie de grup (E), terapie familială (F) toate acţionează pe baza unei discuţii asupra problemelor în care terapeutul are rol de sfătuitor, ajutând pacienta să-şi înţeleagă propriile sentimente şi probleme şi să înveţe astfel cum să le rezolve. Autosugestia şi autohipnoza (G) sunt tehnici mai mult experimentale, dar îşi au adepţii lor.
Nevrozele
